3,184 matches
-
Proscomidia, în esența ei, constă în punerea înainte a darurilor pentru jertfa liturgică, însăși denumirea de venind de la cuvântul grecesc προσκομιδη care înseamnă a pune înainte, a aduce, a oferi, a face dar. Mai precis slujba i constă în alegerea, pregătirea și afierosirea de către preot a darurilor de pâine și vin aduse de
Proscomidie () [Corola-website/Science/299884_a_301213]
-
numărului celor care se împărtășeau, era suficientă doar o parte din prescură și nu una întreagă cum era până atunci. Ca urmare primul ritual nou pe care îl putem constata la Proscomidie este ritualul scoaterii și pregătirii agnețului. Potrivit comentariului liturgic al patriarhului Gherman I al Constantinopolului, în sec. VIII Proscomidia consta din următoarele acte: preotul sau diaconul tăia cu copia Agnețul (nimic zicând), îl punea pe disc, turna vin și apă în potir, iar preotul rostea rugăciunea punerii înainte: "Dumnezeule
Proscomidie () [Corola-website/Science/299884_a_301213]
-
apoi două tropare: unul în fața icoanei lui Iisus, unul în fața icoanei Mariei, și intră în presbiteriu (încăperea unde se află altarul), prin ușa din stânga, adică prin ușa dinspre nord, presupunând că altarul s-ar afla îndreptat spre răsărit. Dacă vesmintele liturgice se află în diaconin (sacristie), preotul și diaconul merg în sacristie, pentru a se învesmânta. Preotul binecuvintează vesmintele diaconului, adică dalmatica, orarul, mânecuțele, și eventual stiharul, în caz că diaconul ar purta și stihar obișnuit sub dalmatica. Diaconul se învesmântează, rostind scurte
Proscomidia bizantină () [Corola-website/Science/299885_a_301214]
-
îngroparea sa. Specialiștii presupun că tot atunci a fost demolat peretele despărțitor dintre pronaos și naos și înlocuit cu două coloane care susțin trei arcade. Tot Antonie Ruset a dăruit bisericii două sfeșnice mari de bronz și mai multe vase liturgice de argint. Ca urmare a mazilirii lui Antonie Ruset, lucrările au fost continuate de Gheorghe Duca (1665-1666, 1668-1672, 1678-1683). În primăvara anului 1679, s-a finalizat pictarea pereților interiori de la ferestre în jos. Într-una dintre clădirile din jurul bisericii, domnitorul
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
sinoptice. Conform cap. 11 al Evangheliei după Luca, rugăciunea a fost rostită de "Iisus Hristos" (sau Isus din Nazaret) ca răspuns la cererea unuia dintre discipolii (apostolii) săi de a îi învăța cum să se roage. Versiunea mateiană a devenit liturgică din cele mai vechi timpuri. Deși Iisus i-a învățat, cel mai probabil, rugăciunea în limba aramaică, cele mai vechi texte există în limba greacă. Datorită faptului că limba latină a fost limba dominantă a creștinismului în mare parte a
Tatăl nostru () [Corola-website/Science/299894_a_301223]
-
unde a rămas până în anul 1976. Din căsnicia sa au rezultat cinci copii. Soția sa a decedat în anul 1992. Între 1970-1973 a urmat cursuri de doctorat în teologie la Institutul Teologic Universitar din București, la Secția Practică, specialitatea principală liturgică, pastorală și artă creștină. În 1975 susține examenul de admisibilitate, pe care-l promovează cu media 9,50. Din 1976 devine devine duhovnicul studenților de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu și asistent la Secția Practică (1976-1986). În plus, suplinește lectoratul
Laurențiu Streza () [Corola-website/Science/299458_a_300787]
-
Secția Practică (1976-1986). În plus, suplinește lectoratul de limba greacă (1977-1979) și lectoratul de limba franceză (1983-1986). În 1982 pleacă la studii în străinătate, la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveția (1982-1983). Continuă studiile în Elveția cu o specializare în domeniul liturgic la Facultatea de Teologie Catolică a Universității din Fribourg (1983). Se întoarce în țară și își susține doctoratul în teologie (1985) la Institutul Teologic Universitar din București cu teza: "Botezul în diferite rituri liturgice creștine", sub îndrumarea profesorului Ene Braniște
Laurențiu Streza () [Corola-website/Science/299458_a_300787]
-
Elveția cu o specializare în domeniul liturgic la Facultatea de Teologie Catolică a Universității din Fribourg (1983). Se întoarce în țară și își susține doctoratul în teologie (1985) la Institutul Teologic Universitar din București cu teza: "Botezul în diferite rituri liturgice creștine", sub îndrumarea profesorului Ene Braniște. În 1986 suplinește disciplina de liturgică și pastorală, cu seminariile de practică liturgică, iar în 1987 devine profesor universitar, titular la disciplinele Liturgică, Pastorală și Artă creștină, precum și îndrumător de doctorat. În perioada ianuarie-aprilie
Laurențiu Streza () [Corola-website/Science/299458_a_300787]
-
