KorAP: Find »[drukola/base=cost & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...110 111 112 ...7187 >

179,659 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756

practică a deciziilor publice, autoritățile statale și alte entități publice înregistrează costuri financiare, cunoscute sub numele de cheltuieli publice. Acestea reflectă opțiunile politice ale autorităților respective și sunt suportate de cetățeni. Astfel, cheltuielile publice ar putea fi definite ca fiind costurile realizării politicilor publice. Dar reglementările și legile emise de Stat dau naștere și la cheltuielile în sectorul privat al economiei, pe care unii autori le consideră tot cheltuieli, ca fiind costurile acțiunilor Statului. Cheltuielile publice se referă la: cheltuieli ale

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Astfel, cheltuielile publice ar putea fi definite ca fiind costurile realizării politicilor publice. Dar reglementările și legile emise de Stat dau naștere și la cheltuielile în sectorul privat al economiei, pe care unii autori le consideră tot cheltuieli, ca fiind costurile acțiunilor Statului. Cheltuielile publice se referă la: cheltuieli ale puterilor publice centrale și locale, cuprinse și realizate prin bugetul de stat; cheltuieli efectuate din bugetul asigurărilor sociale de stat (ajutoare de șomaj, indemnizații ș.a.); cheltuielile întreprinderilor publice. Alături de alți indicatori

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
la realizarea produselor și serviciilor publice. La creșterea acestor prețuri contribuie, în general, inflația și diferența de productivitate dintre sectorul public și cel privat. 6) Globalizarea și regionalizarea economiei. De pildă, constituirea și extinderea Uniunii Europene presupune o serie de costuri suplimentare din partea țărilor membre sau aspirante, pentru susținerea politicilor comunitare. Pe de altă parte, internaționalizarea economiei are ca rezultat și intensificarea concurenței dintre state. Ca urmare, acestea pot recurge la măsuri de sprijinire a agenților proprii, mai cu seamă din

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
atenție modificărilor valorilor nominale ale impozitului, fără a observa pe cele reale. Pentru economistul german R.Wagner, cu cît structura fiscală este mai complexă, cu atît contribuabilii au o înțelegere mai puțin clară asupra impozitelor pe care le plătesc, iar costul de suportat pentru a obține informația exactă este mai ridicat. Aceasta nu înseamnă că toți contribuabilii cad automat pradă iluziei fiscale și nu vor reacționa, sub o formă sau alta, la creșterea poverii fiscale. Dar fenomenul este real și are

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
este mai ridicat. Aceasta nu înseamnă că toți contribuabilii cad automat pradă iluziei fiscale și nu vor reacționa, sub o formă sau alta, la creșterea poverii fiscale. Dar fenomenul este real și are chiar efecte pozitive, prin aceea că minimizează costurile politice și limitează proporțiile evaziunii fiscale. Nivelul optim al presiunii fiscale este extrem de greu de determinat. Deși teoreticienii l-au înălțat mereu în timp, practica l-a depășit de fiecare dată. De fapt, este vorba mai curînd de o percepție

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
să fie cît mai echitabilă; Impozitele alese trebuie să perturbe cît mai puțin posibil mecanismul pieței; Structura impozitelor trebuie să faciliteze atingerea obiectivelor stabilizării și creșterii economice; Sistemul fiscal trebuie să permită o administrare corectă și transparentă a impozitelor, cu costuri cît mai mici; Sistemul fiscal trebuie să fie stabil, sensibil la relațiile dintre structurile administrative. Aceste principii și cerințe nu sunt întotdeauna convergente. Astfel, echitatea se poate opune neutralității. Trei probleme sunt esențiale în configurarea oricărui sistem fiscal: 1) Nivelul

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
suportă efectiv impozitul, și incidența indirectă, caz în care contribuabilul indicat de lege transferă sarcina plății asupra altuia. În afara contextului economic, incidența impozitului mai este tributară tehnicii fiscale, mecanismului de formare a prețurilor în econo-mie, elasticității cererii și ofertei, situația costurilor de producție ș.a. 3.4. Datoria publică Datoria publică rezultă din deficitele bugetare acumulate și care au fost finanțate prin împrumuturi publice. Din efect, ea se transformă în cauză a deficitelor publice. O îndatorare excesivă a Statului și necesitatea reînnoirii

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
valutar, balanța de plăți va fi afectată, ca și suveranitatea țării debitoare ș.a. Capacitatea de rambursare a acesteia din urmă se determină potrivit formulei: Ab+Sc+I+R Cr = ------------------Sd unde: Ab = activele bancare nete pe perioada datoriei; Se = soldul costului curent al balanței de plăți externe; I = împrumuturi rămase de plătit; R = rezerva de aur și devize; Sd = serviciul datoriei externe. Două instituții importante sunt însărcinate cu gestiunea datoriei publice: Ministerul Finanțelor și Banca Națională. Există două abordări teoretice privind

