4,147 matches
-
a văzut aducînd pe șest curve pentru clienții hotelului, plătind pariorii și vînzînd droguri. La apropierea lui Wakefield, paznicul zîmbește și Își netezește pantalonii kaki. Wakefield trece direct la subiect. — Ce-ai zice de, să zicem, cîteva mii de dolari? — Glumești, omule. M-aș spînzura singur pentru atîta purcoi de bănet. Păi, atunci nu te-ai mai putea bucura de el. — Ai și tu dreptate. Și ce-ar trebui să fac, frăție? — Să furi niște goange. Tipul rîde. Și apoi ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
în militant ecologist, care să-i desfacă hanoracul și să-l ungă cu ulei pentru bebeluși. Probabil că n-ar îndrăzni să facă asta de față cu Stevie. Deși mereu gata să se distreze, Stevie riposta pe loc când se glumea pe seama celor mai slabi și i-ar condamna pe autorii farsei la trei luni de reportaje despre întâlnirile consiliului parohial sau de recenzii despre reprezentațiile din seria Calamity Jane cu artiști amatori. Numai perspectiva unui astfel de purgatoriu era de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
țesutului. Apoi putem discuta despre posibile cauze. Fran întâlni privirea tatălui ei când acesta se ridică. Era limpede că doctorul dorea să discute doar cu ea și cu mama ei, iar Ralph ghicise acest lucru. — Pe curând, încercă Ralph să glumească, și nu-i spune despre gin și revistele deocheate. Fran își dădu silința să râdă, dar simți un nod în gât. Știa că încerca să fie curajos, să facă haz de necaz, și își dădu seama cât de înfiorătoare trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să se dea bătută acum. — Sigur că avem. Ideea noastră e cu totul diferită. Vino, hai să facem și noi ceva pentru binele comunității. Întotdeauna îmi propun să donez sânge. Și primim ceai și biscuiți gratuit după aceea. — Sper că glumești. Sunt prea fricoasă pentru asta. În plus nu vor sugative inveterate ca mine. E prea mult sânge în alcoolul din venele mele. Du-te tu. Cozile se mai răriseră, oamenii se risipeau, mergând la cumpărături sau întorcându-se la muncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să mă întorc la sarcina de a conduce Express-ul. Murray Nelson observase faptul că plecase cu ochii ca mărgelele. — Te descurci, Ben? — O să fim bine. Poate că mai târziu o să-l învăț pe Ralph să se dea cu rolele. Glumeam, îi liniști el, văzându-le fețele. — De fapt, zise Jack înainte să iasă pe ușă, m-am gândit la cineva care ar putea fi persoana ideală să aibă grijă de el. Dar s-ar putea să trebuiască să duc niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
că lui Ralph i se acorda atâta libertate, dar temându-se că ar putea da foc la casă. — Crezi că n-ar fi trebuit să-l las să facă o tigaie cu cartofi prăjiți atunci? întrebă Ben. — Oh Doamne, Ben! — Glumeam. Face sendvișuri cu brânză și castraveți. Fran râse. Era minunat să simtă că Ralph face din nou parte dintr-o familie, chiar și pe termen scurt. — Ben? — Mda? — Ar trebui să te asiguri că nu sunt sendvișuri cu detergent de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Cei mai mulți îmi cer țigări și nes. Ei dau povestea, eu le aduc marfa. Nu negociez. Nu zâmbesc. Râd nervos la vreo poveste. Râd, fiindcă descopăr eroii unor povești din copilăria mea. Văzându-mă înveselit, Mihai Cosmescu, comandantul plin al secției, glumește: „Domnule reporter, vă pregătesc un așternut?“. Doar Carmen Mihail, comandantul Penitenciarului Rahova, repetă: „Domnule, acești oameni au omorât!“. Mi-e frică de ei. Ceea ce mi se întâmplă înțeleg numai dacă poveștile ating culpele mele. M-aș putea agăța de foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
alerg o oră, îi gata - stau două zile-n pat. Nu mă mai pot ridica. Tudor Remus, primul care intră în Comisie, peste 6-7 ani, are site pe internet: www. artgallery. go. ro. Acolo-i stau picturile abstracte. Tipul acesta glumește, dar niciodată nu povestește crima. Tipul acesta face proteste departe, până-n tribunale. De ce e pasta de dinți expirată, de ce e un număr și nu are buletin, de ce e mâncarea proastă, de ce a intrat sănătos și s-a îmbolnăvit. Tatuajele, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