în țară și își susține doctoratul în teologie (1985) la Institutul Teologic Universitar din București cu teza: "Botezul în diferite rituri liturgice creștine", sub îndrumarea profesorului Ene Braniște. În 1986 suplinește disciplina de liturgică și pastorală, cu seminariile de practică liturgică, iar în 1987 devine profesor universitar, titular la disciplinele Liturgică, Pastorală și Artă creștină, precum și îndrumător de doctorat. În perioada ianuarie-aprilie 1990 a fost consilier economic al mitropolitului Antonie Plămădeală. Din 1992 este membru al Asociației Internaționale "Societas Liturgica", cu
Laurențiu Streza () [Corola-website/Science/299458_a_300787]
-
practică liturgică, iar în 1987 devine profesor universitar, titular la disciplinele Liturgică, Pastorală și Artă creștină, precum și îndrumător de doctorat. În perioada ianuarie-aprilie 1990 a fost consilier economic al mitropolitului Antonie Plămădeală. Din 1992 este membru al Asociației Internaționale "Societas Liturgica", cu sediul la Toronto (Canada) și Trier (Germania). La 4 iulie 1996 sinodul Bisericii Ortodoxe Române îl alege episcop al Caransebeșului, în urma decesului titularului acestui scaun episcopal, episcopul Emilian Birdaș. Două săptămâni mai târziu, la 20 iulie 1996, este tuns
Laurențiu Streza () [Corola-website/Science/299458_a_300787]
-
un capitol-cheie pentru "Ulise" prin faptul că, pornind de la principiile filozofiei tradiționale, reușește să efectueze un salt spre modernism, o metamorfoză spectaculoasă care demolează vechile convenții artistice. Terenul filozofic, pregătit de cele două capitole care îl preced ("Telemah", o parodie liturgică, și "Nestor", o înfierare a prejudecăților sociale), este în "Proteu" liber experimentului. Capitolul dizolvă, conform lui Umberto Eco, „filozofia aristotelică în muzică marină” prin tehnica monologului interior. Enigmaticul Proteu, zeul apelor schimbătoare, un sfinx al transformărilor multiple, reprezintă astfel simbolul
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
(româna bisericească) este limba română folosită în vechile cărți de cult ale Bisericii creștine din Țările Române. Sinodul ecumenic de la Constantinopol din anul 1759 recunoștea drept limbă liturgică sacră doar greaca veche. Același lucru se întâmpla și în spațiul slav, acolo unde rugăciunea era făcută în slava Sfinților Chiril și Metodiu. Țările Române, aflate la granița celor două mari tradiții, au oscilat în folosirea limbii liturgice. Odată cu introducerea
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
drept limbă liturgică sacră doar greaca veche. Același lucru se întâmpla și în spațiul slav, acolo unde rugăciunea era făcută în slava Sfinților Chiril și Metodiu. Țările Române, aflate la granița celor două mari tradiții, au oscilat în folosirea limbii liturgice. Odată cu introducerea paleoslavei în Cancelaria Domnească și în actele oficiale, această limbă a ajuns și limbă liturgică. Primele cărți caligrafiate, apoi tipărite, au fost în slavonă. Având în vedere această realitate, mitropolitul Antim Ivireanul scria următoarele în prefața unei cărți
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
rugăciunea era făcută în slava Sfinților Chiril și Metodiu. Țările Române, aflate la granița celor două mari tradiții, au oscilat în folosirea limbii liturgice. Odată cu introducerea paleoslavei în Cancelaria Domnească și în actele oficiale, această limbă a ajuns și limbă liturgică. Primele cărți caligrafiate, apoi tipărite, au fost în slavonă. Având în vedere această realitate, mitropolitul Antim Ivireanul scria următoarele în prefața unei cărți: După încreștinarea românilor, se pare că bisericile locale foloseau o ramură a familiei riturilor hispano-galice. Din aceeași
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
familie de rituri fac parte riturile vizigotic de la Toledo, ambrozian de la Milano, galic din Franța. Acest lucru nu este dovedit, ci este doar o presupunere, dar până la ora actuală una dintre puținele posibilități. Argumentul în favoarea acestei teze ar fi elementele liturgice românești, care n-au de-a face nici cu ritul bizantin grec ori slav, nici cu ritul latin, dar care sunt comune tuturor riturilor hispano-galice. Folcloriștii Maurice Delbouille și Auguste Doutrepont au scos la lumină o serie de colinde și
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
comune tuturor riturilor hispano-galice. Folcloriștii Maurice Delbouille și Auguste Doutrepont au scos la lumină o serie de colinde și viflaemuri valone foarte asemănătoare colindelor românești. În plus, o mare parte a colindelor românești sunt glose populare ale anaforalelor galice. Cuvintele liturgice de bază din limba română vin din limba latină liturgică a ritului galic, și nu din limba latină a ritului latin. Astfel avem de-a face cu cuvinte de genul: Pe la 990, ritul local (presupus galic) a fost înlăturat, și
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
