3,158 matches
-
dominantă o va reprezinta constructivismul abstracționist, purist și nonfigurativ. În această etapă, poetul-fanion al grupării este Ion Barbu, care își publică în Contimporanul aproape toate textele care vor face parte, în 1930, din volumul Joc secund, dar și poeme pitorești, ludice și „corozive”, pe care nu le va include acolo, bunăoară: „Un personaj eteroman - ca document, pentr’un roman“ sau „Răsturnica. Domnișoara Hus“, „Cîntec de rușine“, „De sufletul lui Fox“ (în volum: „In memoriam“), „Pentru Isarlîk“ (în volum: „Încheiere“), „Preludiu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rămîne situarea constructivismului de la Contimporanul „în continuitatea lui Dada”, pe linia fuziunii „sincretice” a artelor noi. Se știe că lansarea europeană a mișcării dadaiste, petrecută în 1916 la Cabaret Voltaire din Zürich, a avut caracterul unor „performanțe” histrionice, anarhice și ludice, în care (anti)poezia, muzica de cabaret și, periferie, urletele și zgomotele de tot felul („bruitismul”), arta primitivă (în special africană), teatrul popular etc. fuzionau în spectacole sincretice improvizate, agresiv-carnavalești, menite să dinamiteze arta „burghziei militariste” a Europei combatante. Amănunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
restrictiv. Continuă să apară texte despre știința modernă și arhitectura/plastica constructivistă semnate de Marcel Iancu și de colaboratori străini (Hans Arp, Hans Richter, Alberto Sartoris, Albert Gleizes, Georges Linze ș.a.), comentarii sporadice despre „teatrul nou” de Sandu Eliad, proze ludice de Jacques G. Costin (unele - precum „Imn benzinei“ - neincluse în volumul aflat în pregătire). Barbu Brezianu prezintă o importantă expoziție de artă armeană, iar congenerul său Lucian Boz publică un amplu eseu despre Ulysses al lui James Joyce. Orficul, „barbianul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Vinea; Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin (1931) și, parțial, Paradisul statistic de Ion Călugăru (1926). Fie că e vorba de poeme în proză fantaste, de imagini grotesc-expresioniste ale alienării și dezumanizării, de „urmuzianisme” ludice și/sau antiliterare, avem de-a face, în toate aceste cazuri, cu compoziții rafinate, ilustrînd - uneori - ceea ce Mihai Zamfir numea, în volumul său dedicat evoluției poemului românesc în proză (1981), un avangardism născut ca revoltă față de „suprasaturația culturală”. Majoritatea indică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de „solo” și „cor” din nu mai puțin lettristul „Profetul“, trăsnăile în limba franceză din L’ésprit de l’éscalier (dedicat lui „Bebe” Vinea), burlescul urmuzian în cheie „exotică” din „Jurnal de baltă. Memoriul tinerei fete din Wei-Hai-Wei“ sau publicistica ludică, nu lipsită de grație din compuneri - neincluse în volum - gen „Criza sacîzului“ (cu observații de efect: „Neputința de a îmbogăți literatura unui instrument e cea mai rea prevestire pentru resursele lui”), verva și rafinamentul lui Costin își dezvăluie, la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lecția moralei clasice și împrospătînd-o „modern” (ex.: „plopii fără soț sînt foarte numeroși”; „cînd pisica nu-i acasă, e prin vecini”). „Definițiile” care le compun sub forma unor colaje pseudoaforistice vizează esența abstractă a entităților în cauză, extrasă - prin intermediul ironiei ludice - din depozitul locurilor comune, în special din cele livrești. Sînt persiflate astfel clișee „clasice” (boul a devenit „mecena pentru Grigorești”, pianul, foarte modest, „a primit rolul secundar în sonata Kreutzer”, plopul „trăiește din romane” etc., etc.). Procedeul confuziei dintre animat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Aurel“), Filip Corsa („Fantome“), F. Brunea („Povești pentru bolnavii de ochi“), G. Mănciulescu („Absint anonim“). O trăsătură particulară a avangardei istorice constă în persiflarea categoriilor tradiționale de specie și gen prin parodieri minimaliste și precizări „generice” derutante, cu caracter ludic și iconoclast. Principala victimă este, desigur, romanul - specie „burgheză” prin excelență: romanul clasic, romanul foileton, romanul de consum (polițist, sentimental, de aventuri). Astfel, urmuzianul „Pîlnia și Stamate“ e subintitulat „roman în patru părți”, iar un poem al lui Geo Bogza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
