3,986 matches
-
înfățișa războiul fără nici un fel de eroism. Cunoscând și drama din viața lui conjugală și drama războiului, Ștefan Gheorghidiu a înțeles că dramele personale sunt ca și inexistente, lumea intră în convulsii absurde. Numai în fața morții protagonistul are momente de luciditate și dramele se consumă în infernul lui interior, înstrăinându-l de tot ce avusese până atunci. Partea a doua a romanului este un adevărat jurnal de front, rezultat în urma participării autorului la război, în linia întâi. Realul se transformă în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
-l mai interesează dacă soția îl înșeală, deși altădată căuta certitudini absolute cu privire la infidelitatea soției. Romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este scris la persoana I și relatează suferințele eroului ca fiind provocate de un exces de luciditate. Jurnalul de front nu trebuie înțeles ca o convenție literară, ci ca o experiență de maximă intensitate intelectuală. Susținând estetica anticalofilă, Camil Petrescu voia să facă din scris un prilej excepțional de trăire autentică. În câteva zeci de pagini, imaginea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
plan amintirea propriei povești de dragoste. Sunt două realități temporale: a) timpul cronologic (obiectiv) în care se povestesc întâmplările de pe front; b) timpul psihologic (subiectiv) unde se desfășoară drama iubirii. Eroul e o natură reflexivă care analizează în amănunt, cu luciditate, stările interioare. E o fire pasională, în căutare de absolut, cunoscând semnele neliniștii, incertitudinii, îndoielii, până când viața devine un mare chin. După ce s-a despărțit de soție, într-o după-amiază s-a întâlnit cu ea, în fața unui chioșc de ziare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lucrurile cu indiferență, dar simțea "cum zi de zi femeia mea se înstrăina, în preocupările și admirațiile ei, de mine". Ela participa la seratele din casa Anișoarei, unde un avocat, dansator, învăța femeile un dans la modă: tangoul. Analizând cu luciditate noua comportare a soției, Ștefan Gheorghidiu avea impresia că "viața mi-a devenit curând o tortură continuă", că Ela se comportă ca o "cochetă" din ce în ce mai superficială. Când Ștefan o anunță că vrea să divorțeze, Ela este candidă, se consideră nevinovată
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Are nervozitatea instabilă a animalelor de rasă". El își construiește un mod de a fi din idei abstracte, un sistem de valori pe care îl crede infailibil. Când își dă seama că nu are acces la Absolut, eroul murmură: Câtă luciditate, atâta existență și deci atâta dramă". O dramă erotică trăiește Maria Sinești, care era "o frumusețe, pe bază de nostalgie, profil suav și nervozitate". Fiind un scriitor anticalofil, Camil Petrescu nu ornamentează nici discursul dramatic. Replica personajului principal: "... eu nu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în evidență și trăsături morale: noblețea, onestitatea, calități de lider. Acesta este un intelectual lucid, însetat de absolut, inadaptat superior, orgolios, trăind în lumea ideilor pure, a iluziilor, dar care este un învins. El trăiește intens drama intelectualului lucid: Câtă luciditate, atâta existență și deci, atâta dramă". Idealizând valorile umanității, între care dreptatea și iubirea, protagonistul trăiește drama de conștiință, amplifică semnificația gestului și a cuvântului. El ar fi vrut să aplice ideile pure în viața concretă, își imagina o societate
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
gata de sacrificiu. Încearcă să se sinucidă, reușește doar să se rănească și se întoarce la țară, alături de Elena și prietenul lui, Culai. Andrei Pietraru este personajul principal al piesei, aspiră spre iubirea absolută și trece printr-o criză a lucidității, care se traduce printr-o inadecvare la real. El trăiește într-un univers abstract, al propriei imaginații. Inițial, în ochii Ioanei era "un biet ratat" pe care-l privea ca pe un servitor oarecare, iar mai târziu: "el e un
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
S., Cinci prozatori în cinci feluri de lectură, Editura Cartea Românească, București, 1984; Călin Liviu, Camil Petrescu între oglinzi paralele, Editura Eminescu, București, 1976; George, Al., Semne și repere, Editura Cartea Românească, București, 1971; Ghidirmic, Ovidiu, Camil Petrescu sau patosul lucidității, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1978; Manolescu, N., Camil Petrescu: Opere, în Contemporanul, 24 mai, 1968; Manolescu, N., Arca lui Noe, Editura Gramar, București, 1998; Negoițescu, I., Istoria literaturii române, Editura Minerva, București, 1991; Paleologu, Al., Alchimia existenței, Editura Cartea Românească
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
