2,994 matches
-
cu o amforă ce poartă inscripția (greacă): "A lui Luconohu, fiul lui Licatiu, prezbiter", cel mai vechi nume de preot din nordul Dunării. Creștinismul daco-roman s-a născut ca o continuare firească a celui latin din sudul Dunării. Au existat misionari trimiși în părțile barbarilor din nordul Dunării (Sciția), V. Pârvan îl considera pe episcopul Niceta de Remesiana (336-414), apostol al românilor. Este adevărat că poetul Paulin de Nola vorbește despre influența lui Niceta asupra teritoriilor din nordul Dunării și a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
influența lui Niceta asupra teritoriilor din nordul Dunării și a populațiilor din zonă, dar rolul său în creștinarea românilor a fost mult exagerat și, în plus, nu știm dacă el a predicat efectiv în stânga fluviului. Au fost, într-adevăr, trimiși misionari, precum Audius din Mesopotamia, eretic, exilat de împăratul Constantin, care a înființat o comunitate creștină și mănăstiri pentru goții din nordul Dunării, Eutyches, grec, predicator la goții din aceste părți, iar Ioan Gură de Aur a trimis și el misionari
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
misionari, precum Audius din Mesopotamia, eretic, exilat de împăratul Constantin, care a înființat o comunitate creștină și mănăstiri pentru goții din nordul Dunării, Eutyches, grec, predicator la goții din aceste părți, iar Ioan Gură de Aur a trimis și el misionari aici. Însă toți acești misionari erau greci, trimiși la goți (barbari) alogeni, dar creștinismul daco-roman a fost latin, deci, misionarii din sudul Dunării nu s-au aflat la temelia creștinismului nostru.35 Creștinismul românesc poartă pecete latină, nu greacă, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
eretic, exilat de împăratul Constantin, care a înființat o comunitate creștină și mănăstiri pentru goții din nordul Dunării, Eutyches, grec, predicator la goții din aceste părți, iar Ioan Gură de Aur a trimis și el misionari aici. Însă toți acești misionari erau greci, trimiși la goți (barbari) alogeni, dar creștinismul daco-roman a fost latin, deci, misionarii din sudul Dunării nu s-au aflat la temelia creștinismului nostru.35 Creștinismul românesc poartă pecete latină, nu greacă, nu altă origine, și aceasta a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din nordul Dunării, Eutyches, grec, predicator la goții din aceste părți, iar Ioan Gură de Aur a trimis și el misionari aici. Însă toți acești misionari erau greci, trimiși la goți (barbari) alogeni, dar creștinismul daco-roman a fost latin, deci, misionarii din sudul Dunării nu s-au aflat la temelia creștinismului nostru.35 Creștinismul românesc poartă pecete latină, nu greacă, nu altă origine, și aceasta a influențat credința populațiilor alogene din zona Dunării. Știm că după părăsirea Daciei (vezi mai sus
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
masivă de populație latină din sud în nordul Dunării, în câmpia Munteniei, în sudul Moldovei și în podișul Transilvaniei, care s-a suprapus vechii populații daco-romane aflată aici între 106-275. Subliniem că originea creștinismului românesc nu se află în opera misionarilor veniți din Imperiu, ci în unitatea economică și cultural-religioasă între nordul și sudul Dunării, cât și în migrația creștinilor din Illyricum în Dacia, în secolele IV-VI, ceea ce a consolidat creștinismul local. Creștinismul autohton, cel anterior feudalismului adus de slavi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-i îmblânzească prin daruri și ospețe. La rândul lor, hunii îl respectau ca pe un "zeu al romanilor". Teotim a încercat chiar să facă misionarism printre huni, fiind ajutat de Sf. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, care a trimis misionari la "nomazii de la Istru". Trebuie să subliniem că Teotim a fost un prieten devotat al marelui părinte al Bisericii. În două rânduri, el a fost la Constantinopol, în 400 și 403, luând apărarea Sf. Ioan împotriva acuzațiilor infame ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
luați de huni și toleranța față de ei în "mediul barbar" din nordul Dunării au fost căi de menținere a legăturilor între oamenii creștinătății dunărene și de ascensiune a noii religii. Mai ales captivii luați din sud au fost adevărați "apostoli" (misionari) în nordul Dunării. Dar, pe de altă parte, invazia și constituirea confederației hunice au avut drept rezultat un aport de păgânism barbar, de origine mongolă, germană și iraniană, în spațiul carpato-dunărean, aceasta este atmosfera religioasă în care a evoluat creștinismul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că aceste credințe relative la Zalmoxis și cultul său au fost absorbite și radical transformate de creștinism. Un complex religios centrat pe speranța de a obține nemurirea, având ca model un zeu de structură misterică, nu putea fi ignorat de misionarii creștini. Toate aspectele religiei lui Zalmoxis-escatologie, inițiere, pitagorism, ascetism, erudiție mistericăîncurajau apropierea de creștinism. Cea mai bună și mai simplă explicație a dispariției lui Zalmoxis și a cultului său ar trebui căutată în creștinarea precoce a Daciei! Însă, din nefericire
