3,053 matches
-
pare că descoperă o plăcere aparte în a fi adulată. Remarcăm aici o ironie sofisticată, oarecum greu de identificat în spatele convențiilor vremii cărora autorii se supun. Adaptând Teseida lui Boccaccio, Chaucer a schimbat unele episoade astfel încât să le confere o cauzalitate, iar povestirea sa să se apropie mai mult de un fabliau. Nici figura celor doi cavaleri, Arcite și Palamon, nu este mai impunătoare, așa cum ne-am aștepta în cadrul acestui gen de scrieri. Sunt patetici și uneori chiar lipsiți de inteligență
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și a muncii artistice de masă a județului Suceava, 1975. BÂRLEA, Ovidiu, Eseu despre dansul popular românesc, Editura Cartea Românească, București, 1982. BÂRLEA, Ovidiu, Mică enciclopedie a poveștilor românești, București, Editura științifică și enciclopedică, 1976. BERNEA, Ernest, Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român, Editura Humanitas, București, 1997. CARAMAN, Petru, Colindatul la români, slavi și alte popoare, Studiu de folclor comparat, Ediție îngrijită de Silvia Ciubotaru, prefață de Ovidiu Bârlea, București, Editura Minerva, 1983. CARAMAN, Petru, Descolindatul în Orientul și sud-estul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
686-687. 63 v. Jean Copans, Introducere în etnologie și antropologie, traducere de Elisabeta Stănciulescu și Ionela Ciobănașu, Prefață de Dumitru Stan, Editura Polirom, Iași, 1999, Cap.Culturi și simboluri, ritualuri și limbaje, pp.105-124. 64 Ernest Bernea, Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român, Editura Humanitas, București,1997, p.33. 65 Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, Ediția a II-a, vol. I, De la epoca de piatră la Misterele lui Eleusis, traducere și postfață de Cezar Baltag, Editura Științifică, București
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mișcare este o formă a temporalității. Singură mișcarea în cerc, revenirea la același punct exprimă ceva din atemporal, fiind în același timp măsură-cosmică prin rotirea astrelor, mecanică mai târziu, cu ceasornicul-pentru timp."(p. 13) 32 Ernest Bernea, Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român, Editura Humanitas, București, 1997, pp. 110-111. 33 Ibidem, p. 161. 34 Ibidem, p. 168. 35 Ibidem, p. 194. 36 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, Ed. cit., vol. I, p. 239. 37 Victor Kernbach, Dicționar de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de multe alte întrebări, care nu sunt în principiu susceptibile să primească asemenea soluții. În cartea lui Russell, trasarea acestei distincții este urmărită cu referire la teme ca aceea a cunoașterii lumii exterioare, a spațiului și timpului, a infinității și cauzalității. Posibilitatea de a formula clar și de a soluționa probleme filozofice, crede Russell, se întinde tot atât de departe cât se întinde domeniul de aplicare al instrumentelor de cercetare pe care le oferă noua dezvoltare a logicii. În capitolul intitulat semnificativ „Logica
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
vorbele, pot cu ușurință să le corupă sensul” (W. Shakespeare). * G.B. Shaw ne oferă un exemplu care demonstrează faptul că „logica” este o știință care face posibil totul În interpretare: „O Primă Cauză e o contradicție În termeni, căci În Cauzalitate fiecare cauză trebuie să aibă o cauză; ca atare nu poate exista o Primă Cauză tot așa cum nu poate exista un prim centimetru Într-un cerc. Dacă admiți o dată o cauză care nu are cauză, renunți cu totul la Cauzalitate
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Cauzalitate fiecare cauză trebuie să aibă o cauză; ca atare nu poate exista o Primă Cauză tot așa cum nu poate exista un prim centimetru Într-un cerc. Dacă admiți o dată o cauză care nu are cauză, renunți cu totul la Cauzalitate. Și dacă faci aceasta, poți la fel de bine susține că totul se creează singur. Dar aceasta se poate realiza numai dacă este «viuă. Astfel ajungi Înapoi la mister și poți la fel de bine mărturisi, În ignoranța și capacitatea ta limitată, că universul
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
valoric va acționa ca o adevărată instanță psihică de control și cenzură morală a propriei conduite. * „Libertatea omului e partea divină din el.” (Petre Țuțea) Desigur, nu este vorba de acea libertate absolută, de acea independență totală față de „necesitatea” și „cauzalitatea” obiectivă, adică de a formula decizii după bunul plac. „Libertatea” este o problemă de „adevăr” și „dreptate”, adică de responsabilitate morală față de sine și față de alții. În acest sens, Amiel spunea că ești liber cu adevărat doar În măsura În care „nu te
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
În raport cu textul, generează cel puțin două concluzii importante: 1) contextul trebuie privit nu numai În raporturile sale de simultaneitate și posterioritate cu enunțul, ca Împrejurări În care acesta, enunțul, este produs și interpretat, ci și În cele de anterioritate, de cauzalitate, ca Împrejurări care generează enunțul; 2) se conturează existența a două contexte diferite: unul al emițătorului și altul al interpretului. Enunțul este o acțiune . Orice acțiune are un scop care o precede și o generează. Acest scop În care un
