KorAP: Find »[drukola/base=izbuti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...110 111 112 ...235 >

5,860 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558

ani se va găsi o altă explicație, una complet diferită. La gândul liniștitor că adevărurile unei epoci erau absurdități în alta și că nu conta prea mult ce gândești atâta vreme cât faci ceea ce se cuvine, iar el tocmai asta făcea, Wilt izbuti în cele din urmă să adoarmă. Se văzu trezit la șapte dimineața de alarma ceasului, iar la opt și jumătate își plasase deja mașina în parcarea din spatele colegiului. Trecu pe lângă șantierul de construcții, unde muncitorii se apucaseră deja de lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
spus-o de o mie de ori, atunci nu v-am spus-o niciodată. De câte ori o să mai trebuiască să vă zic că habar n-am pe unde e. — Ascultă-mă, Wilt, și ascultă-mă cu mare atenție, zise inspectorul când izbuti să-și descleșteze gura. Am avut la viața mea destui clienți duri, dar în fața ta trebuie să-mi scot pălăria. Ești cel mai dur ticălos peste care am avut nefericita ocazie să dau în toată activitatea mea. Wilt clătină din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
saltea, gâfâind. I-ar fi fost mai ușor dacă scăpa de vestele de salvare. Ajunsese destul de departe de ambarcațiune ca să știe că sunt bine ascunse. Le împinse între trestii, după care ezită. Desfăcu una din veste din legătura compactă și izbuti să și-o pună pe ea. Apoi se întinse iar pe saltea, cu fața în jos, și vâsli în continuare cu mâinile, înaintând pe canalul care se tot lărgea. Sally stătea rezemată de ușa cabinei și se uita plină de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
mai servi cu niște cafea. Dacă nu mă înșel, termenul argotic pentru așa ceva înseamnă să preferi carnea rece. Sub macara, inspectorul Flint își ștergea noroiul de pe față și își ținea ochii fixați pe obiectul îngrozitor care atârna deasupra lui. Acum izbuti să-și dea seama că nu era altceva decât o păpușă gonflabilă. Mai izbuti și să-și dea seama de ce Wilt voise să îngroape chestia aia oribilă. — Dați-o jos! Dați-o jos, pentru numele lui Dumnezeu! țipă el din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
să preferi carnea rece. Sub macara, inspectorul Flint își ștergea noroiul de pe față și își ținea ochii fixați pe obiectul îngrozitor care atârna deasupra lui. Acum izbuti să-și dea seama că nu era altceva decât o păpușă gonflabilă. Mai izbuti și să-și dea seama de ce Wilt voise să îngroape chestia aia oribilă. — Dați-o jos! Dați-o jos, pentru numele lui Dumnezeu! țipă el din toți rărunchii, timp în care fotografii de la ziare făcură un cerc în jurul lui. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
aspectele existente, eu sunt de părere că am ieșit destul de lăudabil din toată afacerea asta, zise el. Directorul nostru afirmă mereu că vrea să pună colegiul nostru pe hartă, iar acum, cu ajutorul prietenului nostru Wilt, trebuie să recunoaștem că a izbutit. în special prezența noastră în ziare a fost una remarcabilă. N-aș fi surprins dacă cifra noastră de școlarizare ar crește cu o viteză uimitoare. — Comitetul nu ne-a aprobat cererile de atestare, zise dr. Morris. Așadar, ar fi cam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
privire pe fereastră. Părintele paroh se întorcea și tocmai urca pe cărarea din grădină, venind spre ea. — O, Doamne! murmură Eva și puse repede receptorul în furcă. Cuprinsă de panică, se întoarse și ieși în grabă din încăpere. Numai când izbuti să ajungă iarăși pe coridorul spre bucătărie îi trecu prin cap că lăsase iedera acolo, în biroul preotului. Se auziră pași pe coridor. Eva se uită înnebunită în jur, se hotărî că nu-i cazul să iasă în curte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
din dinți în același timp. Părintele paroh St John Froude apucă strâns brațele fotoliului și încercă să înghită un nod. Nu era ușor. Apoi, înfrângându-și spaima - explicabilă - că fusese lovit de delirium tremens mult mai repede decât se aștepta, izbuti să deschidă gura. Ridică-te, copila mea, icni el în timp ce Eva se zvârcolea pe covorul din fața lui. O să-ți ascult confesiunea. 20 Inspectorul Flint opri magnetofonul și se uită la Wilt. — Ei? — Ei ce? întrebă Wilt. — Ea este? Este doamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

pisicilor și a pensionarei. Viața de o clipă a ziarului, viața de o clipă a lumii. Un instantaneu din asaltul primăverii. Descătușare? Întâlnire oarecare într-o zi oarecare într-un tramvai oarecare, explozie de dejecții și arome, hipnoza numită Primăvara. Izbuti cu greu să-și desprindă mâna de pe spătarul scaunului. Coborî la prima oprire a tramvaiului. O luă pe jos, înfrigurată, spre doctorul Marga. O oră de vorbe aiurea, ca între amici. Așa erau discuțiile cu Marga. Poate că profesia lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
