6,722 matches
-
că vine mâine, că are niște ore la liceu. Dar nu termină bine aceste vorbe că domnișoara Marga Popescu se și ivi în pragul ușii, râzând: - Am venit mai repede decât am crezut. Vă felicit, domnule judecător. A avut grijă mătușă-mea să mă anunțe. Mă bucur sincer pentru dumneavoastră; de asta am și venit. Nu înțeleg un lucru: de ce s-a făcut restructurarea asta la dumneavoastră? E un sector în care nu mă pricep deloc. - Nici eu nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Se purta tot mai familiar, numai că întrebuința în conversație persoana a doua plural, cred că din cochetărie; eu îi vorbeam asemeni. Mai era din parte-i o anume ciudățenie de comportament, potrivit căreia i se părea firească (știam de la mătușă-sa, care făcuse cândva haz) primirea unui musafir de către o femeie (era vorba de ea), îmbrăcată numai într-un capot tras la repezeală peste trupul gol abia ieșit din baie, încins însă - în acoperire completă - cu un cordon strâns bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sâmbătă - avea unul din zaiafeturile ei obișnuite, și o rugă să vină și ea, o oră măcar; era lauda ei cea mai mare, iar nepoata, cu gândurile încă la elevele ei, încuviință, înțelegând, printr-o alianță simpatetică, slăbiciunile nevinovate ale mătușii care făcea sforțări neobservabile în substanța lor, - dar numai ea știa câte - de oprire a timpului. 4. Timpul trecea însă nepăsător, fără vârstă, încât Ana întâlnindu-l în cerdacul casei, acum când primăvara se afla în toiul împlinirii ei, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
capului și rămânând în picioare, ea își coborî din nou privirea în podea ca înainte După puțin am plecat, condus până la poartă de doamna care mă întâmpinase. În curte, luându-mă de braț, cu dezinvoltura femeilor care îți pot fi mătuși, îmi vorbi: - Domnule judecător, v-am spus la telefon, dimineață, că înmormântarea e mâine, dar că mai am ceva să vă spun, însă nu la telefon... - Așteptam de la dumneavoastră, cum v-am rugat, fotografia fiicei. - Tocmai despre asta vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de altădată, poate imaginația mea, dar nu cred. Am vrut s-o opresc, să-i vorbesc, s-o întreb ce caută încă în România chiar în orașul acesta și exact pe strada asta unde-i fusese locuința odinioară, în casa mătușii mele dinspre tată (murise mai târziu, pe vremea când eram student în București, pe la mijlocul studenției mele), dar n-am oprit-o, mi-a fost teamă. Se întâmplă uneori lucruri ciudate și eu n-am oprit-o s-o întreb și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Eu m-am măritat cu un ofițer francez de aviație care a pierit într-un accident deasupra Mediteranei, îmi cresc fiica, locuiesc la Paris. Mi-aduc aminte de multe ori de tine și de țara ta atât de ospitalieră, de mătușa ta, mă întreb dacă mai trăiește, și despre tine, m-a, întrebat, ce ai ajuns? unde ești? Ne-am întâlnit abia acum și-mi spui că ești judecător; orice m-așteptam să fii, numai judecător, nu, râdeai, glumeai, mâncam plăcintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
întreb dacă mai trăiește, și despre tine, m-a, întrebat, ce ai ajuns? unde ești? Ne-am întâlnit abia acum și-mi spui că ești judecător; orice m-așteptam să fii, numai judecător, nu, râdeai, glumeai, mâncam plăcintele făcute de mătușa ta, le mâncai cu zgomot, cu bucurie de copil, amănunte ce n-ar fi anunțat un viitor magistrat, dar eu niciodată n-am fost un bun psiholog. Am reflectat mult pentru că am pierdut mult, și cel mai important este țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
poate imagina așa ceva”. Fața ei era neschimbată, vrui s-o sărut, dar o distanțare dulce, admonestatoare mă opri; ea înțelese, zâmbi, făcu un pas iertător, îmi sărută fruntea, eu îi sărutai mâna, și deodată spuse: „De-ar fi aici și mătușa ta sau de-am fi acasă la ea să ne facă plăcinte, - mi-e dor să mâncăm iar împreună”, și, ca prin minune, ne trezirăm în casa mătușii mele, ea trăia, mă miram cum de trăia, ca în vremea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
