KorAP: Find »[drukola/base=feudal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...110 111 112 ...134 >

3,332 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

prevenirea unor noi atacuri din partea mongolilor și a altor necredincioși au dus, după discuții, sfaturi și înțelegeri, la întocmirea documentului, datat 2 iunie 1247, cunoscut în istoria medievală românească, sub numele de "Diploma Ioaniților". Actul acesta este un tipic contract feudal, cu clauze reciproce de sfat și ajutor ("consilium et auxilium"), unele economice, dar și politice, militare și juridice, prin care cele două părți se înțelegeau și conveneau cu privire la români. Acești români de la sud de Carpați ocupă de departe locul central

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Astfel, conform documentelor, la începutul secolului al XIV-lea, voievodatul (țara) Maramureșului era alcătuit din șapte "cnezate de vale", situate pe văile principale ale acestui ținut. În Țara Hațegului, existau șase asemenea "cnezate", structuri teritoriale mai mici, conduse de familiile feudale, având ca reședințe cetăți și biserici, formațiuni teritoriale autonome. Voievozii "țărilor" românești, din secolele XII-XIII, tind să devină ereditari în familiile respective, concret, în Maramureș, familiile Codrea și Bogdan. În Banat, documente numeroase menționează, înainte de mijlocul secolului al XIII-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1075), unde este menționată cetatea Turda, cu vama salinelor, care ajungea până la mănăstirea Sf. Benedict (Slovacia). Sunt amintite în continuare orașul (civitas) Biharea și cetatea (castrum) Biharea (jud. Bihor) și mai multe sate. Actul respectiv dezvăluie realitățile sociale și economice feudale avansate. Tot acum este preluată de la "românii schismatici" și cetatea Medieș-Satu Mare. La sfârșitul secolului al XI-lea și începutul celui de-al XII-lea, regatul Ungariei a reușit să reocupe teritoriile cucerite de Ștefan cel Sfânt, să le extindă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și administrativ. Dar regalitatea "apostolică" avea să întâmpine în interiorul arcului carpatic împotrivirea populației românești, de aceea au fost atrași fruntașii localnicilor, acei voievozi, duci, cnezi ai românilor. În încercarea de a suprapune peste organismele tradiționale ale populației românești pe cele feudale ungare, documentul menționează, la 1111, pentru prima dată în Transilvania, un conducător politic al ei, pe "Mercurius princeps Ultrasilvanus", despre care nu se mai știe nimicse pare că era un principe fictiv, pe hârtie. Mercurius nu și-a exercitat efectiv

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ungar se fărâmițează în tranziția de la Arpadieni la Angevini, la sfârșitul secolului al XIII-lea, când închegarea nobilimii ca factor politic instituționalizat era încheiată și ireversibilă.39 Societatea transilvană a cunoscut în aceste secole unele prefaceri social-economice. După obiceiurile juridice feudale, teritoriile cucerite erau declarate proprietate a puterii centrale, în cazul Transilvaniei, a regelui Ungariei. Astfel, prin ocuparea pământurilor aparținând obștilor, a domeniilor cetăților și ale fruntașilor populației locale s-a constituit proprietatea regală în Transilvania, în secolul al XII-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
drept răsplată pentru sprijinul lor. Pe aceste pământuri (moșii) locuia o populație numeroasă de oameni liberi, apoi aserviți noului stăpân al domeniului-iobagi ai cetății, iobagi, liberi, slugi, udvornici. În urma numeroaselor danii, proprietatea regală s-a micșorat, dar a sporit proprietatea feudală (nobiliară). În Transilvania, acapararea pământului de către nobili și clerici a avut un caracter sistematic, după ocuparea acesteia de către regatul ungar. Cu sprijinul regalității, nobilii își însușesc pământul obștilor țărănești și aservesc țărănimea română, odinioară liberă. Proprietatea nobiliară și bisericească din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe două căi: 1. prin ocuarea pământului obștilor sătești românești de către nobilii nou veniți (unguri) sau prin însușirea lor de fruntașii desprinși din sânul obștilor și 2. prin danii regale din pământurile cucerite. Ambele căi au contribuit la constituirea domeniului feudal în Transilvania, începând din secolul al XII-lea mai ales-stăpânii domeniilor sunt nobili, clerici (episcopi, abați), regele însuși. Pământurile obștilor țărănești ocupate de biserică, cu sprijin regal, sunt întărite apoi prin acte juridice ce consfințeau dreptul de stăpânire bisericesc. Împreună cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cât și în teritoriile vecine, cnezatul Haliciului, sudul Poloniei, Slovacia, Moravia, Silezia, Croația, Serbia. Dreptul românesc a suferit prefaceri pe măsura celor din societatea românească, dar când oficialitatea ungară a încercat să-l înlăture și să-l înlocuiască cu dreptul feudal, românii au reacționat energic. Dreptul românesc vechi era prezent în întreaga viață a obștilor autohtone: proprietate devălmașă și familială, moștenire și hotărnicire, împărțirea produselor obștilor, folosințe comune (pășuni, păduri, ape), relații între membrii obșei, abateri de la legea străbună (loviri, furturi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
păduri, ape), relații între membrii obșei, abateri de la legea străbună (loviri, furturi, omoruri). În toate situațiile menționate, erau respectate legile îndătinate, legile vechi, obiceiul pământului.40 În aceeași vreme, asistăm la o accentuată stratificare a țărănimii transilvane. Formarea proprietății funciare feudale a jucat un rol hotărâtor în viața populației rurale, a trasat un hotar vizibil între stăpânii de moșii și țărani. Stăpânii domeniilor feudale au ocupat întinderi însemnate din pământul obștilor și au aservit țărănimea așezată pe pământul lor. În același

