2,880 matches
-
cultivării piersicilor în China a fost rescrisă de la început, în urma studierii unor manuscrise din anii 1100 î.Hr. Piersica a fost adusă în India și în Asia vestică încă din vremuri antice. Alexandru Macedon a adus fructul în Europa după cucerirea perșilor în 331 î.Hr. . Mai târziu, a fost adus în America de către exploratorii spanioli și a ajuns în cele din urmă și în Anglia și Franța, în secolul XVII, unde era considerată o delicatesă. În prezent, piersicul s-a răspândit pe
Piersic () [Corola-website/Science/318761_a_320090]
-
celebrei sale expediții din anul 514 î.Hr. împotriva sciților de la nord de Dunăre. Miltiades a fost lăsat la comanda trupelor care păzeau podul de vase construit peste Dunăre (trupe alcătuite mai ales din grecii trimiși de orașele-state din Ionia, supuse perșilor). Văzând că Darius, cu grosul armatei persane, nu s-a înapoiat la data stabilită anterior, Miltiades a vrut să distrugă podul și să-l lase pe Darius pe seama sciților, dar ionienii au refuzat să-l asculte. În 499 î.Hr., profitând
Miltiades () [Corola-website/Science/318800_a_320129]
-
declanșeze imediat atacul. Armata persană, care se considera avantajată prin superioritatea sa numerică, nu s-a alarmat de apariția atenienilor și a continuat activitățile de debarcare de pe flota care staționa în golful Maraton. Profitând de faptul că o parte dintre perși erau ocupați cu descărcarea proviziilor de pe corăbii și cu acțiuni de recunoaștere în zonă, Miltiades a declanșat atacul într-un mod oarecum atipic pentru acele vremuri: în loc să înainteze lent, pentru a ține strânsă formația de luptă (falanga), hopliții atenieni și
Miltiades () [Corola-website/Science/318800_a_320129]
-
căzuse în luptă) au hotărât readucerea armatei la Atena. A fost un marș forțat dificil, având în vedere terenul accidentat și oboseala hopliților după luptă; totuși trupele au ajuns în timp util pentru a preîntâmpina o încercare de debarcare a perșilor la Faleron (lângă Atena). Această regrupare în mare viteză a atenienilor înspre cetatea lor a făcut ca perșii să renunțe la ideea unei noi debarcări; văzând coasta Atticei așa de bine aparată, comandanții persani Datis și Artafernes n-au mai
Miltiades () [Corola-website/Science/318800_a_320129]
-
terenul accidentat și oboseala hopliților după luptă; totuși trupele au ajuns în timp util pentru a preîntâmpina o încercare de debarcare a perșilor la Faleron (lângă Atena). Această regrupare în mare viteză a atenienilor înspre cetatea lor a făcut ca perșii să renunțe la ideea unei noi debarcări; văzând coasta Atticei așa de bine aparată, comandanții persani Datis și Artafernes n-au mai insistat și s-au reîntors în Asia Mică. Chiar dacă pentru Imperiul Persan această primă invazie a Greciei continentale
Miltiades () [Corola-website/Science/318800_a_320129]
-
bine aparată, comandanții persani Datis și Artafernes n-au mai insistat și s-au reîntors în Asia Mică. Chiar dacă pentru Imperiul Persan această primă invazie a Greciei continentale poate a fost considerată ca fiind pe jumătate reușită (peste zece ani perșii au efectuat o nouă invazie în Grecia), pentru greci însă, bătălia de la Maraton a ramas în amintire ca o victorie cu urmări capitale. Temuta armată persană (care păruse până atunci de neînvins) a fost, pentru prima oară, zdrobită în câmp
