4,107 matches
-
în care am activat până acum nu s-ar obișnui prea repede cu absența mea, dacă nu ar renunța să aibă așteptări de la mine fiindcă am devenit mamă. Iată, Eric stă în scoică, are multe zdrăngănele la dispoziție, iar eu legăn din când în când scoica cu piciorul, atunci când dorește atenție. Și funcționează. Asta, desigur, în timp ce nopțile decurg cum am descris mai sus. Sunt obosită ? Da. Am timp să mă introspectez, să simt dihotomia mamă-doctorandă, mamă-cercetătoare ? Nu. Sunt puțin amorțită pe
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
începe să doară. Am impresia că sufăr de o boală cruntă. Mă dor ochii și ceafa, iar corpul îmi este încordat tot timpul. Semăn cu un alergător aflat mereu la start. Încordată-arc, gata să sar să iau în brațe, să legăn, să aduc pace din încordare. Oboseala este cronică. Și oboseala cronică nu se vindecă ușor. Dacă, în mijlocul acestui ocean crispat de oboseală, reușesc să dorm câte o noapte întreagă netulburată, a doua zi îmi este, paradoxal, și mai rău. Ating
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
cu lapte și unul cu lacrimi, niciodată de la noi din casă nu vor lipsi laptele și lacrimile, și acum dormi, puiul meu, pentru că și mama a adormit de mult, cu tine strâns lipit de pântecele ei în care te-a legănat fără oprire, nouă luni încheiate. Acesta trebuia să fie începutul unui roman despre scris și maternitate, pe care nu am apucat să-l duc niciodată mai departe de primele pagini. Am început să-l scriu după ce s-a născut Anton
Cântec de leagăn. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Adina Rosetti () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1779]
-
Înfățișare, Împodobită de o pată de culoare aprinsă - o eșarfă roșie sau albastră, o pălărie nostimă - cu părul delicat răsfirat În vîntul molcom, cu ochii adînci și limpezi strălucind ca ochii pisicilor, plini de forță și vigoare, cu șoldurile delicate legănate În mersul prelung și sigur, cu sînii dansînd ritmic la fiecare pas, cu un zîmbet blînd și reținut ce-i Înflorește pe buze cînd trece. În alte locuri, bărbați și femei cu ochi Întunecați, cu fețe Întunecate, cu fețe cenușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În clădirea aceea a Încremenit - acolo unde cu o clipă Înainte răsunaseră vuietul și loviturile mașinilor de nituit, zăngănitul manivelelor, ciocănitul dulgherilor, se lăsase acum o liniște ca de transă cataleptică. Deasupra străzii, delicate și pustii sub cerul albastru, se legănau două bare metalice agățate de lanțuri, dar toate mașinile se opriseră. Omul care dădea semnalele se aplecă, privind fix, cu mîinile Încă Întinse În semn de avertisment către tovarășul său. Omul care aruncase niturile ședea Într-o parte pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sus și-n jos pe stradă: o armată de licurici uriași, dirijată de o maimuță. Apoi vuietul mașinilor de nituit reîncepu, sus, deasupra străzii, pe cerul albastru, brațul lung al macaralei se mișcă, lanțul cu greutatea de oțel suspendată se legănă și coborî. Trupul fusese deja dus În clădire, polițiștii se repezeau ca niște tauri asupra privitorilor insistenți, vrînd să-i Împrăștie. Într-o mașină Închisă, o femeie, strălucind de poleiala scînteietoare a eleganței orășenești, privea afară, strîngînd cu mîna ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
adevărat“, rosti evreul tare, pe un ton autoritar, „un om care a cheltuit cînd a avut și n-a lăsat să-i scape nimic!“. Aici făcu o scurtă pauză, Își prinse cu ambele mîini reverele elegantului său pardesiu și se legănă ușor Înainte și Înapoi, de pe călcîie pe vîrfuri, zîmbind cu zîmbetul său amar, de cunoscător. — Da, domnule! spuse el imediat pe un ton ferm și convingător. Da, domnule! CÎnd o să mă aflu acolo, În cimitir, și o să hrănesc florile, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Împingînd mulțimea și strigînd: — Înapoi! Înapoi! Faceți loc! Faceți loc! Faceți loc! Acum mîinile mortului se liniștiseră, legate peste piept, dar hainele lui vechi și ponosite fîlfîiau, iar obrajii galben-cenușii tremurau la fiecare pas al brancardierilor. Marginile gulerului desfăcut se legănau rigid În mers, iar cămașa albă, soioasă, puțin desfăcută lăsa să se vadă o parte din pieptul mort, osos și gălbejit; pălăria cafenie, veche și uzată Îi căzuse atît de mult pe față, Încît i se sprijinea pe nas, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zîmbet vag și grotesc de bețiv, doi obraji tremurători, două margini de guler