5,114 matches
-
cei de pe insulă văzuseră grandioasa triremis cu pânze de culoarea purpurei și însemnele imperiale. Astfel, în port dădu peste un grup dezordonat de soldați, sub comanda unui centurion buimăcit. După moartea Agrippinei, Tiberius interzisese orice legătură cu insula, lăsându-i paznici - mai de încredere decât oricare alții - pe cei care îi fuseseră temniceri. Cel dintâi sări pe mal un tribunus militaris care, de câteva ore, se afla la comanda escortei imperiale; aruncă în jur o privire dezgustată: apa din port era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înăbușită, impasibil, își spunea că își făcuse iluzii copilărești, în fiecare dimineață, privind insula unde nu putea ajunge. Își imaginase ea oare că el o privea? Sosise prea târziu, prea târziu... Ajunse în fundul ultimei încăperi, se opri și se întoarse; paznicii, înspăimântați, rămaseră nemișcați acolo unde se aflau, departe de el. Întrebă: — Unde ați îngropat-o? Ușurați, crezură că-i dau un răspuns liniștitor, fiindcă un cor de glasuri confuze spuse că ridicaseră un rug, din proprie inițiativă, că aprinseseră focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu trebuia atins. Ordine ulterioare aveau să fie date a doua zi. Tribunul, un bărbat dur din miazănoapte, care luptase sub Germanicus pe Rhenus, îi aruncă o privire calmă, de gheață, și încuviință în tăcere. Gândurile lor erau aceleași. Pentru paznicii care rămăseseră înspăimântați pe chei erau pregătite închisorile subterane din groaznicul Tullianum. Aveau să vorbească, aveau să povestească fiecare zi, fiecare cuvânt al acelei agonii, acuzându-se, disperați, unul pe altul, iar la sfârșit aveau să se roage să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Un șir de serbări, cum nu s-a mai văzut în imperiu“, s-a scris. Dar nimeni nu-și imagina că era și o prevestire a tragediei, fiindcă la Roma mulți au fost deranjați. Mensis Julius O mulțime de servitori, paznici, intendenți alergară pe clivus Palatinus, străduindu-se să trezească la viață palatele abandonate, pentru a-l întâmpina. În prima etapă, îl escortară până la Domus Tiberiana, pe care el n-o văzuse niciodată, nici măcar de departe. Deschiseră marea poartă de bronz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care-i înlănțuia umerii. Dormea întotdeauna singur. Servitorii spuneau că nu primise pe nimeni în camerele silențioase alese pentru nopțile petrecute pe Palatinus. Patul său - cu tăblia de aur și fildeș dăruită de Liga orașelor siriene - era gol, mai mulți paznici și servitori erau postați în fața ușii închise, inaccesibile. Somnul îi era ușor, fragmentat. Ferestrele erau orientate spre răsărit, către cea dintâi licărire a zorilor. Când se trezea, știa imediat ce oră din noapte era. Curând, insomniile, căutarea liniștii, trezirea în întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi era ușor, fragmentat. Ferestrele erau orientate spre răsărit, către cea dintâi licărire a zorilor. Când se trezea, știa imediat ce oră din noapte era. Curând, insomniile, căutarea liniștii, trezirea în întuneric și îndepărtarea printr-un gest a servitorilor și a paznicilor, plimbarea solitară prin galeria palatului imperial, așteptând ca Roma să se ivească din beznă, deveniră coșmarul micii armate care forma familia Caesaris. Însă bogăția nemăsurată pe care i-o oferise puterea nu punea stavilă fanteziilor înăbușite și represiunea îndurată de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
erau de neam galic. Aruncă o privire spre oamenii săi, care încuviințară râzând. Helikon nu îndrăzni să răspundă. Și el avusese parte brusc de viața plină de strălucire a libertului imperial, însă nu căutase, nici nu dobândise puterea; rămăsese un paznic tăcut, și de-acum nebăgat în seamă, al singurătății Împăratului în timpul frecventelor sale insomnii. Îl urma peste tot unde putea, mereu tăcut, era pierdut dacă Împăratul se afla departe. Ceilalți îi spuneau catulus, catellus, cățelul egiptean. Murmură: — Am văzut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Roma știa însă că, după asasinarea lui, nici Augustus, nici Tiberius nu intraseră acolo; totul în acea construcție, până și terenul, rămăsese impregnat de sinistrele vrăji egiptene. Împăratul nu-și anunțase sosirea - obicei ce devenise o legendă neliniștitoare - și râse: Paznicii aceia n-au mai primit o vizită de șaptezeci de ani. Printre copaci se iviră vechile ziduri, acoperișuri înnegrite de vreme, o bucată dintr-un portic: la o primă privire, o clădire în ruină. Împăratul lăsă calul la pas și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ziduri, acoperișuri înnegrite de vreme, o bucată