4,078 matches
-
Îndrăznit să-l imite. Am trasat până aici grosso modo tușele desfășurării morfologice a nelocuibilelor, intense și răcoroase rafale ale artei, care nu-și pleacă grumazul nici În fața celui mai mărunt utilitarism: nimeni nu pătrunde În ele, nimeni nu se depărtează de ele, nimeni nu stă pe vine; nimeni nu se Încrustează În concavități, nimeni nu salută cu mâna din impracticabilul balcon, nimeni nu flutură batista, nimeni nu se defenestrează. Là tout n’est qu’ordre et beauté. P.S. O dată corectate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pă biciclu, asta mai lipsește! Infantili dă neiertat, nici nu bănuia tragedia care Îmi rodea precum carii peptu dă om ș-abia a răspunsără cu chițcăitu lor la superficialu hau-hau care le-am aruncat dă pă celălant trotal. S-a depărtat pedalând; orașu indiferent i-a halit, fără să să strâmbe. Io sunt ca mingea dă cauciuc care dai cu picioru În ea și ricoșază. După ce mi-am permis o oprire În drum (așa, ca să acostez la măsuța mea dân Popolare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
voie să se împerecheze. Nu i-ai văzut cum rîd? Și abia invidia și admirația celorlalți dă poleire animalicei tale satisfacții. Vino înapoi! Tu suferi acolo unde ești nu ești nici pe departe fericit.” V. din spital simt cum se depărtează de mine cel tînăr. Și ca orice înstrăinare de sine, faptul apare în minte ca amintirea unei vremi ploioase. Încercarea de a fugi din convenția comună duce, de cele mai multe ori, nu la un chip divin ci la răscolirea demonului furibund
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
să-mi mai ofere cînd iubirea a devenit în mine nonsens?” A devenit infirm și-i e rușine. Toți oamenii trăiesc într-o grădină a valorilor pe care simțurile lui nu mai au cu ce o atinge. Sufletele s-au depărtat cu toatele de inima sa care se confesează cu disperare Doctorului în speranța că miracolul de la acesta va veni. Îi va injecta un ser și spunîndu-i cîteva cuvinte murmurate, norul dureros i se va ridica de pe ochi. Și, totuși, oscilează. Ar
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
a apei. În schimb, peștișorii se speriară și, cu mișcări rapide ale codițelor și aripioarelor, se îndepărtară grăbiți și se pierdură printre ramurile dese ale plantelor acvatice lângă mal. Nemulțumit, aruncă „undița” și o privi înciudat cum alunecă pe apă, depărtându-se. „Na! Acum nu mai am nici undiță... Cu ce mă joc? Am să-l rog pe tata să-mi facă una ca lumea. Vreau să pescuiesc!” a hotărât băiatul supărat că nu se gândise mai de demult la treaba
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
le mai rămîne cîte-un rest de biftec În carie, pe care-l scuipă la sfîrșitul emisiunii În paharul cu coca-cola, fac pauze, În pauze tac, cînd tac vorbesc, poartă briantină În păr, au opinii, mașini de lux, nevoi, urechi mult depărtate de restul corpului sau prelungirea lui superioară oricum s-o fi numind ea, În cazuri de urgență fiind definită-n fișa medicală frunte sau, mai tehnic, cap. Dau gol cu el, dau din el pur și simplu, de la stînga la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
parbrize, geamurile unor magazine, ușile unor apartamente. E atacată clădirea Universității. Cer senin. Ora zece dimineața. Tăiat la: Cadru exterior: Ziaristul face eforturi vizibile să nu alerge. Ochii Îi sînt dilatați, mîinile Îi tremură, i se aude gîfÎitul. Camera se depărtează: lîngă ziarist merge la fel de grăbit un bărbat care vorbește răgușit: Ne-au invadat orașul. Dac-aș avea o pușcă. În clipa următoare se aude o Împușcătură și bărbatul cade Împleticindu-se, cu o expresie de nesfîrșită uimire. Cer parțial senin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și Abe Teitlebaum Îi urmăreau din priviri. Nici o vorbă să nu mai spui, Perkins! Perkins morfolea o scobitoare. — Curva ta știe că ți se scoală cînd Îi bumbăcești pe negrotei? Jack arătă spre perete. — Imediat Îți sufleci mînecile și-ți depărtezi picioarele. Perkins scuipă scobitoarea. — Nici măcar tu nu ești atît de nebun. Johnny Stomp, Vachss și Teitlebaum erau cu toții prin preajmă. — Jigodie, ia pupă tu peretele ăla! zise Jack. Perkins se aplecă peste masă și-și lipi palmele de perete. Jack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
