3,141 matches
-
lui cea lungă, aruncă doi pumni de apă pe față și merge de înjugă boii. Diii, măi, Joian! Boii se urnesc alene, mergând încet, aproape numărându-și pașii. Copilul se urcă în căruța deja plină și-și găsește loc pe fânul moale unde se așază pentru a privi stelele care încă nu plecaseră la culcare. Liniștea este întreruptă din când în când de scârțâitul roților de car, de geamătul boilor și de cântatul cocoșilor care se aud în depărtare. Diii, Joian
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
această dură neliniște este potolită de revărsarea feerică a luminii lunii palide și ivirea stelelor aurii pe cer ca un zbor luminos. Mă întorc într-o parte și văd cum florile de câmp, obosite, s-au culcat în căpițele de fân, iar cântecul greierilor se înalță către văzduhul înstelat. Se simte o umezeală înăbușitoare afară, dar din casă vine un miros din copilărie, cel de plăcintă cu mere coapte. Primul amurg din lumea adolescenței va rămâne amintit pe paginile unui jurnal
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
colină, îl întâmpina cu figura ei luminoasă, cu ochii mari și iscoditori, singurii ce-l cercetau asupra lungii sale absențe. Gura ei mută de uimire și bucurie îl sorbea în sărutări lungi și umede și făceau dragoste după căpițele de fân de la baza colinei. Apoi, mai zăboveau o vreme, în care ea fie îi cânta, fie îi recita din versurile ei de dor cu rimă împerecheată. Nu discutau niciodată despre viețile lor dincolo de această vale, în care se împreunau, probabil până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
memoria lui este acuma totuna cu cea a străbunicului lui, așa cum și-o putea reprezenta aievea, fără s-o fi văzut vreodată, pe iubita lui, cu ochii rotunzi și negri și sânii mari și zvelți rostogolindu-se prin căpițele de fân. A și visat-o de câteva ori pe Lucreția. Rolul lui era mereu de călăuză. O ducea de mână pe cărări neumblate, peste dealuri, către culmea cu pântecele rotund și umflat de oaie, unde era locul ei de întâlnire cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de aceeași frecvență și intensitate la testele auditive, când trebuia să ridici o mână ori de câte ori survenea un zgomot în cască, în timp ce la cealaltă ureche se auzea un zgomot de fond, similar curgerii apei la cascadă. Aici, aerul poartă miresme de fân uscat și alte esențe tari asemănătoare smirnei. Abadiania este așezată pe un pat de cristale speciale, ceea ce face acest spațiu atât de energizant. Cristalele sosesc unul câte unul pe povârnișul cascadei și se prăvălesc pe firul apei. Se opresc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
același gând, în care colț din buză-ncet îți gust. gura ta, de-acuma are gustul toamnei, iz de must. Iu al meu, e toamnă, dară! Te iubesc și te-am iubit! stau ciorchinii-n vii povară îmi respiră-a fân cosit și-mi adie a răcoare ... și miresme-n ceruri suie. pielea ta-i de vină, oare, de în fiecare searăîmi miroase a gutuie? Antologia Esențelor 190 nici sf dar nici dramă nu-i așa că-i ciudat nu-i așa că
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
o Înghițea. O snoabă, zicea ea. Nu știam ce să spun. Klaus nu mă scăpă din priviri. Îi părea rău după Werner și că trebuia să meargă fără mine. Am ieșit În stradă. Mașina lui Klaus era parcată În Piața Fânului. Un VW 1300. Cadou de la rudele lui din Germania. Pe bancheta din spate erau două sacoșe. Câte una pentru fiecare. Mai voluminoasă parcă a Violetei. Cortul și sacii de dormit erau În portbagaj. Imaginea lor Îmi dădea frisoane. Violeta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
implicarea Iolandei În această afacere. Eleonora Încă mai sporovăia În poartă cu poștașul Macavei. Povestea părea că va ține cât o telenovelă, Întrucât bătrânul cal Înhămat la sania Poștei din Feldiu se scufundase cu totul Într-un generos braț de fân ce trebuia dovedit acum, căci altă oprire atât de importantă stăpânul său nu mai avea În cursul zilei. Când Între cei doi părea să nu fi rămas loc decât pentru un sărut grăbit, Eleonora scoase din buzunarul cojocului ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Între dinți. Acesta, mirat peste măsură, făcu ochii mari și așa rămase. Se rezemă de sanie. Simțindu-i greutatea, calul o luă cuminte din loc, dar cu părere de rău, căci ar mai fi avut de luat câteva guri de fân. Eleonora se prăbuși peste Macavei, mai caldă decât o amiază de vară dintre cele două războaie mondiale, cea mai bună perioadă a României moderne. Macavei intra tot mai adânc În istoria națională retrasă prudent sub poalele Eleonorei. Iată-l În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
