KorAP: Find »[drukola/base=palid & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...110 111 112 ...261 >

6,523 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

fiecare seară, a unui neîntrerupt șuvoi de bilețele, flori, cărți de vizită, venind de la toate mesele. Vesela și incoruptibila pradă, un fel de momeală ațâțătoare a localului, reapărând, râzând, fluturându-și pletele negre, dansând frenetic, până în zori, când se retrăgea, palidă, ca o Sulamită epuizată de triumf și spaimă. Apăruse, în urmă cu vreo șase luni, uriașul șchiop și glumeț, Matus, misionarul sceptic, terorist și bețiv. Blând, dar neînduplecat în proiectele care amestecau metafore biblice cu o copleșitoare vitalitate laică, pragmatică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
mai adânc, încă și încă, hohotind, desfigurată. Îi acoperise ochii cu mâinile, să n-o vadă, să n-o vadă. „Nu te uita, nu mă privi.“ Dar o văzu și continuă să privească lacrimile repezi, inundându-i obrazul mic și palid. Peste ea și în ea, înlănțuit și frenetic, urmărea lacrimile lunecând, șir, spre buzele arse. Murmura, în neștire: „Nu, nu te uita, te rog, nu mă privi“, înlănțuită, cotropită de bucurie și spaimă. Goi, sub cearșaf, nu se descleștară multă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
contacte obscure, vechi și noi, cu REȚEAUA... Deci el supraveghea atunci porțiile acelea de înfometare. Și avea grijă să le vămuiască. Să poată el și alți câțiva supraviețui... Scosese mâinile de sub cearșaf. Le întinsese, paralel, ca o relaxare. Mâini mici, palide, puerile. Insomnia unei nopți bolnave, implorând leacul. Privirea verde, adâncindu-se, flămândă, tot mai întunecată, implorând leacul. Cearșaful se încreți, ca și gura îndurerată, uscată de așteptare. Ghemul de pânză fu zvârlit, înlănțuirea gemu, dăruire și plâns. Într-un târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
telefoane, amenințări, scâncelile lor... n-ai voie să lungești țicneala, șefule, așa încheia pacientul povestea, n-ai voie, dom’le, fufele sunt fiare, lipitorile sunt fiare, asta sunt păpușile noastre, fiare. Iată următorul: călugărul convertit. Barba lungă, albă, obrazul supt, palid. Mâinile lungi, subțiri, diafane și zâmbetul acela îngăduitor, știutor, bătrânesc. „În numele lui Iosif și al lui Visarionovici și al Sfântului Stalin, amin.“ Degeaba i se explică și i se dau pilule, nu poate accepta că cel mai mare strateg al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ți-am spus. Mai bine cântăm noi doina aceea care zici că te rupe și după aia te lipește la loc... și domnișorul Anatol ar privi lung băbuța Jeny, să nu-i uite ochii negri, mult ieșiți din orbite, obrazul palid, buhăit, mâinile butucănoase, tremurând tot timpul, ca scuturate de friguri. Hai, coană Basedow, nu râde ca proasta, hai să cântăm doina aia, să-ți punem sufletul la loc. Nu pune mâna la gură când râzi, madam Parkinson, nu te mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
de guvernantă. Așa că domnul Anatol Vancea Voinov sună din nou, lung. Ușa se întredeschide încet, încet, cu maximă precauție. Nu e Jeny, ăsta nu e stilul ei. Nu, bineînțeles, nu e Jeny. E perechea, simetricul masculin, pacientul mototol. Un pensionar palid, timid. Livrea prăfuită, valet blând, miop, ochi de broscoi casnic. — A, dumneavoastră, da da, poftiți. Domn’ doctor n-a venit încă. Da’ vine repede domn’ Marga. Puteți aștepta. Apasă butonul, izbucnește de peste tot lumina marilor candelabre. A, e seară, s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
