2,836 matches
-
s-a spus din ființa Tatălui pentru a nu se da impresia că Fiul Se naște din ființă și nu din persoana Tatălui, lăsând impresia de panteism. (n.s. 141, p. 72) 38 Sfântul Împărat Constantin cel Mare, pe baza hotărârii dogmatice a Sinodului I de la Niceea - n.n. 38 „Dar trebuie propovăduit că Fiul este de o ființă cu Tatăl, pentru că Fiul nu are nimic egal cu creaturile făcute de Dumnezeu, ci este asemănător prin toate felurile numai Tatălui care L-a
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
cu libertatea lui Dumnezeu, iar ca un derivat, de un bun raport cu libertatea omului. Aflu liber acel adevăr care mă eliberează, spunea Berdiaev. Vorbind despre eliberarea divinului de limitările instituției, nu am avut, evident, în minte diminuarea formelor instituționale, dogmatice etc. ale religiei, ci, dimpotrivă, utilizarea lor pînă la capătul și Originea lor, menținerea lor în condiția de vector. De altfel, în orice religie autentică se vorbește, într-un fel sau altul, despre această depășire a formelor instituționale : prin tensiunea
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
pe care el le-a deschis. Chiar astăzi, cînd Origen este abundent recuperat de cercetătorii gîndirii creștine, teoria preexistenței sufletelor pune, pentru mulți teologi, o penumbră inadmisibilă pe chipul alexandrinului. Dar, așa cum insistent arată Henri Crouzel, Origen nu făcea teologie dogmatică, nu stabilea formule de credință, ci practica o teologie de cercetare, de studiu și de căutare vie, pe acea linie pe care se întîlneau în primele secole teologia și filozofia. în solidul și curajosul studiu care prefațează cartea lui Henri
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
progres spiritual. Dar chiar în cursul vieții lui Origen, la sfîrșitul secolului al III-lea, funcția învățăturii va începe să fie revendicată de episcopi, va deveni apanaj al ierarhiei, va ajunge să se transforme în instanță autoritară de adevăr formulat dogmatic. Origen nu propune teoria ființelor universale drept capitol de dogmă, ci doar ca o conjectură dar cît de expresivă! pentru a da seamă de diferența dintre diversitatea de tip individual general și varietatea persoanelor universale. Casa și cortul Celor două
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
semantică, retorică, istorie, teologie, chiar filozofie) pe care trebuia să le posede orice doctor al Legii. M. Arkoun vorbește despre dificultatea gîndirii musulmane comune de a face distincție între discurs tradițional și discurs ideologic cu vocabular religios, dată fiind incinta dogmatică unde această gîndire plasează orice discurs care, folosind citate din Coran și Tradiție, e considerat a fi girat de autoritatea lor sacră, nu e o carte totalitară, ci menajează o sferă a deliberării, a alegerii, a diversității. Mai important decît
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
distanța dintre uman și divin. Dar, în felul acesta, a condus la individualism, la anemierea gîndirii simbolice și, pînă la urmă, la o (și mai mare) autonomie a rațiunii față de credință. Reforma catolică a dus, de partea ei, la codificare dogmatică excesivă și la pietism baroc. Or, prin neutralitatea lor de principiu, științele religiei nu fac o critică menită să se transforme la rîndul ei în dogmă, ci propun o descriere a faptelor credinței și a logicii care le susține. De
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
ei în dogmă, ci propun o descriere a faptelor credinței și a logicii care le susține. De aceea, pot servi drept oglindă în care conștiința religioasă își analizează comportamentul, fără ca reflexia ce rezultă de aici să se crispeze în reformism dogmatic. în sfîrșit, științele religiei pot, ele înseși, să ne stîrnească o salutară reacție apofatică, purificatoare atunci cînd, în loc să își păstreze neutralitatea, se transformă în orizont explicativ pentru obiectul lor. Atunci cînd definesc religia prin funcția ei ideologică ori socială, cînd
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
universal. Aderăm la elementul care mobilizează subiectiv ceea ce e mai universal în noi. Dar chiar doctrinar vorbind, spectacolul diversității nu ne pune oare în față tocmai inepuizabila posibilitate a divinului de a se rosti pe sine însuși, fără ca vreo formulare dogmatică să îl capteze, să îl stăpînească integral? Nu oferă spectacolul diversității paradoxul intelectual al unui divin care se revelează în logica riguroasă a fiecărei doctrine și, totodată, în libertatea de dincolo de discurs a misterului său? Nu e diversitatea religioasă un
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
Claude Geffré, teolog dominican liberal, insistă, în cărțile lui, pe faptul că demersul teologic și chiar viața de credință presupun în toate timpurile interpretarea, personală sau comunitară, a revelației. A crede și a interpreta așadar, a produce noutate în raport cu discursul dogmatic constituit sînt inseparabile. încă de la începuturile creștinismului, chiar din epoca apostolică, elanul interpretării locuiește în orice om sau comunitate care își asumă credința. Pe deasupra, Claude Geffré vorbește despre noutatea teologică pe care o poate suscita întîlnirea specifică epocii noastre între