roman total, un roman fluviu"; e "romanul unui destin care asumă o istorie, romanul unei istorii care trăiește printr-un destin" (Eugen Simion). În viața protagonistului au mai fost și alte femei: Nineta, Căprioara, dar concluzia e la fel de amară: Câtă luciditate, atâta suferință! Da, așa e! Dar cine dracu te pune? De ce nu ne mai iubește?". Câteva secvențe narative sunt memorabile: secvența deratizării, unde este trimis Petrini, după ieșirea din închisoare. Scriitorul înfățișează diferite medii sociale, cu indivizi care pun la
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
să supraviețuiască. În această confesiune se pot identifica mai multe romane: un roman de dragoste, un roman politic, un roman intelectual, un roman senzațional, un roman de moravuri (E. Simion). Un narator-personaj își dezvăluie viața, într-o confesiune cu maximă luciditate, din diferite perspective. Uneori filosofează pe teme existențiale: Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac înspăimântător", alteori notează senzații și sentimente, sau oferă o cheie a lecturii. Naratorul-personaj urmărește să releve împlinirea prin iubire cu toată
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nu e" nu acordă iubirii un sens mistic, teologic. Dragostea se răsfrânge asupra Matildei și a lui Suzy Culala îndeosebi, dar sunt amintite și alte două iubiri: Nineta și Căprioara. În frazele lui Marin Preda apare și tema camilpetresciană a lucidității și suferinței, în iubire. Victor Petrini încearcă să înțeleagă legea secretă a existenței sale, condiția omului dintotdeauna. Interesat de imaginea "totalității unei existențe" a evocat oameni din cele mai variate categorii sociale. Victor Petrini pare a fi un alter ego
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
credință străveche, după legi nescrise, face înmormântarea și cugetă: "cine ucide un om nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască". După ce și-a făcut datoria și a înfăptuit dreptatea, viața reintră în normal. În acțiunea sa, Vitoria a dovedit luciditate, devotament, neclintire în împlinirea tradițiilor și datinilor străvechi: ea a demonstrat că este o inițiată care comunică mereu cu cel dispărut. La praznic, atunci când demască ucigașii, mărturisește: "Eu n-am fost de față, dar știu. Mi-a spus Lipan, cât
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cu mare experiență. În realizarea personajului se întâlnesc două perspective: una realistă (acțiunea și psihologia personajului) și alta clasică (echilibrul compozițional). Caracterizarea Persidei Persida este fiica Marei, una dintre cele mai reușite figuri feminine din literatura română, înzestrată cu voință, luciditate și dragoste, stăpânire de sine. Este o fire sinceră, voluntară, delicată, pură, cu multă cutezanță și "calmă resemnare". Portretul fizic: "Înaltă, lată-n umeri, plină, rotundă și cu toate acestea subțirică s-o frângi din mijloc; iar fața ei ca
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Nimeni până la Slavici n-a descris dragostea în ceea ce are mai dramatic, grav, cu atâta adâncime și vigoare realistă, cu atâta poezie" (Pompiliu Marcea). Ea are față de Națl o pasiune statornică, îl iubește cu sinceritate, delicatețe sufletească, dă dovadă de luciditate și inteligență, bunătate, blândețe, făcându-l să-și ceară iertare. Persida are o personalitate puternică, un simț al realului ca și Mara, devotament, chibzuință, voință puternică, ceea ce impresionează pe socrul său care-și cere iertare: "Iartă, fata noastră, toate supărările
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
trei manifestări psihice prin care un om sănătos mintal poate completa realitatea din viața lui sexuală: fantasma, visul și reveria. Le-am enunțat aici în ordinea profunzimii lor; cea mai ascunsă dintre toate este fantasma, iar cea mai apropiată de luciditate este reveria. Între ele, visul pare a fi misterios, dar în același timp la ordinea zilei. În ceea ce privește fantasma erotică, ea merită tratată separat, căci mai ales cu ea se hrănește sufletul celui îndrăgostit (v. Ocea nul de fantasme). Cine visează
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
Dar toate personajele piesei au un exacerbat instinct al parvenirii. Prefectul Tipătescu, deși este personajul cel mai lucid, e un tip imoral, întreținând o veche relație cu Zoe, femeie autoritară de care depind multe afaceri politice în orășel. Cu o luciditate de neegalat, Caragiale înțelege interesele personale meschine care domină viața politică a vremii sale. Pentru toți cei prinși în această mașinărie politică, țara este un fel de moșie personală, iar poporul este ignorat în necesitățile sale vitale și disprețuit. Pentru
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
