KorAP: Find »[drukola/base=clipi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...110 111 112 ...131 >

3,254 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

se zicea „sertar“. Noi ne Împingeam verișorii Într-un cărucior pentru cărbuni. Pe-atunci copiii mergeau mai repede În picioare și-și cîștigau existența. — Ați fost trimis să curățați un coș vreodată, unchiule Horace? Întrebă Duncan. — Un coș? Domnul Mundy clipi. — De o brută mătăhăloasă care-ți punea cărbuni Încinși la tălpi, să te facă să mergi mai repede? Hai, fugi de-aici! RÎseră. Conserva goală fu pusă la o parte. Domnul Mundy Își scoase batista și-și suflă nasul scurt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
ducînd aparatul din nou la ochi, Încadrînd poza, În timp ce Duncan ridică unul dintre cioturile de ceară fără chef și Începu să-i explice lui Fraser despre fitile, despre suporturile metalice și cupele anti-inflamante. O făcea prost. CÎnd blițul se declanșă, clipi și pierdu șirul celor spuse. În tot acest timp, Fraser dădea din cap și zîmbea, făcînd eforturi să audă, uitîndu-se concentrat la orice lucru care Îi era arătat, și, o dată sau de două ori, Își duse la loc bucla neunsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
suportului de prosop. O secundă, Helen nu știu Încotro să se uite. Viv nu părea mai puțin stînjenită. — Asta se Întîmplă, zise ea, frecînd de zor, de cînd cu reclamele alea În revistele locale. Făcu un pas Înapoi, Îmbujorată, și clipi. Peretele se decolorase acolo unde frecase, dar cuvintele groasă și face treabă! Încă se mai vedeau, lăsînd urme de zgîrietură ușoară În vopsea. Frecă din nou, apoi ea și Helen se Învîrtiră În jur Îngustîndu-și ochii, Înclinîndu-și capetele În diverse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Îngrozitor de tristă. Viv Își reveni. Culoarea Îi apăru din nou În obraji și rîse. — Vai, nu mă lua În seamă. În ultima vreme mi-am plîns de milă, asta-i tot. — Ce s-a Întîmplat? Nu ești fericită? — Fericită? Viv clipi. Nu știu. E cineva fericit? Cu adevărat fericit, vreau să zic. Oamenii pretind că sînt. Nici eu nu știu, spuse Helen după o clipă. Fericirea este ceva atît de fragil În zilele noastre. Ca și cum s-ar Întîmpla o mulțime de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Privește, Robert Fraser! Folosi chiar și numărul de deținut al lui Fraser. Privește, 1755 Fraser!1755 Robert Fraser, privește-mă! Dar Fraser nu-l privi. Continuă să discute și să rîdă cu Watling, iar Duncan renunță, În cele din urmă. Clipi și-și frecă ochii. Iar cînd se uită din nou, Își Încrucișă privirile cu domnul Mundy, pentru că, probabil domnul Mundy Îl reperase acolo, stînd sprijinit, și-l urmărise. Își Înclină scurt capul spre Duncan și apoi Își văzu de drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
vorbiți? — Da, zise Kay fără chef. Helen a Întîlnit-o azi. — Așa-i, Helen? Ce mai face? Arată ca deobicei, de parcă și-ar fi petrecut războiul mîncînd friptură cu sos tartar și ar fi băut pahare după pahare de lapte? — Ei, clipi Helen. Cred că da. — E cumplit de frumoasă, nu-i așa? Dar, știu și eu? Întotdeauna expresia feței ei mi-a dat fiori. Ce crezi, Mickey? — E de treabă, zise Mickey scurt, uitîndu-se la Kay, pentru că știa mai multe decît

