9,442 matches
-
unei grădinițe de copii 51, nu face uz de materiale gnostice. Ceva mai convingătoare este analogia În cazul lui L. Ron Hubbard, el Însuși autor de science-fiction, care și-a publicat mai Întîi bestsellerul Dianetics sub formă de roman de ficțiune În Astounding SF52. Mitul central al Scientologiei lui Hubbard prin metoda auditului dianetic pleacă de la premisa că Thetanii nemuritori Încep să se plictisească și sînt dornici să joace diverse jocuri În care construiesc universuri. În cele din urmă sînt atrași
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
din urmă sînt atrași În lumile pe care le-au creat, rămîn acolo, prinși În capcană, și uită cine sînt53. Și totuși, după cum a observat cu finețe Richard Smith 54, Harold Bloom este astăzi unicul autor de eseuri și de ficțiune care se identifică În mod conștient cu gnosticii, atît În calitate de critic literar, cît și ca scriitor. În The Anxiety of Influence (1973), Bloom afirmă că orice act de creație este ipso facto un act de distrugere În raport cu tradiția și este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
divinității ca non-referențială”56. Cu ochiul expert al teoreticianului literar, Bloom descoperă Într-adevăr că gnosticismul dă semnalul unei exegeze inverse a Scripturilor, Îndreptată contra tradiției. Rămîne Întrebarea dacă Bloom poate fi calificat drept un scriitor „gnostic” de opere de ficțiune, În care caz ar fi și singurul ce nu pune probleme. Narațiunea din The Flight to Lucifer 57, care ar arăta minunat pe un ecran tehnicolor, nu este evident producția unui gnostic, chiar dacă se referă la planeta gnosticilor - Lucifer. „Planeta
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
decât în contiguitatea indefinită a altor discursuri"3. Pentru că orientări moderne precum poetica sau semiotica narativă au ignorat studiul așa-numitei "literaturi de idei", Angenot propune o pespectivă interdisciplinară de abordare, avertizând, din start, că "nu reduce discursul literar la ficțiune, la expresivitatea limbajului, la ambiguitățile și la seducția pe care subversiunea textuală o exercită asupra teoreticienilor"4. Asimilându-le însă, le integrează unei metodologii de ansamblu pe care și-a dorit-o aplicabilă "prozei de idei" în general. În ceea ce
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de lemn, Poarta neagră și Tablete din țara de Kuty semnifică un traseu virtual în care experiența de viață e transpusă în act artistic dinspre pamfletul polemic ca modalitate ludică și expresivă situată în proximitatea gazetăriei înspre alegoria pură, ca ficțiune literară care, la nivel rematic (din terminologia genettiană), inhibă până la disoluție contactul cu realitatea obiectivă, deși tematic tocmai această realitate este sursa fundamentală a inspirației scriitorului. Privind evolutiv pe același traseu și dimensiunea polemică, observăm intenția camuflării, a obnubilării sale
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ca obiect dimensiunea pamfletară a operei argheziene, relevă, în consonanță cu exegeza anterioară (pe care își fundamentează, în parte, afirmațiile), tocmai specificul artei poetului, care condiționează finalitatea estetică de glisare dinspre real spre imaginar și de modul în care improvizația, ficțiunea transcend cotidianul pentru a se elibera de sub hegemonia restrictivă a unui timp și spațiu date. Pamfletarul este polemistul ale cărui percepții senzoriale s-au "pervertit" (simte enorm și vede monstruos). Abandonarea argumentelor de autoritate ad rem, ad locum, ad verecundiam
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
deformat sau ignorat (prin anonimizare), aspectul fizic recreionat grotesc, iar cel caracterial hiperbolizat în termeni peiorativi, desigur. În concluzie, falia care desparte discursul polemic de cel pamfletar pare a fi măsurabilă în termeni ce țin de tonalitate, expresie și ponderea ficțiunii. Totuși, o întrebare se impune: 2.5. Când devine discursul polemic un discurs literar? Fără îndoială că, de la Aristotel încoace, ficțiunea, dincolo de toate controversele pe care conceptul le-a iscat, reprezintă, în esență, condiția literarității unui text prin faptul că
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
desparte discursul polemic de cel pamfletar pare a fi măsurabilă în termeni ce țin de tonalitate, expresie și ponderea ficțiunii. Totuși, o întrebare se impune: 2.5. Când devine discursul polemic un discurs literar? Fără îndoială că, de la Aristotel încoace, ficțiunea, dincolo de toate controversele pe care conceptul le-a iscat, reprezintă, în esență, condiția literarității unui text prin faptul că "propune publicului ei acea plăcere dezinteresată care poartă (...) marca judecății estetice"39. Aceeași funcție îi este atribuită și lirismului care contrabalansează
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
unde se aud ecourile întemeierii limbii"43. În ceea ce privește ficționalitatea, ea presupune o suspendare a realității sau o reprezentare imaginară a acesteia, care invită lectorul să participe la jocul creării unei lumi noi, raportabilă mereu la lumea reală. "A intra în ficțiune afirmă G. Genette înseamnă a ieși din câmpul obișnuit al exercitării limbajului, marcat de preocupările de adevăr sau convingere care conduc regulile comunicării și deontologia discursului". Astfel, concluzionează autorul, "enunțul ficțiunii nu este nici adevărat, nici fals (ci numai, ar