efectul de surpriză este căutat cu obstinație, iar caracterul masiv, finit, închis al „(capod)operei” - refuzat în favoarea formei deschise, a imperfecțiunii, fragmentarului, virtualului, a „proiectului” și „rezumatului”, a ciornei și schemei. Volume anunțate triumfal rămîn simple anunțuri. Convenția este exhibată ludic, în toată mecanica ei comică și stereotipă. Adeseori denudarea metatextuală a convenției sevește drept happy-end: „Jim plînse pierderea Monnei, iar ambasadorul nefiind decît o invenție a autorului roagă a nu se mai scrie despre el: istoricii i-au consacrat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
eroul într-un „sfîrșit de roman” bombastic. Gustul futurist - șarjat și mecanicist prin excelență - pentru compromiterea sentimentalismului, paseismului, individualismului romantic îi răspunde un „danț buf, cu reverențe și mecanice cadențe”, prin care grotescul schemei „ascunse” este scos la lumină. Comicul, ludicul au rolul de a compromite speciile canonice. O proză a lui Romulus Dianu, „De inimă albastră“, e subintitulată „Romanță 1897”. Jacques G. Costin scrie un funambulesc „Imn benzinei“, improvizează parodic pornind de la fabulele lui La Fontaine și „continuă” în mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și activitatea scenică a trupei idiș din Vilna (director: Iacob Șternberg), desfășurată o vreme la București, în cadrul programului „Dramă și comedie” susținut de A.I. Zissu și Ion Călugăru. Modestele experimente futuriste publicate ici-colo în revistele de avangardă rămîn simple curiozități ludice. În schimb, estetica expresionistă nu a rămas fără consecințe asupra textului dramatic. Potrivit folclorului avangardist, textele lui Urmuz ar fi fost „interpretate” încă din anii neutralității prin cafenele de actori nonconformiști (în frunte cu George Ciprian). Happening-urile sincretice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reclamei comerciale sau de circ. Însă nu numai manifestele sînt „teatralizante”, ci, la limită, întreaga noastră producție radical-avangardistă din anii ’20: revista 75 HP, ca și unele numere speciale din revistele unu și Alge, este concepută histrionic, asezonată cu slogane ludice de „bîlci”. Anunțurile teribiliste sînt o adevărată regulă a jocului. Multe gesturi publice sfidătoare ale autorilor avangardiști (Geo Bogza, Stephan Roll, Virgil Gheorghiu) au caracterul unor happening-uri, performanțe sau „acțiuni”. Măștile, pozele, clovneriile și arlechinadele vin către avangardă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poemelor lui Stephan Roll și legătura lor cu poetica teatrului futurist italian întîlnim în lucrarea Emiliei Drogoreanu (op. cit., cap. „O poetică a spectacularului și poetica teatrului futurist”). Autorul Poemelor în aer liber este privit aici ca „regizor” al propriului text ludic și spectacular. De asemenea, personajul „mecanomorf” din proza avangardistă - fantoșă caricaturală, reificată și stereotipă - are ceva din personajele teatrului de marionete. Acest histrionism se va estompa însă în manifestele și textele poetice ale „grupului suprarealist român” din anii ’40 (Gellu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Paul Păun, Virgil Teodorescu). De fapt, încă din manifestul revistei Viața imediată din 1932, intitulat „Poezia pe care vrem să o facem” și semnat de Geo Bogza, Gherasim Luca, Paul Păun și S. Perahim, extravaganța ludică se retrage în