2,945 matches
-
Numele personajului feminin a fost raportat la etimonul grecesc care înseamnă viață, adevărat fiind că domina bona a piesei e plină de vitalitate, însă în schița O conferință (1909) o regăsim într-o altă postură: este prezidenta Societății Protectoare a Muzelor Daco-Romane, a devenit venerabila madam Trahanache, trăiește mai mult la Paris, și în afară de asta este [...] ramolisită. Pentru postura ei de damă bună mai sugestivă ar fi raportarea la un Jupiter în fustă (Joe > Joițica), stăpînă într-un Olimp caricatural, balcanic
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
stil caricatural, în tragic, forme de groază și de tortură extreme." Se va fi gîndit subtilul critic la texte precum cel intitulat O conferință ("Mă sui la tribună, pe o estradă cu spatele la un perete pe care sunt reprezentate cele nouă muze în pitorești costume naționale românești. Dacă știam mai dinainte, veneam și eu în costum de ciobănaș, cu trei fluiere, unul de soc ce zice cu foc, unul de os ce zice frumos și unul de fag ce zice cu drag
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
victime, cochete, slabe, angelice, demonice", constată Simone de Beauvoir [1998, I, p.225]. Arhetipurile feminine care obsedează imaginarul artistic și literar al secolului al XIX-lea sunt definite că madona, înger sau demon [Michaud, 2002, p.149] sau că madona, muză și seducătoare [Higonnet, 2002, p.303]. Aceste stereotipuri artistice și ideologice sunt reprezentate la diferite niveluri ale culturii literare (literatura populară, periodica, beletristica) și vizuale (în publicitate, fotografii, ilustrații de carte, pictură, sculptură, producții artizanale etc.). Arhetipurile feminine nu se
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
literatura populară, periodica, beletristica) și vizuale (în publicitate, fotografii, ilustrații de carte, pictură, sculptură, producții artizanale etc.). Arhetipurile feminine nu se rezumă la reflectarea unui ideal de frumusețe, ele devin modele de comportament, mai mult sau mai putin rigide. Astfel, muză rămâne ceea ce fusese înainte: o figură alegorica sau incarnarea unei idei35 în mai mare măsură decât a unei persoane specifice. Imaginile de madona și seducătoare sunt la fel de abstracte și organizează feminitatea în jurul a doi poli: unul normal, ordonat și liniștitor
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
loc naturalismului defăimător. Personajul feminin este primul vizat în condamnarea românului idealist și al literaturii romantice în ansamblu. Imaginea femeii în literatura și arta secolului al XIX-lea a suferit metamorfoze mari. Spre sfârșitul secolului aproape nu mai întâlnim imaginea Muzei, Madonei sau Îngerului. Ele se preschimba spre sfârșitul secolului în soție morocănoasa, mama castratoare, amantă sufocanta, femeie insolenta, femeie devoratoare. Românul premodern, de la cel antic până la cel realist, se caracterizează prin valorizarea femeii că muză sau madona, ființa care guverneaza
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
aproape nu mai întâlnim imaginea Muzei, Madonei sau Îngerului. Ele se preschimba spre sfârșitul secolului în soție morocănoasa, mama castratoare, amantă sufocanta, femeie insolenta, femeie devoratoare. Românul premodern, de la cel antic până la cel realist, se caracterizează prin valorizarea femeii că muză sau madona, ființa care guverneaza destinele masculine. Această aureola a femeii va fi disputată de românul realist, care-i refuză femeii postura de erou, readucând-o în câmpul realului. Școală realistă caută să se lipsească de eroina. Personajul feminin este
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
1884) de Daudet. De la mijlocul secolului al XIX-lea femeia franceză își pierde aură și unicitatea culturală. Această pierdere este o pierdere dublă, lizibila și vizibilă în scenografiile femininului [Bugi-Glucksmann 1986, p.408-409]. Femeia este prima victimă în declinul valorilor: muză se transformă în model, femeia credincioasa într-o isterica, femeia naturală se reduce la fiziologie. Degradarea muzei, redusă la femeia care pozează sau la femeia de serviciu, se conturează în mai multe române, cum ar fi L'Œuvre de Zola
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Această pierdere este o pierdere dublă, lizibila și vizibilă în scenografiile femininului [Bugi-Glucksmann 1986, p.408-409]. Femeia este prima victimă în declinul valorilor: muză se transformă în model, femeia credincioasa într-o isterica, femeia naturală se reduce la fiziologie. Degradarea muzei, redusă la femeia care pozează sau la femeia de serviciu, se conturează în mai multe române, cum ar fi L'Œuvre de Zola, Fort comme la mort de Maupassant, Manette Solomon de Goncourt. Muză devine vulgara la naturaliști și înțepenita
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