dintr-un portic: la o primă privire, o clădire în ruină. Împăratul lăsă calul la pas și, din parcul lăsat în părăsire, încercă zadarnic să zărească lacul. Îi văzu însă pe intendent, pe paznici și pe sclavi alergând de-a lungul drumului. Împăratul coborî dintr-un salt, înainte ca unul dintre soldați să apuce frâiele calului; îl încredință pe Incitatus celor din escortă, intră în vilă și rămase dezamăgit, pentru că miticul Julius Caesar - care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-i plăcuse nici lui Julius Caesar, și de-a lungul anilor mulți o prădaseră. Din cauza izului jilav de aer închis, a urâțeniei camerelor aflate în penumbră, Împăratul se simțea tentat să se întoarcă la Roma - însă descoperi că, în fundul atriului, paznicii să căzneau să deschidă în cinstea lui un portal care stătea închis de ani de zile. În deschiderea lui apărură o terasă, o balustradă și, dincolo de ele, golul. Ieși, se apropie de balustradă. Printre copaci se zărea o prăpastie, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vremea agoniei Juliei, a asasinării lui Gracchus, din teribilele zile de la Antiohia; numele și declarațiile acuzatorilor; procesele-verbale ale martorilor falși, semnate în josul paginii; listele cu numele senatorilor care semnaseră condamnările. Rapoarte întocmite zilnic, cu o minuțiozitate plină de cruzime, de paznicii care o văzuseră pe mama sa căutându-și moartea, supusă unor chinuri pline de sadism, în insula Pandataria. Nero, fratele cel mare, care iubea viața cu pasiune, cel care îl ridica de la pământ, îl lua în spate și fugea, obligat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
stăteau la capătul altor încăperi. El se ducea să încuie ușa înainte de culcare. Aștepta zorii, zorii tot mai leneși ai zilelor de iarnă, întins în pat, singur. Uneori însă, în toiul nopții, se ridica și se ducea pe neașteptate, trezind paznicii și sclavele, în camerele Miloniei, care îi respectase întotdeauna solitudinea și intrase în apartamentele imperiale o singură dată, după teribila noapte din Horti Vaticani. Împăratul venea în camera ei - ușa era mereu întredeschisă și o lampă mică ardea într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ești acela pe care Îl simt, pe care Îl iubesc nespus de mult! 8 noiembrie 1961 (miercuri) Am fost alungată de la patinoar. E groaznic. Mă dusesem seara cu Șerban și câțiva băieți din echipa de juniori a lui Petre și paznicul m-a cunoscut, și totuși m-a alungat. Sunt uimită, dar sunt În același timp mâhnită adânc, toți Încearcă să mă alunge din lumea aceea de feerie și vis. Nu mai spun nimic. Nu sunt zdrobită, nici scârbită, dar tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
aplecă și mai tare peste victimă, privind-o atent și întrebându-se dacă va vedea vreun spirit părăsindu-i corpul. Nu se întâmplă însă nimic de acest fel. - Sunteți sigur că ați auzit un urlet? - Da... Adică nu, se precipită paznicul. Poate nu urlet, totuși. Mai degrabă strigăt. Țipăt. Unul scurt, a ținut o secundă și s-a oprit. Agentul de poliție Diane Franciscovich de la Secția 20, continuă: - Mai e cineva care ar fi putut auzi? Masivul paznic al clădirii, respirând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nu, se precipită paznicul. Poate nu urlet, totuși. Mai degrabă strigăt. Țipăt. Unul scurt, a ținut o secundă și s-a oprit. Agentul de poliție Diane Franciscovich de la Secția 20, continuă: - Mai e cineva care ar fi putut auzi? Masivul paznic al clădirii, respirând cu greutate, privi către polițista înaltă și brunetă și clătină din cap ridicând totodată din umeri. Își șterse apoi palmele de pantalonii uniformei albastre. - Să sun pentru întăriri? întrebă Nancy Ausonio, cealaltă polițistă, mai scundă decât partenera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
accidente de circulație, spargeri de magazine sau furturi de mașini (și de asemenea cu ascultatul văicărelilor acelor nefericiți care cădeau pradă pungașilor de stradăă. Era o premieră pentru amândouă - în timp ce făceau obișnuita patrulă de sâmbătă dimineață, l-au auzit pe paznic chemându-le agitat pentru a cerceta cauza urletului auzit de acesta. Mai exact, a strigătului auzit de acesta. - Hai să mai așteptăm, spuse Franciscovich, cea calmă dintre cele două. Să vedem ce se mai întâmplă. - Mi se pare că s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
a strigătului auzit de acesta. - Hai să mai așteptăm, spuse Franciscovich, cea calmă dintre cele două. Să vedem ce se mai întâmplă. - Mi se pare că s-a auzit de undeva de p-aici, din apropiere, medită cu voce tare paznicul. Așa cred... - Locul ăsta e înfricoșător, spuse și Ausonio. Era ciudat să auzi asta venind tocmai din partea ei, căci era un agent neînfricat, mai ales când era vorba de stingerea conflictelor care apăreau la tot pasul. Faptul că de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