telefonice care aveau drept rezultat chestionarea persoanelor la mâna a treia, a patra, a cincea: polițiștii stăteau de vorbă cu persoane care cunoșteau persoane care cunoșteau persoane care o cunoșteau pe exuberanta Dalia. Poftim de caută acul în carul cu fân! Începusem să fiu privit cu suspiciune de băieții care lucrau la birouri, așa că m-am întors în separeul meu. Mi-a răsărit în minte Madeleine. Am pus mâna pe telefon și am sunat-o. După al treilea țârâit îmi răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
al orchestrei, erau gagici care o luau la cioc. Un tip costumat în Satana îi dădea la buci unei umflate întinse pe o saltea. Alături stătea un măgăruș cu coarne de drac din catifea roșie prinse de urechi, care mânca fân dintr-un castron așezat pe podea. În dreapta scenei un gringo în frac fredona la microfon: — Roseanne, bogata mea iubită, are-n loc de diafragmă o lipie turtită. Hei! Hei! Am o iubită, Sue pe ea o cheamă și de i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
roată și se mârâiau, ținându-se departe una de alta, în timp ce explorau granițele dintre ele. Se părea că era un fel de egalitate, pentru că la următoarea lună nouă nici Rahela n-a mai avut ce face cu cârpele sau cu fânul. Amândouă surorile erau însărcinate. Recolta de orz era uriașă. Ciobanii îl băteau pe Iacob pe spate și făceau glume pe seama potenței lui. Zeii le zâmbeau. Dar exact când pântecul Leei se rotunjea pe sub tunică, Rahela a început să sângereze. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mentă. Inna a pus cele două cărămizi pe pământ și i-a spus Leei că avea să stea pe ele cât de curând. Ne-a așezat pe mine și pe Zilpa de-o parte și de alta a patului cu fân proaspăt unde urma să se așeze Lea ca s-o sprijinim. Eu și Zilpa ne-am transformat în scaunul Leei, cu brațele în jurul umerilor ei și sub coapse. „Ești o fată norocoasă”, i-a spus Inna Leei, care în nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
stau cu restul femeilor până când o să rămân gravidă. O să tândălesc cu mamele și cu surorile mele în lumina arămie a cortului roșu trei zile și trei nopți, până când va apărea prima rază a lunii noi. Sângele îmi va curge în fânul proaspăt, umplând aerul cu mirosul sărat al femeilor. O clipă m-am gândit să nu spun ca să rămân fetiță, dar am alungat repede gândul ăsta. Nu puteam să fiu decât exact ce eram. Și eram femeie. M-am ridicat, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
un păianjen țesându-și pânza într-un colț. Am văzut un terafim străin în nișele pereților și m-am întins ca să ating piciorul patului unde dormea stăpâna mea, cioplit ca o labă de animal imens. Am inhalat aroma patului meu - fân îndulcit cu mirosul unei flori necunoscute. Camera era plină de coșuri meșteșugite și rogojini împletite. O colecție de sticluțe era pusă pe un fel de cutie mozaicată, lângă o grămadă de pânzeturi împăturite, despre care mai târziu am aflat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dogorise sufletul. Dar a fost de ajuns să arunc o privire asupra trupului întins printre flori, pe năsălie, că am luat-o la fugă și nu m-am oprit până dincolo de grădină unde m-am ascuns într-o căpiță de fân. Cuibărit în ea, m-am liniștit și chiar am început să mă simt bine. Fânul mirosea puternic, mă amețea, mă făcea să mă doară plăcut capul. Deodată am auzit-o pe mama strigând disperată: „Daniel, Daniel, unde ești?” N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