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
noi, raportabilă mereu la lumea reală. "A intra în ficțiune afirmă G. Genette înseamnă a ieși din câmpul obișnuit al exercitării limbajului, marcat de preocupările de adevăr sau convingere care conduc regulile comunicării și deontologia discursului". Astfel, concluzionează autorul, "enunțul ficțiunii nu este nici adevărat, nici fals (ci numai, ar fi spus Aristotel, posibil), sau este în același timp adevărat și fals: el este dincolo sau dincoace de adevărat și de fals, iar contractul paradoxal de iresponsabilitate reciprocă pe care îl
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
rol structural și paradigmatic în polemica literară, în mod particular în cea argheziană. În acest punct considerăm necesare câteva considerații cu privire la ironie pe care le vom nuanța și relaționa concret în analiza discursului polemic arghezian. Privind-o "ca agent de ficțiune", C. Munteanu îi explică astfel mecanismul de funcționare: "Semnificatul real (mesajul real) este camuflat de un mesaj literal. Simulând mesajul real, deturnându-l prin ingredientul literal, ironia în pamflet complică structura textului, care apare ca un eșafodaj de enunțuri și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
semantic și pragmatic), dobândește un caracter eterogen și neconvențional, dificil și, de altfel, inutil de inventariat și taxinomiat. Totuși, există anumite argumente (din categoria celor cvasi-logice) regăsibile în cele mai multe texte de polemică literară, cum ar fi: definiția, citarea-bumerang, raționamentul prin ficțiune (M. Angenot), care, în planul pragmatic, echivalează cu cele mai uzitate strategii de persuadare. Definiția se sprijină, înainte de toate, pe un consens al specialiștilor care, ulterior, poate fi generalizat; ea este probantă prin funcția metalingvistică, adică "un argument în materie
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
adversarului" (M. Angenot), însă scopul ei este ridiculizarea "prin readaptarea cuvintelor citate la intenția satirică" a autorului. Citarea ironică face parte din procedeele care imprimă articolului polemic accente pamfletare, ludice, grație efectului comic prin imitație neizbutită. În cazul raționamentului prin ficțiune există două variante: fie "un fenomen străin este transpus auditorului într-un plan ce ar corespunde experienței acestuia", fie "o opinie familiară este transpusă într-o situație inedită"72. Într-o intervenție polemică dură73, prin care descalifică (pe temeiul lipsei
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
un talent desigur mare, evident. Desigur că odată și odată i-a venit o idee. Desigur că ideea i s-a părut miraculoasă. Atunci a început să și-o realizeze". Ceea ce face ca acest raționament să devină "argument inductiv prin ficțiune" este reiterarea anaforică a adverbului de certitudine. Ea accentuează discrepanța între situația reală (lipsa de talent) și cea imaginată, fiind, în acest caz, marca unei ironii subversive. Plauzibilul ficțiunii (certitudinea vocației scriitoricești) contrastează hilar cu realitatea: o carte scrisă "în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
realizeze". Ceea ce face ca acest raționament să devină "argument inductiv prin ficțiune" este reiterarea anaforică a adverbului de certitudine. Ea accentuează discrepanța între situația reală (lipsa de talent) și cea imaginată, fiind, în acest caz, marca unei ironii subversive. Plauzibilul ficțiunii (certitudinea vocației scriitoricești) contrastează hilar cu realitatea: o carte scrisă "în stil analfabet (...) care vrea să intre cu tot dinadinsul în literatură". Plecând de la teoretizarea lui Angenot, Cornel Munteanu semnalează, în pamfletul oratoric (autorul analizează, din această perspectivă, celebrul rechizitoriu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
am găsit, ca atunci când mă iau prin casă după pisoiul meu delicvent, în locul domnului Banu, câte un rotogol cleios. Erau răspunsurile sale literare la articolele mele"82. În planul argumentativ, anecdota, prin presupusul ei, joacă rolul unui raționament analogic prin ficțiune, pe când în cel narativ, dobândește o funcție estetică prin transcederea ludică a realului-evenimențial care a pretextat-o. Această micro-povestire ficțională (Gérard Genette) care este anecdota corespunde, de asemenea, în planul lecturii, unei provocări de ordin psihologic și estetic, deopotrivă, care
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Prospectând terenul religiozității, al tensiunilor metafizice exprimate liric, exegetul e interesat în special de pamfletul anticlerical și de înțelegerea spiritului iconoclast. Intră așadar în sfera preocupărilor sale critice textele în care raportarea la real/actual se diluează într-atât în ficțiune încât "satira trece din pamflet în viziune sarcastică și grotesc enorm"97. După departajarea pripită care, în fond, opune polemica intelectualistă, motivată și susținută de un ideal, cu o prezență justificată în spațiul publicistic (pamfletul de idei), discursului expresiv prin