tachinat doar! Se uită Înapoi de două ori, iar ei erau tot acolo, urmărind-o; data următoare cînd privi, ușa era Închisă. Și-l imagină pe domnul Mundy c-o mînă pe umărul lui Duncan, Închipuindu-și-i cum se depărtează Încet și intră În salon, iar Duncan se așază Într-un fotoliu și domnul Mundy În celălalt. Simți din nou În piele atmosfera lipsită de aer, pîsloasă a casei și merse mai energic - Înviorîndu-se brusc din cauza nopții reci și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
belit planurile“, „te țăcănești“. Viv nu-și putea Închipui ce vedea Helen la ea de-o plăcea atît de mult. Dar, la urma urmelor, era treaba lor. Viv Își tăie firul gîndurilor. Puse revista la loc În raft și se depărtă. Nici urmă de băiatul care se ținuse de ea, fredonîndu-i la ureche. Ceasul indica ora zece și douăzeci opt de minute. Traversă sala casei de bilete, dar nu spre peron, ci Înapoi, spre intrare. Se apropie de un stîlp și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Atinse ușor apoi brațul lui Fraser. Doriți să mă urmați acum În sala de ambalaj, domnule Fraser? Fraser spuse că o va face Într-o clipă. — Aș vrea să-mi mai notez ceva de-aici, zise el. Așteptă să se depărteze, apoi Începu să mîzgălească ceva În carnețel. Se apropie de Duncan din nou, În timp ce o făcea, și-i spuse ca și cum s-ar fi scuzat: Trebuie să plec, Pearce, după cum vezi. Sfinte Dumnezeule! E ciudat, nu-i așa? Dar, uite. Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
uite. Iată adresa mea. Smulse pagina și i-o Întinse. O să mă suni? CÎndva În timpul săptămînii. Vrei? Dacă dorești? repetă Duncan. Fraser rînji. — Bine, omule. O să putem discuta ca lumea, atunci. Vreau să-mi spui tot ce-ai facut. Se depărtă, parcă Împotriva voinței lui. Totul! Duncan se aplecă să-și tragă taburetul. CÎnd Își ridică privirea, Fraser, fotograful și doamna Alexander tocmai ieșeau pe ușa care ducea spre clădirea Învecinată. Fetele Începură să rîdă din nou, după ce ușa se Închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cazurile de-acolo: „Nu crezi că-i groaznic să fii sugrumat?“ o auzi Helen pe una dintre ele. „Ai prefera să fii strangulată sau să cadă bomba atomică peste tine? Se zice că mori repede cu bomba atomică... “ Vocile se depărtară, Înnecate de un nou val de muzică. „Se poartă cumva! Se-mbracă așa! Și nasturi-i sclipesc! - sclipesc! Sclipesc!“ Helen deschise ochii și privi În limpiditatea albastră a cerului. Era oare un gest nebunesc, se Întrebă ea, să te simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Julia se uita la ea. Apoi spuse cu răceală: — Ce-i cu tine? După aceea, cînd Helen refuză să mai spună ceva, adăugă: Nu se poate, o, nu. Și Începu să rîdă. Nu serios, Helen? Nu din cauza Ursulei! Helen se depărtă. — Nu, răspunse ea, și se lungi la loc, cu o mișcare bruscă, lipsită de grație. Își acoperi ochii cu brațul pentru a se feri de soare și de privirea Juliei. Apoi simți cum Julia se Întinde și ea. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
El Îi strînse pieptul cu gura și Începu să-și miște mîna În jos, spre șold. CÎnd Îi prinse fusta și Începu s-o Împingă În sus, ea Îi opri degetele. — S-ar putea să ne vadă cineva. El se depărtă, Își șterse gura și trase de pled. — O să pun asta pe noi. Tot s-ar putea să ne vadă. — Cristoase, Viv, am ajuns În punctul În care, dac-ar trece o trupă de cercetașe, tot nu m-aș opri! Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ridicară curînd, băură ce mai rămăsese din ginul cu portocale, apoi Își aranjară hainele. El Își Întoarse pe dos buzunarele pantalonilor pentru a-i scutura de iarbă. Îi luă apoi batista să-și șteargă rujul și pudra de pe gură. Se depărtă puțin, se Întoarse și făcu pipi. CÎnd veni Înapoi, ea Îi spuse: Stai aici, și se duse Într-un tufăriș, Își ridică fusta, Își dădu jos chiloții și se lăsă pe vine. — Ai grijă la urzici! strigă el În urma ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Împinse Îndărăt. — Nu le vreau! Ia-le. Dă-i-le nevesti-tii! Cutiile căzură și ricoșară În scaun. — Viv! spuse Reggie uimit și jignit. Nu fi rea! Ce-am făcut? Ce naiba ai? Viv! Ea coborî din mașină, Închise portiera și se depărtă. El se aplecă peste scaun, deschise geamul și-o strigă În continuare, Întrebînd-o uluit: — Ce s-a Întîmplat? Ce-am făcut? Ce? Apoi, vocea i se Înăspri - nu atît de furie, Își zise ea, cît de oboseală, din pură oboseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
