27,244 matches
-
de sertar pe care numai altă epocă, a libertății, le va aduce la suprafața editorială. Acest aspect este esențial și el direcționează întregul flux confesiv al autorului, care nu scrie pentru prezent, pentru publicul dat, ci pentru viitor, către un destinatar necunoscut și trăind într-un timp istoric mai norocos. Curajul lui S. se înfățișează în toată splendoarea lui tragică în aceste pagini de jurnal și corespondență, puse parcă sub deviza „Am trăit periculos, scriu periculos”. Cercul politic-civic se intersectează cu
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
curiozitate, cântărind și evaluând neîncetat scene și segmente ale unei existențe pline. În scrisori dialogul cu un interlocutor îi oferă o marjă mai mare de autoprezentare și exprimare, precum și o sporită legitimitate pentru simpaticul său egocentrism. Parcurgând epistolele trimise unor destinatari diferiți, se poate constata că expeditorul se repetă, revine frecvent asupra unor episoade, pentru el importante, și le înfățișează într-o lumină diferită, dar pe același contur bine precizat istoric și biografic. În prezentul trist al redactării, scrisorilor și operelor
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
a fost scrisă înainte de moartea regelui Uneric în decembrie 484, deaorece din ea rezultă că e vorba despre o perioadă de persecuții. Ultimul capitol al operei, care relatează moartea regelui Uneric, nu e autentic. în prolog, scriitorul se adresează unui destinatar bine cunoscut, prieten și discipol al lui Diadoh de Foticeea, și îi oferă, așa cum îi fusese comandat, istoria evenimentelor din Africa, pentru a fi reelaborată. Această persoană ar putea fi episcopul Eugeniu, care se dusese la Cartagina în urma intervenției împăratului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
poetul ne spune că acest poem este continuarea unuia anterior, pierdut, care cînta frumusețile vieții la țară, și, dat fiind conținutul său, cel de-al doilea e mult mai angajat decît primul. Originea africană a poemului e dovedită de numele destinatarului, un poet care a trăit la Cartagina în vremea regelui Trasamundus (496-523), precum și de numeroasele pasaje în care sînt imitați poeți creștini din secolul al V-lea (bineînțeles, pe lîngă cele în care e vizibilă influența clasicilor păgîni, ca Vergiliu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tres), o operă de o importanță majoră pentru cunoașterea augustinismului lui Fulgențiu. Aici se discută predestinarea pe baza exemplului canonic al lui Iacob și Esau; apoi problema copiilor morți fără botez, precum și necesitatea harului și raporturile acestuia cu liberul arbitru. Destinatarii sînt preotul Ioan și diaconul Veneriu, originari din Africa. Fulgențiu încearcă să lase un minim spațiu autonomiei liberului arbitru al omului, chiar dacă, în esență, nu se îndepărtează de poziția doctrinală a lui Augustin. Și scrierea Contra lui Faustus din Riez
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
formată din 468 de rescripte pe care Cassiodor le-a trimis de-a lungul carierei sale birocratice, unele în numele lui Teodoric, altele în numele succesorilor săi, Atalaric, Teodatus și Vitiges; stilul acestor epistole este deosebit de îngrijit și conform cu demnitatea socială a destinatarului; se trece de la stilul de cancelarie la stilul căutat, cu multe artificii retorice; lui Cassiodor îi place să insereze în text și digresiuni erudite referitoare la politică sau la morală, la științe sau arte, conformîndu-se astfel idealului enciclopedic ce se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
realitate, acesta nu e decît unul din izvoarele operei); printre ele, autoapărarea adresată împăratului în ajunul întoarcerii la Constantinopol, după exil. Puține epistole s-au păstrat în coptă și în arabă. Catenariile ne-au restituit însă numeroase fragmente în greacă. Destinatarii și conținuturile scrisorilor sînt foarte diverse; ele constituie o sursă importantă de informații despre viața ecleziastică și controversele teologice din acea perioadă. Dacă scrisorile din cartea a șaptea din Eklogai se referă mai cu seamă la chestiuni bisericești, printre celelalte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sinod al teologilor neocalcedonieni ținut la Alexandria între 514 și 518; Ioan ar fi redactat epistola sinodală adresată împăratului Anastasius. Exactitatea notei a fost însă pusă sub semnul întrebării. Din scrisoarea lui Filoxen rezultă că acesta ar fi primit de la destinatar, împreună cu epistola sinodală, o apologie a conciliului de la Calcedon, potrivit căreia acest conciliu era în perfectă concordanță cu tradiția Părinților Bisericii; ar putea fi vorba (crede M. Richard) despre aceeași apologie combătută de Sever, căruia i-ar fi fost trimisă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Positano, Enea din Gaza. Epistole, Libreria Scientifica, Napoli, 19622 (în ambele cazuri, ed. critice, trad. it., intr., comentariu). Studii: M. Wacht, Aeneas von Gaza als Apologet. Seine Kosmologie im Verhältnis zum Platonismus, Hanstein, Bonn, 1969; A.M. Milazzo, „Dimensione retorica e destinatari nel Teofrasto di Enea di Gaza”, în A. Pennacini (ed.), Retorica della comunicazione nelle letterature classiche, Pitagora, Bologna, 1990, pp. 33-71. 29. Agapet Diaconul E suficientă o prezentare succintă a acestui diacon al Bisericii Sfînta Sofia din Constantinopol (așa cum rezultă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
