5,154 matches
-
captură. Etica postmodernă Postmodernismul pune următoarea întrebare: ce s-ar întâmpla cu semnificația eticii în afara paradigmei subiectivității suverane? Există două variante legate de etică ce se dezvoltă ca urmare a reflecțiilor postmoderne asupra relațiilor internaționale. Una dintre ele contestă descrierea ontologică pe care se bazează argumentele etice tradiționale. Ea avansează o noțiune de etică ce nu se sprijină pe o limitare rigidă și fixă între interior și exterior. Cealaltă idee se centrează pe relația dintre bazele ontologice și argumentele etice. Ea
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
dintre ele contestă descrierea ontologică pe care se bazează argumentele etice tradiționale. Ea avansează o noțiune de etică ce nu se sprijină pe o limitare rigidă și fixă între interior și exterior. Cealaltă idee se centrează pe relația dintre bazele ontologice și argumentele etice. Ea se întreabă dacă ontologia trebuie să preceadă etica. Prima abordare este înaintată cel mai complet de Ashley și Walker (1990) și Connolly (1995). Fundamentală cercetării lor este o critică a credinței învestite în frontiere. Din nou
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
ca o condiție ce face posibilă lumea ființelor. Levinas oferă o nouă descriere a ontologiei astfel încât ea este inevitabil legată de, și îndatorată, eticii, și este liberă de impulsuri totalizatoare. Gândirea lui este în opoziție cu toate formele de imperialism ontologic și politic sau de totalitarism (Levinas 1969: 44; Campbell 1998a: 192). În schema lui Levinas, subiectivitatea este constituită prin, și ca, o relație etică. Efectul abordării lui Levinas este că reanalizează noțiunile de subiectivitate și responsabilitate în lumina unei etici
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
să aplice logica teoriei economice raționaliste în relațiile internaționale, însă au ajuns la concluzii radical diferite legate de posibilitățile de cooperare internațională. A doua dezbatere a fost între raționaliști și teoreticienii critici, aceștia punând sub semnul întrebării asumpțiile epistemologice, metodologice, ontologice și normative ale neorealismului și neoliberalismului, pe când ceilalți îi acuzau pe adepții teoriei critice că viziunea lor despre relațiile internaționale "din lumea reală" nu are substanță. De la sfârșitul Războiului Rece, aceste axe de dezbatere au fost înlocuite de alte două
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
identitățile și interesele lor nu sunt deloc formate sau constituite prin interacțiune socială. Provocarea teoriei critice În vreme ce neorealiștii și neoliberalii s-au angajat într-o ceartă de familie raționalistă, teoreticienii critici au pus sub semnul întrebării înseși bazele proiectului raționalist. Ontologic vorbind, ei au criticat imaginea actorilor sociali ca fiind cea a unor atomiști egoiști, ale căror interese sunt formate anterior interacțiunii sociale, și care intră în relațiile sociale doar pentru scopuri strategice. Ei argumentau că actorii sunt fundamental sociali, că
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
ei, cu entuziasm, noua perspectivă, deplasând-o de la periferie spre curentul principal al dezbaterii teoretice. Ecou al diviziunilor din cadrul teoriei critice internaționale, constructiviștii sunt împărțiți între moderniști și postmoderniști. Oricum, cu toții au încercat să articuleze și să exploreze trei afirmații ontologice legate de viața socială, afirmații despre care ei pretind că spun mai multe despre politica globală decât asumpțiile raționaliste rivale. Mai întâi, în măsura în care se poate spune că structurile pot modela comportamentul actorilor politici și sociali, fie ei indivizi sau state
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
un loc în care actorii își urmăresc în mod rațional interesele, constructiviștii o văd ca pe un domeniu constitutiv, locul care îi generează pe actori ca agenți sociali și politici cunoscători, domeniul care îi face ceea ce sunt. Văzând aceste angajamente ontologice, este clar de unde vine numele de "constructiviști", întrucât ei subliniază determinanții sociali ai agentului și ai acțiunii sociale și politice. În anii '90 au evoluat trei forme diferite de constructivism: constructivismul sistemic, cel la nivel de unitate și cel holist
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
un dușman constructivist comun. Afirmarea constructivismului a înlocuit, de asemenea, dezbaterea dintre raționaliști și teoreticienii critici internaționali. Vehemența provocărilor epistemologice, metodologice și normative ridicate de teoreticienii critici împotriva raționalismului nu a scăzut, însă afirmarea constructivismului s-a concentrat pe probleme ontologice și empirice, împingând dezbaterea metateoretică din anii '80 către marginile scenei. Miezul dezbaterii ce animă acest domeniu se învârte în jurul naturii acțiunii sociale, importanței relative a forțelor normative versus materiale, echilibrului dintre continuitate și transformare în politica mondială și unei
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