scârțâiau nici ușile. Lumea încetase a respira. Sfârșitul, anul o mie. Blegul Anatol Vancea ghemuit, parcă-și pierduse toată vlaga. A durat mult puțin, greu de spus. Vasile s-a furișat, tiptil, s-a proțăpit în fața lui dom’ Tolea. Era palid profesorul și cu privirea mare, holbată, care nu vedea nimic nimic. N-a avut putere nici măcar să se mire, dom’ Tolea, să scâncească, să ridice mâinile în dreptul ochilor, gonind vedenia. N-a făcut nimic, îl privea doar pe marele Bazil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
profesorul și cu privirea mare, holbată, care nu vedea nimic nimic. N-a avut putere nici măcar să se mire, dom’ Tolea, să scâncească, să ridice mâinile în dreptul ochilor, gonind vedenia. N-a făcut nimic, îl privea doar pe marele Bazil. Palid, ca un mort, dar treaz. Nu era beat, avea mutra lui bășcălioasă dintotdeauna, dar era palid, palid de tot. Ca un prunc privea, fără să clipească și fără să vadă, săracul Tolea. Vasile îmbrăcat în raglanul cafeniu, englezesc al lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
să se mire, dom’ Tolea, să scâncească, să ridice mâinile în dreptul ochilor, gonind vedenia. N-a făcut nimic, îl privea doar pe marele Bazil. Palid, ca un mort, dar treaz. Nu era beat, avea mutra lui bășcălioasă dintotdeauna, dar era palid, palid de tot. Ca un prunc privea, fără să clipească și fără să vadă, săracul Tolea. Vasile îmbrăcat în raglanul cafeniu, englezesc al lui dom’ doctor! Fular de mătase galbenă la gât, pălărie tare. Mănuși lungi, lungi, păroase. Ținuta de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
se mire, dom’ Tolea, să scâncească, să ridice mâinile în dreptul ochilor, gonind vedenia. N-a făcut nimic, îl privea doar pe marele Bazil. Palid, ca un mort, dar treaz. Nu era beat, avea mutra lui bășcălioasă dintotdeauna, dar era palid, palid de tot. Ca un prunc privea, fără să clipească și fără să vadă, săracul Tolea. Vasile îmbrăcat în raglanul cafeniu, englezesc al lui dom’ doctor! Fular de mătase galbenă la gât, pălărie tare. Mănuși lungi, lungi, păroase. Ținuta de gală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
din capul mesei își îndreptă ochelarii și reîncepu să citească referatul. Nu se mai distingea nimic. Sunet abolit, măștile batraciene clămpăneau cuvinte fără sonor și făceau cu ochiul. Paloarea lustruită a măștilor, cicatricea fosforescentă la sprânceană. În ușă, vinovatul. Transpira, palid. Nu știa cum să înțepenească mai bine în carlingă, să nu facă vreun zgomot, să nu fie descoperit. Se afla de mai multă vreme pe ecranul de interceptare, în rama ușii. Nimeni nu-l văzuse încă, transpira, inima se zbătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
hol, îl salută, zâmbind, pe Iopo Papașa, o ia pe culoar la stânga, coboară în curte. Se oprește în fața ușii cu geamul acoperit de perdeluță verde, intră. O cameră mică, întunecoasă, două birouri. În tavan arde un bec. Redactorul Ionel e palid, zgribulit, acoperit de hârtii. — M-a trimis tovarășa Popescu să vă rog... — Popescu e președintele, tov Orest Popescu e președintele. Tovarășa secretar executiv se numește Boca. Boca Anastasia. Mă rog, spuneți despre ce e vorba. — Cred că există la dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