episcopat - așadar în 419, în timp ce nașterea sa trebuie plasată în 363-364. La conciliul de la Efes din 431 apare un alt episcop de Aspuna; evident, Palladius murise. în ampla introducere dedicată lui Lausus, Palladius declară că a scris Istoria Lausiacă pentru ca destinatarul acesteia, prin intermediul evocărilor, binefăcătoare pentru suflet, ale vieții duse de bărbați și femei în pustie, să poată să se elibereze de patimi, să înainteze pe calea pioșeniei, să devină o călăuză de încredere pentru sine și pentru alții și să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
harului, nu a legii, dar nu refuză să dea instrucțiuni echilibrate și moderate pentru practicarea ascezei. în ansamblu, Ioan se ocupă mai ales de detaliile practice și ajunge chiar să explice, dacă e necesar, răspunsurile precedente ale lui Varsanufie unor destinatari care nu au reușit să le înțeleagă. Amîndoi, din cîte se pare fără să fie preoți, revendică și exercită dreptul de a ierta păcatele în calitatea lor de „duhovnici”, un principiu ce va fi foarte răspîndit în Biserica din Orient
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
chiesa di Palestina (cit. p. 000), pp. 296-307. c) Dorotei După cum am spus, mai sus circa o sută de scrisori ale lui Varsanufie și Ioan îi sînt adresate lui Dorotei (252-338; 339-345; 506-523; 544-545; de asemenea, 247-251, care au același destinatar ca și 252-338); unele dintre ele s-au transmis și în manuscrisele unor opere ale lui Dorotei, precum învățătura 21. Aceste scrisori ne ajută să descoperim diverse aspecte ale personalității sale și completează datele ce se pot extrage din scrierile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ajuns mai apoi episcop” (un Leonțiu, episcop de Ancira, este atestat în 404; se știe, de asemenea, că Ancira era un centru monastic); într-o scrisoare (I, 257) este menționat Apolinarie din Laodiceea, mort în 390, ca fiind contemporan cu destinatarul; tratatul Despre sărăcia de bunăvoie este dedicat unei diaconițe din Ancira, Magna, menționată și de Palladius (Istoria Lausiacă 67), care scrie în 419-420. însă, mai cu seamă, multe dintre scrisorile considerate autentice atestă că Nilus se bucura de stima și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dintr-un verset biblic cu un scurt comentariu, și deseori același material apare în mai multe epistole (lunga misivă către călugărul Taumasios, III, 33, conține elemente ce se regăsesc în alte 14 scrisori!). De asemenea, există serii de scrisori cu destinatari diverși constituite din extrase (folosite în ordinea în care figurează în operele de origine) din scrieri ale lui Nilus însuși sau din alți autori. Altele sînt falsificări; I, 286, trimisă, conform antetului, generalului got Gainas, este dependentă de o omilie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Nilus însuși sau din alți autori. Altele sînt falsificări; I, 286, trimisă, conform antetului, generalului got Gainas, este dependentă de o omilie a lui Ioan Hrisostomul scrisă la cîțiva ani după moartea lui Gainas. în fine, multe din titlurile atribuite destinatarilor la începutul unor scrisori sînt anacronisme evidente, deoarece nu sînt atestate înainte de secolul al VI-lea. Astfel de observații l-au făcut pe A. Cameron să conchidă că această culegere trebuie să fi fost alcătuită în secolul al VI-lea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
alcătuită în secolul al VI-lea, pe baza unui epistolar în esență autentic, căruia i-au fost adăugate unele falsuri, și, mai cu seamă, în care au fost multiplicate scrisorile prin fragmentare și prin adăugiri de nume și titluri de destinatari, în special generali, prefecți și viri illustres. De fapt, cu excepția a foarte puține cazuri, destinatarii lui Nilus sînt cu toții personaje necunoscute. Cameron crede că după 553, atunci cînd unele scrieri ale lui Evagrie Ponticul au început să circule sub numele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