cercetătorii Relațiilor Internaționale să poată recunoaște și înțelege noi fenomene politice cum sunt actele antisistem din 11 Septembrie și terorismul transnațional în general. Prima generație de teoreticieni feminiști în Relațiile Internaționale de la sfârșitul anilor 1980 a căutat să conteste orientarea ontologică și epistemologică convențională din domeniu, angajându-se în așa numita "a treia dezbatere" dintre teoreticienii pozitiviști și cei postpozitiviști din Relațiile Internaționale, temă discutată în capitolele precedente. În acestă dezbatere, teoreticienii feminiști au contestat natura exclusivistă, stato-centrică și pozitivistă a
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
schimbătoare. Este neuniform și non-consensual; este un domeniu complex cu multe dezbateri interne" (Sylvester 2002: 269). Feminismul din Relațiile Internaționale demonstrează că este posibil să faci cercetare și să emiți judecăți normative, în ciuda faptului că nu există puncte de plecare ontologice date pentru teoriile din Relațiile Internaționale (Sylvester 1994b: 317). Identitatea și solidaritatea feministă sunt problematice deoarece atingerea scopului normativ al feminismului, de înlăturare a genizării în relațiile sociale și politice, depinde, în mod paradoxal, de organizarea lor politică pe bază
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
ar fi Schumacher. Ecocentrismul Un principiu de bază al ecologismului internațional este respingerea eticii antropocentrice în favoarea unei abordări ecocentrice. În viziunea lui Eckersley, ecocentrismul prezintă câteva trăsături esențiale. Din punct de vedere empiric, el implică o perspectivă asupra lumii compusă ontologic din interrelații, mai degrabă decât din entități individuale (1992:49). Toate ființele sunt "implicate fundamental în relații ecologice" (1992:53). Prin urmare, nu există criterii convingătoare care ar putea fi utilizate pentru a face o distincție clară și rapidă între
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
românești.) Hermeneutica făcută spiritului polemic nu este deloc străină de anumite fundamente metafizice. De altminteri, în prima parte a eseului, unde analizele conturează profilul omului polemic, exegeta face o arheologie a polemicii și dezvăluie ceea ce s-ar putea numi straturile ontologice ale acesteia. Bunăoară, relația osmotică dintre identitate și alteritate este aceea care face să irupă la un moment dat, în atitudinile comportamentului uman, spiritul polemic, figura acestuia din urmă profilându-se dinspre fondul magmatic al ființei umane, un aluat tensionat
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
17, fie că e privită deopotrivă ca metodă și artă, fiindu-i atașat un "cod aristocratic prin care se acordă adversarului un rol retoric"18, fie că, o dată cu Nietzsche, "polemica devine actul filosofic prin excelență", sau, după Hegel, însuși "motorul ontologicului", raportul dintre filosofie și polemică relevă natura lor consubstanțială. Alain Roger remarcă dualitatea acestui raport, operând o distincție între forma exterioară, de "dispută", a polemicii filosofice ("polemica în calitate de judecată culminează cu Nietzsche") și cea "interiorizată", care rezidă în dinamica evolutivă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cea de a doborî un concurent într-o luptă publică" reprezintă "cele două forțe motrice ale jocului social"), identificabile în toată istoria socială a omenirii, competiția fiind unul din elementele structurante ale dinamicii comunitare. Metamorfozele polemicii țin de înseși mutațiile ontologice și axiologice în raportul "eu" individual "eu" social. Pe de altă parte, intruziunea substanței lirice în discursul gazetăresc a avut ca rezultat o fecundă metisare a mesajului care, ulterior, a devenit produsul exotic al literaturii așa-numite, de frontieră (Silvian
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a-i pune în lumină dinamismul semantic. Scriitorul, atunci când polemizează explicit, comunică și se comunică în egală măsură, pentru că asumarea individuală a evenimentului, precum și reprezentarea subiectivizată a acestuia presupun operații de integrare a realității date nu doar în universul său ontologic, ci mai ales în planul sensibil al valorizărilor proprii: etice și estetice. Mai mult, în textul publicistic, orice scriitor va fi tentat să depășească finalitatea pragmatică tocmai printr-o foarte atentă utilizare a materiei prime de care dispune: limbajul. Acest
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de a pretinde remedierea "pe calea armelor"), abominațio, figură destinată să provoace enunțiatarului o aversiune extremă față de subiectul vizat, cataplexis, prin care enunțiatarul este amenințat cu pedeapsa, și ara ("repulsia se combină cu imprecația"). Perceput astfel, lirismul dobândește o dimensiune ontologică, fiind generat de atitudinea negatoare a pamfletarului în raport cu lumea exterioară, aflată în derivă. De aceea, artistul va căuta întotdeauna să-și individualizeze revolta pentru că gestul său public reprezintă, înainte de toate, rezultatul unei implicări bidimensionale: estetice, prin arhitectura și forma expresivă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
