13,725 matches
-
dușmănie, apoi s-a apucat să-și aranjeze pijamaua și lucrurile de toaletă. ― Ce e cu asta? m-a întrebat împingînd de pe masă lampa mea cu spirt, ca să-și facă loc pentru un borcan de dulceață. ― Ce să fie? O lampă cu spirt, nu se vede? Îmi fierb câte un ceai. ― Dar aveți voie s-o țineți aici? m-a chestionat el, de parcă venise în inspecție. Am simțit că văd negru și m-am stăpânit greu. ― Sânt bolnav de stomac, i-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Nopți întregi n-am făcut decât asta, să le studiez. Încercam să ascult marea, ca să-mi strunesc nervii gata să explodeze. În mod excepțional, i se aducea totdeauna mâncarea în cameră. Și avea tabieturi. De fiecare dată împingea în silă lampa cu spirt, punga cu ceai și pachetul, nelipsit, de biscuiți ca să-și facă loc, lua un șervet, se ducea la fereastră, îl scutura, și-l așeza după aceea tacticos dinainte și se apuca să mănânce. Pedant, plescăind fără să se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
oarecum. Uitîndu-mă în jur, am observat pentru prima oară că dezordinea din cameră semăna izbitor cu dezordinea din viața mea. Câteva cărți și reviste luate de la Dinu, azvârlite lângă pat în neorânduială, haine aruncate pe scaun, singurul scaun din cameră, lampa cu spirt, cutii de țigări desfăcute, o pereche de ghete cu urme de noroi de la mlaștină, dalta prăfuită sub pat, aparatul de radio stricat, pe care nu reușisem niciodată să-l repar și tot amânam să-l arunc, geamantanul cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și timpul. Afară se luminase de ziuă. Vălătuci de ceață atârnau deasupra țărmului și a mării, sub un cer sumbru și rece. M-am sculat să-mi pregătesc ca de obicei un ceai. Îmi tremurau însă mâinile încercînd să aprind lampa cu spirt, m-am enervat și am luat o țigară fără să ană mai sinchisesc că, fumând pe stomacul gol, îmi zgândăream ulcerul. Numai gustul rău al țigării m-a silit să renunț. M-am întors în pat. Tremuram de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bolnavă de un an, trebuia să plece a doua zi într-o stațiune de munte. A găsit-o culcată în camera lor, așa cum îi ceruse. Astfel se pregătea pentru oboseala deplasării. Zâmbea. ― Mă simt foarte bine, spunea ea. În lumina lămpii de la căpătâiul patului, doctorul îi privea fața întoarsă spre el. Pentru Rieux, la treizeci de ani și în ciuda semnelor bolii, acest chip rămânea mereu același, ca pe vremea tinereții, poate din cauza acestui zâmbet al ei care reușea să șteargă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
el când se apropie de Rieux, dar am crezut că o să-și dea sufletul. ÎȘI SUFLA NASUL. LA AL DOILEA ETAJ, ULTIMUL, PE UȘA DIN STÂNGA, RIEUX CITI, SCRIS CU CRETĂ ROȘIE: "INTRAȚI, M-AM SPÂNZURAT". Au intrat. Frânghia atârna de lampă, deasupra unui scaun răsturnat, iar masa era împinsă într-un colț. Dar atârna în gol. \ L-am desprins la timp, spunea Grand care părea să-și caute mereu cuvintele, cu toate că folosea limbajul cel mai simplu. Ieșeam, tocmai, și am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
așa de ușor. S-au îndreptat spre Piața Armelor. Cottard tăcea mereu. Străzile începeau să se umple de lume. Înserarea fugară a orașului nostru lăsa loc nopții și primele stele apăreau pe un orizont încă limpede. Câteva secunde mai târziu, lămpile de deasupra străzilor au întunecat tot cerul aprinzându-se, și zgomotul conversațiilor părea să crească. \ Iertați-mă, spuse Grand, la colțul Pieței Armelor. Dar trebuie să iau tramvaiul. Timpul meu seara e sfânt. Cum se spune la noi: Nu lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în afara cartierului nu-i lipseau relațiile. ― Îl cunoașteți pe domnul Rigaud, arhitectul ? Este unul dintre prietenii mei. În odaie întunericul devenea tot mai gros. Strada de cartier se anima și o exclamație înăbușită de ușurare salută, afară, clipa în care lămpile se aprinseră. Rieux s-a îndreptat spre balcon și Cottard l-a urmat. De prin cartierele învecinate, ca în toate serile în orașul nostru, o briză ușoară aducea șoapte și mirosuri de carne friptă, murmurul vesel și amețitor al libertății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cu Grand, în drum spre cartierele mărginașe, s-a izbit în întuneric de un om care se legăna în fața lor, fără să încerce să înainteze. Chiar în acea clipă, felinarele orașului nostru, care se aprindeau din ce în ce mai târziu, străluciră pe neașteptate. Lampa înaltă, așezată în spatele celor doi care se plimbau, l-a luminat deodată pe cel din față: râdea fără zgomot, cu ochii închiși. Pe obrazul lui albicios, destins de o ilaritate mută, sudoarea curgea șiroaie. Au trecut. ― E un nebun, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