favoarea unei seriozități agresive: implicarea în social ia locul histrionismului cabotin și „iresponsabil”. „Petrecerea” estetică a anilor nebunatici se încheiase. Capitolul XI. Mitologiile cinematografice ale integralismului Prezente regulat în paginile primelor opt numere al Integralului (după care dispar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tîrziu -, „un joc literar inteligent, pe care îl practică adolescenții isteți”. Se pare totuși că era ceva mai mult decît atît: confreria de elevi de la liceul bucureștean „Gh. Lazăr” - autointitulată „Capul de rățoi” - indică o asumare existențială, absolutistă a frondei ludice împotriva logicii, a automatismelor și a simțului comun. Din amintirile Elizei Vorvoreanu (sora lui Urmuz) se desprinde portretul unui om modest și introvertit care parodia curent automatismele burgheze, meloman, pictor și compozitor diletant, care frecventa asiduu concertele și expozițiile artistice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
autori care a dat pe Anton Pann (și înainte pe pitarul Hristache), pe Caragiale, pe Minulescu, pe Barbu (care se crede așa de altfel decît Arghezi), pe Arghezi, pe Mateiu Caragiale, pe Urmuz și alții, pe marii sensibili schimonosiți”. Poezia ludică a lui Arghezi din Hore este plasată - apoi - în zona nonfigurativului de extracție folclorică, pentru Călinescu folclorul fiind adevăratul nostru clasicism și, totodată, un filon „specific” al poeziei pure: „Intenția de joc se face din ce în ce mai clară în poezia lui Arghezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
portretistică solemn academică și parodie a obișnuințelor burgheze, în care se face mereu confuzie între cele trei regnuri, animal, vegetal și mineral”. În fine, prin lentila estetică modernistă a autorului „Cursului de poezie” producțiile urmuziene se văd ca niște simulacre ludice placate pe vid: „A avea aerul că povestești fără să povestești nimic poate duce la un epic pur”. „Caz-limită”, fabula „Cronicari” e privită din perspectiva unei estetici puriste, conform căreia „poezia este un mod ceremonial, ineficient de a comunica forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
egida revistei Manuscriptum o publicație realizată de Nichita Stănescu, Adrian Bota și Adrian Hoajă, editată de Al. Oprea și intitulată — pe urmele revistei din 1928 a lui Geo Bogza — Urmuz, în care personalitatea autorului „Fuchsiadei” e recompusă, pastișată și elogiată ludic. Articolul de fond, semnat de același Nichita Stănescu („Urmuz în toate culorile lacrimei”), amestecă, într-un lirism confuz, poncife comunizante cu citate foarte aproximative din Bacovia: „Urmuz a fost o culme a inteligenței ironice românești, tocmai de aceea a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a celor două vocabule ce oferă o falsă alternativă în alegerea «sensului» decît că acesta se află în cuvîntul însuși. Pelicanul-babiță devine emblema călătoriei care, în fabulă, e în primul rînd o mișcare a semnificanților antrenați de o «ars combinatoria» ludică” (p. 49). Mai interesantă este observația privind caracterul hipertextual al „paginilor bizare” (termenul fiind preluat în accepția lui Gérard Genette): „E un joc foarte complex, ce iese dintre coordonatele tradiționale ale literaturii mai mult sau mai puțin «realiste» căreia îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Pană, Miron Radu Paraschivescu, Perahim fuseseră chiar membri ai Partidului Comunist în ilegalitate; Geo Bogza, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Paul Păun, Maxy, Gellu Naum ș.a. erau militanți radicali de stînga). Odată cu instaurarea dogmatismului realist-socialist, componenta de libertate artistică - anarhică, revoltată, ludică și imaginativă - trebuia însă abandonată în favoarea „necesității înțelese” a Revoluției proletare și denunțată ca reminiscență burgheză, „decadentă”. În deceniul șapte, recuperarea estetică