pentru punctul extrem, iluminare, orbire. Se afla în dreptul gurii de metrou, coborî. Artificială peșteră de beton, un cadru neutru, geometric. Se aprinsese semnalul roșu. Apăru trenul, vagoanele lunecară lin, ușile se dădură în lături. Ce zi, oho, ce mai zi!... Izbutise, totuși, să ajungă la țărm. Se spulbera, treptat, povara zilei străine... Cum te-ai extrage de sub o platoșă de plumb. Redobândind dreptul de a redeveni vie, neștiută. Adică adevărată, adică vie, încă vie. A nopții celeimari și bune, durere fericită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
cine, cu ce scop. Dida tocmai ieșise și, când s-a întors, doar la o oră dupăaceea, Marcu Vancea nu mai reușea să semneze. Auzi, nu mai știa să-și semneze numele! Năuc, îngrozit, transpirat, în fața hârtiei pe care nu izbutea s-o semneze. Nu-și mai amintea numele, semnătura. Și se făcuse tot mai târziu, noapte, și Marcu Vancea era deja bătrân. Strălucit doctor în filozofie de la Sorbona, decis să supraviețuiască furtunii ca un obscur depozitar de vinuri, necesare oricând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
și iubita în nemărginirea hipnotică a Orientului. „Posesia orgolioasă a clipei, atât putem râvni“, astea erau cuvintele bietului Marcu Vancea. , dar sigiliul înfrângerii îl purtau deja cu toții, poate, nu doar fantoma celui abia plecat dintre ei... Văduva mamă soacră nu izbutea să-i regăsească vocea și vorbele, pierdută în apatia serii sângerii, ca într-o mult așteptată amnezie. Doar mirele se dovedea activ în exces... dirijând bucătăreasa, aranjând scaunul soției, mângâind mâna mamei, zâmbind surorii și fratelui, grijuliu să umple tăcerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
să mă poată ajuta. Am plecat iarăși pentru o vreme în provincie, să ma mai uite urmaritorii. Deși știam că eram căsătorită definitiv cu Dosarul. Ca la catolici, până la moarte, Dosarul mi-era soț. Voiam să revin, însă. N-am izbutit. Și iarăși m-am crezut rebelă și iarăși am explodat. Și iar mi-au arătat ce urmează. Atunci și-a oferit serviciile tovarășul Orest Popescu. Am acceptat. Cu o furie morbidă, de a mă răzbuna pe mine însămi. Orașul murise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
de gene a neantului... Poate, într-adevăr, în dimineața însorită de marți, doamna Veturia chiar întrebase, cum obișnuia: „Domnul profesor a închis ușa?“. Sau: „Parcă s-a auzit cheia, a plecat profesorul?“. Cuvintele rămăseseră în aerul umflat al tăcerii. Nu izbutiseră să sonorizeze, își tot adunau energia, amânate în potențiale. Până joi, până vineri... Da, abia vineri dimineața, când Dominic se întorsese să-și ia umbrela. Începuse o ploaie cu fire lungi și dese, se întorsese din prag să-și ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
următorilor. Stă dom’ Dominic în stația de la Rond și așteaptă tramvaiul. Tramvaiul nu vine, călătorul așteaptă, așteaptă. Tramvaiul vine: încărcat, nu e loc nici pentru o muscă. Așteptăm altul, așteptăm, până ni se albesc ochii în cap. Tramvaiul vine, călătorul izbutește să se agațe de scara lunecoasă. La prima stație avansează o treaptă, viitorul e aproape, o treaptă, încă o treaptă, iată paradisul, te afli deja în fața ușii, simți umărul și cotul și genunchiul și gâfâiala vecinului, asta da, conectare, cot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Herr Doktor nu amintea scandalul cu scoaterea din învățământ, nici că acesta fusese, în realitate, cauza reîntâlnirii-surpriză dintre ei. Să nu pară nedelicat, probabil. Să nu se creadă că își contabilizează faptelebune. În spatele confesionalului, profesionistul pândea, înregistra, corela, totuși. Nu izbutea să scape de obsesia consultației ascunsă în dialogul cel mai banal, de rutina exercițiului polițist al medicului. Nici despre accidentul din adolescență nu aducea vorba, deși revedea, cu siguranță, adesea, în minte, bicicleta liceanului izbind brusc umbra informă, verzuie, mârțoaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
da. Părea o acalmie, un început de speranță, tocmai când uiți să te mai aperi. D-asta era tata speriat, de calmul aparent. Sub masti fierbea primejdia veche veche, știi ’mneata. Că unde nu e moral, nici corupția nu mai izbutește să rezolve lucrurile. O societate fără prințipuri țipă că le are taman când îți retează căpățâna. Primejdia putea veni de oriunde. La nebunie nu mai ajută nici corupția, degeaba se făcuse tata negustor de vinuri. Pe asta se baza, filozoful