au scos la lumină o serie de colinde și viflaemuri valone foarte asemănătoare colindelor românești. În plus, o mare parte a colindelor românești sunt glose populare ale anaforalelor galice. Cuvintele liturgice de bază din limba română vin din limba latină liturgică a ritului galic, și nu din limba latină a ritului latin. Astfel avem de-a face cu cuvinte de genul: Pe la 990, ritul local (presupus galic) a fost înlăturat, și a fost introdus ritul bizantin de tipic și limbă slavă
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
de tipic și limbă slavă veche. Acest lucru înseamnă că pe de o parte anumiți termeni se păstrează în popor, iar pe de altă parte aceste cuvinte nu se vor mai folosi în liturgică, timp de câteva secole. Datorită limbii liturgice slave, mulți termeni slavi vor intra în limba liturgică, în timp ce termenii romani - probabil galici - din popor se pierd încet, cu trecerea timpului. Diaconul Coresi a tradus și tipărit românește câteva cărți liturgice, precum "Liturghierul" (1570), "Psaltirea" (1570, 1577), însă acestea
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
că pe de o parte anumiți termeni se păstrează în popor, iar pe de altă parte aceste cuvinte nu se vor mai folosi în liturgică, timp de câteva secole. Datorită limbii liturgice slave, mulți termeni slavi vor intra în limba liturgică, în timp ce termenii romani - probabil galici - din popor se pierd încet, cu trecerea timpului. Diaconul Coresi a tradus și tipărit românește câteva cărți liturgice, precum "Liturghierul" (1570), "Psaltirea" (1570, 1577), însă acestea nu aveau dreptul de a fi folosite în cult
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
în liturgică, timp de câteva secole. Datorită limbii liturgice slave, mulți termeni slavi vor intra în limba liturgică, în timp ce termenii romani - probabil galici - din popor se pierd încet, cu trecerea timpului. Diaconul Coresi a tradus și tipărit românește câteva cărți liturgice, precum "Liturghierul" (1570), "Psaltirea" (1570, 1577), însă acestea nu aveau dreptul de a fi folosite în cult. Îndeosebi psaltirea sa slavo-română ajuta citeții să înțeleagă sensul cuvintelor pe care le recitau în slavonă. Totuși, în a doua parte a vieții
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
slujbele în limba maternă, și nu într-o limbă necunoscută. Astfel, cei doi episcopi voiau introducerea limbilor materne - română și ucraineană - în cult. Conform dorinței Romei, Bisericile răsăritene care intrau în părtășie desăvârșită cu papa Romei, puteau folosi propria limbă liturgică. Cu toate că unii istorici contestă faptul că acest privilegiu ar fi fost scopul acelei uniri, totuși ea a permis eparhiei Muncaciului să introducă limba română în cult. În 1675, mitropolitul ortodox al Ardealului, Sava Branković, convoacă un sinod local, în care
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
din stânga semnului egal sunt fie de origine străbună, fie împrumutați din limbile vecine geografic, și se folosesc mai cu seamă în Ardeal. Cei din dreapta sunt de origine slavă și se folosesc în Vechiul Regat mai cu seamă. Cei ce sunt liturgici în sens strict sunt marcați în caractere aldine. Există de asemenea mari diferențe onomastice, prezente atât în calendare și sinaxare, dar și în numele monahale: Într-un articol intitulat "Limba liturgică - O hotărîre care poate fi un nou obstacol în calea
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
folosesc în Vechiul Regat mai cu seamă. Cei ce sunt liturgici în sens strict sunt marcați în caractere aldine. Există de asemenea mari diferențe onomastice, prezente atât în calendare și sinaxare, dar și în numele monahale: Într-un articol intitulat "Limba liturgică - O hotărîre care poate fi un nou obstacol în calea unirii bisericilor", semnată de un anume A. C. Albinus, în „foaia bisericească-politică” Unirea, Anul XXXVII Numărul 14, apărută sâmbătă 2 Aprilie 1927 la Blaj, autorul relatează:
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
, de la grecescul αντιμένσιον, "pe masă", este un obiect liturgic al ritului bizantin. După apariția catacombelor la Roma, și mai ales după sfârșitul persecuțiilor, sfântul Damaschin I, a zidit o biserică peste catacombele sfântului Calixt. De aici începând, creștinii au început a folosi ca masă pentru euharistie mormintele martirilor. În
Antimis () [Corola-website/Science/298757_a_300086]
-
legată de catehumenat. Convertirea slavilor și preluarea ritului bizantin de către ei marchează o etapă importantă în istoria ritului bizantin. De asemenea preluarea ritului bizantin de către melkiți va marca un alt pas important.Deocamdată limbile greacă și slavonă sunt singurele limbi liturgice. Marea Schismă face ca riturile bizantin și latin să se îndepărteze, în mod voit, tot mai mult unul de celălalt. Unele Biserici locale ortodoxe se unesc cu Roma, ceea ce marchează începutut latinizărilor. Dar aceste uniri au și un punct pozitiv
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]