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
obiceiul pământului.40 În aceeași vreme, asistăm la o accentuată stratificare a țărănimii transilvane. Formarea proprietății funciare feudale a jucat un rol hotărâtor în viața populației rurale, a trasat un hotar vizibil între stăpânii de moșii și țărani. Stăpânii domeniilor feudale au ocupat întinderi însemnate din pământul obștilor și au aservit țărănimea așezată pe pământul lor. În același timp, stăpânii feudali au atras o parte dintre țăranii siliți să părăsească obștea și i-au transformat în șerbi (servi). În acest fel

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
un rol hotărâtor în viața populației rurale, a trasat un hotar vizibil între stăpânii de moșii și țărani. Stăpânii domeniilor feudale au ocupat întinderi însemnate din pământul obștilor și au aservit țărănimea așezată pe pământul lor. În același timp, stăpânii feudali au atras o parte dintre țăranii siliți să părăsească obștea și i-au transformat în șerbi (servi). În acest fel, s-au constituit trei pături de țărani: 1. țărani care își mai păstrau proprietatea și libertatea social-juridică; 2. țărani care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
siliți să părăsească obștea și i-au transformat în șerbi (servi). În acest fel, s-au constituit trei pături de țărani: 1. țărani care își mai păstrau proprietatea și libertatea social-juridică; 2. țărani care au ajuns în stare de dependență feudală; 3. robi, persoane fără pământ și fără libertate (dar în sânul celor trei pături existau nuanțe, trepte intermediare). În această perioadă de transformări economice și de închegare a societății feudale, caracteristică secolelor XI-XIII, păturile țărănimii nu erau încă deplin cristalizate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
social-juridică; 2. țărani care au ajuns în stare de dependență feudală; 3. robi, persoane fără pământ și fără libertate (dar în sânul celor trei pături existau nuanțe, trepte intermediare). În această perioadă de transformări economice și de închegare a societății feudale, caracteristică secolelor XI-XIII, păturile țărănimii nu erau încă deplin cristalizate. De aceea, în izvoarele vremii, ele se suprapuneau, iar terminologia era imprecisă. De abia în a doua jumătate a secolului al XIII-lea și în cel de-al XIV-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
anumite mijloace proprii, necesare pentru munca sa și pentru agonisirea traiului-țăranii își desfășurau munca la câmp în mod independent și în industria casnică. Ca situație juridică, țăranii pot fi agricultori liberi și dependenți, în diferite grade și forme de stăpânire feudală. Tendința generală în perioada de feudalizare a societății transilvane este transformarea țăranului din om liber într-unul dependent, plătind dijmă sau făcând clacă, ba chiar devenind iobag. Dar atât țăranii liberi cât și cei dependenți își păstrau caracteristicile economice: ei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
foarte numeroase acum. O parte a țărănimii libere din Transilvania acestui timp (secolele XI-XII), o formau elementele colonizate aici, sași și secui, însă după 1300, acestea s-au micșorat, fără a dispărea totuși. Chiar și atunci când ajungea în stăpânirea unui feudal, obștea își mai păstra oarecare libertate, iar pământul era stăpânit în comun de membrii ei și de noul stăpân. Însă după o anumită perioadă de timp, se ajungea inevitabil la aservirea obștei și a oamenilor ei. În acest timp, locuitorii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și de noul stăpân. Însă după o anumită perioadă de timp, se ajungea inevitabil la aservirea obștei și a oamenilor ei. În acest timp, locuitorii obștilor erau oameni liberi, ca statut juridic, dar această libertate se diminuează pe măsura ofensivei feudale, iar obligațiile în muncă sau în natură aveau să-i transforme în țărani dependenți.41 Răspândirea și însemnătatea obștilor sătești transilvane sunt adeverite de numeroase documente ale vremii. Așa este actul de confirmare pentru pământul bisericii din Arad, din 1202-1203

