6,588 matches
-
Paris la 27 martie 1827. A fost un om politic, întreprinzător, călător și militar francez. "François Alexandre Frédéric de La Rochefoucauld" era fiul lui "François Armand de La Rochefoucauld, duce d'Estissac", "mare maestru al Garderobei Regelui", și al uneia dintre fiicele "ducelui de La Rochefoucauld". El însuși a purtat titlul de "conte de La Rochefoucauld", apoi, începând din 1765, pe cel de "duce de Liancourt", care era numele unei posesiuni a familiei sale. După asasinarea vărului său, Louis Alexandre, la Gisors, la 14 septembrie
François Alexandre Frédéric de La Rochefoucauld-Liancourt () [Corola-website/Science/312272_a_313601]
-
cai pentru Domenico. Acesta a fost atât de impresionat de lucrările artistului, încât l-a recomandat clienților săi. În scurt timp, Stubbs a început să onoreze comenzi pentru clienți provenind din sfera aristocrației, printre care se numărau marchizul de Rockingham, ducele de Richmond și contele Spencer. În același timp, Stubbs a început să-și expună lucrările. În anul 1762 a expus în cadrul influentei Societăți a Artiștilor, predecesoarea Academiei Regale. Stubbs a participat în mod regulat la expozițiile anuale ale Societății, iar
George Stubbs () [Corola-website/Science/311518_a_312847]
-
din ducatul Savoia. Începe studiul medicinei la Chambéry, apoi studiază la Universitatea din Torino, devine absolvent în 1770 ca doctor în medicină. În 1772 se stabilește la Paris, ca medic. Acolo continuă studiile în domeniul chimiei. Este medic personal al ducelui Filip de Orléans. Devine tot mai cunoscut prin numeroasele memorii științifice pe care le-a publicat. Ca urmare a reputației sale, devine, în 1780, membru al Academiei de Științe. În 1789 devine și membru al Royal Society. Ocupă postul de
Claude Louis Berthollet () [Corola-website/Science/311600_a_312929]
-
în parohia Sân Sebastian din oraș la data de 29 martie. S-a crezut multă vreme (ipoteza cercetătoarei Blanca de los Ríos) că ar fi fost născut în 1584 că fiu nelegitim al lui Pedro Téllez Giron, al III -lea ducele de Osuna, sau al lui Jorge de Alencastre, dar în zilele noastre se știe că părinții săi erau de condiție joasă, tatăl său fiind Andrés López, servitor al contelui de Molina de Herrera, iar mama lui se numea Juana Téllez
Tirso de Molina () [Corola-website/Science/311629_a_312958]
-
la catedrala Saint-André din Bordeaux de arhiepiscopul de Bordeaux. Ea i-a dăruit lui Ludovic drept cadou de nuntă un vas din cuarț care există și astăzi (la Luvru). Ludovic a dăruit vasul bisericii Saint Denis. Domnia lui Ludovic ca Duce de Aquitania și Conte de Poitou a durat doar câteva zile. La 1 august, regele Ludovic al VI-lea a murit de dizenterie; Ludovic a devenit rege al Franței sub numele Ludovic al VII-lea. El și Eleanor au fost
Eleanor de Aquitania () [Corola-website/Science/311642_a_312971]
-
-se asupra unei regiuni restrânse. Astfel, comitatele Angers, Flandra, ducatele Normandiei, Aquitaniei, ajung să se bucure de o autonomie largă, seniorii respectivi fiind mai puternici și mai influenți decât suzeranul lor, regele Franței. Se ajunge chiar la situația în care ducele Normandiei, Wilhelm (Guillaume) reușește în anul 1066 să își cucerească propriul său regat, Anglia, asupra căruia avea aceleași drepturi succesorale ca și regele ales, Harold, pe care Wilhelm îl învinge la Hastings. În această situație, Wilhelm, duce de Normandia, deci
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
