6,113 matches
-
mai intâi sala de baie, unde o ajută pe infirmieră să îl spele și să îl îmbrace în ținuta de spital. Îl luă mai apoi în brațe și îl duse Nicu Dan Petrescu 14 până la pavilionul de carantină, făcând eforturi disperate să nu de-a drumul lacrimilor care stăteau gata să se prăvălească din frumoșii ei ochi căprui. Îl strânse cu putere în brațe și îl îmbărbătă spunând: - Nick, baiatul meu, mama trebuie să plece, o sa vin curând să te mai
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
meu. Frosa avea grele probleme familiale și spera să găsească sprijin de la un consătean ce se stabilise și pricopsise pe aceste meleaguri. Aflase acest lucru de la rudele ei ce locuiau în cartierul de unde plecase tatăl meu, din Slobozia. În situația disperată în care se afla, el era ultima speranță, de aceea îi povestea mamei, cu lux de amănunte, istoria vieții ei. Încă de mică, Frosa, ce provenea dintr-o familie săracă cu mulți copii, a fost crescută de o mătușă care
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
unde se ascunsese în dragostea ei efemeră. Auzind această poveste, mama s-a înverzit la față și pentru o clipă i-a părut rău că le găzduise și-l lăsase pe fratele meu în grija lor... Era însă o situație disperată și s-a gândit că poate copilul mai trăiește, sau dacă a murit, atunci trebuie să i se facă cele cuvenite, în mod creștinesc. L-au întrebat pe medic dacă poate să-i dea un certificat de deces pentru copil
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
În curând Lefty devine Într-o direcție personală: Nu știu de ce simt asta, nu e firesc... și apoi ușor acuzator, rugându-se: Tu m-ai făcut așa, eu n-am vrut să simt așa ceva... dar În cele din urmă ajunge disperat: Dă-mi putere, Iisuse, nu mă lăsa să fiu așa, dacă ea ar ști... cu ochii strâns Închiși, cu mâinile Îndoind borurile melonului, cu vorbele ridicându-se odată cu fumul de tămâie spre un Hristos În formare. Se rugă vreme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
doctorul. ― E numai din cauza Minotaurului, glumi Lefty. ― Nu mai pomeni de piesa aia! Îl certă Desdemona. ― De ce te uiți așa la mine? Întrebă Lina. ― N-am voie să mă uit la tine? o Întrebă soțul ei. Sourmelina scoase un suspin disperat și se șterse la gură cu șervețelul. Urmă o tăcere Încordată. Doctorul Philobosian, turnându-și Încă un pahar de vin, se grăbi să intervină. ― Nașterea e un subiect fascinant. De exemplu, diformitățile. Pe vremuri lumea credea că erau provocate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
seară. Erau momente când sentimentul de vinovăție pe care Îl simțea pentru că se măritase cu Lefty intra În conflict cu sentimentul de vinovăție pe care Îl simțea pentru că nu Îl satisfăcea. Erau clipe când nevoia lui Lefty părea atât de disperată, de vrednică de milă, Încât nu putea rezista și Îi ceda. Și erau clipe când și ea avea nevoie de plăcere fizică și de ușurare. Nu se Întâmpla decât de vreo patru-cinci ori pe an, deși mai des În lunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Antoniou era insistent. Și s-ar putea ca motivul pentru care o curta să nu fi fost doar acela că era singura fată mai scundă decât el. Se poate ca el să fi răspuns chemării din ochii lui Tessie, dorinței disperate a acesteia de a crede că acolo unde nu era nimic era de fapt ceva. Desdemona profită de această ocazie. ― Mikey e băiat grec bun, băiat drăguț, Îi spuse ea lui Tessie. Și o să fie popă! Iar lui Michael Antoniou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
geamul de la etaj sau paharul de șampanie pe ușa care nu se deschide până la miezul nopții. Trecuseră deja ani de zile cu mașina pe lângă farmacia Rubsamen, bunicul meu observase vitrina neschimbată: cu centuri herniare, coliere cervicale și cârje. Văzuse chipurile disperate, cu o speranță nebună În ochi, ale femeilor și bărbaților de culoare care intrau și ieșeau fără să cumpere nimic. Bunicul meu recunoștea acea disperare și știa că acum, cu pensionarea lui forțată, aici era locul potrivit pentru el. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