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
factură populară certă, s-a răspândit treptat de la o comunitate la alta, din om în om, prin preoți ori predicatori locali, rămași anonimi. Impulsul și potențarea creștinismului au venit direct din sudul Dunării, prin contactul cu populația creștină și prin misionari ai episcopiilor sud-dunărene. Mai ales Oltenia și Banatul, alipite la Imperiu sub Constantin și Justinian, au constituit zone puternice de impuls și sprijin pentru creștinii din nordul Dunării. Creștinismul românesc nu poate fi asociat cu numele unui mare misionar sau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prin misionari ai episcopiilor sud-dunărene. Mai ales Oltenia și Banatul, alipite la Imperiu sub Constantin și Justinian, au constituit zone puternice de impuls și sprijin pentru creștinii din nordul Dunării. Creștinismul românesc nu poate fi asociat cu numele unui mare misionar sau predicator, care să fi contribuit la convertirea generală a locuitorilor din zona Dunării de Jos. Unii istorici au susținut că Niceta din Remesiana (367-420), episcop din Dacia Mediteranea, a fost un "apostol" al daco-romanilor, cu activitate misionară și păstorească
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștinismului românesc (biserică, sărbătoare) s-au născut pe malul stâng (nordic), iar alte cuvinte (duminică, Crăciun, Cincizecime, a cumineca) ne duc la fixarea datei creștinării noastre în anii 375-450. Apoi, din contrastul dintre creștinismul urban și cel rural, rezultă caracterul misionar al începuturilor creștinismului românesc-episcopi și preoți din orașele provinciei Illyricum au înfăptuit, în secolele IV-V, creștinarea în masă a strămoșilor noștri. Misionarii latini ai daco-romanilor veneau din sud, deoarece orientarea Daciei romane a fost spre vest și sud-vest, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
datei creștinării noastre în anii 375-450. Apoi, din contrastul dintre creștinismul urban și cel rural, rezultă caracterul misionar al începuturilor creștinismului românesc-episcopi și preoți din orașele provinciei Illyricum au înfăptuit, în secolele IV-V, creștinarea în masă a strămoșilor noștri. Misionarii latini ai daco-romanilor veneau din sud, deoarece orientarea Daciei romane a fost spre vest și sud-vest, adică spre Italia, Dalmația. Illyricum. Predicatorii creștinismului ne-au venit din Illyricul latin și din Moesia Superioară cu multele ei episcopate plantate la Dunăre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dintre populația acestor teritorii și lumea romană. 14 Una din cauzele importante care au dus la creștinarea goților și altor popoare din regiunile stăpânite de ei a fost prezența în număr mare a captivilor romani, mulți dintre ei creștini și misionari ai noii religii. Fenomenul acesta al creștinării din secolele III-IV d. H. a fost amplu și a evoluat rapid, dovadă apariția lui Wulfila, misionar renumit al religiei creștine printre goții de la nordul Dunării de Jos, ajuns episcop, în 341. Wulfila
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de ei a fost prezența în număr mare a captivilor romani, mulți dintre ei creștini și misionari ai noii religii. Fenomenul acesta al creștinării din secolele III-IV d. H. a fost amplu și a evoluat rapid, dovadă apariția lui Wulfila, misionar renumit al religiei creștine printre goții de la nordul Dunării de Jos, ajuns episcop, în 341. Wulfila se stabilește, în 348, cu un grup de creștini în sudul Dunării, dar nu abandonează propovăduirea noii religii printre populațiile din nordul fluviului. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
goții de la nordul Dunării de Jos, ajuns episcop, în 341. Wulfila se stabilește, în 348, cu un grup de creștini în sudul Dunării, dar nu abandonează propovăduirea noii religii printre populațiile din nordul fluviului. Astfel, Sava Gotul este martirizat, ca misionar creștin, în 372, fiind înecat în râul Buzău, prin hotărârea aristocrației gotice păgâne. Convertirea la creștinism a goților și a altor populații din nordul Dunării este confirmată nu numai de surse scrise, dar și de descoperiri arheologice. În acest fel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
surse scrise, dar și de descoperiri arheologice. În acest fel, practica incinerării este treptat abandonată, iar inhumația este tot mai frecventă în necropolele descoperite. Convertirea la creștinism se generalizează și are loc la nivelul tuturor comunităților sătești, în acest sens, misionarii creștini au avut un rol covârșitor, veniți din sudul Dunării și fiind latini. Pacea din 332 d. H. dintre goți și romani deschide o perioadă de liniște și prosperitate la Dunărea de Jos, este și perioada când civilizația (cultura) de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
