3,021 matches
-
limba lor, dar îi laudă pentru corecta înțelegere a cuvântului prieten/prietenie, cuvânt care ”înduioșează până și sufletele cruzilor geți”. Tot de la el aflăm și despre îndeletnicirile femeilor, care torceau lâna aspră a oilor, iar apa o aduceau acasă pe creștetul capului. În „Pontice” Ovidiu - care se apropie de 60 de ani - vorbind despre versurile sale, ne spune: Mă tem, oare, că nu o să le aprobe îndeajuns Getul? Poate sunt prea îndrăzneț, dar mă mândresc că Istrul nu are un talent
Caleidoscop by Gicuţa Elena Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Science/91784_a_93505]
-
una și aceeași țintă: o cale mai scurtă, pe loc șes, cunoscută și sigură, unde poate să pășească fără grabă, fără sfiala, examinând cu liniște tot ce i se înfățișează la dreapta și la stanga; o altă cale mai lungă, pe creștetul unui munte obscur, stropșita de stânci și curmata de prăpastii, unde trebui necontenit să sară cu frica, fără a putea să-și păstreze sângele rece, până ce, ajungând la un punct, vede deodată un abis peste care nu e chip să
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
la ei o masă specifică de Crăciun, întinzand în față fel și fel de prăjiturele, un fel de cozonac și niște jucărioare ciudate, dar amuzante cu oameni de zăpadă care erau însoțiți în pachet de coroane de hârtie menite pentru creștetele noastre. Vremea încă de la început nu a fost prea blândă cu noi, fiind mereu ploaioasă. În afară de câțiva fulgi de zăpadă care au adus zâmbete pe fețele unora, nu prea am avut parte de temperaturi foarte scăzute și ninsoare cum se
Sfera by Larisa Pristavu () [Corola-publishinghouse/Science/91764_a_93596]
-
din noi care ne menține capul, rădăcina noastră. Ea ne ține trunchiul drept, îndreptat înspre locul în care s-a născut sufletul. Rădăcina noastră metafizică ne ține verticali, ne susține, ne face să fim oameni, ființe orientate spre Principiu (anthropoi). Creștetul capului locul pe care tonsura monastică apuseană îl lasă liber este, în arhitectura indiană a ființei umane, sahasr‡ra : punctul lotusului cu o mie de petale, pe unde coloana subtilă a organismului uman iese din agregatul psihofizic. Acest punct constituie
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
1945-1999, Editura Cartea Românească, București, 2014. Bentoiu, Annie, Timpul ce ni s-a dat. Memorii, vol. I. (1944-1947), și vol. II (1947-1959), Editura Humanitas, București, 2007, respectiv 2009. Blandiana, Ana, Fals tratat de manipulare, Editura Humanitas, București, 2013. Buzea, Constanța, Creștetul ghețarului. Jurnal, 1969-1971, Editura Humanitas, București, 2009. Dragomir, Otilia; Miroiu, Mihaela (eds.), Lexicon feminist, Editura Polirom, Iași, 2002. Gheo, Radu Pavel; Lungu, Dan (eds.), Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism, Editura Polirom, Iași, 2008. Jela, Doina, Telejurnalul de noapte
Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viața privată () [Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
1944-1947), și vol. II (1947-1959), Editura Humanitas, București, 2007-2009; Alice Voinescu, Jurnal, vol. I-II, Editura Polirom, Iași, 2013; Doina Jela, Telejurnalul de noapte. Jurnal, Polirom, Iași, 1997; Maria Banuș, Însemnările mele, 1945-1999, Editura Cartea Românească, București, 2014; Constanța Buzea, Creștetul ghețarului. Jurnal, 1969-1971, Editura Humanitas, București, 2009; Ioana Em. Petrescu, Jurnal (1959-1990), Editura Paralelea 45, Pitești, 2005; Ana Blandiana, Fals tratat de manipulare, Editura Humanitas, București, 2013; Tia Șerbănescu, Femeia din fotografie. Jurnal, 1987-1989, Editura Compania, București, 2002; Adina Nanu
Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viața privată () [Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
fost provocată de zeița Durgă. Această vrăjitorie a ei simbolizează eternul blestem al ignoranței, azvârlit de "Natură" (i.e.Durgă) asupra omului"281. În căldura înăbușitoare a Bucureștilor, în timp ce așteaptă tramvaiul, Gavrilescu simte, asemeni colonelului Lawrence, că arșița îl lovește "în creștet", "ca o sabie": "Arșița aceea teribilă a Arabiei l-a lovit ca o sabie. L-a lovit în creștet ca o sabie, amuțindu-l"282. Trimiterea la pasajul de început al cărții lui T. E. Lawrence, Revoltă în deșert ("arșița
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
asupra omului"281. În căldura înăbușitoare a Bucureștilor, în timp ce așteaptă tramvaiul, Gavrilescu simte, asemeni colonelului Lawrence, că arșița îl lovește "în creștet", "ca o sabie": "Arșița aceea teribilă a Arabiei l-a lovit ca o sabie. L-a lovit în creștet ca o sabie, amuțindu-l"282. Trimiterea la pasajul de început al cărții lui T. E. Lawrence, Revoltă în deșert ("arșița Arabiei ne întâmpină ca un paloș ridicat, amuțindu-ne. Era o amiază din Octombrie 1916; și soarele, asemenea luminii