naturală se reduce la fiziologie. Degradarea muzei, redusă la femeia care pozează sau la femeia de serviciu, se conturează în mai multe române, cum ar fi L'Œuvre de Zola, Fort comme la mort de Maupassant, Manette Solomon de Goncourt. Muză devine vulgara la naturaliști și înțepenita la simboliști. La naturaliști, mitul Muzei și al inspirației este demitizat prin tratarea grotesca a cuplurilor de artiști cu femei care nu-i înțeleg și mărturisește despre o profundă neînțelegere între sexe. Femeia, incarnare
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
sau la femeia de serviciu, se conturează în mai multe române, cum ar fi L'Œuvre de Zola, Fort comme la mort de Maupassant, Manette Solomon de Goncourt. Muză devine vulgara la naturaliști și înțepenita la simboliști. La naturaliști, mitul Muzei și al inspirației este demitizat prin tratarea grotesca a cuplurilor de artiști cu femei care nu-i înțeleg și mărturisește despre o profundă neînțelegere între sexe. Femeia, incarnare a Naturii, este proscrisa din universul artei, chiar și atunci când face parte
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
parte din Wilhelm Meisters Wanderjahre, a descris Castalia, o federație de școli de elită, rupte de „zgomotul și furia” istoriei și specializate în promovarea unei culturi elevate și idealiste 2. Castalia, care își luase numele de la izvorul parnasian sfânt pentru muze, era simbolizată de „jocul cu mărgele de sticlă”, o misterioasă lingua sacra, un joc al minții care sintetiza într-un mod ezoteric cele mai înalte realizări spirituale ale umanității. Hesse nu ne oferă prea multe detalii tehnice legate de jocul
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
-ul, îi întărește propria conștiință națională. La Roma, trăiește o dragoste spiritualizată, în manieră petrarchizantă, prelungită în opera sa poetică, pentru Bianca Milesi, o milaneză cultivată, cu vederi liberale și atașamente carbonare, ce împărtășea sentimentele „misogalliste” ale lui Vittorio Alfieri. Muza va fi numită, în spirit arcadizant, Leuca (Leufca, Lefca) și Cinzia, în timp ce poetul lua pseudonimele Alvir, Alviro Corintio-Dacico, Alvir Dachienu (Alviru Dacianu). Prin poeziile de dragoste compuse în italiană și sonetul ocazional, pe o temă la modă (zborul cu aerostatul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
manuscrise - cel mai compact fiind Alăuta a lui Alvir Dachienu (1819-1820) - de poetul-editor devenit un personaj oficial, chiar aulic, incompatibil cu revărsarea sentimentală a „cântecelor” de tinerețe. Scrise sub influența literaturii anacreontice și a curentului arcadic, idilele pastorale, inspirate de muze artificiale (Filide, Silvia, Tirsi), având o imagistică bucolică și convențională, se contaminează de lirismul autohton al cântecelor de lume, de „alăută”. Nu lipsesc tânguirile la modă, suferințele afectate, patimi exagerate („urgia” amorului), șantajul sentimental („dorita moarte”): Rugă cătră Amor, Cântec
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
actul de creație poetica un arc peste timp, o reîntoarcere la "faptul poetic inițial: cunună înflorita și Lira"4, prin care, înțelege o anumita "atitudine rapsodica"5. Însă aiodos-ul antic apare adesea posedat de un furor poeticus și, inspirat de muze, glasul lui este, de aceea, profetic, iar el este văzut drept un mesager al zeilor. În "Republică", dar, mai ales, în "Ion", critică platoniciana, la care poetul român pare să adere, vizează tocmai acest aspect: dezvăluie alteritatea fundamentală a creației
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
află în mințile lor - cu sufletul poeților lirici, după propria lor mărturie, se petrece același lucru. Într-adevăr, nu ne spun oare poeții că își sorb cântările din undă izvoarelor de miere care curg în anume grădini și vâlcele ale Muzelor și ni le aduc nouă, întocmai că albinele, plutind și ei la fel în zbor? Poetul e o făptura ușoară, înaripata și sacra, în stare să creeze ceva doar după ce-l pătrunde harul divin și își iese din sine, părăsit
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
unui meșteșug spun ei, în creația lor poetica, atâtea lucruri frumoase despre faptele de care se ocupă, ci printr-un hâr divin, fiecare dintre ei este în măsură să creeze poezie frumoasă numai în genul în care i-a dat Muză avânt: unul ditiramb, altul encomii, altul versuri pentru pantomime, altul poeme epice, altul iambi, în rest însă fiecare nu este decât un neputincios 6. Ulterior, Romantismul, după cum știm, a "sacralizat" poetul și l-a consacrat drept "preot al acestei religii
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
O bună parte din aceste teme ce l-au preocupat îndelung pe poetul român și ele se regăsesc în conferința despre Arthur Rimbaud, ținută șaptesprezece ani mai tarziu, în 1947, dovadă că, deși Ion Barbu încetase să mai răspundă chemărilor muzelor, interesul său pentru poezie a rămas viu. Conferință pare să reia firul meditației barbiene asupra creației și cunoașterii poetice și a relației acesteia cu știința, de acolo, de unde o lașase în parafrază din 1931, si sa o conducă mai departe
