3,596 matches
-
poliție pensionat. Dacă ar fi putut descoperi la care dintre zecile de lagăre din jurul Shanghai-ului fuseseră trimiși mama și tatăl lui! Se ridică de la locul lui și Încercă să stea de vorbă cu domnul Partridge, dar bătrînul misionar era cufundat În gîndurile lui. Jim se apropie de cele două femei eurasiatice care ședeau la cîteva bănci În spatele lui. Dar, ca Întotdeauna ele clătinară din cap și Îi făcură brusc semn să plece. — Dezgustător...! — Băiat murdar...! — Pleacă...! În mod invariabil, femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Se bucură cînd prima fracție se reduse, apoi observă că era singur În lumina soarelui, Între camion și terasamentul căii ferate. Îngrijiți de obositul doctor Ransome, prizonierii se Îngrămădeau În micul petic de umbră de sub parapetul din spate. Basie ședea cufundat În haina lui de marinar, și la fel ca și bătrînii, părea mort precum manechinele aruncate pe care Jim le văzuse adesea pe aleea din spatele magazinului universal al companiei Sincere. Aveau nevoie de apă, altfel vreunul dintre ei avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
un ghiveci de flori spart, sute de chinezi alergau din străduțele Înguste pe cîmpurile din jur. Pe cap țineau saltele și boccele de haine. Alergau pe cărările dintre parcelele cu legume. O femeie bătrînă cu pantaloni și jachetă neagră se cufundă pînă la talie Într-un golfuleț de lîngă drum, strigînd la rudele ei care coborau pe mal. Jonca motorizată navigă de-a lungul canalului, motoarele bubuind ca niște pumni În carcasa de lemn. Jim putea vedea clar cutele proaspete din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
s-a Întâmplat cu tuburile tale? Ronnie dădu din umeri. Doctorul zice că unul din ele s-ar putea să se fi deblocat În mod spontan. Dar cel mai probabil e să fi fost greșit diagnosticul de la Început. Ruby se cufundă În canapea. De câte ori În viață nu spusese „nu pot să cred“ și nu fusese tocmai adevărat. De data asta, Însă, era cu totul și cu totul adevărat. Nu-i venea să creadă. Phil Împărțea paharele de șampanie În stânga și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
regulă“. Ruby știa că era oricum, numai În regulă nu. Mai știa și că, dacă o pisa să-i vorbească când ea nu vroia, Chanel s-ar everva. Dacă n-ar fi salvat-o Ronnie, Chanel s-ar fi putut cufunda Într-o depresie de proporții. A intrat În magazin Într-o după-amiază, când se Întorcea de la masa de prânz luată cu una din amicele sale. Ruby nu era acolo pentru că plecase la St. Luke să lase câteva fotografii de pașaport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
numai zâmbet. —Am Înțeles... Pericolul te excită... Ea simți că roșește. Poate. —OK, dar măcar lasă-mă să sting lumina asta puternică. Nu e prea romantică. Se duse spre panoul cu Întrerupătoare de la fereastră și Învârti unul. Camera s-a cufundat dintr-odată În Întuneric beznă. Se vedeau doar luminițele Londrei. Se Întoarse și-și strecură mâna pe sub fusta ei. Întregul corp Îi tremură de plăcere În vreme ce mâna lui se plimba pe conturul chiloților ei. În câteva secunde avea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
fața speriată de primul dintr-un șir de volume toate identice ale uneia din acele enciclopedii care se cumpără în rate. Mizeria era bine confecționată, îngrijită, onorabilă. M-am uitat la femeia care venea spre mine cu tava în mână. Cufundată în decorul locuinței sale era mai puțin vioaie, era de o decență mizerabilă, asortată cu restul. Mi s-a părut deprimantă. Lângă brațul meu se afla o suprafață plană acoperită de bibelouri... Detest bibelourile, Angela, știi, ador camerele aproape goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ultima fâșie de nisip uscat. Casa se afla în spatele meu, dacă Elsa ar fi deschis fereastra de la dormitor, ar fi văzut punctișorul spatelui meu pe plajă. Dar dormea. Poate în somnul acela mai ușor căuta un destin diferit și se cufunda în el cu aceeași precizie cu care se arunca în mare când, fără să arunce nici un strop, dispărea în apă. Trupul, Angela, poate iubi ceea ce mintea disprețuiește? Mă gândeam la asta în timp ce mă întorceam spre oraș. Odată, din politețe, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