au fost adăugate unele falsuri, și, mai cu seamă, în care au fost multiplicate scrisorile prin fragmentare și prin adăugiri de nume și titluri de destinatari, în special generali, prefecți și viri illustres. De fapt, cu excepția a foarte puține cazuri, destinatarii lui Nilus sînt cu toții personaje necunoscute. Cameron crede că după 553, atunci cînd unele scrieri ale lui Evagrie Ponticul au început să circule sub numele destul de obscurului Nilus (cf. infra), identitatea literară a acestuia a început să se înnobileze, și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de munca manuală; sub pretextul că se dăruiesc cu totul lui Dumnezeu, oamenii sînt ispitiți să trîndăvească, lăsînd sufletul să se deschidă către patimi; este atitudinea pe care o condamna Pavel (1 Tes. 3, 6-12) atunci cînd îi îndemna pe destinatarii epistolei sale să muncească, urmînd exemplul său. Avem aici accente polemice, împotriva mesalienilor și acemeților, partizani ai lipsei totale de activitate (cap. 21-27); în cap. 21 sînt menționați în mod explicit Adelfios și Alexandru, liderii celor două orientări. De condamnat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a unui ținut, protejîndu-le împotriva opresiunii externe și prevenind dezvoltarea unor tensiuni excesive în interiorul lor. O epistolă care s-a păstrat și în siriacă, adresată lui Ioan de Antiohia și scrisă cu puțin înainte de conciliul de la Efes, îl îndeamnă pe destinatar să participe la sinod și să adere la poziția lui Chiril, blestemîndu-l totodată pe Nestorie. Evagrie Scolasticul reproduce în Istoria Bisericii (II, 10) extrase dintr-o scrisoare a lui Simion adresată lui Vasile de Antiohia (456-458) în care stîlpnicul declară
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
așa cum era prezentată în prima epistolă, ci respectând anumite etape. Venirea „celui nelegiuit” trebuie să preceadă venirea lui Cristos. Cel dintâi este însă „reținut” pentru un timp de o putere sau de un personaj ambiguu. Autorul insistă asupra faptului că destinatarii epistolei știu despre ce sau despre cine este vorba. De fapt, așa cum arată și Peerbolte, este vorba de o eschivare de tipul propagandei sau ideologiei teologice, menită să confere o garanție aparentă anumitor afirmații cu caracter disuasiv. Personajul înfățișat de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
remediu împotriva acestui duh, și anume simplitatea, virtute asociată în general patriarhului Avraam. Să revenim însă la epistola noastră. Fragmentele pe care le‑am citat anterior sugerează faptul că Ioan vorbește de tradiția Anticristului ca despre o tradiție bine cunoscută destinatarilor săi. Cu toate acestea, el nu vorbește despre un personaj singular, bine definit, ci despre „mai mulți anticriști”, proveniți din sânul comunității. Aceștia se caracterizează, în primul rând, prin discursurile lor mincinoase, înscriindu‑se astfel pe linia falșilor profeți. Termenul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. El insistă asupra așteptării parusiei - chiar dacă nu se exprimă lămurit în acest sens - tocmai pentru a sădi în spiritul comunității respective sentimentul responsabilității imediate. Raționamentul său pare a fi următorul: potrivit unei tradiții pe care destinatarii epistolei o „cunosc foarte bine”, la sfârșitul veacurilor va veni un vrăjmaș al lui Cristos. Având în vedere existența a numeroși schismatici (= anticriști care lucrează deja) ce resping dogma cristologică, se poate afirma că sfârșitul veacurilor, de care vorbește tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unul Ilie, iar altul Moise, ci o sinteză între faimoșii predecesori. La încheierea misiunii lor, profeții vor fi uciși de „fiara ieșită din pământ”. Și aici autorul vorbește, fără nici o precizare prealabilă, despre fiara ieșită din pământ, ceea ce arată că destinatarii erau familiarizați cu Cartea lui Daniel (7,3). Trupurile neînsuflețite ale martirilor „vor zăcea pe ulițele cetății celei mari, care se cheamă, duhovnicește, Sodoma și Egipt, unde a fost răstignit și Domnul lor. Și din popoare, din seminții, limbi și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Pătimirea martorilor, care precedă parusia, depășește prin intensitatea sa, chiar pătimirea Mântuitorului. „Fiara ieșită din pământ” este întruchiparea Răului absolut. Această figură mitologică apare aici cu scopul unic de a ucide cei doi martori. Ea nu constituie o noutate pentru destinatarii Apocalipsei lui Ioan, familiarizați deja cu Cartea lui Daniel. Capitolul 12 Capitolul 12 relatează lupta dintre Femeia supranaturală și balaur. Femeia apare într‑un cadru ceresc, „înveșmântată cu soarele”, „[având] sub picioarele ei, luna” și „purtând pe cap o cunună
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trup laolaltă. Concepția lui Irineu se dovedește din nou radicală: apostatul de bună voie pierde orice șansă de a recupera starea paradisiacă de communio cu Dumnezeu. Episcopul îi vizează mai ales pe eretici și pe cei atrași de erezie (cazul destinatarilor epistolei sale). Un păgân nu poate fi apostat, căci el nu îl cunoaște pe Cristos. Apostat nu poate fi decât credinciosul care renunță la Cristos după ce l‑a cunoscut. Pentru a suferi „pedeapsa întunericului”, trebuie ca mai înainte să fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]