Miltiades () [Corola-website/Science/318800_a_320129]
-
același timp, Grecia. În anul următor (489 î.Hr.), Miltiades, după ce a obținut bani sub formă de împrumuturi de la cetățenii atenieni, a întreprins pe cont propriu o expediție împotriva insulei Paros, pentru a-i pedepsi pe locuitorii acesteia care acordaseră ajutor perșilor. Expediția s-a soldat însă cu un eșec. Adversarii politici ai lui Miltiades au profitat de acest fapt și au cerut condamnarea la moarte a acestuia. În cele din urmă, cel care salvase Atena la Maraton a fost condamnat la
Miltiades () [Corola-website/Science/318800_a_320129]
-
Polybius, în "Istorii". În secolul al VI-lea î.Hr., Imperiul Persan era în ascensiune, prin cucerirea Ioniei, expedițiile lui Darius împotriva sciților și transformarea Traciei în satrapie persană denumită "Skudra". Însă pe fondul războaielor medice, profitând de înfrângerile suferite de perși, pe ruinele fostei satrapii Skudra, odrisii și-au clădit un regat. Potrivit lui Herodot, fondatorul regatului odrid a fost Teres. Nucleul central era în valea inferioară a Hebrosului. În timpul domniei lui Teres, teritoriul regatului era restrâns. Pe plan extern, regatul era
Regatul Odris () [Corola-website/Science/320093_a_321422]
-
de dominație greco-romană asupra Egiptului. Egiptul a fost ocupat doar la un deceniu după cucerirea sa de către Imperiul Persan condus de Khosrau al II-lea (616-629 d.Hr.). Împăratul Heraclius a recapturat Egiptul după o serie de campanii strălucite împotriva perșilor sasanizi, doar pentru a pierde din nou, zece ani mai târziu, în fața armatei califatului Rashidun. Cucerirea arabă a Egiptului și Cirenaicăi a avut loc în perioada 639-646. În 674 Califul umayyazilor Muawiyah a asediat Constantinopolul aflat sub conducerea lui Constantin
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
nu era scutită pentru procurarea materialelor scumpe: pergamentul și velum-ul ca suport, culori importate din India, Persia și Spania (în special vermilion și ultramarin), în timp ce tușul cu aur bizantin (fabricat din aur adus din India) era folosit după învățăturile caligrafilor perși. În cazul anluminurii precarolingiene, se află câteva caracteristici ale decorației paginii, specifice predilecției locale pentru un tip ornamental derivat dintr-o tehnică anume: la lombarzi - "entrelac"-ul; la irlandezi - spirala; la bizantini - arabescul (împrumutat din arta sasanidă); la germani - ornamentația
Anluminură () [Corola-website/Science/321204_a_322533]
-
cei deportați în capitala străină. Dacă am considera cartea necritic, toată acțiunea ei ar fi avut loc în timpul vieții lui Daniel. În 536 î.e.n. Babilonul a fost învins de către noua putere, Persia, aflată sub conducerea cuceritorului persan Cirus cel Mare. Perșii le-au permis exilaților iudei să se întoarcă la Ierusalim și să reclădească orașul, care a devenit o provincie a Imperiului Persan. Spre sfârșitul anilor 300 Alexandru cel Mare, regele statului grecesc Macedonia a cucerit Persia. Alexandru a murit tânăr
Daniel (carte) () [Corola-website/Science/321231_a_322560]
-
care regele bea din cupe de aur furate din templul Ierusalimului de către tatăl său, și îi scrie un mesaj pe perete („"Mene - tekel - u-farsin"“) prin care îi anunță moartea iminentă. Regele Belșațar este ucis peste puțin timp, în somn, de perși.