nu atît de furie, Își zise ea, cît de oboseală, din pură oboseală. Ce dracu-am mai făcut acum? Ea nu privi În urmă. Dădu colțul, și cuvintele lui se risipiră. După aceea, probabil că el pornise motorul și se depărtase. Se așeză la coadă În stația de autobuz și așteptă zece minute, iar el nu se Întoarse după ea. CÎnd ajunse acasă, găsi apartamentul plin de lume. Veniseră sora ei, Pamela, cu soțul ei, Howard, și cei trei băieți ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Îmi aminteam - ei bine, chestii pe care le spuneai. Duncan privi Încă o dată În pahar. Credeam că m-ai uitat complet. Fraser se aplecă. — Nu fi cretin! Am fost extrem de ocupat. Tu nu? Duncan nu răspunse. Fraser așteptă, apoi se depărtă, de parcă ar fi fost iritat de ceva. Mai bău bere, apoi Începu să se joace din nou cu pipa, sugînd muștiucul, umflîndu-și obrajii ca pe niște burdufuri de vin. Acum Își dorește să nu mă fi invitat aici, se gîndea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
stătură așa o clipă zîmbindu-și una alteia. Se sărutaseră odată, Își aminti Kay - acum mulți ani, fără succes Însă. Amîndouă erau bete. PÎnă la urmă le bufnise rîsul. Asta se Întîmplă, desigur, cînd ambele femei au aceeași orientare. Mickey se depărtă. — Pa-pa, Kay, zise ea. Kay o urmări cum fuge spre garaj. O văzu cum se Întoarce Încă o dată să-i facă semn cu mîna. Kay ridică mîna, apoi o luă la pas, Îndărăt, spre Bayswater. Merse energic atît timp cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
-i spună. O văzu ezitînd, și Înțelese asta, presupuse ea, ca pe o invitație. CÎnd ea porni, el i se alătură; la un moment dat brațul lui se frecă de al ei și făcu un gest de scuză și se depărtă. Dar ceva ciudat se Întîmplase Între ei. Într-un fel, permițîndu-i să meargă alturi de ea, reușise să aducă relația dintre ei la un nivel subtil diferit. În timp ce o luară Îndărăt spre Oxford Street, trebuiră să se oprească la bordura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
era acolo păru s-o dezarmeze. — Oricum, nu mai contează, zise ea, plecîndu-și capul. Nu contează. Persoana nu vine. — Nu vine? De unde știi? — Pur și simplu știu, zise ea cu amărăciune. Am făcut o prostie stînd și așteptînd aici. Se depărtă. El Întinse mîna și-i atinse brațul. — Uite, zise el liniștit și serios. Îmi pare rău. Trase aer În piept. — Mă simt bine. Nu pari bine. Dă-mi voie să te Însoțesc undeva, să bem ceva. — Nu trebuie să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de adevăr - și Într-un fel, atît de aproape de el, că Viv se simți lezată. Se Întrebă oare ce-i spusese Duncan despre Reggie și ea. Fața i se aprinse. Nu, nu-i ce crezi tu, spuse ea. El Își depărtă mîinile. — Ți-am mai spus că sînt un tip deschis la minte. — Dar nu-i nimic de genul ăsta. Pur și simplu... Își fixase ochii asupra ei. Erau albaștri, cu aceeași expresie autoștiutoare, dar, dincolo de asta, destul de onești; și, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
B către Maidstone - verifică RT și Sora Pringle - sirop, nu ac! - Îi erau perfect clare. Nu exista nimic de neînțeles aici. Era ceva la fel de obișnuit și familiar ca propria-i față asimetrică. De ce, atunci, i se părea că Julia se depărtează de ea, se gîndi În timp ce se apropia tot mai mult de astfel de obiecte? Și unde naiba era Julia acum? Mai deschise o dată caietul și căută cu disperare, dînd paginile, indicii. Ridică o batistă stropită cu cerneală și o scutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o capcană. — Iubito! Îmi pare rău, zise Julia. — De ce Îți pare rău? o Întrebă Helen cu răceală. — E atît de tîrziu! Am vrut să mă Întorc mult mai devreme. Nici nu mi-am dat seama. — Unde ai fost? Julia se depărtă și zise lejer: — Am fost cu Ursula, atît. M-a invitat la ceai. Într-un fel, știi și tu cum se Întîmplă, ceaiul s-a transformat În cină. — Ceai? — Da, zise Julia. Se Îndreptă spre hol scoțîndu-și pardesiul și pălăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]