popularității; inevitabilă, într-adevăr, cum avea să se dovedească. Răbdătoare și vetustă, reînviind pentru nou-veniți imaginea cine știe cărei mătuși anacronice din patria de peste mări, gata să ignore obrăznicia și lenea și bădărănia, totdeauna atent îmbrăcată, cu părul, mâinile și rotunda față palidă scrupulos îngrijite, grăsuța bătrână încă în putere își câștigase repede celebritatea și clientela. Numele Veturia, stâlcit în cele mai stupefiante invenții fonetice, câștigase printre tinerii orientali o popularitate fulgerătoare. Nervoși, izbucnind brusc dintr-un soi de somnolență jilavă, intraseră până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
prescripție, din găleata cu ceai de mătrăgună și pilitură de oase, în care tot zvârlea, la fiecare înghițitură, o aspirină roșie, ca sângele. Când nimeni nu se aștepta, dispăruse! Bolnav, în concediu medical, cică. Dar reapăruse, după câteva zile: purificat, palid, trandafiriu. Îmbrăcat în alb, ca să vezi! Purta totdeauna în zilele de lucru numai negru, ca un cioclu, ca un vidanjor. Reintrarea și-o făcuse, însă, în alb! Pocăit, festiv, să vadă oricine că, deși mai palid, cum stă bine rolului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
după câteva zile: purificat, palid, trandafiriu. Îmbrăcat în alb, ca să vezi! Purta totdeauna în zilele de lucru numai negru, ca un cioclu, ca un vidanjor. Reintrarea și-o făcuse, însă, în alb! Pocăit, festiv, să vadă oricine că, deși mai palid, cum stă bine rolului, n-are, de fapt, nici pe naiba. Alb tot, puritatea însăși. Zâmbetul dintotdeauna: oblic, ondulat. Partenera întinse mâinile delicate spre maestru. Fața se luminase de acea frumusețe fragilă și sălbatică, de adolescentă vicioasă. Se tot deschidea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
cești prăbușită în bucătărie și duuummm, întreg peretele cu cărți dărâmat, într-o secundă, explozie, la un pas, scăpase ca prin miracol, duuummmm, un pas, o secundă, ferestrele zăngăneau și zidurile se clătinau, masa scaunul televizorul. Bătrânul era deja aici, palid, tremurând, cu brațele osoase trăgându-l spasmodic de haină, „tremur, cutremur“. Erau deja în rama ușii de intrare care se clătina, zidurile planșeul ferestrele oamenii, da, ieșiseră toți la uși, se auzeau strigăte, țipete, plânsete, carcasa trosnea, se țineau de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
prin vestibulul îngust, spre cameră. Trecuse în altă cameră, să caute lumânări. „Nu, nu găsesc. Aprinde un chibrit, te rog.“ Chibritul se aprinse, dar se stinse imediat. Altul, flăcăruia decupă o mică zonă semiobscură. Se priviră. Zâmbeau, s-ar zice. Palizi, înfrigurați. Da, era subțire, înaltă. Halatul alb fluturase scurt peste picioarele în ciorapi negri. Ovalul palid, prelung și ochii mari mari și tunsoarea băiețească. Chibritul se stinsese, arzându-i degetele. Dădu să aprindă altul, dar palma ei rece și netedă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
un chibrit, te rog.“ Chibritul se aprinse, dar se stinse imediat. Altul, flăcăruia decupă o mică zonă semiobscură. Se priviră. Zâmbeau, s-ar zice. Palizi, înfrigurați. Da, era subțire, înaltă. Halatul alb fluturase scurt peste picioarele în ciorapi negri. Ovalul palid, prelung și ochii mari mari și tunsoarea băiețească. Chibritul se stinsese, arzându-i degetele. Dădu să aprindă altul, dar palma ei rece și netedă îi acoperi mâna. Degetele se încleștară, strâns strâns, apoi se desprinseră. Zburau fularul, cureaua, paltonul, puloverul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