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
batista și-și suflă nasul. Mă face fericită, adăugă ea după o clipă. Știi asta. Mă face să rîd. În cele din urmă, Betty Își găsi bricheta. — Ei bine, spuse ea aprinzînd-o, acum nu rîzi. Viv urmări suflul flăcării, și clipi cînd se afundă din nou În Întuneric, dar nu răspunse. Ea și Betty rămaseră pe bancă fără să mai vorbească mare lucru, pînă se făcu prea frig să mai stea; apoi se luară de braț ostenite și se ridicară. Tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
ani, iubito, spuse Kay, punînd o tavă pe marginea patului și aplecîndu-se s-o sărute. Fața lui Helen era uscată, caldă și moale, frumoasă, Într-un cuvînt; părul Îi era puțin electrizat, ca la un copil adormit. Stătu Întinsă puțin, clipind, apoi se săltă mai sus În pat și-și trase perna la ceafă. Făcu aceste mișcări destul de anapoda, nefiind total trează, iar cînd căscă, Își puse mîinile pe față și-și duse degetele la colțurile ochilor să dea la o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
un bărbat și o femeie la braț. Coborî vocea și mai mult. Nu-mi place de loc să mă furișez și să mă strecor atît de josnic. Dacă s-ar putea să ne căsătorim sau ceva de genul ăsta. Kay clipi și se uită În altă parte. Era una din tragediile vieții ei că nu putea fi ca un bărbat pentru Helen - s-o ia de nevastă și să-i dăruiască și copii... Tăcură o clipă, uitîndu-se la priveliște, dar fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
era roșie-cărămizie. Duncan nu putea auzi ce-și spuneau. Dar, de unde stătea, putea vede mîinile lui Fraser pe masă, cu degetele bășicate mișcîndu-se neliniștite. Tata a fost mutat la alt atelier, la Warner, Duncan, zise Viv. El Îi Întoarse privirea, clipind, iar ea atinse brațul tatălui. — Îi spuneam lui Duncan, tată, c-ai fost mutat În alt atelier. — Așa e, spuse el aprobator. — Da? zise Duncan. Și e bine? Nu-i prea rău. Lucrez cu Bernie Lawson acum. — Bernie Lawson? — Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
detest chestia asta. Să Închidem ochii și să numărăm, pentru că se presupune că... și rămaseră acolo, pe treaptă, cu fețele Încordate, rostind, Unu, doi, trei... CÎnd trebuie să ne oprim? Întrebă Helen. —... doisprezece, treisprezece, paisprezece, cincisprezece - acum! Deschiseră ochii și clipiră. — E mai bine așa? — Nu cred. E Întuneric ca-n fundul iadului. Își aprinseră lanternele și coborîră treptele. Figura Juliei apărea În toată paloarea ei, stranie, Încadrată de liniile gulerului ridicat și ale șepcii. Unde vrei să mergem? Întrebă ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
lipiți unul de altul În Întunericul holului, nesiguri de dimensiunile lui, În timp ce el Închise ușa și rearanjă camuflajul pe geamurile din sticlă glazurată, apoi Îi conduse Într-o sală de așteptare, unde era o lumină strălucitoare care-i făcu să clipească. În cameră era un miros dulceag, de lucruri lustruite, de cauciuc și anestezic. Pe pereți erau imagini cu dinți și gingii roz; Într-o cutie era un model mare de molar din gips, o secțiune dezvelită pentru a arăta smalțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
ceva de genul ăsta... Își Întoarse capul și Întîlni privirea lui Helen În cele din urmă. Apoi Încheie cu nesfîrșită tristețe: Se pare că farsa am Încasat-o eu, nu-i așa? Helen se holbă la ea pînă ajunse să clipească și să-și Îndrepte privirea În altă parte. Începu să culeagă din nou vopseaua de pe polița șemineului. — Oare contează că s-a Întîmplat altfel? Întrebă ea pe același ton scăzut, nepăsător. Helen știa că, Într-adevăr, conta. Auzind cuvintele Juliei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Un polițist veni În fugă la fereastră În timp ce făcea aceste manevre. — Unde Încerci s-ajungi? o Întrebă el. Ea dădu numele grajdurilor. — Credeam că echipa voastră e deja acolo, spuse el imediat. Nu poți ajunge pe-aici. — E rău? El clipi, sesizînd ceva În vocea ei. — S-au dus două depozite, după cîte știu. N-ai primit detaliile de la stație? — Depozitul de mobilă? zise ea, ignorîndu-i Întrebarea. Palmer’s? — Nu știu. — Isuse, așa trebuie să fie! O, Cristoase! Coborîse fereastra să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Pielea feței era moale În locurile În care o apăsa; Își aminti vag cum cineva Îi spusese că avea arsuri. Apoi Henry Varney veni din nou lîngă ea și-i atinse umărul. Încercă să se uite la el - dînd să clipească - și abia putu, pentru că avea ochii uscați, aproape arși de dogoarea focului. — Domnișoară Langrish, zise el... așa cum Îi spusese Înainte; de data asta, Însă, vocea Îi era blîndă, Înnecată și ciudată. Ea se uită la el și văzu cum Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și mormăia. Era preocupat de completarea unor cuvinte Încrucișate dintr-un ziar, și bătea ușor pagina cu stiloul. Dar În ultimele două ore Încercase să-i Întîlnească privirea lui Viv. Ori de cîte ori se uita În direcția lui, el clipea. Dacă punea picior peste picior, privirea lui se plimba În susul și-n josul pulpelor ei. La un moment dat, Își scoase portțigaretul și se aplecă să-i ofere o țigară, dar ofițerul cu fața acră Îl opri, spunîndu-i: — Îmi cer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
spre cameră. O făcu destul de neîndemînatic, așa cum se Întîmpla Întotdeauna - căzînd ca un bolovan, iar podeaua bufni, și sticluțele și borcănelele de pe toaleta lui Viv zăngăniră și lunecară. Duncan trase fereastra și aranjă draperiile. CÎnd aprinse lumina, el și Alec clipiră. Lumina făcea ca toate lucrurile din cameră să pară și mai ciudate. Și această stare deveni și mai stranie decît era. Poate că din cauza atmosferei bolnăvicioase din casă... Duncan Își aminti clar de mama lui În perioada bolii, cînd taică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cordonul, se uită la hainele lui Alec: o jachetă Închisă cu fermoar, pantaloni de flanelă de culoare Închisă și pantofi de pînză murdari. Îi zări fluierele picioarelor și exclamă: — N-ai ciorapi! — A trebuit să mă Îmbrac repede, zise el, clipind În continuare din cauza luminii, și apoi se așeză pe marginea patului. M-am Înfuriat și vroiam să-ți spun! Am fost la Franklin după-amiază și te-am căutat, dar nu erai acolo. Unde-ai fost? — La Franklin’s? Duncan se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Întîmplare, spre polița șemineului, luă un creion și i-l Întinse. Dar Alec Îl refuză. Nu ăsta, spuse el. Or să creadă că a scris-o un nenorocit de copil, dacă o scriem cu ăla! Dă-mi stiloul tău. Duncan clipi și privi Într-o parte. — Nu-i aici. — Mincinos afurisit, știu că-i aici! Dacă ai un stilou bun, zise Duncan, nu trebuie să-l dai altora să scrie cu el. — Mereu spui asta! Dar acum nu mai contează, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
brațul pudrat al fetei. Pulsul era rapid, dar destul de puternic. Bun. Acum, te deranjază dacă mă uit cu lanterna În ochii tăi? O clipă doar. Își puse degetele pe bărbia fetei să nu-i dea voie să se miște. Fata clipi cu teamă. Colțurile ochilor și marginea pleoapelor păreau roșii pe fața ei pudrată cu praf de tencuială. Pupilele i se strînseră În lumina care le testa. Părea tînără, dar nu atît de tînără pe cît bănuise Kay la Început; poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
mai bună prietenă a mea, domnișoara Iris Carmichael. Ați văzut ceva vreodată ceva care să nu semene aproape deloc cu un iris? Dac-o să fiți drăguță cu ea, o să vă permită să-i spuneți Mickey. Fata se uita În sus, clipind. Mickey se ghemui și-i luă mîna, strîngîndu-i degetele. — Nu-s rupte? Mă bucur s-aud asta. Cum vă descurcați? Nu prea bine acum, zise Kay, cînd Mickey nu primi nici un răspuns. Dar curînd o să fie mai bine. Vai, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415

