5,719 matches
-
astfel rânduite, încât puterea să îngrădească puterea". Suveranitatea este indestructibil legată de ideea de reprezentare, pe care Rousseau nu o accepta: suveranitatea fiind exercițiul voinței generale, nu poate fi cedată. În acest fel el răstoarnă principiul fundamental al monarhiei absolute. Ostil atât monarhiei absolute cât și democrației reprezentative, susținea că ideea de reprezentare este modernă și provine din guvernarea feudală 73. În modelul pe care l-a creat, poporul elaborează legile, stabilit într-un corp politic (Parlament) iar "guvernământul", compus din
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
-și expune nemulțumirile regelui, care îl va dizolva după câteva săptămâni: a fost "Parlamentul cel scurt". Regele relua războiul contra Scoției fără noile mijloace financiare, dar în lipsa acestora se va resemna și, în luna noiembrie, convoca un nou Parlament, la fel de ostil lui Carol I. Parlamentul va aproba mai multe legi destinate să le apere drepturile contra puterii regale, în special "Marea Mustrare". Ea va interzice regelui să îl dizolve, deschizând perioada numită "Parlamentul cel Lung" (Long Parliament, 1640-1653)251. Lupta dintre
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
ai orașelor și cetăților au refuzat să le aprobe. Iritat, fiind și sub presiunea timpului, Carol I a mutat adunarea la Coruńa, unde prin prezența fidelilor săi va obține subsidiile necesare 292. Regele era hotărât să împiedice repetarea unor acte ostile cerințelor sale, în special în domeniul fiscal. În acest scop va întruni în anul 1525 un Cortès la Burgos, în care a reglementat puterile reprezentanților orașelor prin adoptarea renumitei Carta de procuracion o de ortogamiento de poder que al ayuntamiento
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
atribuțiile judecătorești ale vechii Adunări de stări. În raporturile sale cu Adunarea stărilor, Domnia deține acum o poziție superioară. Rostul domnului în desemnarea membrilor Sfatului de obște este decisiv, iar intenția de a-l transforma într-un organ supus, puțin ostil, este însoțită de pretenția ca stările să-i fie asociate și să confere suport legal hotărârilor politice. Nimic nu ar putea fi mai fals însă, decât să reducem raporturile dintre puterea domnească a fanarioților și boierilor la aparența unui acord
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
același energetism întunecat al demonicului ce pândește spectacolul sumbru al unei existențe total lipsite de fiorul transcendenței sacre. Nu e nevoie de nicio altă tentativă de explicitare a tragismului emanat de această conștiință a însoțirii perpetue cu un alter demonic, ostil și funest. Pe acest fundal cât se poate de liric în profunzime, energumenul Constantin Acosmei a știut, în orice caz, să-și joace pe viață și pe moarte cartea plină de spectre și umbre ale funestului. S-ar putea ca
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
insurgenței dublu orientate: pe de o parte, ea ar presupune angajarea decisă în direcția cartografierii unui real proiectat istoric și socio-politic, pe de altă parte, ea ar articula o poetică a rezistenței față de ceilalți dușmani, invizibili, dar nu mai puțin ostili, ai ființei poetice. Prima direcție este vizibilă în textele din primul grupaj al volumului, Prostul satului și visul Îngerului ideologic, acolo unde perspectiva asupra lumii contemporane este aceea, necruțătoare, a unui cronicar fidel al mizeriei, imposturii și kitschului unei lumi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
atunci nu trebuie nimic pus în scenă, nu este nevoie să te joci sau să zappezi prin poeme, oricât de ingenios ai face-o. Nu-ți rămâne decât alternativa de a transcrie viața și visele, a acelei piețe imense și ostile și a acelor învăluitoare și imateriale prezențe care te ajută s-o traversezi. Se vorbește pe ici pe colo, se șoptește pe la colțuri ca într-o mare catedrală părăsită, dezmorțindu-se ușor la zvonul investirii unui sacrament distinct de tot
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de scrisori (Scrisoare dintr-un ceainic mic, Scrisoare pe trecerea de pietoni, Scrisoare insulară) sunt valorificate cu precădere motivele subsecvente eroticii agonice. În carte sunt recognoscibile, bunăoară, despărțirea ca ruptură de Celălalt, intruziunea în relația aproape epuizantă a unei alterități ostile, absența actuală ca o rană, stigmatul amintirilor dureroase. Pelicula amoroasă, sfârșitul relației și aclimatizarea treptată cu noua stare de fapt a femeii se proiectează însă pe un ecran original, în ciuda influențelor expresioniste ale recuzitei lirice. Atrag atenția în special "sufletul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îmi duc umbra bolnavă de rău/ de aer/ de vântul plin de pulberea zilei/ de pulberea nopții/ bolnavă de gol". Tot pe ideea de sfâșiere, de ruptură permanentă dintr-un sine căruia nu îi este străină alteritatea interioară, perceperea străinului ostil ce încearcă evadarea dintr-un sine multiplu, dar egal zbuciumat, este construit poemul Non plus ultra: "eu vin/ pornind de la zero/ desculț/ vin îmbrăcat simbolic// în coastele veacului/ însângerat de un sfârșit/ enigmatic// acesta-i cuvântul/ strigătul verde/ oblic pe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