rangă, ceva, și spune că nu vrea, atunci ori e tâmpit, ori e nebun, ori nu mai vrea să trăiască. Ideea e - nu dă, nu dă - l-am înjunghiat ușor, l-am înțepat puțin cu cuțitul, să înțeleagă că nu glumesc. Dar el a spus că nu vrea - și atunci s-a produs în mintea mea: bă, ăsta ori e tâmpit, ori dă-l dracu, n-am judecat, și atunci am văzut că se adeverește impresia mea despre oameni - că ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
trecut o perioadă de timp. După ce faci carantina, tot în carantină ești - stai încordat și cu simțurile atente, pentru că nu știi când îți zboară o rangă în cap, ceva pe cârcă. Chiar dacă râdea cineva cu tine, nu era sigur că glumește. După un an, a văzut lumea că sunt atent, nu mă bat cu nimeni, nu cer la nimeni nimic - dacă cereai îți dădea, ți-o dădea țigara sau ceva, nu zicea nimic, și apoi, după ce o fumai, venea și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
vreau să mă tundă. Am ezitat. Nu m-a tuns. A doua zi m-am tuns eu „mochetă“, ca să nu mai aibă ce. Spaimele legate de el s-au risipit după ce și-a dat acordul publicării interviului, fără obiecții. Am glumit: „Acum pot să vă bag oricâte mortăciuni vreau în biografie.“ El, serios, calm, blând: „Văd că ați învățat repede limbajul de aici. Sper să-l uitați repede după ziduri“. Foloseam codul hoților. Desenatorul ăla Încerc să desenez. Probabil e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
cu vreo fată dintr-un loc atât de îndepărtat. — Arată-mi scrisoarea! Doar nu te-aștepți să ți-o dau pe degeaba, nu? Am să ți-o dau dacă-mi înapoiezi banii pe care ți i-am împrumutat luna trecută. — Glumești! Chiar nu cunosc pe nimeni cu numele ăsta. Tomoe și-a dat seama că nu minte, dar a continuat să-l privească bănuitoare. În cele din urmă, și-a vârât mâna în puloverul alb și a scos un plic. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
urmărindu-și atent fratele pe când acesta încerca să descifreze scrisoarea, l-a văzut schimbându-se brusc la față. — Ce s-a întâmplat? Takamori își ridică privirea de pe scrisoare și strigă: — Vai de mine! Vine tipul acela... din Franța. — Ceee? — Nu glumesc. Și unde mai pui că e descendent al împăratului Napoleon. O păsărică de pe acoperișul casei și-a luat zborul ciripind. Nu se mai auzea nici vocea lui Mă-chan. Hai, nu mă mai speria. — Vorbesc serios, spuse Takamori, căzând pe gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
își trimitea razele strălucitoare pe sacii de ciment. — Așteaptă europencele într-un astfel de loc? Nu-mi vine să cred! E o glumă? întrebă Kanai neliniștit. Se pare că, în sfârșit, începuse să aibă și el o bănuială. — De ce să glumesc cu dumneavoastră? Endō îi vorbea în dialectul Kansai. Femeile sunt chiar aici, în fața dumneavoastră. — ? ? ? — Uită-te la mine. Nu-ți amintești? Nu semăn cu nimeni pe care l-ai cunoscut cândva? Bineînțeles, omul e mort... Un locotenent de marină pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston nu-i răspunse. — Te întrebam de ce vii după mine? N-ai chef s-o ștergi? — Nu plec, Endō-san. Zâmbetul prietenos cu care se familiarizase Endō îi flutură pe buzele însângerate și dădu din cap: — Tu și eu... prieteni. — Prieteni? Glumești! Nu mai am ce face cu tine. Du-te dracului! Lasă-mă-n pace! Conform planului, Gaston trebuia să-l ajute doar la demararea acțiunii. Majoritatea japonezilor au o slăbiciune pentru străini și de aceea ei pot servi drept momeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
o bună zi, Takamori a fost căutat la Banca F. de un polițist de la secția Marunouchi. Secretara părea puțin îngrijorată când i-a anunțat vizitatorul. — Higaki-san, sper că nu aveți necazuri. — Te rog să nu dai nici o declarație împotriva mea, glumi Takamori. A ghicit imediat că era ceva în legătură cu Gaston. A deschis totuși ușa camerei de oaspeți cu puțină teamă. Polițistul care îi primise pe el și pe Tomoe, când s-au dus la secția de poliție Marunouchi ca să-l ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de oboseală după o zi atît de lungă și n-aveam chef de replici de agățat ieftine. — Nu, vorbesc serios. Îmi pari foarte cunoscută. Eram pe punctul de a-i mai servi o replică, dar bărbatul chiar părea să nu glumească și arăta ușor nedumerit. — Cum vă numiți? mă Întrebă el. — Ellie Black. Fața i se lumină. — Știam eu că ne-am mai Întîlnit! Cam acum patru ani, la o petrecere În aer liber, acasă la Alex și Rob. Ellie Black