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lui"302) adăugat unui nume care exprimă filiația divină prin particula "el" din finalul numelui, traduce versiunea desacralizată a numelui prin căderea în derizoriu, pierderea în omenesc. Revelația originii divine uitate (arșița - sabie/sabia de foc care îl lovește în creștet) se produce treptat prin însumarea progresivă a mai multor semne. Un prim semn este banca: "Asta parcă, îmi aduce aminte de ceva... Un mic efort, Gavrilescule, un mic efort de memorie. Undeva, pe o bancă, fără un ban în buzunar
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
vor suprapune, tocmai datorită corespondenței semnelor: "Era tot așa, o zi caldă ca asta, o zi teribilă de vară. Am văzut o bancă și m-am îndreptat spre ea, și atunci am simțit arșița lovindu-mă ca o sabie în creștetul capului (s.m.)... Nu, asta e povestea colonelului Lawrence"306. (Explicația stării este, ca și în alte proze, arșița, "căldura mare", "factorul climateric decisiv" pentru ca fantasticul lui Eliade să se producă, un fantastic care, spre deosebire de cel gotic, nu are nevoie "de
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
putea fi decât grecoaica. A treia, fără îndoială, era evreica: avea o fusta lungă de catifea vișinie, care-i strângea trupul până la mijloc, lăsându-i pieptul și umerii goi, iar părul bogat, roșu aprins, era adunat si împletit savant în creștetul capului". (Strategia care se poate detecta la nivel pragmalingvistic este utilizarea adverbului modal firește și a locuțiunii adverbiale modale fără îndoială - două ocurențe în fragmentul citat - ca mijloace de redare a siguranței care guvernează existența plină de greșeli a lui
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
inspectase cu o privire expertă cortul simplu, conic, al nomazilor. Îi reveni în minte un episod din copilărie în care, la circ, unul din clovni desfăcuse frânghia ce întindea o imensă pânză decorativă aflată deasupra spectatorilor, iar materialul aterizase peste creștetele lor, răpindu-le temporar putința de orientare. Atunci oamenii începuseră să-și renegocieze nesiguri, pe pipăite, spațiul personal într-o geneză confuză, în care jena, curiozitatea și satisfacțiile inevitabilelor intruziuni se vânzoleau nedistinct. Mâini necunoscute, apucându-se întâmplător una pe
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
pentru noi, îmbrăcăminte nouă de paști, c ă trebuie să știți, ocrotitorii noștri nu lăsau să treacă un paște sau zi de crăciun fără să nu ne înnoiască. Eram mândri, nevoie mare, de îmbrăcămintea, încălțările ori ceea ce puneam proaspăt pe creștetul capului. Trecerea pe sub masa aerului era prilej de duhovnicie, de sfială și bucurie, dar și un fel de joacă pentru unii mai struluibatici, că mai mul t păcătuiam decât ne lepădam de păcate. Sâmbăta era destinată vopsirii ouălor, ritual la
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
internațional pe care îl descopeream la mult cîntata Veneție. Îmi părea rău, căci o iubeam încă dinainte de a o vedea, înainte de-a o cunoaște. Știam că suferă de o lungă și neiertătoare agonie și că destinul îi apasă pe creștet o mînă grea, asfixiind-o secundă cu secundă, în valurile lagunei. Voiam să-i mîngîi trupul obosit și fața zbîrcită de fostă femeie frumoasă, acum bătrînă și uzată și eram iritată de cantitatea uriașă de fard de proastă calitate care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
după ani, secole după secole... Par mereu aceiași, oricît i-ai privi, în caftanele lor lungi, cu chipul smochinit, negricios, cu bărbi rare, cenușii sau albe, cu ochi oblici, imposibil de urmărit, sub eterna "tiubiteică" neagră, brodată cu alb, de pe creștetul capului. Piața nu s-a umplut încă, n-au apărut vînzătorii de fructe și nu s-au deschis tarabele de dulciuri. Doamne! Cîte dulciuri am putut vedea de cînd ne aflăm pe aceste locuri! Neconsumîndu-se alcool, fie din pricina climei, fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
nu se grăbește, căci Orientalul are în fața lui eternitatea, iar timpul, pentru el, este o entitate care se măsoară cu secolele. Pe la ora 8,30 apare un tînăr smead, cu nas acvilin, cu haine europene, dar cu nelipsita tiubiteică pe creștetul capului. Se îndreaptă spre dugheana sa, dar oprindu-se pe drum pe la toate ușile negustorilor vecini, le strînge mîna, îi întreabă de sănătate, rîde la vreo glumă, soarbe dintr-o ceașcă de ceai ce i se oferă și abia apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
