3,741 matches
-
când are această viziune, simte în creier o furnicătură, în jurul ei se face un întuneric compact, un val de căldură îi urcă în gâtlej, înecând-o. Simte același lucru acum, când se uită în oglinda pârâului în care și-a cufundat picioarele. Își smulge năframa de pe obraz și o aruncă cât colo. Treptat vălul de căldură dispare, lumina se scurge în pământ, zărește ca prin ceață un chip unduind în apa văii. Părul de culoarea nisipului, pielea arămie, liniile chipului desăvârșite
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ta pe ei". Doamne, mă gândesc în sinea mea, femeia asta chiar că are un suflet rănit. Mă uit printre degete la soarele australian. Este departe în mijlocul cerului, cerul este atât de înalt că aproape nu-i văd mijlocul, mă cufund în nisip, un soare aborigen mă înfășoară în razele lui, aud cântecul gutural, îmi apăs urechea să-l aud mai bine, el vine din pământ, din ocean și din înaltul cerului, obosită de amintiri, de teamă să nu stârnesc rănile
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
a amurgului. Stă cu mâinile încleștate pe gardul de sârmă și se gândește la Maria, la zborul ei planat prin pădure, așa trebuie să se fi simțit ea când îl întâlnea pe Dumnezeul ei. Se desprinde într-un târziu, se cufundă în întuneric ajungând fără să-și dea seama în peșteră. Hotărăște ca de acum încolo să meargă seară de seară la Clădirea Albastră, așa o să-i spună de acum încolo acelei clădiri în care locuiește Dumnezeul Mariei. În ziua următoare
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
dar frica îi spune că trebuie să ajungă cât mai repede în peșteră. Știe că de acum încolo el va locui în corpul ei, se simte ușor obosită, vrea să ajungă cât mai repede în peșteră, intră în pădure, se cufundă pe cărăruia ce coboară spre peșteră, dintr-odată cineva îi sare în spate, în jurul ei se îmbulzesc siluete pe care nu le poate vedea, doar mâinile lor o apucă de peste tot, este trântită la pământ, unii chicotesc de departe, unii
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mama ei, pe când avea doar șaisprezece, ani s-a îndrăgostit de un ofițer maghiar, foarte frumos, așa, dintr-odată, ca străfulgerată, acesta a apărut în poarta casei, mama ei l-a luat de mână, au urcat povârnișul dealului, s-au cufundat în poiana din inima pădurii și au petrecut cele mai frumoase ceasuri ale vieții lor, din acele ceasuri s-a zămislit ea, apoi a venit urgia războiului, ofițerul ungur a executat doisprezece partizani, prinși într-o încercuire a armatei maghiare
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Dumnezeului ei, degetele Mariei ating clapele pianului, clapele se mișcă, Sandei deschide ochii și o vede pe Maria cântând la pian, îmbrăcată în rochia ei de mireasă, sunetele pătrund în trupul ei ca picurii de miere, închide ochii și se cufundă într-un somn odihnitor. 15 ianuarie 2009, Sydney Stau în fața femeii de ceară, o tânără cocoțată pe un piedestal, piedestalul este confecționat dintr-o cutie de carton. Stau și mă uit la silueta ei perfectă, este îmbrăcată într-o rochie
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
locul Și numai cam atâta mișcare s-a petrecut pe sonda noastră din nișa de năpastă, că în afară de Pamfil Duran, care-și schimbase poziția de ședere, ceilalți mocneau într-o trândăvire mohorâtă și într-o moțăială necontenită Deci în nișa cufundată în beznă, nu se auzeau decât pașii pe scară a celui trimis după apă și dedesubt doar clipocitul undelor negre și ușoarele bușituri și frecături ale buștenilor rătăcitori, iar, undeva, pe galerie și mai departe, pe direcțională, o mare tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
când Manuil Fragă, coborâse după apă de băut, am chitit că nu era cazul să întrerupem lumina lămpii Mai băgasem de seamă că pe întuneric, unora le venea mai greu să nu se împlânte în mohoreală și să nu se cufunde în disperare, iar acum am avut, așa, o presimțire, că povara tristeții crescuse între oameni Iar de-acolo, dădusem direcția luminii lămpii de miner, ca să vadă a urca înapoi Manuil Fragă, fiindu-mi grijă să nu se scapete el de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ceilalți, cum ședeau nemișcați, ca butucii, de parcă fuseseră amețiți cu zeamă de Zmeoaică, de Mărgica cucului sau de altfel de Somnoroasă, am simțit că am plumb în vine, iar pleoapele mi-au căzut peste ochi, grele ca obloanele de fier, cufundându-mă în neștirea