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
siguranță că nu aveam să mă mai culc cu nimeni altcineva niciodată. Dan a spus Întodeauna că apartamentul meu era așa cum și l-ar fi dorit și pe-al său, dacă ar fi avut vreun pic de stil. Credeam că glumește, pînă cînd, În săptămîna următoare, am mers să-i văd casa, În Kentish Town. Am intrat pe ușa aflată la etajul al cincilea al unei clădiri imense și-am căutat de Îndată o canapea confortabilă pe care să mă prăbușesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
despre inelul meu de logodnă, toți vor să audă povestea, dacă Dan a Îngenuncheat atunci cînd m-a cerut (nu) și cînd anume ne gîndim să facem nunta. La prînz, Fran și Sally insistă să-mi cumpere șampanie, deși, așa cum glumeam, e În contul firmei. — Ia gîndește-te puțin, zise Sally, privind de jur Împrejur, prin bar, ăsta e locul În care v-ați Întîlnit prima dată. — Știu. Fran rînji cu gura pînă la urechi. — Asta Înseamnă că mai sînt speranțe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
visul și se hotărăște că În nici caz nu poate fi Marea Dragoste. — Cu toate astea, spune Sally, scuturînd din cap, Încă nu-mi vine să cred că l-ai cunoscut pe bărbatul cu care te vei mărita În locul ăsta. — Glumești? Încep eu să rîd. Tocmai tu zici mereu că ai slujba perfectă, pentru că cei mai seducători bărbați din Londra sînt chiar aici, sub nasul tău. — Mda, știu, zice ea, și chiar sînt seducători. Ne oprim o clipă toate și privim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mine ne privim, neștiind ce să spunem. Cauza nu este revelația În sine, ci faptul că nu Înțelegem cum poate să reprezinte asta un atu, În clipa În care ai un bebeluș de crescut. Trish izbucnește În hohote de rîs. — Glumești! — Nu, pe bune. SÎnt cele mai mișto partide de sex din viața mea. — Cum de te mai poți gîndi și la sex? Nu ești prea obosită? Am ochii mari de mirare și de un strop de respect. — Prea obosită? Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
eu. Dar trebuie să Începi să ții regim de mîine. Am slugărit la bucătărie toată după-amiaza, așa că trebuie să mănînci tot În seara asta. — OK, zîmbește ea. O să Încerc să nu mă gîndesc la bikini. — Bikini? o privesc eu Îngrozită. Glumești? N-am mai purtat bikini de cînd aveam șaisprezece ani. Știu, nici eu, dar tot omul are dreptul să viseze. Pariez că Lisa poartă bikini, zice ea, cu un chip posomorît. — Mda. Și mai pun pariu și că arată fantastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
care relația lor avea, cel mai probabil, să se Încheie curînd. Singura ei dezamăgire era că, În termenii ei, tot ea urma să fie cea rămasă de căruță. — O să agăți probabil vreun milionar pe iahtul lui, În port, am zis, glumind numai pe jumătate, căci Lisa era exact genul de femeie pe care o vezi la brațul milionarilor europeni. — Hm, făcu ea, nu e o idee rea. Poate că despărțirea asta are și avantajele ei. — Nu, nu-s vești chiar proaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
că Lisa a avut o aventură. — Oricum ar părea ea, spun eu pe un ton defensiv, e o persoană foarte drăguță. Foarte sinceră și cu picioarele pe pămînt. Nu e ceea ce pare. — O curvă, vrei să zici? Încearcă Linda să glumească. — Linda! exclam eu, enervată de-a binelea. E una din cele mai bune prietene ale mele. Ți-aș fi recunoscătoare dacă n-ai vorbi așa despre prietenii mei. Ai dreptate, spune ea pe un ton spășit. Îmi pare rău, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
sau că sînt prietena lui Fran, soția lui Dan sau am o legătură oarecare cu cineva anume. Probabil pentru că am o figură comună. — Da, așa e, a rîs Trish Într-o zi, cînd i-am spus, dar eu chiar nu glumesc. Cred că le amintesc multora de cîte cineva, așa că se Întîmplă rar ca oamenii Într-adevăr să țină minte unde și cînd m-au cunoscut. — Ești producătorul de film, nu-i așa? Dă din cap că da. — Iar tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]