3,697 matches
-
i-a Însoțit pâna la biroul președintelui i-a lăsat Într-o anticameră și a plecat. Secretara le-a spus să se așeze pe scaune liniștiți și să aștepte că președintele este ocupat, deocamdată. După o jumătate de oră sunt poftiți Înăuntru. Primarii, emoționați, intrară În cabinetul președintelui. - Care dintre voi, este primarul Deveselului? - Eu sunt domnule președinte, mă numesc Mărina lu’ Spânzuratu! zise acesta puțin emoționat. - Hă, hă, hă, am uitat că la voi/ s-a răsturnat carul Pete de
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
care se află În livadă. Îi culese câțiva pumni de cireșe, i le dădu și Îi spuse zâmbind: - Se vede că ăla mic este foarte pofticios! Îi plac cireșele! Și soția mea când a fost Însărcinată cu unul din fii poftea la murături iar acum fiului meu Îi plac la nebunie, murăturile. Să vă trăiască! Eu am patru copii și toți sunt sănătoși. Dintr-o dată, femeia acuză dureri mari și se simți umedă, semn că i s-a rupt apa. Paznicul
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
ei îi va sta alături. Soarele îi urmărea deschizând în fața lor drumul, mângâind ușor cu raza lui fața celor doi. Poarta era atât de aproape. - Să-mi zici ce ai vrea să cumpăram. Luăm tot ce- ți place. Dacă ăi pofti, arvunim și lăutarii pe drum. Totul pentru tine, fata mea dragă și mângâierea mea. Vorbim cu preotul de te-a cununa întru cele sfinte. Așa mă pot bucura și eu de tine. - Lasă tată, lasă că or mai face și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
sticle de vin bun și adesea, când unul din ei era bolnav sau când avea loc vreun eveniment mai deosebit, vreo căsătorie sau vreun botez, le dădea și bani. Când i se născuse fata, toată lumea primise bomboane. Pe Yvars îl poftise de câteva ori să vâneze pe proprietatea lui de pe malul mării. Își iubea, fără îndoială, muncitorii, și le spunea adesea că taică-său începuse ca ucenic. Dar nu fusese niciodată la ei acasă, și nici măcar nu-și dădea seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și negri, înfundați sub fruntea arsă de soare, și zbârciturile din jurul gurii îi dădeau o înfățișare atentă și sârguincioasă. Daru duse calul de căpăstru în magazie și se întoarse la cei doi oameni care-l așteptau acum în școală. Îi pofti în camera lui. - O să fac focul în clasă, spuse el. Acolo ne vom simți mai în largul nostru. Când se întoarse în cameră, văzu că Balducci se așezase pe divan. Deznodase frânghia care-l ținea legat de arab, iar acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mai duc nicăieri, uitat de călători, se va resemna și va trece în veșnicie... Astăzi am auzit glasul crainicului care anunța: „trenul accelerat nr.1 pleacă din stație de la linia a doua”. Iar eu, discret, le-am spus anilor mei: „poftiți în vagoane”! Gânduri și stări În clipele de disperare gândurile îmi îmblânzesc gura; împart ciocolată la toată lumea, copiii își lipesc degetele de pielea mea. În clipele de normalitate gândurile mele sunt porumbei albi ce ies din gură fâlfâind cu dor
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ți-l răscolesc . Tu îi primești cu brațele deschise, nădăjduind să fie gând în gând, mână în mână cu tine... Le împumuți aripa ta ca să zboare, le dăruiești bucăți de lumină din sufletu-ți curat, ca o gazdă primitoare îi poftești pe umărul drept, să se odihnească pe gândurile tale, pozitive. Dar ei nu pot ține pasul cu tine rămânând ancorați undeva, într-un labirint, oricâte încercări de bunăvoință ai face, vor să-ți strivească chiar aripa pe care le-ai
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
vei ieși de acolo pînă nu vei plăti cel din urmă bănuț." 27. Ați auzit că s-a zis celor din vechime: "Să nu preacurvești." 28. Dar Eu vă spun că orișicine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui. 29. Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l de la tine, căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
22 1. Isus a luat cuvîntul, și le-a vorbit iarăși în pilde. Și a zis: 2. "Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său. 3. A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiți la nuntă; dar ei n-au vrut să vină. 4. A trimis iarăși alți robi, și le-a zis: "Spuneți celor poftiți: "Iată că am gătit ospățul meu; juncii și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate; toate sunt gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