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
persoana și viața bolnavului. În acest caz avem de-a face cu o atitudine fenomenologică, care caută ca să vadă în simptomul clinic sensurile unui conținut vital. Explicarea este operația intelectuală care completează înțelegerea prin interpretări și stabilirea unor legături de cauzalitate între diferitele date de observație. Interpretarea fenomenului psihic morbid va fi condusă după metoda reflecției filozofice, ea având caracterul unei hermeneutici a descifrării semnificației faptului psihiatric și implicit a naturii diferite a persoanei bolnavului psihic. Având în vedere cele de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
trăite în mod real (fenomenologia); 2) simptomele obiective, operațiile și fenomenele fiziologice auxiliare; 3) expresia sufletului, în sensul de fenomen atât de obiect, cât și subiectiv; 4) raporturile de ansamblu ale vieții psihice; 5) raporturile de comprehensiune; 6) raporturile de cauzalitate; 7) modurile și sensul reprezentărilor teoretice; 8) inteligența și personalitatea. Ulterior, reluând problema, și sintetizând „temele” de mai sus, K. Jaspers preferă să vorbească în sfera psihopatologiei despre „fenomenele psihice individuale” care concentrează „tematica obiectului psihopatologiei”. Acestea sunt următoarele: 1
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
b) simptomele obiective, operațiile și fenomenele fiziologice elementare auxiliare; c) expresia fenomenelor sufletești, atât a celor cu caracter obiectiv, cât și a celor cu caracter subiectiv; d) raporturile de ansamblu ale vieții psihice de tipul raporturilor comprehensive; e) raporturile de cauzalitate; f) modurile și sensul reprezentărilor teoretice; g) sinteza bolilor psihice în raport cu personalitatea. Rezultă din cele de mai sus caracterul particular al bolii psihice, diferența esențială care există între aceasta și bolile somatice, deși ambele categorii aparțin sferei medicinei. Faptul ne
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
discursuri” referitoare la fenomenele psihice morbide: psihiatria și psihopatologia. Discursul psihiatriei clinice îl regăsim în sfera nosologiei, a definirii, descrierii și clasificării bolilor psihice, după „fizionomia și evoluția lor” (G. Amado). Elementul axial este reprezentat în acest discurs clinic de cauzalitatea și natura bolii psihice. Discursul psihopatologic pleacă de la etichetarea simptomelor tulburărilor psihice ca „forme particulare de limbaj”. În acest caz interesul este deplasat de la „cauză” la „modul de a fi al persoanei”. Cauza determină un discurs clinic, care are un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
somato-psihică, fapt admis de specialiști. G.R. Heyer (1932) afirmă că „lumea somatică și lumea psihică nu sunt separate, ci trebuie să le considerăm ca pe două forme de manifestare ale vieții”. Pe aceste considerente, același autor recomandă să se studieze cauzalitatea comună atât a fenomenelor psihice, cât și a fenomenelor somatice. R. Strasser (1950) afirmă că „într-o ființă vie, nu poate exista decât un singur principiu de organizare”. Acest principiu reunește somaticul cu psihicul într-un singur tot, iar manifestările
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de determinare reciprocă de tip diacronic - în sensul că proprietățile unei secvențe sunt determinate de cele ale secvenței precedente. Această aserțiune va constitui unul din suporturile filosofice care va sta la baza concepției noastre privind formarea și perfecționarea deprinderilor motrice. Cauzalitatea și diacronismul secvențelor de învățare motrică și a celor de dezvoltare aptitudinal motrică, generează alegerea metodei optime de formare și perfecționare a deprinderilor motrice. Concluzii În urma scurtei noastre incursiuni în problematica cercetării pedagogice cu extensie la problematica cercetării activității motrice
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Nicolae Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_789]
-
de mâine. După cum se poate constata, ne-am angajat la un demers deosebit de complex, dificil de analizat în detaliu, dar și în ansamblu, în care elementele constitutive, de ordin structural, sunt numeroase, în mișcare continuă, relațiile dintre ele, majoritar instabile, cauzalitatea , de asemenea, labilă, sincronismul și asincronismul, prezente și aflate în relație dialectică, succesiunea diacronică „alterată” de o serie de factori, mulți dintre ei, perturbatori. Vom încerca, totodată, în cadrul demersurilor noastre viitoare, să depășim stadiul unei cunoașteri limitate a fenomenului pe
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Nicolae Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_789]
-