altă parte de relația dintre poezia romantică și cea a lui Quasimodo. Este binecunoscut faptul că unii veriști, chiar Giovanni Verga, au beneficiat de înrâurirea lui Leopardi, a cărui viziune cu privire la natură că mama vitregă are un corespondent în natură ostilă verghiană.53 În românul Familia Malavoglia progresul este asemuit cu un mecanism care îi zdrobește și îi macină pe cei slabi, opinie care amintește de scepticismul recanatezului cu privire la cuceririle modernității și de disprețul sau față de ideea de destin glorios al
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
trei mari nume ale poeziei italiene din prima jumătate a secolului douăzeci, se poate afirma că, în ciuda inovațiilor, din versurile quasimodiene nu lipsesc ecouri montaliene și ungarettiene. Cu cat acestea erau scoase în evidență mai mult, cu atat era mai ostilă atitudinea autorului nostru față de acei critici sau recenzenți care le punctau. Quasimodo combătea deschis și vehement orice încercare (chiar și justificată) de a apropia creația să de a altora, fie aceștia chiar nume de prim rang. Scrierile sale ulterioare de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
durerii, sporite de imposibilitatea de a dialogă cu fata ascunsă a lumii. Pentru ambii nașterea omului, trezirea să la viață lumeasca, ia forma contaminării lumii inocențe a originilor, marcând începutul degradării unei stări armonioase.293 Trezirea omului într-un univers ostil capătă la Quasimodo aspectul unei tainice metamorfoze plasate la îngânarea nopții cu ziua. Noaptea primordială anterioară curgerii existenței, vreme a întunericului și a haosului elementelor, tărâm al oniricului, al tăcerii prenatale e conotată pozitiv în versurile sicilianului ce rezervă tonurile
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
că suflu al furtunii în La nunta surorii Paolina: În lupta sprinten / se-aruncă vântul și pe cer la pândă / stau nori de plumb și-n munți răsună glasul / furtunii (vv. 50-53) unde reprezintă un element descriptiv dinamic al naturii ostile, dar și în Fragmentul XXXIX, întâi ca prim semn al dezlănțuirii stihiilor (v. 38), apoi că manifestare a extremei violente a acestora (v. 57), în final că suflu domol al atmosferei de liniște de dupa furtună, ce anunță tema centrală a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
natură / ce m-a creat durerii (Seara zilei de sărbătoare, vv. 12-15).394 Între privitor și scenă din fața ochilor săi: femeia și natura perfect consubstanțiale în noapte se deschide o distanta insurmontabila, amplificata în fragmentul imediat următor de imaginea universului ostil. Quasimodo, dimpotrivă, nu aprofundează în vers meditația asupra naturii, limitându-se să creioneze în ochii iubitei cadrul nocturn sinestezic: Tainica / noaptea ploilor de calde luni // îți doarme în priviri (Delfică).395 Uneori accentul cade pe distanță deschisă de somn între
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cel tânăr sau Safo din Ultimul cânt al lui Safo sunt, cel dintâi proiecția dorinței de a stabili vechile valori republicane, iar cea din urmă oglindă condiției existențiale a poetului: ființă tânără chinuita de lipsă dragostei și hăituita de natură ostilă.479 Dintre personajele din vechime cu care găsește consonante Quasimodo le preferă pe cele mitologice, oprindu-se mai cu seamă la figură lui Polifem, pe care îl numește isolano antico și în al carui primitivism întrevede natură instinctuala și puritatea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
filonului romantic, precum predilecția pentru peisajul nocturn, lunar și tema trecutului valorizat în defavoarea prezentului, nu întâlnim nici peisaje ale naturii dezlănțuite, nici tonul patriotic, impetuos din unele versurile leopardiene; prin urmare nu regăsim nici toposul discutat cu semnificația de element ostil al naturii, nici ca instrument al maniei zeilor. 349 Observația îi aparține lui Giorgio Baroni, Tempo e tempo, Ungaretti e Quasimodo, ISU Università Cattolica, Milano, 2002, p. 56. E perché l'aure inferme / zefiro ravvivi; credano îl petto inerme / gli
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
prede fanciulle siciliane. (...) Voglio essere siciliana. Anche tu che ți aggiri per i monti della Sicilia, dea di Ertice, vieni în aiuto alla tua poetessa. O forse una cattiva sorte mantiene fino alla fine l'andamento iniziale e rimane sempre ostile nel suo corso. Non ebbi îl ritegno a percuotermi îl petto e a gridare con i capelli scarmigliati. Poi mi lamento che îl sonno mi abbia abbandonata e vado în cerca di boschi e di caverne, sono trascinata la, fuori