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la nevoie "violența interioară", și arghezian materializarea (pre)dispoziției polemice într-un demers ludic gratuit a cărui miză fundamentală e arta99. Distincția criticului este întemeiată, însă insuficient exploatată, de vreme ce decupează doar piesele care, în virtutea unei optici comune, întrunesc condițiile literarității: ficțiunea alegorică și poeticitatea. De altfel, propensiunea lirică apare ca o dominantă a literaturii noastre interbelice, alături de pamflet, fapt semnalat foarte de timpuriu de Lovinescu, el însuși polemist de vocație: "El (lirismul, n.n.) orientează universalitatea genurilor și alcătuiește punctul de vedere
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
operații de demontare textuală în scopul relevării mecanismului intim și al extragerii componentelor care-i conferă unicitate. Optica însă rămâne neschimbată: "Perspectiva raportului general-particular și cercetarea nivelului estetic în scopul descoperirii șanselor de perenitate"103. Dimensiunea polemică interesează în măsura în care, prin ficțiune, e învestită cu atribute artistice menite să anuleze injuria și să-i asigure, astfel, un grad de civilitate neblamabil. Polemicul e privit ca un element discursiv infrastructural, la care Mariana Ionescu se raportează doar prin prisma artei pamfletare. Motivațiile autoarei
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
aceasta o regăsim în special în controversata publicistică din anii neutralității), ci negația rezidă fie în fictivizarea obiectului, prin imaginea hiperbolică a consecințelor sale, regizată în micro-relatări sau povestiri aduse de pe front, fie în recursul la enunțarea pseudoperformativă, convertind în ficțiune însuși limbajul. În acest din urmă caz, sentimentul ororii este accentuat prin transferarea culpei asupra unui tu imaginar, ipotetic și, evident, punibil, în măsura în care duce la îndeplinire previziunile. E frecventă, la Arghezi, această punere în discurs care se relevă ca un
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sus, ține de fictivizarea obiectului și reprezentarea sa într-o eidetică a apocalipsei. Din unghi retoric, contestarea vehementă devine cea mai firavă formă de argumentare, în comparație cu imaginea horror pe care poetul-moralist o construiește, întotdeauna atent la forța simpatetică a detaliului. Ficțiunea se naște, foarte ades, dintr-o percepție distorsionată asupra unor evenimente reale, consemnate de presa vremii, al căror element autentic astăzi nu mai are nici o relevanță, chiar dacă, uneori, metatextul ficțiunii restabilește contactul cu realitatea. În acest caz, autorul-narator poate, de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
poetul-moralist o construiește, întotdeauna atent la forța simpatetică a detaliului. Ficțiunea se naște, foarte ades, dintr-o percepție distorsionată asupra unor evenimente reale, consemnate de presa vremii, al căror element autentic astăzi nu mai are nici o relevanță, chiar dacă, uneori, metatextul ficțiunii restabilește contactul cu realitatea. În acest caz, autorul-narator poate, de pildă, avertiza asupra naturii intermediare, hibride, a demersului său: "Povestirea mea ar fi numai superficial imaginativă, fondul său, sau mai bine zis materialul, aparținând unui univers de fapte, săvârșite după
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
decât să imprime nuanțe verosimile unui scenariu de o violență grotescă și, evident, un plus de credibilitate. Tot astfel ea poate fi privită ca o strategie de disculpare, atâta vreme cât relatarea nu e rodul imaginației pure. Oricum ar fi, iată cum ficțiunea se insinuează sub aparența unei comunicări pur tranzitive: Nimic nu e mai inocent și mai normal decât să scoți cu furculița, la masă, lumina ochiului unui concurent. Nimic mai elementar decât să pui în genunchi, între picioare, un nepot care
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
rupe din zgârci și-l scuipă, mai strivindu-l cu talpa încălțămintei, ca pe un muc de țigară, pentru ca satisfacția și răzbunarea să sporească". De fapt, pasajul, redat ansamblului, îndeplinește funcția unui raționament (în terminologia lui Angenot, raționament inductiv prin ficțiune) constatativ, referitor la decrepitudinea omenirii postbelice, raționament ce permite încheierea lanțului inferențial prin validarea rostirii metaforice: "Uite omul de după război, bruta păroasă, gorilul cârn, care-și linge nasul, alergând după femei și gâște cu un steag în mâini. Gorilul a
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mâini. Gorilul a făcut războaie și congrese. Încălțat cu manșete lustruite și inelat la degete cu aur și briliante, purtând joben și fumând havană, el cere capete și procente din împrumutul popoarelor mai mici." Pentru că vom analiza, mai pe îndelete, ficțiunea iconică în secțiunea dedicată poeticii violenței, aici vom adăuga câteva observații cu caracter general și anticipativ. Observăm că imaginarul violenței, decupat în "cadre descriptive" care interferează cu diferite alte secvențe la nivel textual, captează elemente escatologice pe care le expune
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]