stres. Câteva minute mai devreme se furișase să-și fumeze ultima țigară Înainte de spectacol. Și acum mesteca pastile antiacid. Era ceva ce ținea de vechimea averii, se pare să aibă năravuri de om bătrân, acele nevoi grosolane, adulte, și paliative disperate. Obiectul era Încă prea tânără ca să se vadă efectele. Încă nu avea cearcăne sau unghii Îngălbenite. Dar sofisticata sete de distrugere era deja prezentă. Când te apropiai de ea, mirosea a fum. Avea stomacul făcut praf. Dar fața Îi emana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și să scape de comparația cu tatăl meu, care făcea atâția bani. Plângerile cicălitoare ale soției lui nu Începuseră Încă să-l facă pe părintele Mike să se gândească la abandonarea preoției și nu-l Împinseseră Încă la gestul său disperat... În 1956 părintele Mike a fost numit oficial preot la o biserică din Cleveland. În 1958 a devenit preot la Adormirea Maicii Domnului. Zoë s-a bucurat că s-a Întors acasă, dar nu s-a obișnuit niciodată cu poziția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
pornit-o Înainte. I-am apucat tricoul și i l-am ridicat. I-am privit multă vreme pântecul dezgolit și, În cele din urmă, cu un fel de tristețe, mi-am plecat capul. Mi-am plecat capul În fața zeului dorinței disperate. Am sărutat pântecul Obiectului și apoi, Încet, căpătând din ce În ce mai multă Încredere, am luat-o În sus. Vă amintiți inima mea de batracian? În dormitorul Clementinei Stark făcuse un salt dintr-un mal noroios, mișcându-se Între două elemente. Acum făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
o boală incurabilă, eram gata să ignor simptomele imediate, sperând la o vindecare În ultima clipă. Îmi schimbam starea Încontinuu, Între speranță și opusul ei: siguranța crescândă că se Întâmpla ceva teribil cu mine. Dar nimic nu mă făcea mai disperată decât privitul În oglindă. Am deschis ușa și am pășit Înapoi În cameră. ― Urăsc hotelul ăsta, am spus. E oribil. ― Nu-i prea drăguț, mă aprobă Tessie. ― Era mai plăcut, spuse Milton. Nu pricep ce s-a Întâmplat. ― Mocheta pute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
spre sud, m-am hotărit s-o iau spre vest. Spre California. De ce nu? M-am uitat cât ar fi costat biletul. Așa cum mă temeam, era prea mult. Toată dimineața burnițase slab, dar acum norii se Împrăștiau. Vizavi de spelunca disperată În care luasem masa, prin geamurile pătate de ploaie și dincolo de drumul de acces care mărginea o fâșie Înclinată, cu iarba plină de gunoaie, trecea autostrada. Mă uitam la traficul care vâjâia pe-alături, acum mai puțin flămând, dar Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fiecare zi duceam gașca la Ali Baba, și le luam hamburgeri vegetarieni, cu șaptezeci și cinci de cenți bucata. Aveam de ales Între a cerși sau a vinde droguri. În cea mai mare parte a timpului stăteam pe lângă tufele de mimoză, din ce În ce mai disperat. De câteva ori m-am plimbat până pe malul mării și am stat pe plajă, dar după o vreme n-am mai făcut nici asta. Natura nu-mi aducea nici o alinare. Lumea ajunsese la capăt. Oriunde m-aș fi dus, dădeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fosta lui cameră. Încetul cu Încetul, află detaliile condiției mele, reacționând la ele mai blând decât o făcuseră părinții mei, ceea ce Îi făcu pe ei - sau cel puțin pe Tessie - să Înceapă să accepte noua realitate. În acele weekenduri, Milton, disperat să cimenteze relația reluată cu fiul său, insistă din nou ca acesta să se implice În afacerea familiei. ― Nu mai ești cu tipa aia, Meg, nu-i așa? ― Nu. ― Păi, te-ai lăsat de studiile de inginerie. Și acum ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
alte dăți. Cum adică nu voi mai visa? Era real? Peștera aia de care îmi era atât de frică chiar exista? Și cum, adică, nu va fi așa cum îmi doresc? Voi eșua în încercarea mea? Desigur că era o încercare disperată, dar după cum am plănuit-o, avea să dea roade minunate. Totul era minunat și mergea de minune până acum. Bătrânul ăla nu știe ce spune. E doar o plăsmuire a imaginației mele. Atât și nimic mai mult! Capitolul 9 M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