copie decât în original. Punct de inversare a valorilor din amonte și din aval, care face conceptibilă estetica prin despărțirea de teologie. Înainte de acest punct, există artizani. După, artiști. Ideea de creație artistică s-a construit împotriva celei de creație ontologică, însă modelânsu-se formal după aceasta. Arta este o ontologie inversată prin primatul reprezentării asupra prezenței (Proust: "Realitatea nu se formează decât în memorie"*). Sau al umanului asupra divinului. Altfel, mâna omenească nu-i bună decât să imite ideea divină. Traducere
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
scurtează (de la -30000 la -3000) perioada magico-religioasă a idolului (cioplit și pictat) la culturile propriu-zis istorice despre care s-a păstrat o documentație scrisă: Imperiul Vechi egiptean și primele dinastii mesopotamiene. Mediologul nu are aceleași criterii ca istoricul. Ca valoare ontologică, el nu vede o cezură fundamentală între Luxor, Parthenon și catedrale. Statuile romane încrustate cu aur și pietre prețioase ca aceea a Sfintei Foy străluceau ca și statuile criselefantine (aur și fildeș) ale Greciei antice. Ochiul unui vizitator în vârstă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cel puțin această diminutio capitis. Evidenta creștere a puterii artistului ca individ, care marchează în mod clar intrarea în era artei a se vedea, după "divinul Michelangelo", înnobilarea lui Tițian de către Carol Quintul -, are ca revers o scădere a puterii ontologice, a prezenței reale în creațiile lui. Frumusețea este o magie ratată sau refuzată. Așa cum muzeul este pubela credințelor culturalo-degradabile, arta este ceea ce-i rămâne credinciosului când imaginile sacre nu mai pot să-l mântuiască. La suprafață, imaginea nu a avut
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
unui obiect anterior, este inversul. Evitând opoziția între ființă și aparență, între simulacru și real, imaginea infografică nu mai trebuie să mimeze un real exterior, fiindcă produsul real va trebui s-o imite pe ea pentru a exista. Toată relația ontologică prin care, încă din timpul grecilor, era devalorizat și dramatizat în același timp dialogul nostru cu aparențele este acum răsturnată. Acel "re" din reprezantare se pierde în punctul final al lungii metamorfoze, pe parcursul căreia lucrurile deja apăreau tot mai mult
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lui Christos ori a unui sfânt), era ea însăși unică (atât de puțin interschimbabilă încât putea să poarte un nume, ca o persoană umană). Spirala imaginilor ne face să trecem din nou prin aceleași puncte, dar nu la același nivel ontologic. Pentru cel care se ruga, vederea icoanei era deificantă, iar lucrul cu care ea căuta să se asemene nu era din lumea aceasta. Vederea imaginilor noastre de actualitate nu oferă decât o deschidere spre lumea profană tocmai cea pe care
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ierarhiei, și aceasta pentru că nu există alt ceva decât Unul (care nu poate fi limitat de nimic) și mul ti plul întemeiat de/prin el. Aceste argumente au fost rafinate în teologia iudaică, creștină și musulmană sub forma „argu mentului ontologic“ pentru a dovedi existența lui Dum nezeu. Unul este dincolo de toate și toate câte sunt există prin el. Unirea cu Unul instituie o nouă privire asupra lumii, care transfigurează multiplul, restaurându-l, prin lumina și transparența legăturii sale originare cu
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
un cauzativ; el înseamnă să faci-unul, să faci să devină unul, să unifici. Este de la sine înțeles că, pentru monoteismul abstract care constă în a te exprima asupra conceptului de Dumnezeu, unitatea acestuia nu poate fi privită ca rezultând ontologic din tawhîd-ul omului.“ Această experiență individuală, personalizată și unică, fie este realizată prin utilizarea „instrumentarului“ pus la dispoziție de o tradiție anume, asumată ca atare, fie va întemeia ea însăși, prin „externalizare“, un rit, o practică ori o nouă tra
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
2), încredere și ascultare față de cuvântul lui Dumnezeu (Rom. 10, 17), acceptarea personală a Evangheliei lui Hristos (Ioan 6, 69), principiu al unei vieți noi în Duhul Sfânt și al libertății spirituale (Gal. 3, 2, 14; In. 3, 18), relație ontologică cu Hristos (Efes. 3, 17), cauză și putere a faptei bune, fără de care este inactivă (Iac. 2, 14-26), izvor al virtuților creștine nedespărțit de nădejde și iubire (I Cor. 13, 13: Gal. 5, 6; I Tes. 3, 6), condiție indispensabilă
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
de mai bine de două decenii încoace, gândirea socio-politică îl plasează în "postmodernitate". În condițiile în care, într-o astfel de lume, categoriile gândirii înseși sunt redimensionate, și conceptele cu care operez pe parcursul acestei cercetări intră în sfera unei "nesiguranțe ontologice". Propunându-și să evalueze în ce măsură este posibilă o recuperare postmodernă a ideologiei, capitolul final al cărții pleacă de la scenariile pesimiste care au vizat nu doar conceptul aflat în discuție, ci și problema cunoașterii. Căci gândirea postmodernă anunță, cumva în tandem
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]