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Cei care erau amenințați cu iobăgirea, își apărau libertatea prin toate mijloacele posibile, astfel, "Registrul de la Oradea" amintește despre iobagi învinuiți de furt, ucideri ș.a. Să precizăm că, în secolul al XII-lea, majoritatea oamenilor aflați în stare de dependență feudală aparțineau bisericii și mănăstirilor-gradul de aservire era mai mare în cazul acestora, astfel că nu exista mănăstire mai însemnată sau episcopie care să nu aibă în stăpânire iobagi. În fața capitlului din Oradea, între 1208-1235, au fost prezentate 32 de cazuri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a țăranilor liberi a cunoscut un ritm intens în următoarele două secole. O altă categorie socială țărănească, cea a slugilor, își ducea viața la curtea stăpânului de pământ, care putea fi cleric, nobil sau rege, iar ei trăiau pe lângă curțile feudale și nu aveau gospodării proprii. Această categorie țărănească se mai numea și oamenii de curte, udvornicii, siliți să muncească pentru stăpânul lor și erau sinonimi, ca statut, cu iobagii. Slugile (udvornicii) erau întâlnite la curțile feudale, cele ale bisericii și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ei trăiau pe lângă curțile feudale și nu aveau gospodării proprii. Această categorie țărănească se mai numea și oamenii de curte, udvornicii, siliți să muncească pentru stăpânul lor și erau sinonimi, ca statut, cu iobagii. Slugile (udvornicii) erau întâlnite la curțile feudale, cele ale bisericii și ale regelui. Cea mai umilă categorie socială medievală erau robii (servi). Izvoarele robiei erau mai multe: prizonierii de război, căsătoria cu un rob, ajungerea în robie în urma unor obligații și datorii neachitate, apoi în urma săvârșirii unor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
persoană (om), ci lucru, obiect, proprietate privată a stăpânului, fiind lipsit de orice drepturi civile. Doar biserica îi ocrotea pe robi ca pe niște "ființe umane". Robii puteau fi vânduți, dăruiți sau transmiși ca moștenire, erau proprietatea exclusivă a stăpânului feudal. Ei erau de trei categorii: cei ai regelui, cei ai bisericii și cei ai nobililor. Robii puteau fi domestici și beneficiari-ei trăiau în sălașe proprii pe moșiile stăpânilor lor. Robia a dispărut, treptat, prin transformarea ei în șerbie: toți robii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca și dările repartizate în mod egal pe curți, i-au ferit multă vreme pe locuitorii din satele scaunelor săsești de o diferențiere socială accentuată, precum în mediul urban. În alte comitate transilvane (Alba, Târnava, Cluj), datorită prezenței unor domenii feudale, obștile sătești săsești au evoluat în sensul constituirii relațiilor feudale tipice, iar țăranii sași au ajuns iobagi, ca și românii și ungurii. Dacă lăsăm deoparte acțiunile Ordinului teutonic (vezi mai jos), nobilii germani sosiți în Transilvania (puțini) și formarea patriciatului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au ferit multă vreme pe locuitorii din satele scaunelor săsești de o diferențiere socială accentuată, precum în mediul urban. În alte comitate transilvane (Alba, Târnava, Cluj), datorită prezenței unor domenii feudale, obștile sătești săsești au evoluat în sensul constituirii relațiilor feudale tipice, iar țăranii sași au ajuns iobagi, ca și românii și ungurii. Dacă lăsăm deoparte acțiunile Ordinului teutonic (vezi mai jos), nobilii germani sosiți în Transilvania (puțini) și formarea patriciatului urban săsesc, care își va extinde stăpânirea asupra unor obști

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vechilor cutume mongole, codul de legi, cunoscut sub numele de "marea yasă", care conținea reglementări esențiale privind viața familială, economică, socială, religioasă și militară. Acest cod de legi corespundea noului stadiu al societății mongole și aristocrației tribale, cel al statului feudal. Adunarea (Kuriltai-ul) din 1206 marchează constituirea statului feudal mongol (Hamag Mongol Ulus), adică a statului unificat al neamului mongol, act prin care Temugin, ajuns conducător suprem, a luat numele (titlul) de Gingis-han. Constituirea Imperiului mongol nu a fost urmarea unui

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numele de "marea yasă", care conținea reglementări esențiale privind viața familială, economică, socială, religioasă și militară. Acest cod de legi corespundea noului stadiu al societății mongole și aristocrației tribale, cel al statului feudal. Adunarea (Kuriltai-ul) din 1206 marchează constituirea statului feudal mongol (Hamag Mongol Ulus), adică a statului unificat al neamului mongol, act prin care Temugin, ajuns conducător suprem, a luat numele (titlul) de Gingis-han. Constituirea Imperiului mongol nu a fost urmarea unui șir de cuceriri întâmplătoare, ci a unui program

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de mărfuri, acesta se făcea cu centrul Europei, sudul Dunării și cu popoarele din Răsărit-mongolii. Căile de comunicație pe uscat și pe apă s-au dezvoltat la rândul lor. Structurile sociale în perioada menționată au o caracteristică precisă: consolidarea relațiilor feudale. A continuat procesul de destrămare a unității obștilor sătești tradiționale, prin încălcarea lor de marii stăpâni de pământ, mai ales în Transilvania. Prefaceri au loc și în rândul cnezilor și juzilor sătești, îndeosebi în regiunile mărginașe și în zonele muntoase

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]