cu Eleonora de Aquitania, singura moștenitoare a enormului ducat al Aquitaniei, divorțează, acuzându-și soția de adulter (crimă cu implicații foarte grave deoarece regina adulteră era susceptibilă de a aduce pe tron un copil nelegitim). Divorțând, regele pierde titlul de duce de Aquitania, ocazie nesperată pentru Plantageneți; în același an, Henric al II-lea se însoară cu Eleonora, obținând astfel încă o treime din regatul francez. Astfel, regii Angliei ajung să posede jumătate din regatul Franței, regiune ce va rămâne în
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
(în limba italiană: "Repubblica Sociale Italiana" ori RSI) a fost un stat marionetă al Germaniei Naziste condus de „Ducele Națiunii" și „Ministru al afacerilor externe" Benito Mussolini. RSI exercita drepturile suverane asupra Italiei de nord, dar depindea în totalitate de Wehrmacht pentru a păstra controlul asupra teritoriului. Acest stat efemer a mai fost cunoscut și ca Republica de la Salò
Republica Socială Italiană () [Corola-website/Science/311654_a_312983]
-
același timp și sfârșitul bătăliei de pe râul Isonzo. Trupele austro-ungare care au străpuns frontul pe cursul superior al lui Isonzo, prin înfrângerea diviziei a 2 italiene, au fost oprite pe Valea râului Piave. Ca să evite încercuirea diviziei a 3 italiene ducele „Emanuel von Aosta” (1869-1931) s-a retras de pe valea Isonzo pe valea Piave, unde întâlnește trupele diviziei 4 italiene venite din Dolomiți la Monte Grappa ca ajutor și comandate de generalul Luigi Cadorna (* 1850; † 1928) care pentru a întăril linia
Bătălia de la Piave () [Corola-website/Science/311684_a_313013]
-
în limba franceză , în engleză ) a fost o casă regală a Angliei. Primul ei reprezentant este contele Geoffrey al V-lea de Anjou (1113-1151), supranumit "Plante Genêt" datorită blazonului său care înfățișa o tulpină de grozamă ("Laburnum anagyroides"), din 1144 duce al Normandiei. Neamul Plantagenet a fost pe tronul Angliei din 1154 până în 1399. Primul Plantagenet pe tronul englez a fost Henric al II-lea al Angliei (din 1154), căruia îi urmară șapte capete încoronate. Mama lui Henric era împărăteasa Matilda
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
a dus la convergența Angevinilor, Casei de Normandia și a Casei de Wessex, pentru a forma Dinastia Plantagenet. Fulk a cedat toate titlurile sale lui Geoffrey și a plecat pentru a deveni Regele Ierusalimului. Richard de York, al 3-lea Duce de York, a fost cel care a adoptat numele Plantagenet, pentru el și urmașii săi, în secolul al XV-lea. "Plantegenest" a fost folosit ca poreclă în secolul al XII-lea, pentru Geoffrey. Nu se cunosc motivele pentru care Richard
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
precum și o serie de exclave în alte părți ale Belgiei și Olandei. Principatul nu a făcut pate din cele 17 provincii ale Țărilor de Jos burgunde și nici din Țările de Jos Spaniole, dar politica acestuia era puternic influențată de către Ducele de Burgundia sau de către casa de Habsburg. Revoluția din Liège (, sau"Binamêye revolucion") este perioada dintre 1789 și 1795, perioadă ce va antrena dispariția Principatului Liège după 8 secole de existență. Conform unor istorici, Revoluția din Liège a fost o
Istoria Belgiei () [Corola-website/Science/311023_a_312352]
-
sudul țării iar pe data de 27 septembrie trupele guvernamentale evacuează majoritatea provinciilor din sud cu excepția citadelelor Anvers, Maastricht și Luxemburg. De pe 25 septembrie un guvern provizoriu este format iar acesta elaborează o Constituție. Aceata caută un nou rege, dar Ducele de Nemours, fiul lui Ludovic-Filip refuză. O uniune personală sub conducerea regelui Olandei este momentan propusă, dar propunerea este refuzată de către guvern. Pe data de 4 octombrie 1830, guvernul provizoriu declară independența, iar pe data de 3 noiembrie au loc