voteze, are valoare de simbol. Caragiale accentuează umanitatea personajului socotind-l drept simbol al unui întreg popor. Cetățeanul turmentat se adresează prefectului pentru că, din principiu, el nu luptă contra guvernului. Acceptă cu placiditate indicațiile prefectului, dar într-un moment de luciditate ripostează când Tipătescu îl apotrofează: Votează pentru cine poftești... Eu nu poftesc pe nimeni, dacă e vorba de poftă... 4.3. Dama bună Singurul personaj feminin al piesei este Zoe, eleganta soție tânără a bătrânului Trahanache și amanta prefectului. Acest
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
femeie ar fi acceptat. Zoe însă răspunde, șocată de această neserioasă propunere: Ești nebun? Dar Zaharia? Dar poziția ta? Dar scandalul și mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?... Cu această replică, femeia își dezvăluie o altă calitate: luciditatea, deoarece amorul ei nu este pasional și nu îi întunecă judecata. În această perspectivă sumbră este normală disperarea ei, mai ales că Tipătescu refuză să cedeze în fața șantajului. Dar Zoe este o femeie puternică. Până la urmă, ea își convinge amantul
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
cele mai profunde ale inconștientului uman. Unul din motivele ce se repetă în gândirea lui Sábato este conceptul de criză; viața lui Sábato înseamnă un șir de crize personale, care l-au conștientizat asupra crizei generale a omului, expusă cu luciditatea pesimista pe care i-o cunoaștem. Una din crizele personale cele mai puternice a fost cea care l-a determinat să abandoneze definitiv știință și, cu toate că a criticat robotizarea omului cu "ajutorul" progreselor științei, față de această nu adopta o atitudine
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
prin a-l supune, "cel mai dominat" ieșind din această aventură însuși omul, care, dependent de mașină, a devenit "orb" față de lumea înconjurătoare. "Nu există nici un motiv de a nu fi trist", spune Cioran, nedezmin-țindu-se, prins într-o capcană a lucidității ce-l duce mereu către drumul fără întoarcere spre "culmile disperării". Acest creator de Apocalipse, ce a văzut sfârșitul lumii de cel putin douăzeci de ori, de câte ori a încheiat o carte, căci numai prin scris s-a putut suporta și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
literatura latino-americană: "Cerem străinilor să ne impresioneze, dar într-un fel pe care chiar suntem dispuși să li-l indicam noi, ca și cum rolul lor ar fi, în loc să răspundă nevoilor nației lor, să ne facă nouă plăcere"19. De aici și luciditatea intelectualilor latino-americani în ceea ce privește valorile sale culturale. Urmași ai culturii latine și franceze, dar provenind, în același timp, dintr-o țară că Spania, care, ca oricare alta țară ce făcea parte din periferia "barbara" a Europei, nu a avut parte de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nu ca banalitate. În schimb, pentru Cioran, este imposibil să încerci să introduci în existența oricare germen de necesitate și finalitate cum ar fi iluzia supereroului la Nietzsche pentru că ar constitui renunțarea la a mai trăi cu amarele scuze ale lucidității. Existența este superflua, este lipsită de boală neesențialului. Cu toate acestea, viața este tiranica și locul unde își exercită această tiranie este eu-ul, spune Cioran: "Universul începe și se termină cu fiecare individ în parte, fie el Shakespeare sau
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
decât poate dorința noastră de a ajunge la ea, de-a o lua cu asalt. A exista o deprindere pe care mai sper încă s-o capăt. Am să-i imit pe ceilalți, pe descurcăreții care-au izbutit, pe transfugii lucidității, am să-i jefuiesc de secrete și chiar de speranțe, fericit să mă agat împreună cu ei de josniciile ce duc înspre viața. M-am săturat de nu, da-ul mă ispitește"31. Că și Nietzsche, Cioran pare să jinduiască după
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mă ispitește"31. Că și Nietzsche, Cioran pare să jinduiască după experiență după care traim mai bine cu minciună decât cu adevărul și putem să duram atât cât durează provizia noastră de ficțiune, capitalul nostru de minciuni. Doar petele, opacitățile lucidității ne salvează, spune Cioran; dacă ar fi transparență, l-ar goni pe nebunul din noi, pe cel căruia îi datorăm tot ce-i mai bun în iluziile și conflictele noastre. Cu toate acestea, trebuie să învățăm să gândim împotriva îndoielilor
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și timpul, pe care o lasă să dureze un moment extrem de scurt din această imensitate și pe care o șterge pentru a face loc altora. Ceea ce distinge omul comun și naiv de individul care a cunoscut profunzimile spiritului este tocmai luciditatea, dramă conștiinței care sfidează eternitatea aflându-se într-un permanent conflict cu zeii acestei lumi. Prea lucidul Cioran se transformă într-un mistic obsesiv, chiar dacă filosoful recurge la confesarea literară a metafizicii, redefinind continuu conștiința finitudinii, cu intenția mărturisita de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]