somnului Că ajunși de aerul cel curat și slăbiți fiind, ne-am îmbătat de tăria acestuia, ca de un vin înșelător și toți am adormit, ca trunchiul Și noi nu ne-am trezit, nici când s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu privirile spre cavalerul lui din copilărie, care îl reprezenta pe un erou al vreunei temerare și evlavioase Cruciade: stătea în bufet, între cănițe și pahare de cristal, sprijinit în scutul său alb de porțelan, împodobit cu o cruce purpurie, cufundat într-o profundă și neîntreruptă cugetare. Junii ăia, simpli și lați în spate, s-au dedicat aceleiași sublime chemări, făcând-o nu o dată, ci de sute de ori, stărui în gânduri, Vladimir: au optat pentru două meniri, aparent, foarte diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
dincolo de Prut. Aveam de îndeplinit slujbe mult mai grele... Tuși îndelung, trase nervos din țigară de câteva ori și zise: Doamna era exhibiționistă, sublinie el o intimitate anume, pe când își ținea pleoapele coborâte strâns, ca și cum ar fi vrut să se cufunde într-un somn greu. Constatând că nu e suficient de enunțiativ, omul cu ochi verzi și triști de gânsac, deschise pleoapele, relatând mai departe: Doamna era exhibiționistă... Adică, avea pornirea de a se dezbrăca în fața a cel puțin unui bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
acestea.... Cuvântătorul se înfurie pe pipa lui năstrușnică, dominată de acel tors al arabului de argint, care-i tresărea între dinți. -...Toate acestea le par unora o prostie, fiindcă animismul e confundat cu oricare alt mit rudimentar, neevoluat, grosolan, sălbatic, cufundându-l în dispreț ironic și în frustă suficiență. Dealtfel,... Profesorul observă, în fine, privirea de dromader indiferent și dezamăgit a flăcăului gonflabil. -...dealtfel, relatarea mea nu poate nici ea, deocamdată, să se coaguleze din crâmpeie de ipoteze, din debandada de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de pe obraz. Într-un grai greu de reprodus, ce amesteca vuietul vântului și vigoarea interjecțiilor, îi zise compătimitor: E o rană pe care o poate contracta doar un cugetător, un iubitor al contemplației care, nepăsător de cele din jur, se cufundă adesea în vise... Un războinic nu și-ar lăsa astfel fața fără protecție maximă. Profesorul ar fi vrut să-i răspundă: Mi-ar trebui, acum, o injecție antitetanică! Nu reuși, însă, să găsească pentru termenii medicali, necesari în împrejurările de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de a face cu un șaman, strămoș al șamanilor, care vede lumea prin prisma animismului? se interogă, aparte, Profesorul. Ori, poate, cu un vizionar, dinaintea căruia tainele devin consubstanțiale diafanei materii?... Ca și cum, auzindu-l, s-ar fi preocupat să-l cufunde pe oaspetele său într-o prielnică lumină a aflărilor și devoalării misterelor, Vânătorul vorbi cu o voce care sporea din sine însăși, ajutându-se concomitent prin gesturi elegante și sugestive, comportându-se, sub vârtelnița lui de pene unduitoare, asemenea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ridică din umeri, intrigat de lipsa ei de perspicacitate: Îți imaginezi că numai și numai al meu, al meu, al meu s-a pătat? Nu, ma biche! S-au stropit de cafea și pantalonii noștri, pe care abia-i călcaseși... Cufundându-se în groapa meditațiilor sale, Profesorul nu-și mai auzi consoarta. Simți că depărtarea capătă formă în aducerea-i aminte, sunând asemenea veșniciei. Desfăcându-și încet de tot palma cu un gest furiș, precum cel al unui elev ce maschează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și de trei ori blestemat de Domnul Dumnezeu, făcătorul cerului și al pământului și de Preacurata lui Maică...” La sfârșit, cum e și firesc, sfinția sa a pus: „Scris la Iași, în anul 7092 (1584), mai 15.” Probabil că păream prea cufundat în gânduri, pentru că bătrânul călugăr - din locul lui ascuns - a băgat de seamă acest lucru și, când am ridicat ochii de pe pergament, i-am auzit vocea întrebându-mă: „Ce te-a făcut să meditezi atâta? Anul când a fost scris
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Obișnuindu-mă cu lumina puțină de acolo, m-am așezat pe scăunelul știut și am început să răscolesc, privind din când în când spre ușă. De ce? Nu-mi dădeam prea bine seama, dar parcă așteptam pe cineva...Tocmai când eram cufundat în descifrarea unui hrisov, am simțit că nu sunt singur...Mi-am întors capul înspre ușă. În dunga de lumină scăpată prin ușa întredeschisă se zărea o umbră care încet-încet a început să se apropie cu pas neauzit. Când a