funcționarea limbii / 124 "Sălășluirea" în limbă / 127 Limbă populară și limbă literară / 132 Lingvistica limbii populare și lingvistica limbii literare / 139 Limbă maternă și limbă străină / 143 Varietatea socială și culturală a limbii / 147 Originea și condițiile schimbării lingvistice / 151 Cauzalitatea în limbă / 163 Specificul schimbării limbii / 168 Legea lingvistică / 181 Norma limbii literare / 186 Teoria limbii literare / 188 Normarea și instituirea normei / 193 Conceptul de "vorbitor" / 199 Partea a doua: Determinările și relațiile limbii / 207 Știința lingvistică / 207 Conștiința lingvistică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Ca atare, din punct de vedere ontologic, limba este un obiect ideal, creat și purtat de conștiință, dar este și o realitate obiectivă, fiindcă se prezintă conștiinței ca o realitate constituită istoricește. Coșeriu îl urmează pe Croce atunci cînd, combătînd cauzalitatea în limbă, pune orice inovație, fie la nivelul limbii populare, fie la nivelul limbii literare, pe seama creației individuale, excluzînd necesitatea delimitării între o lingvistică a limbii populare și una a limbii literare. Este, de fapt, același postulat crocean al lipsei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și a măsurii în care se poate stabili o apropiere între transformările lumii fizice și transformările limbii. În acest context, s-au evaluat și posibilitățile de implicare a unor factori fizici de natură fiziologică în producerea unor astfel de procese. Cauzalitatea în limbă Desigur, cea mai importantă cauză a schimbării limbii este însăși folosirea ei în vorbire, trecerea ei de la o experiență la alta, de la o generație la alta sau de la o zonă la alta. De aceea, numai o limbă moartă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Urmărind în continuare concepția lui Eugen Coșeriu, se remarcă afirmația că, spre deosebire de fenomenele naturale care se produc printr-o cauză, printr-o necesitate exterioară, fenomenele culturale, precum schimbările lingvistice, se produc în virtutea unei finalități, unei necesități interne. Dar, deși respinge cauzalitatea de un anumit tip (cauzalitatea exterioară) în cazul schimbării lingvistice, Coșeriu nu pierde din vedere faptul că schimbarea are loc în anumite împrejurări și că are două etape distincte, inovația și adoptarea, aceasta din urmă "fiind achiziție, modificare sau înlocuire
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Eugen Coșeriu, se remarcă afirmația că, spre deosebire de fenomenele naturale care se produc printr-o cauză, printr-o necesitate exterioară, fenomenele culturale, precum schimbările lingvistice, se produc în virtutea unei finalități, unei necesități interne. Dar, deși respinge cauzalitatea de un anumit tip (cauzalitatea exterioară) în cazul schimbării lingvistice, Coșeriu nu pierde din vedere faptul că schimbarea are loc în anumite împrejurări și că are două etape distincte, inovația și adoptarea, aceasta din urmă "fiind achiziție, modificare sau înlocuire a unui model lingvistic, a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de cel al limbii populare, iar afirmațiile sale vizează numai aspectul popular, care era, prin tradiție, în atenția specialiștilor. În legătură cu schimbarea lingvistică, Eugen Coșeriu precizează că nu se poate admite explicația cauzală de tip naturalist (și, în general, crede el, cauzalitatea de acest tip nu trebuie adusă în discuție în cercetarea limbii), fiindcă în domeniul cultural procesele sînt realizate prin actele intenționale și finaliste 204, dar concede că "finalitatea este un tip de motivație", iar motivația se încadrează în conceptul general
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
iar schimbările cu pornire individuală, punctuală, sînt acceptabile în mică măsură la nivelul limbii populare. Aceasta înseamnă că trebuie atribuit, în majoritatea cazurilor, un statut obiectiv legilor fonetice, dar această obiectivitate nu înseamnă că legea fonetică exprimă un raport de cauzalitate asemănător legii naturale, în sensul unei determinări genetice (lat. ct nu este cauza pentru rom. pt, care ar fi efectul), ci reprezintă numai o corespondență între etapele unei transformări (lat. ct corespunde rom. pt). Această concepție după care legea fonetică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a fost susținută argumentat de Antoine M e i l l e t și a fost acceptată în general de lingviștii care i-au urmat 214. În acest sens, legea fonetică este mai degrabă un produs al condiționalității, decît al cauzalității propriu-zise, limba fiind prin ea însăși o realitate procesuală, în continuă transformare, dar orientarea transformării se face potrivit condițiilor concrete (aceste condiții fiind tocmai mediul social, adică baza de articulație și baza psihologică) într-un anumit mod, iar raportarea rezultatelor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
face potrivit condițiilor concrete (aceste condiții fiind tocmai mediul social, adică baza de articulație și baza psihologică) într-un anumit mod, iar raportarea rezultatelor acestei schimbări la faza ei inițială, în măsura în care se manifestă sistematic, primește denumirea de lege. Așadar, așa cum cauzalitatea lingvistică se manifestă altfel decît cauzalitatea naturală, tot astfel legea fonetică este altceva decît legea naturală. Schimbările lingvistice nu se manifestă însă numai la nivelul foneticii, deși aici ele sînt cel mai evidente. În înțelesul de "modificare cu caracter regulat
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]