3,710 matches
-
și murdare. Îmi prinsesem părul într-un coc cu puțin breton, stilul Audrey Hepburn, deși fără aerul de copil părăsit, căci așa o cerea situația. Pentru a obține efectul dorit, purtam dresuri negre, transparente, tocuri înalte și o jachetă scurtă, croită în același stil cu rochia, cu un guler cuminte din latex și mânecuțe. Cheltuiam avansul primit de la Comitetul pentru Achiziționarea Obiectelor de Artă de la Mowbray Steiner ca o disperată. Peste umărul lui Bill, vedeam forma creației mele, care fusese ridicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Te rezolv întâi pe tine, după care pot să o lălăi cu instalația, știi tu, să fac puțină artă. Uitându-mă chiorâș la nasul meu și străduindu-mă să îmi dau seama ce e în neregulă cu el, mi-am croit drum spre locul pe care mi-l indicase Tony, la marginea atriumului, cu instalația suspendată în spatele meu. El se retrase tocmai în zona recepției și se așeză pe vine, bolborosind ceva pentru el, ca un aurolac: — Ia-ți mâna de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
am calculat, a cumpăra o sticlă cu șampanie într-un club precum acesta ar însemna să-ți vinzi sufletul. Două l-ar lăsa fără nimic de vândut. Într-un final, James și-a scos cartea de credit și ne-am croit drum către bar. În partea mai îndepărtată a barului îl zăream pe Dominic, înconjurat de blonde lingușitoare, părând clar neimpresionat de asta. Nota de plată m-a făcut să clipesc, iar pe James să arate ca un om bolnav. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
uita împrejur; era destul de ușor, fiind înaltă de aproape 1,80, fără să punem la socoteală tocul cui al cizmelor. Privirea i-a căzut pe mine înainte ca eu să am timp să mă ascund și a încercat să-și croiască drum spre mine, ceea ce nu îi era greu deloc. Oamenii însă nu îi puteau elibera calea destul de repede când îi vedeau îmbrăcămintea. Nu aveam unde să fug. Eram pusă la zid lângă masa cu antreuri. M-am înarmat cu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
semăna cu el dispărând la stânga înspre Broadgate. Nu era timp de pierdut; m-am cufundat în mulțime, sperând că urmăresc persoana potrivită. Am dat colțul pe strada Liverpool, hoarda de bancheri, de agențiide asigurări și de secretare prin care îmi croiam calea mă fereau de priviri, deși cel care părea a fi Simon nu se uita niciodată în urmă. Nu mă așteptam să fie el. Privirea pe care a aruncat-o peste umăr în atrium fusese mai mult un reflex decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
comparat odată cu un buldog, așa a reușit să se culce cu mine - cu dulcegării. Țigara se terminase. Am stins-o și m-am ridicat, trecând în drumul meu spre ușă pe lângă colecția variată de băutori de la ora prânzului, care își croiau drum spre fundul paharelor. Afară soarele era puternic și mi-am pus ochelarii fumurii. Nu aveam nici cea mai vagă idee cum reușeam să mă aflu cu regularitate în oraș sau prin împrejurimi la ora aglomerației de la prânz. Probabil incompetență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de la puloverele din capră ecologică. Muzica era coloana sonoră perfectă pentru imaginile de pe ecran, plăcută dacă nu erai atent la ea și o lăsai să vină înspre tine. Tomși Saul s-au rostogolit și ei pe saltea și ne-am croit drum spre fundul sticlei cu suc de portocale, amețindu-ne treptat și mai tare, proiecțiile, care până acum erau niște fantezii generate pe computer, în care figurine argintii săreau și se împrăștiau în mijlocul peisajelor postapocaliptice, au început să se lege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Uneori adorm, tot Întrebându-se ce-au să le aducă ai lor, plecații la parașute: suspante - cu care au să se joace de-a caii? ; vreun znac (insignă)? vreun porthart (fără hărți); material de parașută, din care mamele au să croiască și coase cămeși de culoarea untului cam scorțoase, dar se cheamă că din mătase-de-pădure? Stau În calidor, Înfofolit În pături. Singur-singurel și fără nădejde: Eu n-am În familie bărbat; nici măcar o soră mai flăcăoasă, ca să-mi aducă și mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