eu nu eram frumos, aveam brațele prea subțiri, puțină burtă și bățul acela atârnând pieziș printre firele de păr. Și eu mă rușinam. Dar vroiam să fim așa, goi, și prea puțin atrăgători. Unul în fața celuilalt, fără grabă, fără elan, cufundați în timp. Când am intrat în ea, am rămas acolo îndelung fără să mă mișc, privind-o în ochii deschiși la culoare și obosiți. Am rămas așa nemișcați pe câmpul acela de foc. O lacrimă îi coborî pe tâmplă, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
amabil, cobor să-i dau geamantanul din portbagaj, dar atunci când dispare după colț, înghițită de mirosul urât din jur, mă simt ușurat. Nu mai rămân nici un minut. Dimineața, locul acela mi se pare îngrozitor. Mă duc direct la spital, mă cufund în meseria mea cu precizie. Asistenta instrumentistă este puțin nesigură. Probabil este nouă, îmi dă instrumentele fără vlagă. Mă supăr. O pensă îi cade din mână. Cu un șut o arunc în cealaltă parte a sălii de operații. În casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o parte este teribil, pe de alta este ca și cum ar recunoaște tuturor lucrurilor care o înconjoară capacitatea de a renaște încontinuu. Eu probabil că m-am născut de multe ori în mâinile ei, fără să-mi dau seama. Stăteam așa, cufundat în tăcerea vieții familiare. Aici eram un om liber, nu aveam nevoie să mă ascund. Lumea mă cunoștea, soția mea, socrul meu, toți mă cunoșteau. Și totuși, acum mi se părea că aceasta era viața paralelă, nu cealaltă. Viața cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
uitat cum se îndepărta pe coridorul în penumbră, fără să-și întoarcă privirea. Acasă, fără să-mi mai dezleg șireturile, mi-am scos pantofii și i-am aruncat cât colo. Apoi m-am întins pe pat așa cum eram. M-am cufundat într-o groapă de bitum și m-am trezit dimineața confuz, obosit deja. Am intrat sub duș. Italia aștepta un copil, apa curgea șiroaie, mi se prelingea pe piele și Italia aștepta un copil. Ce vom face acum? Eram gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o mantie cu lungi pliseuri fixe își ținea ochii plecați spre o grămăjoară puțin ridicată de fân, pe care se odihnea statuia pruncului. Stranii, picioarele mi s-au îndoit în fața acelui grup urât de statui cu expresii mirate. M-am cufundat într-o patetică conversație cu mine însumi, ca și cum o prezență invizibilă m-ar fi văzut și judecat. Evident că nu s-a întâmplat nimic, Dumnezeu nu se deranjează pentru un bărbat ridicol. După puțin timp eram deja cu gândul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ca vârful unui scut. Lipsea mai puțin de o lună. Elsa răsufla tot mai greu. Seara, după cină, o masam încetișor deasupra stomacului. Dormea puțin, când se întindea, tu păreai că te trezești. Noaptea o surprindeam deseori trează și tăcută, cufundată în gânduri. Veghea la urzeala aceea de dorințe din care peste puțin te-ai fi desprins. O priveam în penumbră și nu îndrăzneam s-o deranjez, simțeam că vroia să rămână singură. Pe stradă se sprijinea de brațul meu, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
disperare pe perna aceea transpirată. Am încercat din nou să-i prind privirile, dar mâna mea transpirată nu reuși să-i țină bărbia. — Iubire... Respiră profund, pieptul i se ridică, apoi se lăsă și în respirația aceea întregul corp se cufunda, se abandona. Atunci mă privi, dar nu eram sigur că mă vede. Își mișcă buzele, șopti un ultim cuvânt. — Du-mă. Dar nu îmi spuse unde. Era nemișcată pe pernă, nu mai era vie, dar nu era încă dincolo, suspendată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cea mai mică adiere de vânt, aerul nemișcat se întindea în depărtare peste peisaj, ca o foaie de celofan, împiedicând mișcarea lucrurilor. Moartea Italiei domnea peste spațiul acela, până la orizont, acolo unde răsărise soarele. Adio, iubito, adio. Era în sicriu, cufundată în mătasea cu care acesta era căptușit. Îi aranjaseră bluza în fustă și îi pieptănaseră părul. Luxul aranjamentului aceluia ascundea originea ei umilă, îi dădea un aer de mireasă de țară, o țărancă sfântă, bună de dus în procesiune. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să ne vedem, să ne vorbim, să ne scriem, să ne cunoaștem. Pe urmă... Pe urmă Dumnezeu și inimile noastre se vor pronunța! Eugenia, dulce nălucire a vieții mele de toate zilele, îți vei pleca, așadar, urechea la spusele mele? Cufundat în ceața vieții sale, îți așteaptă răspunsul Augusto Pérez.