mișcătoare, două gheare cenușii și murdare legate cu o cravată ca o funie și o grămadă de veșminte uzate, murdare, fără formă, care se mișcau și se legănau Încet la fiecare pas al brancardierilor. Brancardierii ieșiră cu grijă, dar repede, pe poartă și se Îndreptară pe scările unui pasaj lateral Întunecat, deasupra căruia scria „Ieșire“. CÎnd Începură să urce scările de fier murdare, trupul lunecă puțin la vale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tropot iute și blînd de copite, iar armăsarii Somnului aleargă pe tot cuprinsul țării. Ah, ce blînd, ce blînd aleargă pe tot cuprinsul țării armăsarii cei mari și negri ai Somnului! Aripile mari și negre plutesc deasupra noastră. Valurile Somnului leagănă tot neamul, sub valurile Somnului și ale timpului mișună pești stranii. Căci Somnul Înfrățește chipurile istovite ale zilei, iar noaptea, În Întuneric, În tăcerea cufundată În somn a orașelor, fețele a milioane de oameni sînt ciudate și Întunecate ca timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
răpește-ne din viața noastră, Întunecă imaginea iubirilor pierdute, a zilelor pierdute, a vechilor noastre visuri; lecuiește-ne, Vrăjitor atotputernic! Ah, ce blînd, ce blînd aleargă pe tot cuprinsul țării armăsarii cei mari și negri ai Somnului. Valurile Somnului se leagănă În inimile oamenilor, curg ca niște rîuri În noapte, se revarsă cu toată bogăția și plenitudinea puterilor Întunecate și nepătrunse În miile de peșteri ale pămîntului și peste țărmurile planetei. Se revarsă cu toată forța valurilor lor Învingătoare și inexorabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ca o unsoare lemnul masiv cioplit. Dar acum Încetase orice muncă: Încetaseră toate zgomotele care o Însoțeau În mod obișnuit - vuietul neîntrerupt al camioanelor, zăngănitul scripeților și zgomotul puternic și sacadat al motoarelor de pe vase, mișcarea plaselor uriașe care-și legănau În aer povara de lăzi, zornăitul specific Încărcării și descărcării, strigătele și chemările hamalilor negri și asudați, comenzile tăioase ale șefilor și Încărcătorilor - totul Încetase deocamdată făcînd loc marșului cadențat al bărbaților, al șirurilor nesfîrșite de bărbați În uniforme kaki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
priceput? — Zăău! mîrÎi celălalt morocănos. Da’ ce facem aici?! Creșă, grădiniță?! Ascultă! rosti celălalt. Ai auzit ce-am zis, nu? — Ei, fir-ar a dracului de treabă! bombăni cel scund. Eu, unul, n-am de gînd să m-apuc de legănat copii tîmpiți. Ai auzit ce-am zis, nu? replică Bull pe un ton apăsat și amenințător. Da, da, am auzit, bombăni celălalt. — Și să nu-ți mai aud clanța! Dacă am zis că băiatul rămîne cu noi Înseamnă că rămîne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zornăiau. Pe o bucată de pămînt bătătorit și prăfos se fixau deja stîlpii cortului În care avea să fie expoziția. Un elefant Înainta gînditor pe teren și, la semnalul omului cocoțat pe grumazul său, Își lăsa capul În jos, Își legăna de cîteva ori trompa cenușie, brăzdată, iar apoi o Încolăcea grav În jurul unui stîlp de cort, mare cît catargul unei goelete de curse. Apoi elefantul se retrăgea Încet, tîrÎnd stîlpul uriaș ca pe un băț de chibrit. În acest moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mici. Are o grămadă de cabluri la calculator, de pildă, dar nu mă lasă să mă joc cu nici unul dintre ele. Vă dați seama câtă învățătură pierd eu pentru că nu mă lasă?! În povestea cu draperia (știți ce frumos se leagănă, acolo la fereastră, când sari pe ea, de jos sau direct de pe fotoliu?) s-a purtat urât cu mine. Tocmai când voiam să-i demonstrez că eu pot să dau și singur draperia jos, pe podea, ea a strigat: „Nu
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
cântărise spusele celuilalt, sugerează că pentru prima dată oamenii au întâlnit o formă de viață superioară. Prin asta vreau să spun... Tăcu, nevenindu-i să creadă. Podeaua se zgâlțâia. Se zgâlțâia! Era o vibrație vizibilă. Sub el, podeaua, efectiv se legăna. Și văzu cum clătinătura se propagă ca o undă, traversând oblic coridorul. Și păru că se transmite mai departe, răspândindu-se în celelalte părți ale navei. Acum, unda dispăruse din locul unde se afla el. Chiar deasupra lui se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Debarcaderul este de fapt o plută care este atașată cu inele metalice la un număr de stîlpi de-a lungul adăpostului pentru bărci, astfel că se poate mișca în sus și în jos după cum nivelul rîului crește sau scade. Mă leagănă încet odată cu undele după-amiezii, aproape imperceptibil, mai puțin atunci cînd stai lungit pe spate, lînced, ca mine, și plutești epuizat, nemaiștiind unde se termină trupul tău și unde încep lemnul, apa și văzduhul. În depărtare îl aud pe David strigînd