Istoria Belgiei () [Corola-website/Science/311023_a_312352]
-
lui Jupiter". Acestea sunt: ""Răpirea lui Ganimede"", ""Jupiter și Io"", ""Danae"" și ""Leda"". Seria fusese destinată împăratului Carol al V-lea ca dar cu prilejul încoronării sale, și a fost comandată de Federigo Gonzaga, care îi datora acestuia titlul de duce de Mantova. Tablourile nu au fost terminate la timp și au rămas pentru un timp la Mantova. În 1602, principele Hans Khevenhuller le-a cumpărat pentru colecția împăratului german Rudolf al II-lea. În 1530, la numai doi ani de la
Correggio () [Corola-website/Science/311175_a_312504]
-
trupe de oameni se îndreaptă spre Castelul Amboise, unde se află curtea. În orașele Tour și Orléans, conspiratorii distribuie bani și arme. Prost organizată, conjurația va sfârși într-o baie de sânge. Destinul său se joacă în 15 martie când ducele de Nemours reușește să aresteze câțiva dintre principalii conjurați. Zilele următoare, dezorientate, trupele de rebeli compuse din persoane de condiție săracă, sunt făcuți prizonieri unul câte unul în pădurea de la Amboise și în împrejurimi. La început, regele înclinat la clemență
Francisc al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/311779_a_313108]
-
de la Amboise și în împrejurimi. La început, regele înclinat la clemență, ordonă să fie eliberați și îi trimite la casele lor. Dar în 17 martie, 200 de oameni încearcă să ia cu asalt una din porțile orașului. Respinși rapid de ducele de Guise, rebelii sunt vânați fără milă. Mai mult de o sută dintre ei sunt executați, alții sunt atârnați de balcoanele castelului. Represiunea va dura câteva săptămâni și va face mai mult de 1200 de victime. Atitudinea lui Guise față de
Francisc al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/311779_a_313108]
-
revolte armate. Principalele aree interesate au formă de semilună ce pornește de la Anjou spre Dauphiné traversând Poitou, Guienne, Périgored, Languedoc și Provence. Agitatorii beneficiază de un sprijin important în sânul nobilității locale. Animați de o propagandă nenîtreruptă împotriva cardinalului și ducelui de Guise și dorința de răzbunare după evenimentele de represiune de la Amboise, celor mai curajoși nu le este teamă să atace castele, închisori și să vandalizeze biserici încât în primăvara anului 1560 se înregistrează un val masiv de iconoclasm. La
Francisc al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/311779_a_313108]
-
unde ocupa funcția de profesor de pian și compoziție la Conservatorul de Muzică, în perioada 1990-1998. În 1998, ajunge în Luxemburg, unde i se oferă posibilitatea de a preda cursuri de pian și solfegiu la Liceul de Muzică "Uniunea Marele Duce Adolphe", unde se află și în prezent. Perioadă care a început după terminarea studiilor universitare și până la plecarea din țară, în 1990, este deosebit de fecunda. Tânărul compozitor se afirma rapid. El abordează aproape toate genurile muzicale și creează opere muzicale
Octav Firulescu () [Corola-website/Science/311975_a_313304]
-
menționați ca participanți alături de pecenegi (sau cumani) în bătăliile de la Chiraleș (Jud. Bistrița Năsăud) și Oradea Mică (Kisvarda) în Ungaria. Vlahii sunt menționați în 1040 sub numele de "geți" și "daci" ca mercenari în Polonia participând la război în vremea ducelui Cazimir Ana Comnena descrie românii în Alexiada folosind termenii "vlahi" dar și "daci": "dacii locuiesc pe pantele de nord ale munților Haemus (Hercinici în unele traduceri) iar macedonenii pe pantele de sud." Foucher de Chartres a menționat participarea românilor la