era evident pentru oricine că nu mai era în viață. Un individ aflat în jurul vârstei de 50 de ani, brunet și purtând barbă, era aplecat deasupra ei. Păru surprins când cei trei intrară. - Stai pe loc! țipă Ausonio. - Măiculiță, îngăimă paznicul. În același moment, cele două își scoaseră armele, iar Franciscovich o îndreptă pe a ei către criminal, cu un gest, i se păru ei, surprinzător de ferm. - Nu te mișca! Ridică-te încet și depărtează-te cu mâinile ridicate. Vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
a bloca ușa. Ausonio se trânti în genunchi lângă fată. Cu ajutorul unui briceag, tăie frânghia din jurul gâtului femeii, o întoarse cu fața în sus și, folosind tubul special din dotare, începu procedura de resuscitare cardio-respiratorie. - Alte ieșiri? strigă Franciscovich către paznic. - Doar una... în spate, după colțul din dreapta. - Ferestre? - Nu. - Ausonio, țipă ea grăbind pașii. Ai tu grijă aici la ușa asta! - În regulă, răspunse blonda, reluând rapid resuscitarea victimei. Ucigașul continua să care diferite obiecte pentru a-și construi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
continua să care diferite obiecte pentru a-și construi un soi de baricadă sau cel puțin asta indicau zgomotele surde ce se auzeau la intervale regulate. Franciscovich se îndreptă cu repeziciune spre ușa de după colț, cea despre care le vorbise paznicul, folosindu-și în același timp stația pentru a chema întăriri. Brusc, zări o siluetă nemișcată în capătul coridorului și se opri. Dintr-o singură mișcare, ținti cu arma și lumină cu lanterna locul unde zărise arătarea. - Sfântă Fecioară! îngăimă bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
aia? - Ce se-ntâmplă? - Ai văzut ceva suspect?! își pierdu ea cumpătul. - Nu, doamnă. - De cât timp te afli aici? - Nu știu. Zece minute... Cred, se precipită interlocultorul. O nouă bufnitură se auzi dinăuntru. Franciscovich le făcu semn îngrijitorului și paznicului să se depărteze. Trase aer în piept, își ridică din nou arma și apăsă ușor clanța. Ușa era descuiată. Se trase din dreptul ei pentru a preveni riscul de a fi împușcată; văzuse această manevră în NYPD Blue sau poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
intrăm, repetă Ausonio. - La asta mă gândeam și eu. Bine. Hai să intrăm. Vocea îi era gâtuită, căci se gândea atât la familie, cât și la modul cum mâinile se încrucișează pe trăgaci în timpul unui schimb de focuri. - Spune-i paznicului să aprindă luminile. Nu avem nicio șansă fără. După un moment, Ausonio adăugă: - Întrerupătorul ar trebui să fie pe aici pe undeva. Va aprinde lumina la semnalul meu. Ausonio își trase sufletul, după care Franciscovich auzi: - Sunt gata. Numără până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pe chipul acesteia: N-am nici cea mai vagă idee. - Alo, se auzi o voce din vecinătatea ușii. Cele două se apropiară, văzând însă doar coridorul gol. - Au mai venit polițiști. Și a venit și o ambulanță. Vocea era a paznicului, care se ascundea însă vederii. Tremurând încă de spaimă, Franciscovich îl îndemnă să intre. Acesta întrebă: - Este, ăăă... L-ați prins adică? - Nu era aici, răspunse Ausonio cu voce nesigură. - Poftim? se miră paznicul iscodind holul. Franciscovich auzi vocile polițiștilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și o ambulanță. Vocea era a paznicului, care se ascundea însă vederii. Tremurând încă de spaimă, Franciscovich îl îndemnă să intre. Acesta întrebă: - Este, ăăă... L-ați prins adică? - Nu era aici, răspunse Ausonio cu voce nesigură. - Poftim? se miră paznicul iscodind holul. Franciscovich auzi vocile polițiștilor sosiți, precum și un sunet strident, specific doar ambulanțelor. Întăririle atât de mult așteptate. Cu toate acestea, niciuna din cele două femei nu se simțea în stare să iasă în întampinarea lor. Rămaseră împietrite undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
civil, stăteau lângă o ușă dublă aflată la celălalt capăt al coridorului. Unul din ei era chiar Lon Sellitto, cel cu hainele boțite mai tot timpul; acum, stătea cu capul aplecat și cu un carnețel în mână discutând cu un paznic. Printre ușile parțial deschise, putu zări o formă vagă, cel mai probabil victima. Se adresă apoi tehnicianului ce tocmai trecea pe lângă ea: - Avem nevoie de mai multă lumină acolo pentru a putea examina. Tehnicianul făcu semn că a înțeles și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]