urmă și o explozie. Proiectilul lovi coada elicopterului care acum se învârtea, imposibil de controlat. Altanovici zâmbi mulțumit. În subsol, Sergiu închise trapa și ieși din cameră împreună cu ceilalți înjurând: "Să tragi în mă-ta data viitoare!". Elicopterul, în ciuda manevrelor disperate ale pilotului, se prăbuși peste cele patru trape din curtea interioară și dărâmă o bucată din parterul corpului C. Unul dintre cei cinci care erau la bord muri instantaneu. Ceilalți patru erau grav răniți. Fură luați, fără instrucțiuni, din aparatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mai multe litere în Cartea Anilor! Eram unic. Singur! Eram singur. Nu mai era nimeni ca mine... Ce dezolant! Eram singurul care nu va muri niciodată. Lumea toată va îmbătrâni în fața mea, iar eu mă voi uita înnebunit la ea, disperat că n-am să pot s-o urmez în uitare. Toți vor încărunți, se vor albi, se vor îmbolnăvi și vor muri. Se vor întoarce în țărână, acolo unde le e locul, iar eu voi rămâne deasupra lor pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
strige îngrozite după copiii lor pe străzi sub privirile înțelegătoare ale altor mame sau sub cele indiferente ale hoților. Pe măsură ce gândul absurd li se cuibărea în minte, iar teroarea în suflete, lacrimile lor izbucneau din ce în ce mai puternic, iar vocile deveneau mai disperate, până când se prăbușeau în genunchi și, acoperindu-și fața cu mâinile murdare, vroiau să moară ca să nu mai simtă durerea din interior. Se târâiau, după ceva timp, fără voința de a mai trăi, înapoi între cei patru pereți, în casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să moară ca să nu mai simtă durerea din interior. Se târâiau, după ceva timp, fără voința de a mai trăi, înapoi între cei patru pereți, în casa în care cândva fuseseră fericite. Se stingeau ușor, ca o lumânare, sub privirile disperate ale soților și, în câteva zile, majoritatea înnebunea și își găsea sfârșitul în mila gravitației pământului, care le primea în îmbrățișarea ei dură. Bărbații căutau la fiecare colț de stradă și întrebau pe toată lumea: "N-ați văzut un bătrânel, cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
s-a putut auzi până la primul nivel al subsolului câteva momente mai târziu și clădirea s-a cutremurat ușor. Am crezut pentru câteva clipe că e un tunet, cu toate că aceste fenomene se întâmplă rar pe ninsoare, până când țipete și urlete disperate începură să răsune în receptorul din ureche. "MEDIIIIIIIC!!!!" "Ajutor! Ajutor! Pentru numele lui Dumnezeu, AJUTOR!" "Întăriri! Întăriri la etajul trei, deasupra amfiteatrului!" Ceva trebuie să se fi întâmplat! Medici! Duceți-vă și ajutați! Luați pe oricine aveți nevoie ca să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
judecătorul de instrucție nu va avea nimic Împotrivă, lucru de care mă Îndoiesc, soției dumneavoastră i se va permite să vă viziteze. Gândul acesta Îl tulbura pe Pélardeau, care se uită În cele din urmă la Maigret cu un aer disperat. — N-ați putea s-o faceți dumneavoastră? Maigret se uită Întrebător la colegul lui și Lecoeur dădu din umeri, vrând parcă să pună că nu era problema lui. Voi face tot ce pot... Va trebui să fiți precaut, pentru că, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
și cu țesutul hainelor carei vor înveșmânta soțul, magistratul roman. Ajunsă în fața apartamentului imperial, Livia se întoarce către femeile din suita ei. — Așteptațimă aici! le poruncește scurt. Îndepărtează cu un gest maiestuos cele două gărzi care în cearcă prin semne disperate să o oprească. Sunt germani după costum și nu prea știu latinește, dar o cunosc pe augustă și au aflat că are mâna lungă și că e iute la mânie. Anunțat de venirea ei pe căi oculte, Parthenicus, cubicularul principal
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Trio îi îngheață sângele în vine. Se anunță o zi de trei ori nefastă pentru el! Bătrânul împărat se scarpină în creștet și murmură mai mult pentru sine: Un zănatic! — Un zănatic, stăpâne, ai dreptate, face Trio Fulcinius un efort disperat să-i intre în voie. Augustus îl fixează mirat din priviri. — Cine? Trio se bâlbâie împiedicat: — Pa... Pacuvius, mărite doamne... Mai face o plecăciune: 95 — Cum ziceai chiar Măria Ta adineauri... — Las’ că știu ce ziceam, nu e nevoie să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și a lui Flaccus Vascularius. Pretorul Primarius Nato le-a spus o răspicat. Îngaimă cu greutate: — În casa lui Libo se petrec grozăvii... — Și tu de unde știi? îl împunge ironic Augustus. Ai luat parte la ele? Joacă teatru, își zice disperat Trio, văzându-l cum își bulbucă în bătaie de joc ochii și apoi îi dă peste cap. Insistă totuși: — Le cere noaptea spiritelor morților să-i deschidă porțile vii torului... — Adică dacă noi, cei în viață, habar n-avem cum
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]