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de aur și devize; Sd = serviciul datoriei externe. Două instituții importante sunt însărcinate cu gestiunea datoriei publice: Ministerul Finanțelor și Banca Națională. Există două abordări teoretice privind oportunitatea datoriei publice: 1) cea a clasicilor, care o consideră ca pe un cost real în sarci-na generațiilor prezente și viitoare și nu o recomandă decît în situații excepționale; și 2) cea keynesiană, care consideră îndatorarea ca oportună deoarece va fi rambursată dintr-o avuție sporită, neafectînd generațiile viitoare. Sunt, în fond, două opinii

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
invizibilă a sistemului de prețuri este una de fier, ea eliminînd pe cei mai slab per-formanți, incitîndu-i continuu pe ceilalți să-și amelioreze productivitatea și constrîngînd consumatorii să-și releve preferințele. Acest aspect este esențial, căci indicînd care le este costul de oportunitate pentru diferitele bunuri și servicii, actorii economici își devoalează aptitudinea de a plăti. Or, în cazul serviciilor publice noncomerciale, absența prețului împiedică funcționarea acestui mecanism. Aceasta dă naștere unui comportament de răsfățat, care face dificilă finanțarea cheltuielilor publice

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
free rider) răspunde într-un anumit mod acestei chestiuni. Absența condițiilor necesare la apariția constrîngerii comerciale este frecventă și dă naștere unui comportament specific ce constă în încercarea de a obține un bun sau un serviciu fără a-i plăti costul. Este bineînțeles cazul hoțului, dar nu numai, căci noi suntem cu toții pasageri clandestini de îndată ce utilizarea unui bun este indivizibilă. Pentru a demonstra aceasta sunt suficiente cîteva exemple: cînd aflați că sunt în grevă controlorii de bilete de la CFR, sunteți foarte

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
în principal asupra întreprinderilor, sub forma cotizațiilor patronale. Sistemul fiscal românesc este prea stufos și asta contribuie la o rată mare a evaziunii fiscale, devenită sport național. Apoi, dacă s-ar reduce ponderea cotizațiilor sociale, cu scopul de a reduce costul muncii, ar fi stimulată crearea de noi locuri de muncă. O reformă este cert necesară, dar e greu de găsit sistemul fiscal optimal, trebuind luate în calcule variabilele politice, cele aduse de schimburile cu partenerii noștri comerciali, de apartenența la

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
venituri către administrațiile locale și participă la activități de dezvoltare regională. Administrația locală trebuie văzută, în primul rând, ca un furnizor de servicii pentru cetățeni, ceea ce înseamnă o politică de prețuri practicate. Acestea pot duce la încasarea unui preț corect (costul marginal) sau a unuia care să acopere doar o parte din cheltuieli, diferența fiind acoperită din subvenții. Desigur, costurile anumitor servicii publice sunt mai greu de măsurat (sănătate, învățământ etc.), sau de individualizat (politic, pază etc.). Descentralizarea administrativă înseamnă cedarea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
un furnizor de servicii pentru cetățeni, ceea ce înseamnă o politică de prețuri practicate. Acestea pot duce la încasarea unui preț corect (costul marginal) sau a unuia care să acopere doar o parte din cheltuieli, diferența fiind acoperită din subvenții. Desigur, costurile anumitor servicii publice sunt mai greu de măsurat (sănătate, învățământ etc.), sau de individualizat (politic, pază etc.). Descentralizarea administrativă înseamnă cedarea unor competențe decizionale și a capacității financiare corespunzătoare în favoarea autorităților locale, autorități alese, ce reprezintă comunitățile. Cel mai mare

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
și a responsabilităților. Apoi, ele au la dispoziție mecanisme de control, evaluare și audit, instituirea de standarde, caiete de sarcini etc, ca și diferite instrumente politice și legislative. Descentralizarea bugetară presupune constituirea în fiecare unitate administrativ-teritorială a unor centre de cost și centre bugetare, pentru a profesionaliza cât mai mult prețul decizional la nivel local, a limita preferințele politice subiective sau exagerate și a oferi soluții optime, creative. De multe ori, politicile naționale se constituie în factori de constrângere pentru reușita

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
ipotezele avansate de compatriotul său Knut Wicksell, după care o astfel de soluție era posibilă dacă fiecare producție publică era legată de o taxă particulară. Logica pasagerului clandestin este susținută și de faptul că cererea este foarte puternică atunci cînd costul suportat este slab și invers. Este de reținut faptul că raționalitatea fiecărui agent este fondată pe egalizarea prețului plătit de utilitatea marginală procurată prin folosirea bunului colectiv considerat. Echilibrul astfel obținut corespunde deci unui optim în sens paretian, deoarece el