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
alungat din nou gîndul acesta. Rîul este al tuturor și este întotdeauna îmbietor. Rîul nu are comitet. Chiar în această noapte, în care scheletul a ceea ce a fost odată fortăreața clubului, scîrțîie, iar ultimele uși rămase ale șopronului gol se leagănă și se trîntesc din balamale, chiar cînd rîul își arată fața rece, mînioasă cu valuri rostogolindu-se și creste albe de spumă și șfichiuri de vînt și apă, apă care din cînd în cînd lovește platforma ca un bici, chiar
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Am alergat după el, dintr-o dată înveselit cu totul, de-a lungul marcajelor și a luminilor orașului rece, dar și mereu fără somn. Ceva mai tîrziu, stăteam lîngă el, trăgîndu-mi sufletul, în balconul din spate al tramvaiului, care s-a legănat la o cotitură, scîrțîind și zbîrnîind. Am privit în tramvai, în care oameni grupați stăteau, fără să-și vorbească unul altuia. Trupuri moi. Fețe adormite în drum spre casă. Clopoțelul tramvaiului a sunat. Mi-am amintit de tatăl meu și
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
vreme de iarnă: admiri peisajul, savurezi suspensul, te lași prins de plăcerea rară a naturii patriei în anonimatul toamnei târzii, al iernii gata să pornească, te plimbi pe malul apei râului și simți metafizicul trecerii celei veșnice a valurilor care leagănă frunze și o sticlă din aceea de plastic goală cu o etichetă intitulată Izvorul minunilor". Mult se minunează tovarășul meu, confesorul meu la acel confesional încețoșat în fum și lărmuială bețivă. "Ești caz psihanalizabil", zice, "îți place să vezi cum
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
seamă. CAPITOLUL 4. O petrecere Lanark a fost trezit de cineva care îi sărea pe piept. Era fetița vecinei. Fratele și sora ei stăteau călare pe picioarele lui, cu haina agățată pe bățul unei perii de parchet pe care o legănau de zor, astfel încît cadrul șubred al patului scîrțîia. — Pe mare! Pe mare! cîntau ei. Navigăm pe mare! Lanark se sculă în capul oaselor și se frecă la ochi. — Plecați de-aici! Ce știți voi despre mare? le zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o să refuzi s-o bei. Aroma cafelei se pierdea în gustul de zahăr și coniac. Mai tîrziu, Lanark se întinse pe pat, simțindu-se relaxat și ușor beat. Rima, cu ochii închiși, își sprijini umerii de perete și începu să legene ursulețul în poală. — Ai fost bună cu mine, îi zise Lanark. Ea mîngîie capul jucăriei învechite. Lanark încercă să se gîndească la alte cuvinte. — Ai venit demult în orașul ăsta? o întrebă el. — Ce înseamnă pentru tine „demult“? — Erai foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mică, identică, din palma stîngă, striga ascuțit: îți faci prea multe griji pentru ce nu trebuie. — O! O! gemu Lanark sufocat. Sînt în iad! își astupă gura cu amîndouă mîinile și, cu ochii pironiți la figura lui Gay, care se legăna în fața lui, se dădu înapoi, depărtîndu-se de ea. Asemeni unui obiect care alunecă pe sîrmă, ea se cutremură și se dădu înapoi, încet la început, apoi mai repede, pînă cînd îi văzu fața rînjind în gol retrăgîndu-se și micșorîndu-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cînd tipii de lîngă tine încep să țipe. Te întrebi la cine urlă de data asta, și ei urlă și mai tare, iar asta te intrigă, „Doamne, dar dacă la mine urlă?“; și te întorci, iar deasupra capului ți se leagănă o grindă de zece tone în macara. — E cumplit! Dar nu sînt reguli împotriva chestiilor ăstora? — Ar trebui sa fie o cale liberă în mijlocul atelierului, da’ cînd lucrezi la McHargs, nu-i ușor. Coulter chicoti. S-a întîmplat ceva ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mîna spre oraș. Sînt, poate, cel mai norocos om care trăiește acolo. Intrară din nou în pădure și ajunseră într-un luminiș cu un scrînciob. Thaw alergă și sări pe banca de lemn, puse mîna zdravăn pe lanțuri și se legănă din ce în ce mai tare, descriind arcuri de cerc tot mai largi. — U... uiu.... iai..iaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! strigă el. O să fac ce vreau, nu-i așa? Coulter se sprijini de trunchiul unui copac și-l urmări cu un rînjet cvasi-ironic. INTERLUDIU Leagănul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]