tremura de enervare. ― Curând nu vor mai fi decât nebuni între zidurile noastre, spune Rieux. Își simțea gâtlejul uscat; era și din pricina oboselii. ― Să bem ceva. În cafeneaua mică în care au intrat și care era luminată de o singură lampă deasupra tejghelei, în aerul încărcat și roșiatic, oamenii vorbeau in șoaptă, fără vreun motiv aparent. La tejghea, Grand, spre surprinderea doctorului, comandă o băutură alcoolică pe care a dat-o odată peste cap și despre care spusese apoi că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
viață de trudă o brăzdase pe acest obraz, părea atunci să se însuflețească. Apoi, recădea în tăcere. În seara asta privea pe geam, în strada acum pustie. Iluminatul de noapte fusese redus cu două treimi. Și, din loc în loc, o lampă foarte slabă își arunca puținele reflexe peste umbrele orașului. \ Oare or să țină lumina redusă pe tot timpul ciumei ? spune doamna Rieux. \ PROBABIL. ― Numai de n-ar dura până-n iarnă. Ar fi trist atunci. Da, spune Rieux. Vede privirea mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
SONERIA. MEDICUL ÎI SURÂDE MAMEI ȘI SE DUCE SĂ DESCHIDĂ. ÎN PENUMBRA CULOARULUI, TARROU PĂREA UN URS MARE, ÎMBRĂCAT ÎN CENUȘIU. RIEUX ÎL POFTEȘTE SĂ SE AȘEZE ÎN FAȚA BIROULUI SĂU. EL ÎNSUȘI RĂMÂNE ÎN PICIOARE, ÎN SPATELE FOTOLIULUI. ÎI DESPĂRȚEA SINGURA LAMPĂ APRINSĂ ÎN ODAIE, PE BIROU. ― Știu că pot vorbi deschis cu dumneavoastră, spune Tarrou direct. Rieux aprobă în tăcere. \ Peste două săptămâni sau peste o lună nu veți mai fi de nici un folos aici, sunteți depășit de evenimente. \ Este adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
iasă seara cu Cottard. El povestea apoi în carnetele sale cum se pierdeau în mulțimea întunecată din ceasurile amurgului sau ale nopții, umăr lângă umăr, scufundându-se ca într-o masă albă și neagră în care, din loc în loc, o lampă aruncă sclipiri rare, și însoțind turma umană spre plăcerile fierbinți care o apărau împotriva frigului ciumei. Ceea ce Cottard, cu câteva luni mai înainte, căuta în locurile publice, luxul și viața largă, acel ceva la care visa fără să și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
a doua zi în zori. A alergat în odaie. Părintele stătea întins fără mișcare. Congestiei extreme din ziua precedentă îi urmase un fel de lividitate cu atât mai pronunțată cu cât trăsăturile feței lui erau încă pline. Părintele fixa mica lampă cu mărgele multicolore care atârna deasupra patului. La intrarea bătrânei doamne, el a întors capul spre ea. După spusele gazdei, în acel moment arăta ca și când ar fi băut toată noaptea și ar fi pierdut orice putere dea mai reacționa. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ȘIROAIELE LUI: PLOAIA REÎNCEPEA, AMESTECATĂ CURÂND CU O GRINDINĂ CARE SE IZBEA DE TROTUARE. MARILE DRAPERII S-AU VĂLURIT ÎNAINTEA FERESTREI, ÎN UMBRA ODĂII, RIEUX, UN MOMENT DISTRAT DE ZGOMOTUL PLOII, ÎL CONTEMPLA DIN NOU PE TARROU, LUMINAT DE O LAMPĂ DE PAT. MAMA LUI TRICOTA, RIDICÂND DIN CÂND ÎN CÂND CAPUL CA SĂ SE UITE LA BOLNAV. DOCTORUL FĂCUSE ACUM TOT CEEA CE ERA DE FĂCUT. DUPĂ PLOAIE, TĂCEREA S-A MATERIALIZAT PARCĂ ÎN ODAIE, PLINĂ DOAR DE TUMULTUL FĂRĂ GLAS AL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
capul întors spre doamna Rieux. El privea mica umbră chircită lângă el pe un scaun, cu mâinile împreunate pe genunchi. Și o contempla cu atâta intensitate încât doamna Rieux duse un deget la buze și s-a ridicat să stingă lampa de la căpătâi. Dar, în spatele perdelelor, ziua se strecura cu rapiditate și, puțin după aceea, când trăsăturile bolnavului deveniseră vizibile în întunericul odăii, doamna Rieux a putut să-și dea seama că el o privea mereu. S-a aplecat asupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