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
prin urmare, de oferit recomandări simple și sistematice pentru a ghida alegerile publice. 4.2.1. Deficiențele pieței Există deficiențe ale pieței (cum ar fi randamentele crescătoare și imperfecțiunile concurenței) care nu permit tarifarea sau practicarea de prețuri la nivelul costului marginal, deci al optimului lui Pareto. Dar, chiar dacă toate întreprinderile se comportă ca firme perfect concurențiale, piața rămîne ineficientă în fața a două probleme majore: efectele exter-ne și bunurile colective. 4.2.1.1. Randamente crescătoare și concurență imperfectă În activitățile

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
colective. 4.2.1.1. Randamente crescătoare și concurență imperfectă În activitățile în care randamentele rămîn crescătoare pentru o anumită scară de producție, conform mărimii pieței de satisfăcut, tinde să se instaleze un monopol natural. Acesta practică un preț superior costului marginal și se îndepărtează de optimul lui Pareto. Această situație conduce adesea Statul să naționalizeze monopolul, cu scopul de a evita efectele sale perverse în alocarea resurselor. Statul, care nu caută să-și maximizeze profitul, poate practica prețuri la nivelul

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
marginal și se îndepărtează de optimul lui Pareto. Această situație conduce adesea Statul să naționalizeze monopolul, cu scopul de a evita efectele sale perverse în alocarea resurselor. Statul, care nu caută să-și maximizeze profitul, poate practica prețuri la nivelul costului marginal, dar în acest caz întreprinderea publică administratoare va realiza o pierdere ce trebuie finanțată. Cum? Prin subvenționare de la buget. Intervenția Statului nu este, deci, neutră pentru restul economiei, pentru că mobilizarea resurselor necesare se poate face în două moduri: fie

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
creării artificiale de monedă, contribuind astfel la declanșarea sau amplificarea unui proces inflaționist, adică la o prelevare indirectă, prin afectarea puterii de cum-părare a tuturor. Prin urmare, în încercarea de a reduce ineficiența asociată monopolului privat, Statul impune colectivității alte costuri, rezultatul net în ce privește eficacitatea alocării resurselor fiind, deci, ambiguu. Pe de altă parte, pe piețele unde condițiile tehnice de producție nu conduc în chip inevitabil la monopol, concurența determină întreprinderile să facă tot ce pot pentru a-l evita sau

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
întreprinderile să facă tot ce pot pentru a-l evita sau surmonta. Producătorii încearcă să obțină randamente crescătoare, cel puțin în anumite perioade, dispunînd momentan de monopolul unui produs nou sau reali-zînd randamente de substituție. Pe de altă parte, importanța costurilor fixe și strategiile disuasive ale firmelor prezente pe piață pot limita conte stabilitatea acesteia. Iată deci că procesul concurențial poate antrena, el însuși, limite ale concurenței (!...). De asemenea, chiar în absența reglementărilor sau instituțiilor care să limiteze concurența, economia reală

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
conte stabilitatea acesteia. Iată deci că procesul concurențial poate antrena, el însuși, limite ale concurenței (!...). De asemenea, chiar în absența reglementărilor sau instituțiilor care să limiteze concurența, economia reală nu funcționează întotdeauna în condiții care să garanteze tarifarea la nivelul costului marginal. 4.2.1.2. Efectele externe (externalitățile) Deciziile agenților economici individuali au efecte asupra altor agenți. Interdependența dintre aceștia se manifestă în cadrul schimburilor pe diferitele piețe. Dar cînd prețul pieței a fost fixat, deciziile de consum sau de producție

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
individ sănătos este mai prezent, mai performant, mai eficient. Problema economică vine din faptul că, în prezența efectelor externe, mecanismul pieței concurențiale nu permite atingerea optimu-lui paretian. Într-adevăr, în deciziile lor, indivizii nu țin cont decît de avantaje și costuri private și nu de avantaje și costuri sociale (sau colective), ce le sunt asociate. Dacă dl. Popescu ar ține cont de faptul că satisfacția colectivă crește cînd el se spală pe dinți, ar face-o, cu siguranță, mai des. Dacă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
mai eficient. Problema economică vine din faptul că, în prezența efectelor externe, mecanismul pieței concurențiale nu permite atingerea optimu-lui paretian. Într-adevăr, în deciziile lor, indivizii nu țin cont decît de avantaje și costuri private și nu de avantaje și costuri sociale (sau colective), ce le sunt asociate. Dacă dl. Popescu ar ține cont de faptul că satisfacția colectivă crește cînd el se spală pe dinți, ar face-o, cu siguranță, mai des. Dacă studenții ar fi nu-i așa? sensibili

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
bunuri avînd efec-te externe pozitive, în raport cu producția optimală pentru colectivitate. Efectele externe pot deci justifica o intervenție a Statului pentru a corecta slăbiciunile pieței. Prin reglementări diverse și prin fiscalitate, Statul caută astfel să internalizeze efectele externe, adică să reintegreze costurile și avantajele sociale în calculul economic individual. De exemplu, deoarece indivizii (cu excepțiile de rigoare, desigur) ar consuma în mod spontan mai puțină educație și s-ar îngriji mai puțin de sănătate față de cît este considerat optimal pentru societate, s-

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]