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
exclusiviste sau inclusiviste între religii, dar și la încercări de a gîndi credințele în convergență spre Polul lor absolut. întîlnirea cu varietatea religioasă a lumii, fenomen specific al modernității tîrzii, ne obligă aproape să scrutăm alternativa distincție/confuzie între incinta dogmatică a adevărului și libertatea lui atotcuprinzătoare. André Scrima a insistat deseori pe discernămîntul cu care sînt de privit cele două fețe ale doctrinei religioase : formulare irigată de adevărul revelat, dar și limită, încercuire pusă unei realități incircumscriptibile. El semnalează undeva
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
împrejurările potrivite, aspectele anticorupție și antielită ale populismului ar putea să nu ducă la mari neajunsuri; de fapt, s-ar putea chiar dovedi benefice. De aceea, cazul Slovaciei ne indică posibilitatea de a înțelege populismul într-un mod mai puțin dogmatic și ne ajută să definim mai bine acele zone în care populismul ar fi de așteptat să consolideze sau să șubrezească democrația. 9.1 Dimensiunea populismului în Slovacia lui Mečiar, 1992-1998 Deși Slovacia a fost deseori ignorată la scară mondială
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
se dovedesc foarte interesante pentru Înțelegerea luptelor pentru putere În interiorul partidului comunist autohton. Deși au ajuns la putere la sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial, comuniștii români nu au reușit să elimine balastul practicilor clandestinității: au continuat să fie dogmatici, vicleni și chiar cruzi Între ei, nu doar față de adversari. Deletant discută cu competență aceste chestiuni. El subliniază (este o axiomă) că relația dintre PCR/PMR și URSS era la sfîrșitul anilor ’40 și Începutul anilor ’50 de „dependență absolută
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Groza, șeful guvernului de la București (megaloman și mitoman, după cum reiese cu claritate din cele spuse la Întîlnirea cu Ethridge); Gheorghe Gheorghiu-Dej, lider PCR (erau vizibile rigiditatea și viclenia personajului); Mihai Ralea (inteligent și oportunist, tocmai de aceea nu putea fi dogmatic); Teohari Georgescu (dispus spre comunicare, rostindu-și bine „poezia”); generalul Rășcanu (oportunist, lăudîndu-i pe comuniști); Ștefan Voitec (banal); Lucrețiu Pătrășcanu (inteligent, capabil să discute, dar prizonierul propriei orientări politice); Ana Pauker (l-a apreciat pe Ethridge ca „persoană periculoasă”, reprezentînd
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
lozincard, falsificînd brutal reliatățile); Jumanca și Brătfăleanu, socialiști (se situau pe linia democratică; sugestiv, Jumanca l-a elogiat pe Maniu cu mult bun-simț, chiar dacă ei erau În partide diferite); Iordăchescu, Romulus Dan, Leopold Filderman, Dimitriu-Pop, membri ai PSD (fără orizont, dogmatici chiar); Basile Stoica, secretar general În Ministerul de Externe (obiectiv, aprecia că PNȚ era În mod real forța politică dominantă În țară; că guvernul nu era reprezentativ și că nu dorea alegeri libere; că PCR făcea tot ce putea spre
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
ideologic dominat de maniheism, contrapunând artei burgheze, plină de păcate, arta îndrumată de „metoda realismului socialist”, care oferă „calea cea dreaptă”. Un artist adevărat are de pătimit într-o orânduire marcată de „lupta dintre cele două culturi”. De aceea - stăruie dogmatic V. - se cuvine ca el să ia atitudine împotriva „oficialității reacționare” (care inspiră „mânie” și „ură”), oferind viitorimii un „profil pilduitor de artist-cetățean”. Încercarea de sinteză intitulată Istoria teatrului românesc, apărută în 1972 într-o colecție de uz școlar, va
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290460_a_291789]
-
arată decât religiozitatea din miezul gândirii lor una ritualizată și simbolizată social-politic! Ei sunt simboluri ale cuvintelor și ale vocilor, instrumente de propagandă politicianistă, dar și de interes personal. Intelectualii moderni în religiozitatea Ideilor și a Spuselor lor devin Funcții Dogmatice pentru un sistem dogmatiza(n)t social-politic. Astfel vom înțelege simboluri politice precum Stalin (cei care nu sunt cu mine nu există!) și Hitler (obediența și idolatria, absolutizate social-politic, anihilarea "ereticilor"!). La finalul carierei și al vieții acestor simboluri, ei
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
sus", "scutit" de a mai gândi noi forme de organizări sociale. Atât timp cât au stăpâni, oamenii nu vor învăța să gândească, fiind în situația minoră a câinilor pavlovieni. Gândirea e periculoasă! Ea poate trece dincolo de intelectualii-simboluri, de spiritul lor sacrosant și dogmatic, ceea ce-l pune pe respectivul gânditor într-o situație ingrată. Intelectualii moderni, îndeosebi cei români, au spiritul unor faraoni intangibili și nemuritori. Evident că acest "spirit" este mai mult ubuesc decât de normal cu socialul. Politicienii ne spun că "se