lungi și albe. Unul dintre ei pare mai bătrîn ca vremea, merge în fruntea celorlalți cu capul înfășurat într-un turban alb, mare și foarte complicat; ceilalți îl urmează, în timp ce un ghid tînăr, în haine europeene, dar cu "tiubiteică" pe creștetul capului, le spune în uzbecă aceeași poveste, probabil, pe care tocmai am auzit-o și noi, în limba noastră. Privesc la noi, noi la ei: orientali la europeni, europeni la orientali, ei nu ne înțeleg graiul, noi nu-l înțelegem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
joase, lîngă care te puteai așeza în poziția seculară a orientalului băutor de ceai. Doar că toate erau ocupate... Suntem patru și privim triști spre covoarele populate de făpturi atît de deosebite de noi, cu ochii oblici, "tiubiteică" neagră pe creștetul capului, bărbi sure și caftane colorate. Sorb liniștiți, din micile boluri de porțelan, ceaiul verde, "dătător de viață", pe care îl beau de secole, într-un ritual perfect, așa cum l-or fi sorbit cîndva și războinicii lui Timur-Lenk, și discipolii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
va mai dă. Gura ei îl săruta lacoma pe întreg corpul, sânii ei îi ațâțau și mai mult dorințele, iar brațele ei lunecau pe spate, pe coapse, atingându-i enigmatic bărbăția. Îi simți degetele lungi care îl masau ușor pe creștetul ei. Era ca un vis prea minunat ca să fie adevărat. Deci ea tot îl mai plăcea, îl preferă tot pe el, îi caută protecția în continuare. -O să vii și mâine? îl întreba ea. -Dădu din cap afirmativ. -Mâine o să
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
în mod firesc, punea condiții. În 1997, când toți ne așteptam ca la Summit-ul de la Madrid să fim primiți în NATO, ne-am ales doar cu o vizită de consolare a lui Bill Clinton, care ne-a mângâiat pe creștet, dar nu ne-a promis nimic clar. Ne-a asigurat, însă, că "mergem pe drumul cel bun", dar drumul acesta ducea spre războiul Alianței cu Iugoslavia din pricina provinciei Kosovo. Așa s-a făcut că în 1999, în pofida sentimentelor unei mari
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Science/939_a_2447]
-
se afla Clinton și democrații lui, România nu a reușit să intre în NATO. Așteptările erau mari în 1997 la Summitul de la Madrid -, iar dezamăgirea a fost pe măsură. Clinton a venit, post factum, la București, ca să ne mângâie pe creștet, să ne consoleze, dar mai mult nu a făcut până în anul 2000. Mult mai bune relații am avut cu Bush și republicanii lui, chiar dacă guvernarea din România era de stânga, respectiv PSD. Am intrat și în NATO și în UE
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Science/939_a_2447]
-
flacăra nu are magie Că de fapt ochii mei Au fost cumpărați de la vânzătoarea de chibrituri infernale. Port sub braț caietul de caligrafie al privighetorii. Îmi vine să strâng de gât promisiunea Că voi fi băiat cuminte. Hai Ku Pe creștetul lumii de fugă răsună Gleznă de marmora a nopții cu luna. Mai Înainte, nu pentru că s-ar fi Îndoit de talentul fiului său, Alexandru Gh. Tăcu expediase În manuscris volumul care avea să devină ,,Călătorul profund” unui prieten care, la
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
și lumea noastră. Așa e? Iarăși nu știu. Pentru că mie cartea lui Stasiuk îmi pare a fi o extrem de perversă (a se citi inteligentă) rediscutare a canonului. Asta pentru că un prozator cumpărat de Suhrkamp (adică blagoslovit cu amprentele dumnezeiești pe creștet) publică o carte despre fantomele care bântuie europa noastră. Pentru că are tupeul de a afirma că europa asta e altfel. Pentru că, în ciuda naționalismelor de orice fel, are același tupeu, de a scrie negru pe alb, că s-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
p. 209). La început, este încă plin de lumină lacul în care Admetos urmărea odinioară curgerea timpului. Atunci, el plângea când vedea cum trecea amiaza ca o umbră de alcyon, izbucnind în lacrimi de spaima infernalei nopți (II, p. 209). Creștetul munților răsfrânge încă razele soarelui, fruntea Pelionului fiind plină de lumina lui Helios (II, p. 210). Când se interesează de soarta reginei, membrii corului își păstrează speranța cât timp muntele e încă plin de soare (II, p. 212). Servitoarea relatează
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
O aripă imensă de vultur (II, p. 215). Remarcând proiecțiunea de umbră a aripilor Îngerului, Alkestis se întreabă la rândul ei Cine-i acesta ale cărui aripi/ Radiază atâta întuneric ? (II, p. 216). Când corul vede o ultimă rază pe creștetul muntelui, regina simte că peste ochi i s-așterne întunericul nopții (II, p. 217). Într-o lume guvernată de fatalitate, moartea eroinei e inevitabilă, după cum este și dispariția luminii la sfârșitul zilei. Autorul își construiește compoziția dramatică ca pe o
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]