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
bard, el se pune în locul eroului și combină independent cu ajutorul propriei imaginații, laudă faptelor strămoșilor eroului; reînvie mituri străvechi, ori exprimă propria și profundă lui viziune asupra vieții, bogăției, puterii, asupra a orice este măreț și onorabil, sublimitatea și farmecul Muzelor, dar, mai presus de toate, demnitatea bardului. În consecință, în poemele sale, el nu este prea preocupat de onoarea eroului a cărui faima o răspândește în acest fel, cât să se facă el însuși auzit, ca poet. Nu el are
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
titlul, Jocului secund (1930), incluzând a selecție personală foarte severă (doar 32 de texte) a unor poeme publicate anterior și doar câteva creații noi, un fel de "cântec de lebădă" a celui care avea să renunțe aproape definitiv la chemarea muzelor, și pare să încheie, astfel, o mirabila decadă de creație literară. Gestul este desigur, dramatic, dar nu chiar atat de singular, printre cei de la a caror tradiție poetica se revendică: să nu uităm abandonul, subit și fără întoarcere, al muzei
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
muzelor, și pare să încheie, astfel, o mirabila decadă de creație literară. Gestul este desigur, dramatic, dar nu chiar atat de singular, printre cei de la a caror tradiție poetica se revendică: să nu uităm abandonul, subit și fără întoarcere, al muzei poeziei, de către Arthur Rimbaud, ori tăcerea de aproape două decenii, autoimpusa și riguros respectată, a lui Paul Valéry, ambele de neînțeles. Cea mai plauzibilă explicație rămâne, totuși, cea dată de poetul însuși. Cel care credea sincer că "faire difficilement des
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Către români, Cântecul gintei latine, Santinela română), Iosif Vulcan, Dimitrie Bolintineanu ș. a. Din 1867 va funcționa și o orchestră, iar din 1873 un cor. La 15 mai 1868 se decide ca societatea să editeze și o publicație săptămânală, purtând titlul „Muza română”, revistă manuscrisă care va apărea în 1870. Biblioteca societății deținea în 1881 peste cinci sute de volume, iar în 1925 mai mult de o mie. Și diversificarea activităților cultural-politice ale asociației era urmărită cu îngrijorare de autorități. Ministerul Cultelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289760_a_291089]
-
săi, cărora le-a angajat și guvernantă, fiul Eugen având, spre exemplu, o guvernantă de origine elvețiană. Revelatoare sunt paginile despre tânărul E. Lovinescu, despre eroinele lui Anton Holban, în fine, portretul făcut lui Vasile Lovinescu. O altă carte, Orașul muzelor (2002), subintitulată Case și locuri memoriale la Fălticeni, extinde cercetarea urmărind destine ale unor personalități ca Mihail Sadoveanu, Anton Holban, Artur Gorovei, Virgil Tempeanu, Aurel George Stino, Nicolae Labiș ș.a. Edițiile Simion Florea Marian și corespondenții săi (1991) și Simion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286774_a_288103]
-
de care s-a bucurat din partea a numeroși contemporani ai săi. SCRIERI: Știința în Bucovina. Ghid biobibliografic (în colaborare), II-III, Suceava, 1983-1984; Pagini bucovinene (1982-1986). Indice bibliografic (în colaborare), Suceava, 1987; Lovineștii, îngr. și pref. Constantin Severin, Iași, 2001; Orașul muzelor (Case și locuri memoriale la Fălticeni), îngr. Constantin Severin, pref. Constantin Ciopraga, Suceava, 2002. Ediții: Simion Florea Marian și corespondenții săi, pref. Iordan Datcu, București, 1991 (în colaborare cu Petru Froicu); Simion Florea Marian în amintiri, mărturii, evocări, Suceava, 1997
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286774_a_288103]
-
evocări, Suceava, 1997. Repere bibliografice: Emil Satco, „Lovineștii” - o excelentă carte de Eugen Dimitriu, „Monitorul de Suceava”, 2001, 26 martie; Iordan Datcu, Pagini biografice despre Lovinești, ALA, 2001, 592; Ion Beldeanu, Privind dincolo de vreme, CL, 2002, 12; Gheorghe Giurcă, „Orașul muzelor”, „Bucovina literară”, 2003, 1. I.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286774_a_288103]
-
intim al autorului: ea știe să trezească sentimente copleșitoare, dureroase, dar stârnește și compasiunea și admirația, ei îi este închinată capodopera boccaccescă. Femeia joacă un rol multiplu și se înfățișează în mai multe ipostaze: centru al preocupărilor artistice ale creatorului, muză permanentă, generatoare a celui mai nobil sentiment, iubirea. Pentru Boccaccio viața are sens numai sub semnul dragostei, cea care eliberează din suflet energiile latente. De altfel, destinul, dragostea și inteligența sunt forțele care domină cert universul diegetic al Decameronului și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]