eu îi sărutai mâna, și deodată spuse: „De-ar fi aici și mătușa ta sau de-am fi acasă la ea să ne facă plăcinte, - mi-e dor să mâncăm iar împreună”, și, ca prin minune, ne trezirăm în casa mătușii mele, ea trăia, mă miram cum de trăia, ca în vremea când eram elev în penultima clasă de liceu, ne conduse în bucătărie unde sporovăiam de obicei - nu-și dădea seama că murise de mult, era chiar veselă de oaspeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vrea să-i dea și tatălui tău și celor trei camarazi de-ai lui, cu care juca poker în sufragerie. A doua zi dimineața când mă trezii, totul se șterse, parcă nu fusese, fața nu i se mai văzu, vocea mătușii dispăru cu bucătăria, cu plăcintele ei, parcă nici nu se ivise. Doamna Pavel (era duminică pe la orele 9) se auzea cântând în curte, probabil mătura asfaltul, ca în ajun, cânta cu patos, melodia se încâlcea, n-are a face, totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
auzit odată pe o rudă a dumneavoastră, un om serios, spunând că orânduirea de dincolo e cea mai dreaptă din lume, fără inegalități sociale, fără bogați și săraci, și că acum și-a schimbat părerea. E vorba de soțul unei mătuși dinspre tată, pe nume Terturian. Adevărat. Numai că el spunea asta prin 1938-’39. Citise niște cărți, în cărți toate-s frumoase; și-a schimbat părerea. Una e-n cărți și alta în realitate, îi spunea tatii acum un an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și la ea. Eram în vară, în plină bucurie a naturii, iar în ce o privea se afla la sfârșitul anului școlar: începutul vacanței. - Nu ne-am mai văzut de mult; din iarnă, începui vorbirea. - Eu am mai trecut pe la mătușa, de mai multe ori, dar de, judecătorii nu stau acasă, sunt ocupați: ședințe, procese, nu ca noi muritorii de rând, răspunse râzând, cu dinții descoperiți în străluciri de sidef. - Așa e! Eram s-o iau de braț, cuprins de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Procopie. Magazinul i l-au desființat acum vreo trei ani. Ajunsese rău de tot. Ce-au avut cu el? - N-am știut. Da’ ce-au avut cu Neculce, fostul contabil de la Fabrica de Dulciuri? - L-ați cunoscut demult, în casa mătușii dumneavoastră, în Ajunul de Crăciun când ne-am revăzut și noi. Ei spun că e „omul capitaliștilor, că i-a slujit” - auziți prostie! pentru că lucra în fabrică - la asta, ca argument, faptul că „vorbește și acum despre frumoasele vremuri trecute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
căldură, mângâietoare; doamna Pavel, în sărbătoarea născută de epistola domnului Davidsohn pregăti și ne servi nemuritoarele ei rulade, iar eu, mâncându-le, mi-adusei aminte deodată de serile petrecute asemeni cu Anna Viaceslava în anul începutului de război, în bucătăria mătușii mele, chiar pe bulevardul acesta mic, eu elev de liceu (extraordinară coincidență pe care numai destinul o poate zămisli), aici pe bulevardul acesta, la căpătui căruia se află grădina publică unde am cunoscut-o pe Keti... Cum trec anii, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
curiozitatea de a-i vedea chipul, de a mă uita în ochii ei, - ea de-a-mi afla identitatea -, însă nici unul cu presimțirea a ceea ce avea să urmeze, că ne vom cunoaște mai târziu, ciudate întâmplări ale vieții, în chiar casa mătușii ei, al cărei chiriaș aveam să fiu. Dar acestea-s căile sorții, întotdeauna necunoscute. Trufia în care se învăluise nu mai exista. Nu mai semăna cu cea de atunci, purta o ciudată umilință dincolo de înfrângere sau victorie, ce părea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
încrustat peste trei zile prin îngrijirea doamnei Pavel și a Margăi Popescu. De la cimitir venirăm cu toți acasă însoțind-o pe doamna Pavel, și după terminarea pomenirii, târziu, era de acum întuneric, fiecare plecă afară de Marga Popescu care dormi cu mătușa timp de două săptămâni, până când aceasta se mai obișnui cu singurătatea. Numele domnului Pavel începu să fie pomenit tot mai rar, ocolire a unei răni încă neînchise, dar prezența lui era mereu vie, amintită de pâlpâirea candelei împrospătată în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Eu confirmai, după care ea continuă: Sunt nepoata doamnei Iulia Valșar. V-am cunoscut de mult, dar nu mă rețineți - n-aveți cum, era multă lume - în casa fostei doamne Perussi, al cărui parastas avea loc atunci și pe care mătușa mea o moștenise. Mătușa a murit acum zece zile și printre actele ei, în afară de testamentul de mână prin care mi-a lăsat casa pe care o moștenise la rândul ei, am găsit o scrisoare către mine, prin care mă roagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ea continuă: Sunt nepoata doamnei Iulia Valșar. V-am cunoscut de mult, dar nu mă rețineți - n-aveți cum, era multă lume - în casa fostei doamne Perussi, al cărui parastas avea loc atunci și pe care mătușa mea o moștenise. Mătușa a murit acum zece zile și printre actele ei, în afară de testamentul de mână prin care mi-a lăsat casa pe care o moștenise la rândul ei, am găsit o scrisoare către mine, prin care mă roagă să vă spun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