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
de bara scării. Talpa groasă a pantofului pe prima treaptă de dedesubt. O treaptă obișnuită, da, ca la urcare. Căută chibriturile pe care le avea totdeauna la el, focul ancestral, salvarea. Primul băț nu se aprinse, bineînțeles. Mai încercă două, izbuti. Sub mica flacără de fosfor privi golul scării, da, era în ordine, ca la urcare. Bâjbâi, fără să mai aprindă chibrituri, un pas, încă un pas, treaptă cu treaptă. Liniște, vocile diminuaseră, o vagă surdină, din când în când, parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Ce freamăt al slăbiciunilor și al pericolului și al așteptării, în echivocul acesta dintre vârste și dintre sexe. Și dintre sexe, într-adevăr, de vreme ce toți adolescentii, pendulând, nesiguri, pe pragul dintre vârste, păstrau încă incerta efeminare, o potențialitate tulburată, dar izbuteau, în același timp, să te vindece de sila molatecă cu care te-au deprins, prea timpuriu, încăperile și glasurile și hainele și trupurile femeiești. Delicata obtuzitate, voracitatealor stinsă în leșinate strategii lirice și explodând, în cele din urmă, în senzualitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
cucerești, s-o aliezi... — L-am întâlnit acum un an. Tot așa, din întâmplare, pe stradă. Nu mă așteptam să mă recunoască aiuritul profesoraș. Ei bine, știa totul despre mine! Declara chiar că mă stimează pentru luciditatea cu care am izbutit să-mi împlinesc cariera etc. etc. Am schimbat numere de telefon, așa, simbolic, cum se face. De necrezut, m-a sunat! Nu doar atât. Mă sună, în continuare! Incredibil! E alt om... Trist, obosit, singur, speriat uneori. De o politețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
seară ospitalieră, în grădina cu minuni a Domnului. Așa că fostul profesor reluă incursiunile. Ori de câte ori se simțea obosit și deprimat, gata să-și abandoneze proiectul, cobora în rumoarea străzii. Instantaneul, disponibilitățile, fantezia realului? Fundătura realului! Energie dospită, sucită, otrăvită, care nu izbutea să explodeze, sufocată înainte de pragul cinetic. Așa crezuse, cândva, și Marcu Vancea? Că nu se va întâmpla nimic, oricât de mari ar fi primejdiile, oricât s-ar înteți mizeria și ura și spaimele. Minciuna obeză, nerușinată, nesătulă, domnind, suverană. Înfometați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
scrieți rar, drumurile vi s-au despărțit. Familia s-a împotrivit căsătoriei, știu. L-a urmat totuși pe fanaticul acela, știu. Are două fete care au alte fete, e bunică. Știu tot, nu despre asta e vorba... Profesorul încă nu izbutise redresarea. Țeapăn, cu gura deschisă, geanta lunecase lângă scaun, Tavi o și înhățase între labe. Venera era palidă. — Da, pisicile s-au întors... În flăcări. Noaptea trecută, pisicile mele arse s-au întors să mă vadă. Geamurile ardeau și părul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
s-ar fi îmbogățit. Nici vorbă. Atât are, un apartament acceptabil, atât. Un refugiu, atât. Averea lui aici este, în această cameră. Aici și-a strâns opera. O operă, ai să te convingi. A luat cu el o copie. A izbutit, dracu’ știe cum, să ia cu el o copie. O fi găsit cui să plătească gras pentru asta. O copie, să le arate tuturor rudelor, cică. Rudele nevestei! Victimele aciuite în țara călăului, ce zici?! Îți plac rudele dumitale, îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
de buze, ochii adânciți, genele vopsite, ce mai... Rochie fină, nisipoasă, strânsă într-un cordon verde-închis, ca și ochii. Detectivul rămase locului, împușcat. Doamna zâmbi și luă, cu o mișcare delicată, coroana din brațeleplebeului. — O zi fragedă, turbată, scumpă doamnă, izbuti să bâiguie netotul. O șovăială, o amețeală, să înnebunești. O să ne scoată din minți primăvara asta ilegală. Ați observat forța ei de descătușare asupra captivilor care suntem? O să înnebunim, vă spun eu, doamnă Venera. Ieri-seara, mă plimbam prin parc. Deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
o confuzie, profesore. Dar nu mă plâng. Dimpotrivă, sunt mândră, să știi. Da, da, înțeleg, încercase să bolborosească nepăsătorul care nu era destul de nepăsător. — Mândră și bucuroasă. S-a dovedit că barbariin-au reușit să ne egalizeze, cum voiau. Nu au izbutit să spulbere diferențele, cum promiteau. Dumneata înțelegi, cred... Presupun că înțelegi. Nu mă lamentez de ceea ce s-a întâmplat. Ceea ce s-a întâmplat dovedește ceva important și durabil. N-au reușit să neegalizeze! Nu, n-au reușit, profesore, să știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]