2,975 matches
-
americane: el nu a comparat politica sovietică nici cu comportamentul unei mari puteri tradiționale (cum a făcut Roosevelt), nici cu un nou tip de politică externă totalitară, ci cu tradiția imperialistă a țarilor, în care ideologia comunistă este folosită pentru legitimare și pentru scopuri tactice. În același timp, așa cum observa Leffler (1992: 108-9, 191), Kennan a înclinat balanța către considerarea URSS ca un dușman, și nu doar ca un aliat care nu inspiră încredere. Acest lucru a făcut ca asupra URSS
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
și ostile, precum și un sentiment instinctiv de acută insecuritate. Kennan considera că ideologia sovietică nu are o importanță prea mare în explicarea comportamentului efectiv al sovieticilor în afacerile externe. Deși a observat că dogma marxist-leninistă a servit ca forță de legitimare pentru sistemul politic și pentru expansiunea sa în interiorul țării, Kennan nu credea că ideologia a influențat în profunzime politica externă sovietică. URSS era înainte de toate pragmatică: ideologia putea fi și chiar a fost adaptată nevoilor strategice și politice. Într-un
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Triada meta-teoretică germană indică evoluția dezbaterii metateoretice și evită excluderea preocupărilor normative. DECLINUL DISPUTEI PARADIGMELOR Disputa paradigmelor a constituit prima rundă a discuțiilor metateoretice din cadrul disciplinei relațiilor internaționale. Aceasta a trezit conștiința de sine a disciplinei. A ajutat și la legitimarea agendelor de cercetare, care existau în acest domeniu, însă fuseseră pentru un timp neglijate, ca de exemplu relațiile economice și transnaționale, analiza conceptuală și teoria normativă. Disputa paradigmelor a avut totuși două scăpări fundamentale (pentru cele ce urmează, vezi Guzzini
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
cap. 9). Referințele științifice au luat locul empirismului tradițional și justificării istorice a realismului, care avea o poziție mai slabă în cadrul comunității academice (dar nu și printre elitele politicii externe). Totuși, succesul acestui text a fost alimentat din ce în ce mai mult de legitimarea implicită și explicită a metodelor științelor sociale, chiar dacă propria sa versiune era mai degrabă precaută în această privință. De aceea, criteriile pentru reputația academică, instituite de acest text paradigmatic, derivă în cele din urmă nu din posibila plauzibilitate a realismului
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ciudată despre ceea ce trebuie considerat ca standarde ale cercetării empirice sau pentru acele abordări care nu pot prin definiție să accepte pluralismul ca pe un fapt științific (pentru amănunte, vezi Meyers 1994: 128). Subminînd disputa paradigmelor în funcția sa de legitimare a pluralismului, această atitudine, deși își dorește pluralismul, îl poate bloca. Nu aceasta este intenția mea. În orice caz, disputa paradigmelor este o centură de protecție slabă. Pe termen lung, nu are sens să te bazezi pe argumente pe care
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de secole, afirmație ce a atras după sine criticarea anistorismului realist (Ruggie 1993). Sigur că realismul nu este complet orb la schimbările ce au redefinit funcția statului. Morgenthau era pe deplin conștient că evoluția către societățile de masă și către legitimarea de către mase a regimurilor, uneori înșelător numită democratizare, a diminuat flexibilitatea politicii externe. Această dezvoltare istorică a introdus concepte și scopuri străine culturii diplomatice tradiționale, ca de exemplu dreptul la autodeterminare națională. Dar Morgen-thau încă mai credea că este posibil
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
aceste presiuni. Nu e atît de sigur că o astfel de despărțire este cu adevărat posibilă. Importanta schimbare istorică ce a survenit odată cu apariția societăților de masă, cel puțin în unele regiuni ale globului, constă în legătura din ce în ce mai strînsă dintre legitimarea populară și asigurarea bunăstării. Statul bunăstării nu înseamnă doar o creație generoasă a unor oameni politici luminați, atunci cînd respectiva țară cunoaște o perioadă de înflorire. Unele state europene ale bunăstării au apărut din încercarea de a face posibilă industrializarea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
etatismul. Kenneth Waltz (1970) a arătat că interdependența în domeniul comerțului și investițiilor a atins un nivel foarte ridicat în ultimul deceniu a secolului al XIX-lea. De aceea, interdependența nu este un fenomen nou și nu poate servi la legitimarea unei paradigme îndepărtate de viziunea centrată pe stat. De asemenea, Hedley Bull (1979) a susținut centralitatea statului și a sistemului de state, ilustrîndu-i extensiile geografice și funcționale. Ambele susțineri sînt corecte, în felul lor. Bull a arătat într-adevăr multe
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
alți actori au devenit, sau ar trebui să devină, mai importanți decît statul. Problema este că entitatea istorică și de aici înțelesul cuvîntului stat s-au schimbat. Ambele opinii nu țin seama de modificarea calitativă spre societatea de masă și legitimarea de masă, adică spre relații stat-societate diferite. Ele nu conceptualizează aceste relații stat-societate, care sînt esențiale pentru însăși înțelegerea statului. Faptul că statul ca actor autonom este încă important nu poate fi pus în discuție; dar aceasta înseamnă acum altceva