“ Și iscăli, zicându-și: „Îmi place obiceiul acesta de-a iscăli tocmai pentru că e inutil.“ Închise scrisoarea și din nou ieși pe stradă. „Slavă Domnului - își zicea în drum spre bulevardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dormi singur, singur, singur, să dormi un singur somn! Visul de unul singur e iluzie, aparență; visul în doi e, ce mai, adevărul, realitatea. Ce e lumea reală altceva decât visul pe care-l visăm toți, visul comun?“ Și se cufundă în somn. XIII Câteva zile mai târziu, Liduvina intră într-o dimineață în camera lui Augusto și-i spuse că dorea să-l vadă o domnișoară. — O domnișoară? — Da, aia, pianista. — Eugenia? — Eugenia, da. Hotărât lucru, nu doar dumneavoastră ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ocrotirea ei, și moartea aceea lentă, gravă, dulce, nedureroasă a bietei doamne, când a plecat ca o pasăre călătoare ce-și ia neauzită zborul. Apoi își aminti sau visă din nou întâlnirea cu Orfeu și-n scurt timp se pomeni cufundat într-o stare de spirit în care prin față îi treceau, cinematografic, cele mai stranii viziuni. Lângă el, un bărbat murmura rugăciuni. Bărbatul se ridică și dădu să plece, iar el îl urmă. La ieșirea din biserică, bărbatul acela își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aveau asupra lui exact efectul unei băi în plină natură sub cerul deschis și în bătaia tuturor vânturilor. Doar în singurătate se simțea el însuși; doar în singurătate își putea spune, pesemne ca să se convingă: „Eu sunt eu!“; în fața celorlalți, cufundat în mulțimea agitată sau distrată, nu se simțea el însuși. Ajunse astfel în părculețul modest din piața solitară a cartierului izolat unde locuia. Piața era o oază indolentă de liniște unde totdeauna se jucau câțiva copii, căci pe-acolo nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu duc la nimic util și se refugia în regiunea purisimă a artei imaculate, unde nu ajunge buruienișul pasiunilor și unde omul își găsește un refugiu consolator în fața decepțiilor vieții. Detesta, în plus, cosmopolitismul steril, care nu face decât să cufunde spiritele în reverii neputincioase și în utopii vlăguitoare, și își iubea idolatrizata Spanie, pe cât de calomniată, pe-atât de necunoscută de nu puțini dintre fiii ei; iubea Spania aceasta ce avea să-i furnizeze materia primă a operelor sale pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
decât un personaj rimanesc, ca și noi. Și asta la ce bun? — Ca să să se elibereze. Da, am mai auzit că efectul cel mai eliberator al artei este de a te face să uiți că exiști. Sunt unii care se cufundă în lectura de romane ca să nu se mai gândească la ei înșiși, ca să-și uite suferințele... Nu, efectul cel mai eliberator al artei e de a te face să te îndoiești că exiști. — Și ce înseamnă să exiști? — Vezi? Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
chiar să râd de mine însumi și de râsul meu. Acelui sărman Augusto Pérez al meu, când spunea că efectul cel mai eliberator al artei este de a te face să-ți uiți de propria existență și că unii se cufundă în lectura romanelor ca să-și abată atenția de la ei înșiși și ca să uite de suferințele lor, prietenul său Víctor Goti - prefațatorul Ceții mele - îi răspundea că efectul cel mai eliberator al artei este de a te face să te îndoiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să relateze cum s-a visat el însuși pe sine. Și să dau astfel acestei narațiuni două concluzii diferite - poate pe două coloane - ca să aleagă cititorul. Dar cititorul nu acceptă așa ceva, nu admite să fie scos din visul său și cufundat în visul visului, în teribila conștiință a conștiinței, adică problema cea mai angoasantă. Nu vrea să i se smulgă iluzia realității. Se povestește despre un predicator de țară care descria pătimirea Domnului Nostru și, auzindu-le pe țărăncile evlavioase cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de politică. Ca și cum a face politică ar fi altceva decât a scrie poeme și ca și cum a scrie poeme n-ar fi un alt mod de a face politică! Cel mai teribil e însă că nu scriam mare lucru, că mă cufundam într-o deprimantă inacțiune de expectativă, gândindu-mă la ce-aș face sau ce-aș scrie dacă s-ar întâmpla cutare sau cutare lucru, visând viitorul, ceea ce echivalează, am mai spus-o, cu a-l desface. Și citeam cărțile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]