de Crăciun“. —Hei? Kate? — Am nevoie de sită, Richard. —Pentru ce? Ca să pudrez cu zahăr plăcințelele. —De ce? Pentru că au o culoare prea uniformă și toată lumea de la școală o să-și dea seama că nu le-am făcut eu, de-aia. Richard clipește des ca Stan Laurel când ia la cunoștință de o nouă Încurcătură. Nu mă refeream la zahărul pudră. De ce te-ai apucat să gătești, Kate, ai Înnebunit? De-abia te-ai Întors din State acum trei ore. Nimeni nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
răspândindu-se peste oraș, centrul arată la fel ca În timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial, când fumul de la incendii se Împrăștia descoperind domul catedralei St Paul. Cum privești În direcția opusă, se vede turnul Canary Wharf, care clipește ca un ciclop excitat. Când ies din biroul lui Rod, mă ciocnesc de Celia Harmsworth, dar nu se Înregistrează victime pentru că, lovindu-mă de bustul impunător al Celiei, pur și simplu ricoșez. După ce Împlinesc vârsta de 50 de ani, englezoaicele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
trateze. Impertinentul naibii. Ce-a vrut să spună cu asta? Lucrurile nu-mi merg mai bine nici după ce intru la medicul meu de familie și Îi cer rețeta anuală pentru anticoncepționale. Dr. Dobson Îmi tastează numele și ecranul Începe să clipească Într-o lumină verde ca de avarie, de parcă aș fi cine știe ce criminal periculos căutat de CIA. A, doamnă Shattock, văd că nu ați mai făcut un test pentru depistarea cancerului de... De câți ani? — Păi, am făcut unul În ’96

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
anticipat, nu? — Da. Așa de tânăr. Îți poți imagina că un bărbat așa de tânăr ar face una ca asta, Kate? Domnul Dowling a fost profesorul meu de istorie acum douăzeci de ani, un bărbat cu o voce moale, care clipea des, cu un entuziasm deosebit pentru Anglia elisabetană și poezia din Primul Război Mondial. Acum câteva luni, o idioată mică din clasa a cincea i-a dat un pumn În ochelari și curând după aceea el s-a pensionat. Domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]