țintă dorința de a se impune, de a primi omagiu, tribut (bani) și robi. Hunii aduceau în Europa o civilizație reală, care provenea dintr-un îndepărtat trecut, descrierea lui Priscus despre Attila și curtea lui este asemănătoare cu aceea a misionarului franciscan Pian del Carpini la curtea hanului mongol, în secolul al XIII-lea. În raportul lui Priscus avem descrisă un fel de feudalitate mongolă, în sate se află și elemente hune, nu doar localnici cultivatori de mei. Pe lângă Panonia, centrul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mijlociu al Volgăi, unde au intrat în contact cu bulgarii și cu alte triburi de neam turcic. Dar, prin secolul al VIII-lea, ei au coborât pe cursul inferior al Volgăi și s-au stabilit în regiunea Bașchiriei, numită de misionarii occidentali (latini), "Magna Hungaria". În vremea aceasta, ei au intrat în orbita dominației chaganatului chazarilor. Contactele îndelungate și statornice cu bulgarii, chazarii și alte comunități turanice au influențat pe unguri în planul limbii și în modul lor de trai. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
continuat o vreme expedițiile de pradă spre apus dar și spre est. Dar, treptat, după încetarea incursiunilor și sedentarizarea lor, în evoluția ungurilor s-a produs un eveniment decisiv: creștinarea lor. La început, ungurii au primit printre ei în vederea convertirii, misionari greci (bizantini). În a doua jumătate a secolului al X-lea, ducele (principele) Gyula mergea la Constantinopol, unde se boteza în ritul bisericii răsăritene și, la înapoiere, aducea cu sine ca episcop al ungurilor pe călugărul Ierotei, apoi se înființa
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-lea, la Alba Iulia, Oradea, Cenadprimul episcop aici a fost Gerardus, martirizat în 1046 și canonizat în 1083. Prin instituțiile bisericii catolice au pătruns, în secolul al XI-lea, forme apusene de cultură și artă, în Banat și Transilvania, prin misionari benedictini, iar în secolele XII-XIII, prin misionari cistercieni, dominicani și franciscani, care au adus aici forme de cultură bisericească apuseană-la Cenad, s-a înființat o Școală episcopală pentru cler, care marchează începutul învățământului în limba latină la noi.29 Viața
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aici a fost Gerardus, martirizat în 1046 și canonizat în 1083. Prin instituțiile bisericii catolice au pătruns, în secolul al XI-lea, forme apusene de cultură și artă, în Banat și Transilvania, prin misionari benedictini, iar în secolele XII-XIII, prin misionari cistercieni, dominicani și franciscani, care au adus aici forme de cultură bisericească apuseană-la Cenad, s-a înființat o Școală episcopală pentru cler, care marchează începutul învățământului în limba latină la noi.29 Viața bisericească a românilor sud-dunăreni În sudul Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
erau trimiși aici de patriarhia de Constantinopol, de arhiepiscopia de Justiniana Prima (sec. VI), de episcopiile din Scythia Minor (sec. IV-VI)) sau de episcopiile sud-dunărene de la Dârstor și Vidin (după 864). În aceeași perioadă, au putut activa aici episcopii "misionari" (periodeuți), trimiși de aceiași ierarhi bisericești din afara teritoriilor românești. Însă, odată cu secolul al X-lea, după cristalizarea formațiunilor politice românești (voievodate), locul "horepiscopilor" este luat treptat de episcopi. Putem presupune că în noua situație politică din jurul Anului 1000, când apar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și cnezatele Vladimir și Suzdal, pentru ca, în anii următori, să-și facă apariția și ierarhia ecleziastică latină în teritoriile ruse apusene, prin numirea de către papa Grigore IX a unui "episcop al Rusiei". Reușitele catolice în aria cumană și rusă, pătrunderea misionarilor dominicani până în regiunile Niprului și instalarea lor la Kiev, în 1229-1230, au purtat "avangărzile" misionare catolice până la marginea Europei, teritoriile dintre Volga și Ural, unde locuiau populații păgâne de seminții diverse, bulgari (Bulgaria Mare), unguri (Ungaria Mare). Zelul misionar al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pătrunderea misionarilor dominicani până în regiunile Niprului și instalarea lor la Kiev, în 1229-1230, au purtat "avangărzile" misionare catolice până la marginea Europei, teritoriile dintre Volga și Ural, unde locuiau populații păgâne de seminții diverse, bulgari (Bulgaria Mare), unguri (Ungaria Mare). Zelul misionar al călugărilor dominicani nu a dat înapoi în fața dificultăților și primejdiilor oricât de mari. Cu asentimentul papalității, dominicanii din regatul Ungariei s-au străduit să-i convertească pe ungurii păgâni de la periferia Europei, în a doua misiune din 1234-1235dominicanul Iulian
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]