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
le impună propriul model "cu țeava armei", considerînd că democrația poate fi instalată peste noapte prin transplantul de instituții americane, care acasă au avut nevoie de secole pentru a deveni funcționale. Astfel, "imperiul fricii produce un imperiu marcat de frică, ostil atît libertății, cît și securității". Zelul misionar al fostului președinte Bush, moralitatea sa de "cow-boy dogmatic" exacerbează în mod încăpățînat militantismul american prin cultivarea intensă a unor "mituri utile", cum sunt autonomia americană, virtutea americană, democrația americană, inocența americană, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
de invidie și chiar ură. În consecință, S.U.A. se confruntă cu un paradox unic: deși sunt singura supraputere mondială, americanii se simt mai amenințați ca niciodată. Riscurile sunt reale, iar o Americă se poate transforma într-o fortăreață izolată și ostilă, aflată tot timpul în atare de asediu. Pentru a nu se întîmpla așa ceva, politica S.U.A., și în primul rînd cea externă, trebuie să se schimbe, să devină mai înțeleaptă, mai responsabilă, evitînd militarismul excesiv și înțelegînd interdependențele globale, care vin
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
euthanasii schopenhaueriene în spiritul ei adevărat, Liviu Rusu se bucură de legitimarea pe care descrierea insulei o oferă anti-pesimismului. În centrul nuvelei par să guverneze ideile lui Shopenhauer despre sihăstrie, îndepărtarea din lume, reprimarea instinctelor și mai ales "o categorie ostilă față de iubire" (1981, 56). Însă pensula care desenează tabloul este înmuiată în atâta gândire pozitivă, ca să ne exprimăm astfel, încât comparatistul se minunează: "ce splendoare de viață pentru a reprima pornirile vieții!", concluzionând: "Acesta este cu adevărat Eminescu. Motivele shopenhaueriene
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de altfel , victima sa colaterală, la un alt nivel. El își caută parteneri sufletești, indivizi aparținători civilizației consacrate, care să-l accepte și să-l prețuiască în dimensiunea lui umană, nu militară. Europa rămîne pentru acest egiptean dislocat un interval ostil și străin, unde percepția sa subsidiară, creionată din-colo de strălucirea superficială a gloriei sociale și politice, este aceea de barbar. "Partenerii sufletești", martorii recunoașterii și acceptării lui ca individ în Veneția, sînt, pe rînd, Desdemona (prin dragostea ei sinceră) și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Liberale, este forțat de mult prea impetuoasa lui soție să accepte, în casă, prezența unei chiriașe neobișnuite. E vorba de nemțoaica Irmgard Müler, studentă la colegiul tehnic unde predă protagonistul. La descoperirea chiriașei (de o frumusețe ireală), Wilt, deși inițial ostil, cade în transă erotică aproape instantaneu. Fascinația sa nu durează însă prea mult. În scurtă vreme, poliția (în rîndurile căreia îl recunoaștem și pe vechiul nostru amic Flint!) și trupele speciale îl atenționează pe profesor că domnișoara studioasă Irmgard este
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mai puțin individuat și tocmai de aceea mai autentic. ‹‹Celălalt›› nu putea fi descoperit prin perceperea a ceea ce desparte, ci a ceea ce unește”. Altul decât noi Înșine - ca și altceva decât propria noastră cultură - nu este ceva neapărat inferior sau ostil ci, cel mai adesea, sursă de Îmbogățire a orizontului propriu de trăire și cunoaștere. Pentru a Înțelege aceasta va trebui să Începem dificila și Îndelungata ucenicie a existenței „Împreună”, dar În diferență: „A trăi cu celălalt, a trăi În calitate de celălalt
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
cel mai adesea să admită că este. Cuvântul Îi servește În primul rând pentru a-și disimula sau justifica agresivitatea. Cuvântul este dat ca să ascundă intențiile - ne atrăgeau atenția anticii. Nu arareori mesajele de pace, de bune intenții ascund gânduri ostile sau preocupări războinice. Si vis pacem, para bellum - ne avertizau Înaintașii noștri romani. Violența este Întotdeauna prezentă dar „ea este deasemeni Întotdeauna disimulată” afirmă unul din clasicii analizei fundamentelor violenței, René Girard. A scoate la vedere partea ascunsă a violenței
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
viață este valabil și pentru marile ansambluri ale omenirii, pentru popoare și state.” Trebuie să Învățăm respectul pentru celălalt ca și pentru altceva decât propria noastră experiență culturală. Altceva decât propria noastră experiență umană nu este ceva neapărat inferior sau ostil ci, cel mai adesea, sursă de Îmbogățire a orizontului propriu de cunoaștere și trăire. Pentru aceasta trebuie Însă să ne autoeducăm În sensul ținerii sub control a prejudecăților, a stereotipiilor și idiosincrasiilor culturale proprii pentru că nu este ușor să recunoști
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]