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
ar plăcea să-l văd.“ Din fericire, sunt o mulțime de zicători vechi ce ridică-n slăvi bărbații și desconsideră femeile: „E greu să crești fiice și pitici“ sau „Vrăbiuțe, cum puteți voi pătrunde taina marilor gâște?“ Pe când Tomoe stătea cufundată în ziar, Takamori s-a străduit să-și amintească zicătorile și i-a mai trecut puțin iritarea. Dar adevărul e că de multe ori marea gâscă trebuia să se împrumute tot de la vrăbiuță și situația nu era tocmai de invidiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
înainte de a-și face Takamori apariția în Sanya. Ploaia, care ținuse două ore în șir, s-a oprit în cele din urmă. Cerul mai era înnorat și o pâclă albicioasă se unduia deasupra acoperișurilor joase ale hanurilor. Celelalte case erau cufundate încă în tăcere deși lăptarul, pe bicicleta lui, anunța începutul unei noi zile. Se face repede dimineață aici, în Sanya, explică Endō. Gaston constatase asta și singur. Se minuna de forfota matinală, cu totul ieșită din comun. Din hanuri ieșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
față, să-ți scot imediat masca aia! Izbucni în râs apoi. Era ora patru și jumătate dimineața. Endō îl zgâlțâia pe Gaston să se trezească. Jaluzelele erau trase peste ferestrele deschise, dar afară era încă întuneric beznă. Tot hanul era cufundat în cea mai adâncă liniște. — Scoală-te! Endō își îmbrăcase deja cămașa și pantalonii. Chimonoul de la hotel, cu care dormise, era făcut sul, la picioarele patului. Tuși în timp ce-și punea haina. Gaston zări pistolul în tocul lui, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mai întoarcem aici, explică Endō, încălțându-se. Așa că plătesc acum. A scos vreo patru-cinci bancnote din buzunar și i le-a întins femeii, ale cărei buze groase s-au deschis într-un zâmbet larg, dezvăluindu-i dinții îngălbeniți. Strada era cufundată în beznă. Întunericul era întrerupt, ici-colo, de câte un felinar ce iradia o lumină palidă. Pe strada liniștită și pustie se auzea doar scârțâitul roților unei camionete - poate a lăptarului sau a vreunui țăran care-și ducea legumele la piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
aici? Să mă descarc de stres, nu? Păi, să-mi fie rușine! Dar nu-mi este. E o lumină ca săpunul, fumul de țigară iese în vălătuci pe sub ușă și prin crăpături. Bat, dar nu-mi răspunde nimeni. O fi cufundat în vreunul dintre visurile sale. Împing ușa și intru. Anatol și Tavi, tânăra promisiune pe care-o luase în ultima vreme sub ocrotirea sa, lucrează în mijlocul coșmeliei la noul lor manifest. Au niște markere în mână, mai multe carioci chinezești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cu mâna tremuratul bărbiei. „Ceva s-a schimbat“, mi-am spus tulburat și mi-am Îndepărtat privirile de la fața lui Akemi, privind afară, pe geamul taxiului. În depărtare se zărea hotelul zgârie-nori, la unele ferestre era aprinsă lumina, altele erau cufundate În Întuneric, alcătuind un fel de mozaic ce părea să ne Întâmpine. Privește, i-am spus lui Akemi. Privește, hotelul parcă ne așteaptă pe noi. Șoferul Îmi cercetă fața În oglinda retrovizoare. I-am adresat un surâs abia schițat. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
descriind niște curbe line, ca trompele de elefant. Lumina se revărsa din globurile În formă de flori de culoare crem. Ovalul mesei era tăiat dintr-o bucată groasă de sticlă. Picioarele, dintr-un metal auriu, Înnegrit pe alocuri, erau adânc cufundate În covor. Era un covor atât de gros Încât aveai impresia că o minge de golf nu s-ar fi zărit pe suprafața lui. Femeia Încetă să-și mai privească pantofii, mutându-și privirea deasupra mesei. Schiță un gest Înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
vremea aceea era la modă cocaina și aveam deja mucoasa nazală aproape distrusă. Însă atunci când luam cocaină, puteam să savurez mai bine ședințele sado-maso. Pe măsură ce o ascultam, simțeam că Începea să prindă contur În mine tot ceea ce până atunci fusese cufundat În ceață. Începeam să văd foarte clar ceea ce nu fusese decât o imagine ale cărei contururi nu le puteam ghici. Această senzație a Început odată cu amintirea cocainei pe care o primisem la New York de la Monkey, apoi s-a transformat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]