Daniel (carte) () [Corola-website/Science/321231_a_322560]
-
orașului a fost păstrat în forma sa arabizata, Nablus. Orașul a prevalat că un important centru comercial în timpul secolelor de dominație arabe islamice în cadrul dinaștii Umayyad, Abbasid și Fatimid. Sub conducerea musulman, Nablus conținea o populatie diversă de arabi și perși, musulmani, samaritenii, creștini și evrei. În al 10-lea-lea, geograful arab Al-Muqaddasi, a descris-o că abundență de măslini, cu o piață mare , o moschee fin pavate Mare, case construite din piatră, un curent care trece prin centrul orașului, si mori
Nablus () [Corola-website/Science/320526_a_321855]
-
eroica luptă, Dilios relatează cum armata persană a fost sfâșiată de teama, dezertările și de pierderile grele suferite în fața a doar 300 de spartani. Povestea vitejiei celor 300 s-a răspândit în întreaga Grecie, inspirând diversele orașe-stat la unirea împotriva perșilor. De data aceasta persanii aveau de înfruntat 10.000 de spartani conducând alți 30.000 de greci liberi. Deși încă depășiți numeric, Dilios declară că tot grecii ar trebui să iasă victorioși și laudă sacrificiul regelui Leonida al Spartei. Apoi
300 - Eroii de la Termopile () [Corola-website/Science/320684_a_322013]
-
istoria este nesfârșit de fascinantă.” Încă de la lansare "300" a stârnit de asemenea controverse asupra portretizării persanilor. Diverși critici, istorici, jurnaliști și oficiali ai guvernului iranian, inclusiv președintele Mahmoud Ahmadinejad au denunțat filmul. Ca și nuvela grafică, filmul a caracterizat perșii ca fiind o hoardă monstruoasă, barbară și demonică iar regele Xerxes portretizat androgin. Criticii au sugerat că aceasta a fost făcută intenționat pentru a contrasta puternic cu masculinitatea armatei spartane. Steven Rea a susținut că perșii din film au fost
300 - Eroii de la Termopile () [Corola-website/Science/320684_a_322013]
-
grafică, filmul a caracterizat perșii ca fiind o hoardă monstruoasă, barbară și demonică iar regele Xerxes portretizat androgin. Criticii au sugerat că aceasta a fost făcută intenționat pentru a contrasta puternic cu masculinitatea armatei spartane. Steven Rea a susținut că perșii din film au fost un liant pentru o secțiune transversală anacronică dintre stereotipurile vestice asupra culturii africane și asiatice. Caracterizarea făcută anticilor perși în film a provocat reacții puternice, în special în Iran. Azadeh Moaveni de la "Time" a comunicat că
300 - Eroii de la Termopile () [Corola-website/Science/320684_a_322013]
-
a fost făcută intenționat pentru a contrasta puternic cu masculinitatea armatei spartane. Steven Rea a susținut că perșii din film au fost un liant pentru o secțiune transversală anacronică dintre stereotipurile vestice asupra culturii africane și asiatice. Caracterizarea făcută anticilor perși în film a provocat reacții puternice, în special în Iran. Azadeh Moaveni de la "Time" a comunicat că Teheranul a fost „scandalizat” în urma lansării filmului. Moaveni a identificat doi factori care ar fi putut contribui la această reacție intensă: lansarea sa
300 - Eroii de la Termopile () [Corola-website/Science/320684_a_322013]
-
război împotriva Imperiului Sasanid. Sasanizii au fost implicată într-un litigiu de succesiune la moartea lui Shapur și nuau fost în măsură să se opună avansului lui Carus . Potrivit lui Zonaras, Eutropius, si Festus, Carus a câștigat o victorie majoră împotriva perșilor, capturând Seleucia și capitala, Ctesifon, orașe de pe malurile opuse ale Tigrului. Celebrând victoriile, Numerian, Carus și Carinus și-au luat titlul de "Persici maximi". Carus a murit în iulie sau la începutul lui august al anului 283 din cauza unei fulger
Numerian () [Corola-website/Science/321700_a_323029]
-