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de înaintarea inexorabilă a raționalizării. Dar atunci, vorba lui Rob Walker: responsabilitate pentru cine? Și din nou realiștii par să-l urmeze pe Weber, cel puțin în principiu, atunci cînd este vizată comunitatea națională. Există o tendință constitutivă către o legitimare de primă instanță a voinței de putere la nivel național, numită "politică a puterii". O astfel de înțelegere a fost criticată chiar de realiștii înșiși (de unii) (Aron 1967b) și nu orice politică dusă în acest spirit va căpăta binecuvîntarea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
asupra datelor particulare. Aceasta nu înseamnă totuși că ele determină comportamentul, ceea ce ar putea duce la un fel de determinism structural. Ceea ce se poate spune este că înscrierea un eveniment particular într-o analogie istorică este un puternic mecanism de legitimare a acelei acțiuni, care este considerată a fi lecția evenimentului istoric respectiv. Cînd Saddam Hussein a fost comparat cu Hitler, iar regimul său cu un regim totalitar care se opune regulilor sistemului internațional, cînd s-a spus că Irakul mai
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
limbaj politic, analiză semiotică Arborii nu cresc până în cer. Nici noi nu putem crește dincolo de măsura noastră. Și măsura noastră este Eminescu. (C. Noica) Cuprins Prefață (Aurel CODOBAN) / 9 Prolegomene / 11 Capitolul 1. Limbajul politic spațiu al construcției identității și legitimării / 15 1.1. Comunicarea politică dimensiuni și particularități / 15 1.2. Cadrul conceptual al analizei limbajului politic / 19 1.3. Limbajul politic macrosemn al relațiilor de putere / 34 1.4. Limbajul politic suport al ideologiei / 39 1.5. Taxonomii ale
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și integrarea mai multor discipline lingvistică, sintaxă, pragmatică, pentru o descriere cât mai completă a acestui complex obiect de cercetare. Prima parte a lucrării fixează punctele de plecare ale cercetării, cel teoretic capitolul Limbajul politic spațiu al construcției identității și legitimării, și cel metodologic Dimensiuni ale analizei semiotice a limbajului politic. Ceea ce merită reținut, ca și caracteristici ale demersului analitic, din această primă parte care amorsează cercetarea, este punctul de plecare teoretic, deosebita claritate cu care este circumscris limbajul politic, în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
De asemenea, modelat de finalități discursive specifice, limbajul politic înregistrează o accentuată dimensiune pragmatică, apropiindu-se în acest sens de limbajul publicității. În cazul limbajului politic cultivat de presa scrisă, rațiunile manifestărilor discursive nu mai sunt legate de fenomenul de legitimare a accesului/ menținerii la putere, ci de persuadarea publicului cititor în sensul ideilor și atitudinilor politice împărtășite de jurnalist. Considerăm că întoarcerea la publicistica eminesciană, din prisma epistemei ce caracterizează epoca noastră, și conștientizarea presupozițiilor care domină receptarea conduc la
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
profesorului Olivier Chantraine, pentru schimburile de idei și sugestiile primite pe perioada stagiului în Franța. Mulțumirile mele se îndreaptă și către profesorul Aurel Codoban, pentru amabilitatea de a prefața acest volum. Capitolul 1 Limbajul politic spațiu al construcției identității și legitimării 1.1. Comunicarea politică dimensiuni și particularități Fapt social și politic, parte structurantă a vieții și ordinii sociale și, în același timp, obiect al cunoașterii, fenomenul comunicativ se definește prin trei dimensiuni fundamentale: dimensiunea socială, dimensiunea culturală și dimensiunea politică
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
la început de drum, asistăm în zilele noastre la multiplicarea cercetărilor în domeniu, propunând demersuri analitice interdisciplinare în care conlucrează discipline ca lingvistica, retorica, științele comunicării, psihologia, sociologia și politologia. Indicând ca definitorie pentru comunicarea politică utilizarea limbajului în scopul legitimării acțiunii politice, literatura de specialitate evidențiază că, în domeniul politicii, manifestările discursive devin o alternativă la violența fizică. Specificul comunicării politice este conferit nu atât de adecvarea la adevăr, cât, mai degrabă, de reconstruirea și reconfigurarea referențialului politic, potrivit intențiilor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
relațiile potențiale care se stabilesc între aceștia și natura interacțională a manifestărilor discursive din domeniul politic. Specificul comunicării politice este generat de statutul interlocutorilor, aflați pe poziții asimetrice: de o parte, politicienii și guvernanții, care recurg la limbaj în scopul legitimării puterii de care dispun, iar de cealaltă parte cetățenii, electoratul, care trebuie convins, sedus, determinat să gândească și să acționeze într-o anumită direcție. În acest sens, comunicarea politică este redusă deseori la comunicarea electorală și la marketingul politic, definindu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