povestit. - S-au bătut frații Între ei? - Și ce? Era luptă dreaptă! - Dreaptă, el cu harapnicul, ea cu parul? Asta-i luptă dreaptă? Și cine a Învins? Bineînțeles, ca În covor, Binele: bunica... - Cine, alt’? La Început, mama l-a croit cu parul, i-a spart capul, i-a nenorocit o mână, dar pân-la urmă, mai-mai s-o dov’dească. - Și? Și? - o Îndemn, deși cunosc această Întâmplare, am mai auzit-o. - Și-atunci mama a strigat («cu glas mare», completez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
direct acasă de la lucru rînduindu-se, cuminți, În fișetele lor, În timp ce prietenii acestora, considerînd că e Încă prea devreme, mai zăboveau pe drum... genune abandonată a unui timp nedefinit... Am rămas nemișcat exact În locul unde EL se făcuse nevăzut. VÎntul Își croia drum printre clădiri. Rafalele reci ce se izbeau de colțurile clădirilor Îți răsunau ca o voce de bas În urechi. Gemetele acestei orgi uriașe m-au făcut să mă cutremur pînă În străfunduri. Mi se făcuse, fără să vreau, piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
a fost dispersat de cîțiva consumatori de saké și alte băuturi alcoolice iefitine, care erau beți turtă și de către cele două femei care fuseseră duse cu forța, undeva mai departe În albie. — Vorbesc eu cu cei de la birouri, urlă fratele, croindu-și drum prin Învălmășeală și luînd-o apoi la fugă. Chiar pe cînd traversa semicercul de microbuze, a fost ajuns din urmă de cîțiva muncitori și trîntit la pămînt. Eu n-am făcut, Însă, nici un pas spre el. Stăteam cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
s-au adunat gălăgioși la panta care forma planul Înclinat al digului - singura cale posibilă care făcea legătura Între albia rîului și drum. În clipa aceea, ultimele două microbuze, care se puseseră mai greu În mișcare, au reușit să-și croiască drum, claxonînd, cu faza mare aprinsă. Unul reuși să scape, dar celălalt pierdu viteză pe la jumătatea pantei. Atacanții l-au răsturnat și l-au lăsat așa, la poalele dîmbului. Planul Înclinat al digului era puternic luminat pe o Întindere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
care ai scos aerul. Poate și pentru că acum goneam cu soarele În spate... De data aceasta bolta cerească, și nu drumul, se deschidea nemărginită În fața ochilor mei. Pete de nori presărau cerul, pe alocuri și cu toate acestea, albastrul Își croia drum printre ei precum o pînză lipită cu clei. Poate era doar o iluzie, dar pe pînza din fața mea se adunaseră tot mai mulți nori și cerul se Întunecase. Sub bolta pestriță se Întindea orașul pe care eu Îl lăsasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ceață albă. Tashiro Își termină whisky-ul și trecu la cuburile de gheață. Nu știu dacă asculta sau nu ceea ce vorbeam. Oricum, privea absent În gol. Îți lăsa impresia că se uită la o mulțime de trecători insensibili, care-și croiau drum pe lîngă el și-l ignorau. Am Înghițit și eu ce mi-a mai rămas În pahar și am mai comandat un rînd. Tashiro, nervos, și-a luat inima-n dinți și s-a uitat la mine. — Domnul Nemuro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
nici prin cap nu-mi trecea să scot bani din divulgarea operațiunii ilegale. Privirile mi-au fost din nou atrase de afișul transcris: „Angajăm salariată” și am Împins ușor și calm ușa cu care mă familiarizasem deja și mi-am croit drum În atmosfera Încălzită și plină de freamăt. Mi-a fost imposibil să deslușesc ce se petrecea acolo. Doi sau trei bărbați care stăteau mai În față s-au Întors și mi-au aruncat niște priviri dușmănoase; În clipa următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Încuietoarea pentru că umbrela se tot, deschidea și se Închidea, de parcă respira și ea. N-am avut curajul să-i adresez vreun cuvînt, dar am fost tentat, o clipă, s-o iau pe urmele lui. Poate era mai bine să-mi croiesc drum, fără șovăire. În orice caz, poate voi fi În stare și eu să văd dincolo de curbă dacă mai fac cinci-șase pași. Dacă aș putea să mă asigur de realitatea peisajului cu proprii mei ochi, simțeam că lucrurile se vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mă Înșel pe mine Însumi, adevărul este altul. Oare chiar Îmi era imposibil să-mi aflu prețiosul nume ? Deodată, o durere paralizantă Îmi țîșni dinspre ceafă spre frunte. Răul de care, din fericire, uitasem de cînd am venit aici, Își croia din nou drum pornind din capul pieptului. Nu mai exista nici o Îndoială că-mi uitasem și propriul nume. Singurul lucru care mi-a mai rămas Îl constituia conștiința faptului că eram totuși EU. Ceșcuța sări dintr-o dată de pe farfurioară cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vreo trei centimetri. Trecea multă lume pe stradă, dar n-aveam cui să adresez un cuvînt. Se pare că salvatoarea mea n-a sosit Încă. Oameni care mergeau grăbiți, zîmbind unul altuia... O femeie tînără Însărcinată Își tot răsucea trupul, croindu-și drum prin mulțime, preocupată doar de picăturile de apă ce-i curgeau din sacoșă... de la peștele care se dezgheța. Singurul care mi-a aruncat și mie o privire a fost un tînăr de șaptesprezece-optsprezece ani, cam palid la față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cu dăruire, investiseră tot ce aveau mai bun în creșterea și educarea lor, asigurându-le un trai decent și o educație solidă. Dar vine o vreme când puii părăsesc cuibul părintesc pentru a-și face un rost, pentru a-și croi un drum, așa încât, o perioadă, concitadinii se obișnuiesc cu absența, iar revenirea în locurile copilăriei e remarcată, mai ales, sub aspectul aprecierii schimbării fizionomiei și, eventual, a profesiei pe care cei plecați la studii au îmbrățișat-o. S-a discutat
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
vedem acum, și nu mai târziu, nu? Nu, nu aș prefera. Doamne, nu. —Bine, sigur. Doamne, ce naiba spun? Prea târziu. — Sigur, repet în timp ce simt cum mi se învârte capul. Apăs butonul roșu ca să anunț șoferul că o să cobor, apoi îmi croiesc drum pe scări, împing navetiștii înghesuiți și nervoși și mă dau jos din autobuz. Gata. Acum sunt pe Baggot Street și trebuie să chem un taxi să mă ducă înapoi în oraș ca să mă văd cu Adam. Să nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
neîngrijit, începe hoașca. Nu trebuie să subliniez că... —Mă scuzați. Eu și Față-de-șarpe ne întoarcem simultan. Zâmbim amândouă și sper că zâmbetul meu arată ceva mai sincer decât al ei. Bărbatul înalt, de vârstă mijlocie, îmbrăcat într-un costum bine croit mă întreabă dacă aș putea să-i dau un pahar cu apă. Nici o problemă, îi spun întinzându-mă după un pahar Waterford Crystal. Mă întreb dacă simte tensiunea din aer. Îi umplu paharul și îl întreb dacă dorește lămâie. —E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
restul zborului. Mă duc încrezătoare înapoi la clasa a doua, cu un rânjet enorm întipărit pe față. L-aș pupa pe puștiul ăla pentru că m-a trimis după jeleuri. Dar unde e plodul ? Îl văd, doarme dus. La naiba. Îmi croiesc drum până la mama lui. Prea târziu, spune ea nervoasă. Îmi pare foarte rău, explic eu, dar... —Las-o BALTĂ, spune ea nepoliticoasă, și eu mă furișez de-acolo. Zahăr. Ce să fac eu cu afurisitele de dulciuri? Îmi vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
aleea din grădină, până la ușa de la intrare. Când încerc să deschid ușa împingând-o, nu reușesc, pentru că o blochează ceva. Stai puțin, Katie, o aud pe mama țipând. O să mut florile. Care flori? Câteva secunde mai târziu reușesc să îmi croiesc drum în hol. Un buchet mare de crini albi proaspeți, cu frumoasele lor capete dansând în toate direcțiile, nu mai blochează acum ușa de la hol, ci pe cea de la bucătărie. Sunt pentru tine, spune mama. Stă acolo, de parcă ar aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
publicate „opere încărcate de metafore” ori de „atmosfera care lipsise până atunci” în literatura română, care, nebănuit, deveneau „capodopere ale prozei românești narative”. Cum scrisese Vladimir Streinu în prefață, „proza voiculesciană dădea povestirii românești o altă vârstă literară”, și-a „croit un drum în literatura universală”. Sonetele erau caracterizate „operă unică în concepția și structura literaturii noastre”, renăscute. „O împlinire magistrală”, le socotea Ov. S. Crohmălniceanu. După Zoe Dumitrescu Bușulenga, Adrian Marino, Eugen Simion, Perpessicius, Roxana Sorescu și Delia Pop, Sonetele
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
tulburată și se așeza la pian. Emoția ce o copleșea adeseori când cânta era atât de puternică încât i se făcea rău. Din păcate eu nu reușesc să egalez sensibilitatea ei muzicală. Dragoș se oprește din povestit când trebuie să croiască din nou drum prin zăpada înaltă pentru a putea da ocol bisericii. Acoperișul ascuțit se unduiește în curbe line dând apoi naștere bordurii largi care adăpostește fresca exterioară, incredibil de bine conservată. Fațada vestică pare o pictură ajurată decupată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]