flori, pe năsălie, că am luat-o la fugă și nu m-am oprit până dincolo de grădină unde m-am ascuns într-o căpiță de fân. Cuibărit în ea, m-am liniștit și chiar am început să mă simt bine. Fânul mirosea puternic, mă amețea, mă făcea să mă doară plăcut capul. Deodată am auzit-o pe mama strigând disperată: „Daniel, Daniel, unde ești?” N-am vrut să-i răspund. Nu vroiam să mă scoată de-acolo. M-ar fi luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Daniel”. Eram convins că ținea să mă oblige și pe mine să-l sărut pe bunicul și mi s-a făcut frică și scârbă. Pentru nimic în lume nu vroiam să mă ducă înapoi în casă. M-am ghemuit în fân și am tăcut mâlc. Mama mă striga din ce în ce mai disperată, cu spaima că mă pierdusem: „Daniel, Daniel unde ești?” Și a început să plângă. Dar nici plânsul ei nu m-a înduioșat. Mi se părea că plângea numai ca să mă silească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Aș vrea Elena Marin Alexe Aș vrea să adun în pumn, raze de soare, adiere de vânt și culoare, lacrimă din nor, tumult de furtună, plâns de arcuș sub zâmbet de lună. Miros de fân din țarină, geană de zori îmbrațișată de pomul înflorit asaltat de cocori, triluri de păsari, lacrimi de rouă curse în iarba cea nouă. Și mult, mult dor cântat de salcie verde, plângătoare, legănată ușor în adiere de vânt călător și
A? vrea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83231_a_84556]
-
iernii și de valurile fetide de căldură ale verii. Voia o căsuță undeva unde era liniște și verdeață, poate cu o fâșie de mare albastră la orizont, unde, când trăgeai perdelele dimineața și deschideai fereastra, inspirai aer curat, parfumat de fânul tăiat sau poate de sare, nu de mirosurile fumului de cărbune și ale murdăriilor, unde auzeai cocoșii cântând și pescărușii țipând, nu zăngănitul roților de trăsură și strigătele negustorilor. Voia pace și liniște pentru a scrie și pentru a o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dreptul vârstei de treisprezece ani, insațiabila Cosiția sare și se instalează în spațiul cel mai plin de pucioasă al rubricilor revistelor de scandaluri. Nenorocește bărbați, foarfecă tineret, sleiește averi, e exact genul de cucoană ce-și amenajează o căpiță de fân în salon pentru jocurile adulterine. Ultimul ei soț, doctorul Scurfuleț, încornorat plictisit, îi trântește anumite prafuri în mâncare și îi înnoadă câteva glande. În cel mai scurt timp, trupul ovaționat și afurisit al taifunicei doamne Cosiția se va acoperi cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
devenise circumspect, inhala, prin porii spinării, tot mai serioase cantități de ciment, mai ofta... Într-o noapte, după ce caravana știrilor proaspete se îndepărtase, prelingîndu-se spre Cișmigiu, ducîndu-se glonț către grădinile deschise până-n zori "La Micul și Sarmaua", "Guguștiuc", "Car cu fîn" și "Poponax", Gărgăriță spărsese tăcerea țesută din greu în cele câteva săptămâni și cugetă aproape prostește: - Grele păcate ți-ai mai luat și tu pe inimă, frate Ulpiule!... Mult mai târziu, pe la orele două din noapte, băiatul, care la-nceput
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trica?... - Portaschi Slic tanarasu. Portaschi... - Vugo! În vreme ce Doru netezea pardoselile desfundate, cu tălpica, foindu-se și cuibărindu-se cu pătura, într-un ungher al celui de-a doua încăperi, Regele alegea din ieburile degerate, de pe lângă pereți ori din legăruricile de fânuri (încă din primăvară pitulate de el pe sub scînduri), străduindu-se să-i prepare Sinistratului o fiertură, care să-i încleșteze, la loc, amintirile una de alta. De asta probabil și merita să i spună Sinistratul, fiindcă memorie nici cât un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lui Ionel, dormea cu el În „patu’ din casî”, (Aneta era foarte tulburată și mâhnită, vorbea tot mai rar cu Va și cu ceilalți și pleca privirea ori de câte ori vorbea cu cineva!), dormeau pe „prispafarî”, În „coșu’căruțîi”, În „stogu’ di fân” și urmărea cu mare atenție și admirație „minunili lu’ Ionel”. Venise iarna, ninsese din abundență și se formaseră troiene, ulițele erau Înzăpezite iar Ionel făcea bărbătește pârtii de mers spre grajd, poiată, bordeiul bunicului, cotețul lui Ghițî și spre cușca
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
la târg! Vrei? Da, tăticuțule! Cu două ore mai devreme de apariția soarelui, căruța cu oale și cu piedica pusă cobora pe la Fântâna Moșneagului. În coșul căruței, aproape de Victor, vizitiul extrem de Îngândurat, Într-un culcuș bine amenajat și căptușit cu fânul folosit la Încărcatul și transportul oalelor atât de casante, moțăia ghemuit Va. Pătura de casă ce-l acoperea Îi lăsa să se zărească numai nasul un pic și ochii cu care, Între realitate și vis, copilul vedea frânturi din decorul
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]