care, un cuvânt banal poate avea efecte politice, în funcție de contextul în care este produs și de emitent. În această situație, devine imperioasă delimitarea unor parametri externi de identificare a limbajelor politice precum: efectele urmărite în comunicare (schimbarea unei ordini politice, legitimarea unui act politic, suscitarea unei adeziuni politice din partea receptorilor etc.) sau statutul emitentului (om politic, jurnalist, analist etc.). Care sunt trăsăturile care conferă unui limbaj sau unui discurs caracterul politic și cum putem identifica aceste trăsături? Jean-Marie Denquin propune, în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
manifestărilor discursive. Numeroase acte politice sunt prin natura lor acte de discurs (un exemplu în acest sens îl oferă demisiile), iar altele se sprijină în realizarea lor pe cuvânt. Printre trăsăturile specifice limbajului politic, menționăm natura interdiscursivă, dramatizarea, finalitățile de legitimare, intenționalitatea, miza persuasivă și conținutul ideologic. a) Interdiscursivitatea. Limbajul politic presupune un efort constant de reformulare, de transformare, de interpretare a altor limbaje politice, fie în vederea susținerii, fie în vederea respingerii acestora. Din această perspectivă, una dintre trăsăturile specifice manifestărilor verbale
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
limitelor valorii lor constrângătoare 40. În acest sens, dezvoltarea marketingului politic transformă în mărfuri politicieni și ideologii, valori și idei, prescriind gesturile, comportamentele, circumstanțele și întreg ansamblul de semne care stă la baza manifestării discursive a politicianului. c) Finalități de legitimare. Strategiile și mecanismele discursive utilizate de actorii politici au ca scop principal legitimarea accesului/menținerii la putere. În acest sens, omul politic selectează și gestionează propriile acte discursive în vederea atingerii țelurilor politice. În esență, "discursul politic, prin formele sale de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
mărfuri politicieni și ideologii, valori și idei, prescriind gesturile, comportamentele, circumstanțele și întreg ansamblul de semne care stă la baza manifestării discursive a politicianului. c) Finalități de legitimare. Strategiile și mecanismele discursive utilizate de actorii politici au ca scop principal legitimarea accesului/menținerii la putere. În acest sens, omul politic selectează și gestionează propriile acte discursive în vederea atingerii țelurilor politice. În esență, "discursul politic, prin formele sale de manifestare (doctrina politică, propaganda politică, ideologia politică, publicitatea politică) legitimează cunoașterea politică și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
aspirațiile și obiectivele politice ale emitentului. Nimic nu este la întâmplare în economia manifestărilor discursive, fiecare detaliu fiind atent gestionat, prin prisma mesajului politic pe care intenționează să-l transmită politicianul. e) Miza persuasivă. În strânsă legătură cu finalitățile de legitimare, limbajul politic este orientat spre receptor, urmărind modificarea comportamentului acestuia în sensul idealurilor politice ale locutorului. Mai mult decât să informeze, actorul politic este interesat să convingă, să seducă, să modeleze gândirea politică a potențialului electorat, suscitându-i adeziunea la
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
manifestare a ideologiei și propagandei, îndeplinind, potrivit Henrietei Mitrea-Șerban, trei funcții specifice 43: * funcția de comunicare și socializare (informare, educare, conștientizare, de formare a opiniilor și atitudinilor favorabile unor anumiți factori politici etc.); * funcția de incitare și mobilizare; * funcția de legitimare a guvernanților și grupărilor politice, a instituțiilor politice și a deciziilor acestora. Nina-Aurora Bălan propune drept funcții ale limbajului politic: funcția structurantă (în sensul în care fiecare discurs politic urmărește reorganizarea referențialului politic, în vederea obținerii unor efecte particulare asupra receptorilor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
politic reprezintă echilibrul fragil între trei discursuri: al jurnaliștilor, al politicienilor și al publicului"45, Nina Aurora Bălan consideră că miza discursului politic este instituirea unei interpretări particulare a realității. Dacă în cazul oamenilor politici, limbajul este guvernat de necesitatea legitimării accesului/menținerii la putere, în cazul jurnaliștilor, manifestarea discursivă vizează gestionarea mediatică a realității, sensibilizarea actelor politice și educarea opiniei publice. Cu implicații asupra sistemului politic, procesul mediatic se constituie în spațiu al reprezentării relațiilor simbolice de pe scena politică, a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ceva pentru care și prin care se duce lupta: este chiar puterea care trebuie cucerită"51, spațiul politic recurge la limbaj pentru a obține sprijinul, adeziunea opiniei publice. Pe scena politică, puterea depinde de opinia publică, având nevoie permanentă de legitimare discursivă în fața alegătorilor. Aici, luptele se câștigă și se pierd prin discurs, cuvântul prezintă și reprezintă în același timp, slujește, dar și trădează pe cel care îl folosește. Multiplicarea mijloacelor de comunicare și verbalizarea excesivă a fiecărui eveniment, specifice "societății
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]