murmur, mistuire. Ardea undeva o lumânare, parcă, încăperea plutea în pâlpâirea candelei. O vagă fâșie de lumină, undeva. Văzu femeia, părul scurt, roșu, pe covor, lângă el, buzele lipite de ale sale. Goală, albă, lungă, subțire, o față îngustă și palidă și mari ochi verzi și buze moi, murmur, lipite de buzele sale, murmur, murmurând: iartă-mă. Întindea sânii sticloși, stângul, dreptul, să-i recunoască, să-i sărute. Superbe, delicate fructe, palid-violacee, tari, zemoase, cu biberonul lung și amar. „Iartă-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
spre camera străină, privi pe fereastră, strada, strada străină. Trase hainele risipite pe covor, se îmbrăcă. Gazda dormea. Goală, perfectă, somn perfect. O văzu acum, cu adevărat. Torsul amplu, talie îngustă, pulpe viguroase, talpa netedă, glezna subțire. Chipul prelung și palid, buzele strâmbate într-un zâmbet rău. Părul scurt, roșu, de recrut, brațele prea lungi, albe. Nu se mișca, nu auzea nimic. Făcu un prim pas. Cadavrul rămăsese la fel, imobil, perfect. Somn prea perfect, să probeze nepăsarea, inocența? Curtezana n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
fascinat de Revoluție, părăsindu-și familia, luptând cu arma în munți, rănit, pribegind, părăsind milenara Elada, ajungând la noi, aici, la porțile Orientului, curând după război. Foarte bolnav, azi, așa am auzit. L-am zărit acum vreun an, pe stradă. Palid, scheletic, părul vâlvoi, o arătare. Nu, nu-l cunosc. Iar Emilia, despre Emilia... Tâmpenii, vorbe anapoda, care nu trebuiau rostite, nici gândite, și gândul poate fi interceptat, cine știe, s-o fi pus la punct și o astfel de tehnică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
urcaseră alții, aglomerația aceeași, ca totdeauna. Hârca nu pornea. Brusc, iritarea unui nou pasager, agățat de scară. „Ce faci, blegule, nu vezi că urc?“ Blegul era un bondoc, într-o scurtă de stofă aspră, cenușie, cu o față rotundă și palidă. Deschisese ochii uimiți, nu răspunse. Se dădu la o parte lângă ușă, să facă loc furiosului. Trupurile se îndesară unul în altul. „Stați așa, nerozi, nu vă mișcați.“ Avea să înceapă cearta, ca totdeauna, înjurături și pumni. Nu, nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
vezi: înlocuitorul Marcel, de necrezut! — Hai să mergem, e târziu. Cucoana Veturia nu suportă s-o las multă vreme singură. Se încurcaseră unul pe altul în ușa rotitoare. Gafton dădu un pas înapoi, se opri, puse mâna sa mare și palidă pe umărul rătăcitului. — Emilia e un dar, băiatule. Replica naturii cerefuză artificiul. Auzi tot timpul, în jur: dacă. Dacă s-ar putea, aș face. Dacă aș spune, dacă aș fi îndrăznit. Când o să scăpăm din carantina asta, toți o să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
fanaticul acela, știu. Are două fete care au alte fete, e bunică. Știu tot, nu despre asta e vorba... Profesorul încă nu izbutise redresarea. Țeapăn, cu gura deschisă, geanta lunecase lângă scaun, Tavi o și înhățase între labe. Venera era palidă. — Da, pisicile s-au întors... În flăcări. Noaptea trecută, pisicile mele arse s-au întors să mă vadă. Geamurile ardeau și părul meu și... Venera era palidă, își șterse fruntea cu mâna, mâna tremura, dar își reveni, regăsi cuvintele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
deschisă, geanta lunecase lângă scaun, Tavi o și înhățase între labe. Venera era palidă. — Da, pisicile s-au întors... În flăcări. Noaptea trecută, pisicile mele arse s-au întors să mă vadă. Geamurile ardeau și părul meu și... Venera era palidă, își șterse fruntea cu mâna, mâna tremura, dar își reveni, regăsi cuvintele și mutra. — Poate ți s-a spus sau îți amintești... Sonia, pisica aceea neagră care a aprins deșertul sfânt... Tavi a fost înamorat de Sonia, sora dumitale. Tavi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]