au reprezentat o cotitură majoră în istoria greacă. Inagurată de Cirus la jumătatea secolului al VI-lea î.Hr., expansiunea persană a afectat încă de atunci direct cetățile grecești din Asia Mică, care ajung, odată cu înfrângerea regelui lidian Cressus, sub stăpânirea perșilor. Dominația persană bloca evoluția instituțională și socio-politică a orașelor ionice, astfel încât încercările de instaurare a isonomiei în aceste cetăți se confundă cu încercarea de eliberare de sub dominația persană. După eșecul expediție regelui Darius în nordul Marii Negre, ionienii se credeau capabili
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
socio-politică a orașelor ionice, astfel încât încercările de instaurare a isonomiei în aceste cetăți se confundă cu încercarea de eliberare de sub dominația persană. După eșecul expediție regelui Darius în nordul Marii Negre, ionienii se credeau capabili de succes. Aristagoras, guvernator numit de perși, sub numele de tiran, la Milet, proclamă în toamna anului 500 î.Hr. egalitatea politică a cetățenilor Miletului, urmat în celelalte cetăți ionice, și formează o alianța a acestora pentru a lupta cu perșii. Încercarea de a obține ajutor din partea Spartei
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
capabili de succes. Aristagoras, guvernator numit de perși, sub numele de tiran, la Milet, proclamă în toamna anului 500 î.Hr. egalitatea politică a cetățenilor Miletului, urmat în celelalte cetăți ionice, și formează o alianța a acestora pentru a lupta cu perșii. Încercarea de a obține ajutor din partea Spartei eșuează. Atena, în schimb, trimite o mică flota de 20 de corăbii, iar Eretria trimite doar 5 trireme. În 498 î.Hr., ionienii au cucerit și incendiat Sardes, vechea capitală a Lidiei. Perșii vor
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
cu perșii. Încercarea de a obține ajutor din partea Spartei eșuează. Atena, în schimb, trimite o mică flota de 20 de corăbii, iar Eretria trimite doar 5 trireme. În 498 î.Hr., ionienii au cucerit și incendiat Sardes, vechea capitală a Lidiei. Perșii vor învinge una câte una cetățile răsculate, și în 494 î.Hr. Miletul este ras de pe față pământului, iar locuitorii rămas sunt deportați la Babilon. Perspectiva unei expediții punitive în Grecia insulară și metropolitană devine amenințătoare și, la Atena, Temistocle, fiul
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
în Grecia insulară și metropolitană devine amenințătoare și, la Atena, Temistocle, fiul lui Neocles, din famili Lycomidai, devenit arhonte în 493 î.Hr., începe fortificarea comună a cetății și a portului, în vreme ce Aclmeonizii, urmașii lui Clistene, caută să se înțeleagă cu perșii. În 490 î.Hr., o flota comandată de Datis și Artpafernes pornește într-o expediție de pedepsire, cucerind rând pe rând cetățile insulare, cu excepția Delosului, respectat că sanctuar. Ajunși în Eubeea, asediază și distrug Eretria, transformând în sclavi pe toți supraviețuitorii
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
Eubeea, asediază și distrug Eretria, transformând în sclavi pe toți supraviețuitorii, și debarcă apoi în Attica în golful de la Marathon, la 42 de kilometri spre est de cetate. Alegerea acestui loc sugerează că, însoțiți de Hippias, fostul tiran, acum bătrân, perșii încercau să răscoale ținutul de nord-est al teritoriului, acolo unde Pisistratizii au avut cei mai mulți susținători. O tradiție persistența susținea că s-au înțeles și cu nobilii din cetate, în frunte cu Alcmeonizii, care urmau, după o prima victorie, să le
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
cu nobilii din cetate, în frunte cu Alcmeonizii, care urmau, după o prima victorie, să le predea Atena. Adunarea atenienilor, întrunită de urgență, reflecta în dezbateri. Planul lui Miltiades, fostul tiran al Chersonesului tracic, o vreme aliat, apoi răsculat împotriva perșilor, era unul dintre comandanții armatei ateniene care câștigase adeziunea populară. Armata de hopliți, în număr de 9000, cărora li se adaugă 1000 de plateeni și sclavi eliberați în mare grabă, se retrage din cetate pentru a nu fi surprinsă de
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]