scrisoarea asta imediat v-aș fi anunțat de deces ca să veniți la înmormântare dacă doreați, dar nici nu m-am gândit la dumneavoastră; de atunci nu v-am mai văzut niciodată și nici nu știam nimic despre legăturile dumneavoastră cu mătușa; nu mi-a vorbit niciodată... De asta am venit, domnule judecător. Îmi ceru apoi unele lămuriri cu privire la testamentul olograf în beneficiul ei, pe care-l scoase din poșetă. În final mă oferii să apeleze la mine ori de câte ori va avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
celui din 1945... Când ajunsei acasă doamna Pavel îmi înmâna o ilustrată de la Marga Popescu. Fotografia, sarcofagul în marmură roșie al lui Napoleon la Domul Invalizilor. Era pentru mine: „Iubite domnule judecător, iată Franța, esența ei...”. O altă ilustrație aparținea mătușii: turnul Eiffel. Încântată doamna Pavel îmi cerea explicații asupra istoriei celebrului turn pe care nu i le putui da. Era ușor nemulțumită, căci dorea la rându-i să le transmită mai departe, căci în zilele ce urmară, făcu ce făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Neculai. —Ce-i de făcut? Tocmai atunci intră și baba Catinca, uscată și adusă de șele, dar voinică încă. Sărăcuțul de el! vorbi ea, cu glas moale, după ce pipăi pe bolnav și se uită la el cu luare-aminte; necuratul, dragul mătușii, necuratul, el i-a luat mânile, și picioarele, și glasul! Alt chip nu-i: să-i cetească părintele... Am adus cartea, părinte! strigă Petrache uluit, răzbătând printre oameni, spăriat și dând popii psaltirea. —Cetesc, cetesc... murmură popa, cumpănindu-se. Țăranii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lanul fierbinte, prindea mănunchiuri și le tăia cu secerea sclipitoare. Când ne văzu, se opri și, așa cum era, în genunchi, aținti asupra noastră doi ochi triști și tulburi pe un obraz pământiu, zbârcit, chinuit ca o mască. —Ce faci acolo, mătușă? Și abia îi auzirăm răspunsul, gâfâit: — Ia, ce să fac? Secer. Vai de capul meu. De dimineață, de când s-a zărit geană de ziuă, am venit. M-a adus Ghiță... —Care Ghiță? —Aista, Ghiță, vătavu boierului... —A cărui boier?... Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu barizul peste gură, se întoarse la vatră ca să așeze în traistă merinde de drum, la lumina gazorniței. Când intră flăcăul, moș Calistru se încingea strâns cu cureaua peste cojocel. C-un zâmbet de înțeles arătă din cap spre mohorâta mătușă Varvara, apoi trase pe mânici și sumanul nou de noaten. După ce-și luă din fundul casei, de lângă cuptor, pușca și-i cercetă oțelele, apărate cu coadă de iepure, se întoarse spre icoane și-și făcu cruce. Apoi își îndesă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și-i cercetă oțelele, apărate cu coadă de iepure, se întoarse spre icoane și-și făcu cruce. Apoi își îndesă căciula în cap și-și potrivi cornul la șold. — Măi babă, noi ne ducem, zise el. Să te găsim sănătoasă. Mătușa Varvara oftă și-i întinse traista. —Să vii sănătos. Ea mai avea ceva de spus, dar își strânse buzele și-și plecă fruntea. Cei doi vânători ieșiră în întunericul rece de afară și moș Calistru chemă cânii. —Nea, Lipa! nea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
desfac cutiile și să așez produsele în teancuri de-a lungul mesei de consiliu, iar Brooke, ce-i drept, pusese deja o sută cincizeci de comunicate de presă în o sută cincizeci de plicuri, cu toate că lipsise aproape toată după-amiaza pentru că mătușa Geneviève (nu era cu adevărat mătușa ei, doar una din prietenele extrem de bogate ale mamei ei) era în oraș și o invitase să ia prânzul împreună într-o sală de dineu în circuit închis la Pierre. Și apoi a plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]