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
de Bourbon. Începând cu anul 1782, Ludovic-Filip a avut-o ca profesoară pe Contesa de Genlis. Ea a fost cea care i-a insuflat idei liberale. Când bunicul lui Ludovic-Filip a murit în 1785, tatăl său i-a succedat ca Duce de Orléans iar Ludovic-Filip a devenit Duce de Chartres. În 1788 când se profila Revoluția franceză, tânărul Ludovic-Filip și-a arătat simpatiile liberale când a ajutat la spargerea ușii unei celule de închisoare în Mont Saint-Michel, în timpul unei vizite acolo
Ludovic-Filip al Franței () [Corola-website/Science/311364_a_312693]
-
l-a proclamat pe Louis-Philippe, care timp de unsprezece zile a fost regent pentru vărul său mai mic, noul rege al Franței. Carol al X-lea și familia lui, inclusiv nepotul său au plecat în exil în Marea Britanie. Tânărul ex-rege, Ducele de Bordeaux, care în exil, a luat titlul de "conte de Chambord", mai târziu a devenit pretendent la tronul Franței și a fost susținut de legitimiști. Printr-o ordonanță pe care a semnat-o la 13 august 1830, noul rege
Ludovic-Filip al Franței () [Corola-website/Science/311364_a_312693]
-
în această acțiune a fost un precedent prin serviciul strămoșului său Eduard al VIII-lea care, fiind Prinț de Wales, a activat în Franța în timpul Primului Război Mondial; asemenea, străbunicul său, George al VI-lea a servit în timpul Primului Război Mondial și bunicul patern, ducele de Edinburgh, a servit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Deși maiorul general din Marea Britanie, Sebastian Roberts, ofițerul general comandant al Diviziei Casei, a spus că e posibil ca William să fie nevoit să își dispună trupele în formație
William, Duce de Cambridge () [Corola-website/Science/311455_a_312784]
-
Holyrood, în prezența Mariei Stuart. Omicidiul a fost catalizatorul căderii lui Darnley și a avut consecvențe dezastruoase pentru Maria Stuart. a fost fiul unui profesor de muzică și aparținea familiei conților Riccio de San Paolo. A fost muzician la curtea ducelui de Savoia la Torino și apoi la Nisa. Cum nu avea nici o oportunitate de avansare, a făcut în așa fel încât să fie admis în casa contelui de Moretto, care era pe cale să plece ca ambasador în Scoția. Curtea Scoției
David Rizzio () [Corola-website/Science/312324_a_313653]
-
numit secretar în locul lui David, în 25 aprilie 1566. Rizzio este înmormântat în biserica Canongate Kirkyard la Edinburgh, la câteva sute de metri de palatul Holyrood. După scriitorul Eric Frattini, Rizzio și fratele său Joseph erau spionii Papei, înfiltrați prin ducele de Savoia la curtea Mariei Stuart, cu scopul de a combate reforma anglicană și de a apăra catolicismul și pe reprezentanții săi. Uciderea lui David Rizzio, a fost fructul unei conspirații politice, care a instrumentalizat gelozia lordului Darnley, soțul Mariei
David Rizzio () [Corola-website/Science/312324_a_313653]
-
și meticulozității sale. În calitate de șef de stat major al nou-createi "Mari Armate", în 1805 face glorioasa campanie ce culminează cu bătălia de la Ulm și bătălia de la Austerlitz. În 1806 participă la campania din Prusia și i se oferă titlul de Duce de Valangin și Prinț de Neuchâtel. Este din nou șef de stat major în campaniile din Polonia (1807) și Germania (1809). Din 1809 este Prinț de Wagram. Coordonează apoi operațiunile din Spania, având rolul ingrat de a retransmite ordinele Împăratului
Louis Alexandre Berthier () [Corola-website/Science/312381_a_313710]