a avangardei interbelice s-a produs pe o linie ideologică marxizantă (în virtutea opțiunilor politice de stînga ale majorității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în cîmpul dinamic al tradiției culturale. Dacă protocronismul legitimează politic și identitar inovația estetică radicală, postmodernismul re-legitimează estetic avangarda, cu o vădită simpatie (implicit ideologică) pentru caracterul „cosmopolit”, „subversiv”, „antiautoritar”, „demofil” (v. „coborîrea poeziei în stradă”) și „detabuizant” (la modul ludic, ironic, parodic și experimental) al acesteia. Sub presiunea noului concept, ideea înrudirii între experimentalismul postbelic (înțeles ca model „afirmativ”, ca „preocupare pentru articulațiile formale ale operei”) și avangardismul istoric (privit ca fenomen de ruptură și negare radicală a tradiției instituționalizate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poeme „maori”, bruitisme, măști africane, happening-uri, elemente de varieteu (actrița Emmy Hennings - soția poetului Hugo Ball - era cunoscută și publicului de cabaret din România), improvizații ale lui Tzara extrase din cîntece de mahala românești ș.a.m.d. Un protest ludic, burlesc și demitizant așadar, o expresie a nealinierii artistice absolute, ireductibil subversivă, ostilă oricărei înregimentări și mobilizări „colectiviste”. Putem vedea în dadaistul Tzara și un „mutant” al periferiei românești: antrenamentul poetic underground, practicat - împreună cu prietenul Ion Vinea - în vacanțele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
față de futurism, constructivism și gruparea de la Contimporanul (deplasată pe o poziție tot mai puțin „revoluționară”) - este ilustrat în special prin suprarealismul incipient din revista unu și din publicațiile-satelit (Alge, Muci etc.). Este faza epidermică, impură, incipientă a suprarealismului autohton, amestec ludic de frondă antiburgheză, onirism superficial și delir imagist. Noilor lideri ai grupării - Sașa Pană și Geo Bogza - li se alătură foștii integraliști M.H. Maxy, Stephan Roll (Gheorghe Dinu) și Ilarie Voronca, secondați de nume precum Moldov, A. Zaremba, Dan Faur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ființa, te-a ajutat să-ți transcenzi tristețea, s-o escamotezi în cele mai năstrușnice întruchipări". Potrivit aserțiunii îngerești, naratoarea nu mai știe să se joace, dar zămislitoarea acesteia dovedește, prin practica ei scriptică, exact contrariul. Ea își recuperează propensiunea ludică, inerentă copilăriei încă neepuizate, cu efecte literare demne de admirație. Nu își retrăiește copilăria, cu inocență, dar reface climatul acesteia, îmbogățit prin cunoaștere livrescă și printr-o luciditate ce demitizează subtil, fără a sfărâma "corola de minuni" a poveștilor, transferând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și o purtau cu gândul la descrierile din "Bătrânul și Marea" și de-acolo la Santiago al ei, bărbatul cu umerii puternici și rotunzi. Și ea și-l imagina rostogolindu-se pe nisipul fierbinte, printre focile ce forfoteau lasciv și ludic sau zăceau nemișcate la soare. La vârsta la care citise "Bătrânul și Marea" nu văzuse încă "leii de mare", drept care se gândise la ei nu ca la niște foci, ci ca la niște lei puternici, fusiformi; aveau coamele de solzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ca să-mi confirme,/Că locul a rămas ...vacant/Din cauza ursitoarelor distrate,/Care, în loc să pună norocul pe Timp/ L-au pus pe .... Kant” Julian Radu, Ultimul doge... Ușor de recunoscut în nota ironică dar în deplină concordanță cu stihul vioi și ludic un poet oltean, unul dintre aceia care chiar merită a fi mult mai bine cunoscuți. „Cafea scumpă și proastă este,/compartimentele sunt pline de sărăcie, nu vezi nici un controlor;/poate privește unul de undeva, dacă urcă cineva.../ Nu urcă decât
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]