noapte geroasă, cu stele reci pe un cer limpede și înghețat. În odaia semiîntunecoasă se simțea frigul apăsând asupra ferestrelor, marea respirație vânătă a unei nopți polare. Lângă pat, doamna Rieux ședea în atitudinea care îi era familiară, luminată de lampa de la căpătâi. În mijlocul odăii, departe de lumină, Rieux aștepta în fotoliul lui. Se gândea la soția lui, dar respingea de fiecare dată acest gând. La începutul serii, pașii trecătorilor răsunară limpede în noaptea rece. \ Ai avut grijă de tot ? îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Ajungem la casa lui părintească, o casă modestă în care stătea unul dintre frați și tatăl lui - căruia i se rezervase o cămăruță în care abia încăpea un pătuț de fier, cu o masă la căpătâi pe care stătea o lampă ce lumina la nevoie, în opoziție cu camera lui confortabilă... S-au adunat toți, l-au văzut îmbrăcat ca un prinț, că abia îndrăzneau ceilalți să se uite la el și să-i spună că „are noroc cu carul și
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
și o anumită oră - ora 4 din dimineața zilei de 4 februarie. M-am culcat cu o îndreptățită stare de îngrijorare, în calitatea mea de copil. Somnul m-a biruit și... la ora 4 dimineață mă trezesc din somn cu lampa aprinsă și oarecare agitație în rândul alor mei. Ce se întâmplase? Ora sfârșitului lumii viețuitoare îmbogățea gospodăria noastră cu apariția unei vițele frumoase cu pete de alb pe firavu-i trup ce tremura în mijlocul casei pe o rogojină și învelită cu
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
Ușa era încuiată, după cum se așteptaseră. Îi făcu semn lui Marwan, care scoase o sârmă și deschise ușa. Se strecurară înăuntru, Ziad uitându-se în urmă pentru a se asigura că nu văzuse nimeni cum se mișcase ușa la lumina lămpilor din parcare. Înăuntru era o beznă totală. Bărbații așteptară să înainteze o bucată bună ca să-și aprindă lanternele: era prea riscant să lase lumina să transpară prin pereții de sticlă ai centrului de vizitare. Ziad fu primul care o folosi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și culori vii. Maggie zări un grup de avataruri și coborî, curiozitatea fiindu-i trezită ca și când ar fi văzut o mulțime reală pe o stradă reală. Când ateriză, genunchii i se îndoiră. Indicatoarele cu neon îl dădură de gol: cartierul lămpilor roșii din Second Life. Manechine îmbrăcate în corsete sintetice strălucitoare, care, atunci când cursorul plana pe lângă ele, scoteau la iveală o plăcuță cu prețul. Biciuri, măști de cauciuc, le aveau pe toate. Se simți de îndată dezbrăcată, iar sânii pneumatici începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
acum părea să se afle undeva înăuntru. Poate că erau într-o parcare subterană. I se ivi în minte o imagine care o șocă. Văzu două cadavre aruncate în întunecimea unui garaj subteran, vizibile doar la lumina galben-bolnăvicioasă a unei lămpi fluorescente. Cele două trupuri, ambele neînsuflețite, erau al lui Uri și al ei. Mașina rămase pe loc, motorul se opri. Auzi ușile din spate deschizându-se, iar mâna de fier se așeză din nou pe spinarea ei, împingând-o afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
aproape până la nări. Pe lângă cercei, câteva șuvițe de păr cărunt scăpau de sub peruca neagră, care stătea puțin șuie. Fusta scurtă dădea la iveală picioarele ofilite și strâmbe, iar escarpenii prea largi păreau niște galoși. Zilele întregi de somnolență sub o lampă cu ultraviolete o copseseră pe domnișoara Trixie până la o nuanță cafeniu-aurie. Zău că arată bine, spuse domnul Gonzalez. Vocea îi suna fals și zâmbea strâmb. Ați făcut cu ea ceva minunat, doamnă Levy. — Sunt o femeie foarte atrăgătoare, mormăi domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pe când cealaltă parte a sa voia să meargă la culcare și să se cufunde Într-un somn adânc. A ronțăit ultima bucată de măr, simțindu-se cuprinsă de un val de adrenalină la gândul acelei decizii periculoase. Armanoush a stins lampa de pe masă, lăsând doar lumina grunjoasă răspândită de computer să lumineze Încăperea. Totuși, tocmai când era pe cale să iasă din Café Constantinopolis, pe ecran a apărut un rând. Oriunde te-ar purta călătoria ta interioară, te rog, ai grijă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
esențială a amânării era să nu repete greșeala comisă, ceea ce era hotărât să facă. Care era rostul luptei pentru libertatea de exprimare, Își spunea, dacă nu luptai mai Întâi pentru libertatea umorului? În colțul biroului, sub lumina portocalie a unei lămpi de birou art deco, În formă de gât de gâscă, era așezată o sculptură masivă din lemn, lucrată manual, reprezentându-l pe Don Quichote aplecat asupra unei cărți, adâncit În gândurile sale. Asyei Îi plăcea foarte mult sculptura aia. — Familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]