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
social. O lume postmodernă ar fi o lume cu alte principii/valori decât cele ale capitalismului modern de ieri și de azi, o lume dincolo de legile inegale ale profitului. Michel Foucault nu a avut vreo afinitate cu ideologiile unui umanism dogmatic. Ideologii ce sunt forjate din concepte precum modernismul și postmodernismul în fapt, simple expresii stilistice între gândirea sa, moderni și antimoderni. Referitor la gândirea sa, pot spune că este una a omului și a intelectualului contemporan asaltat de probleme, iar
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ceilalți. Rațiunea și nerațiunea se completează într-un spațiu social- politic maniheist, care se vrea controlat și dominat de către grupurile umane. Acestea "livrează" societății anumite idei și interese, anumite "norme" de comportament social. Simbolurile vieții intelectualiza(n)te sunt profund dogmatice... Poate că într-un viitor o nouă disciplină numită dogmatică intelectuală modernă se va studia în școli. Sexualitatea Sexualitatea a fost și a rămas o problemă istorică și social-politică modernă. Conceptul de "sexualitate" apare în epoca modernă. Foucault a încercat
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
vechile tabuuri cu altele noi, mult mai rafinate și sofisticate, tabuuri în manieră științifică sau dogme freudiene. Teoria (mai ales în socio-umane) este profund legată nu atât de real și, implicit, de necesar, cât de... dogmatică, iar Freud confirmă caracterul dogmatic al structurii teoriilor științifice. În materie de istorie, teoria are vreun sens numai dacă se ocupă de societate și politică, de relațiile dintre acestea, de toate formele lor de manifestare. Aceste forme se manifestă prin raporturi diferențiate de putere, prin
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și cele două instanțe complementare ale sexului-rege: 1) sexul ca reprezentare; 2) sexul ca practică. Precum religiile, sexualitatea occidentală e însoțită de imagini, ierarhii, ritualuri, jocuri de putere, raporturi hegemonice între parteneri etc. O întreagă mistică și mai multe forme dogmatice compun sexul occidentalizat. Dinamica sexualității, a oricărei posibile sexualități se află în "marea serie a opozițiilor binare (trup-suflet; carne-spirit, instinct-rațiune, pulsiune-conștiință)"73. Sexualitatea se produce între aceste opoziții, dar totodată este stilizată, disciplinată prin norme social-politice, prin valorile unei anumite
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
elocvent despre cum poate cunoașterea scurtcircuita capilare ale sistemului modern de putere. Totodată puterea acestui sistem-cameleonic, ce-și schimbă formele de manifestare, sistem-caracatiță, care își corupe potențialul uman, osificat doctrinar, maniheistic pentru că se erijează într-un "apărător al Binelui!" -, și dogmatic pentru că susținătorii lui reprimă ceea ce ei stigmatizează drept "rău"! -, poate compromite capilare ale contra- sistemului politic și modern de putere! Lupta cu un sistem modern ticăloșit, compus din politicieni, diplomați, lideri de opinie, vestiți intelectuali, trepăduși media etc., nu ne
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și loviturile de grație și fără nicio ezitare împotriva tuturor celor care îți contestă existența într-un anumit domeniu și dreptul fundamental la cuvânt). Cunoașterea devine putere în luptele cu diversele "autorități" care-și arogă simbolistica într-un umanism modern dogmatic. Acest concept al cunoașterii-putere e unul dinamic. Puterea-cunoaștere e produsul sau rezultatul dintre diversele autorități și între instanțe; dintre diversele idei, principii, situații, care schimbă și restructurează subiectul cunoașterii. Totuși anumite reguli și menținerea spiritului de fair play care lipsește
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
din structura acestei societăți accentuează principiul diferenței din seria metaforelor ca mod de a produce cunoaștere. Într-un fel, individualizarea modernă se bazează pe ascultarea normelor, pe disciplină, fiind mai mult impersonală și funcțională, legată de o putere-cunoaștere; mai mult dogmatică și îndoctrinantă decât liberă și bazată pe fapte umane esențiale. Fidelitatea față de norme, disciplina față de o putere-cunoaștere asigură individului modern posibilitatea de a se individualiza în ochii celorlalți (opinia publică, sistemul media). O societate unde cultura scrisă își are efectele
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
într-o doctrinologie... Iată cum semiologia se poate îndrepta spre o hermeneutică, iar aceasta spre posibilitățile unor elaborări doctrinare care sunt folosite de politicieni pentru a fi la putere. Vremea modernă a doctrinelor și a reprezentanților acestor teze și idei dogmatice a murit. Fără sensuri și fără semnificații (ca metode de a privi și a trata materialul istoric), nu cred că istoria scrisă ar deveni incoerentă sau absurdă. Istoriile de discurs ale Analelor au anumite limite epistemologice, provenite nu atât din
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]