un zâmbet acru. Acolo să te văd... ― Eu nu voi merge niciodată acolo! zise Bologa tresărind și roșindu-se. Gross vru să mai zică ceva, dar atunci apăru în pragul casei un plutonier țanțoș, strigând cu importanță: ― Domnul locotenent Bologa!... Poftiți... Excelența-sa... Peste câteva clipe Apostol Bologa stătea înfipt reglementar înaintea generalului Karg, om scurt și gros, cu fața urâtă și aspră, mohorâtă de mustăți burzuluite, sfredelită de niște ochi rotunzi, ale căror priviri, țâșnind de sub sprâncene foarte late și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și lor două vorbe, dar se simțea incapabil și-i era frică să nu întîlnească și la ei milă. Atunci apăru în prag Petre, salvator, zicîndu-i: ― Don' locotenent, am pregătit ceva de mâncare, că trebuie să vă fie tare foame... Poftiți dincoace în odaie... Auzind glasul românesc, cei doi gradați ridicară deodată nasurile spre ordonanță, mirați. Bologa observă mișcarea lor și răspunse cu o mândrie copilărească, parcă ar fi căutat să le sfideze uimirea: ― Bine, Petre... Chiar mi-e foame, căci
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu zbârcituri multe sub ochii căprui, în care juca deșteptăciune și șiretenie, și niște mustăți puțin cărunte, dar groase și cu vârfurile ascuțite, cum le poartă țăranii unguri. Înfățișarea gazdei potoli scurt mânia locotenentului. Îi răspunse liniștit și chiar îl pofti să șază. Groparul se uită să vază dacă toate sunt în bună ordine și dădu peste Ilona, care se apucase să scormonească în foc cu mare râvnă. ― Ilona, aide, șterge-o! zise poruncitor, încruntînd sprâncenele. Ce mai cauți aici? Altă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
scape de pieire! Că ei stau colo și dau porunci, iar oamenii suferă și se chinuiesc și mor... Fiindcă groparul nu se dădea dus, ba părea că de-abia a prins chef de taifas, Bologa se sculă și curmă vorba, poftindu-l să continue cu altă ocazie, deoarece acum îl cheamă serviciul. Paul Vidor recunoscu bucuros că așa-i, dar așteptă să plece locotenentul înainte... Apostol Bologa, enervat de stăruința țăranului, trecu în cancelarie, luă schița frontului, porunci gradaților să-și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
odaie albă, în care Apostol văzu pe perete, între două icoane, un loc gol, de unde fusese scos cine știe ce tablou. Atunci se gândi la întîmpinarea ungurească, întoarse ochii la Constantin și se zăpăci, ca și cum ar fi înțeles o taină. Preotul îl pofti să șează pe o canapea, dinaintea căreia se afla o masă ovală, acoperită cu o scoarță brodată. Bologa se așeză nehotărât, înfricoșat că nu-i venea deloc în minte ce vroia să-i spună și nici măcar cum să înceapă vorba
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la bucătărie, cum a trimis-o domnișorul la domnul avocat, dar doamna Bologa a crezut că e vorba de vreun "suvenir" din război, pentru Marta. De aceea acum nici nu știa ce să zică și, că să iasă din încurcătură, pofti pe Domșa să ia loc și să-i facă cinstea de a gusta puțină friptură. Invitația ei și răceala lui Apostol provocă o nouă abureală de sudori pe obrajii avocatului. Mulțumi doamnei printr-un surâs disperat și se întoarse spre
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că vin prietenii la tine! zise Pălăgieșu intrând, cu un zâmbet care-i dezveli toți dinții de jos, împreună cu gingia. Apostol se uită la el, uimit. Era atât de neașteptată vizita aceasta, că își pierdu cumpătul și nici nu-l pofti să șează. Notarul însă îi apucă voios amândouă mâinile, i le strânse puternic și pe urmă luă loc, nepoftit, cu o siguranță de stăpân. ― Mă rog... cum... ce vânt te aduce pe la noi? bâigui Apostol, în picioare, privindu-l mereu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iubire și sunt vrednici de ea. Apoi azi nu-i mai era frică de nimica în lume, nici de singurătate și nici de mulțumire, doar pretutindeni sufletul lui găsea pe Dumnezeu viu, în toate minunile și în toate mărunțișurile vieții. Poftea mereu din adâncimile inimii să se umilească și să ceară iertare oricui a greșit vreodată cu gândul ori cu fapta. În fiece minut descoperea prilejuri noi de bucurie și iubire, ca un copilaș, în fața căruia lumea și viața de-abia
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
grădinița din fața casei. Parcă acum toată înfățișarea casei parohiale ar fi fost mai prietenoasă. În cerdac era o masă acoperită cu fața albă și trei scaune împrejur, iar pe stâlpi și pe parmaclâc vrejile și frunzele viței-sălbatice își sorbeau verdeața. ― Poftește, Apostole, te rog! strigă popa, frecîndu-și mâinile cu mare bucurue. Ia loc aici... E foarte bine aici... Și preoteasa are să ne aducă niște cafele cu lapte cum n-ai mâncat nici pe la Pesta!... Scuză-mă numai o secundă, Apostole... o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Că doar Apostol nu-i străin... Ehe, tu erai în fașe când noi puneam lumea la cale în Năsăud! Preoteasa mai stătu până ce se așezară la masă, având mare grijă să spună că ea a potrivit cafelele, dar să mai poftească zahăr ori șvarț dacă nu li se pare bună, apoi se scuză roșind din nou, fiindcă în casă se porniseră iar niște scâncete subțiri, și ieși zâmbind foarte încurcată. ― O femeie rară, Apostole, începu îndată preotul cu o voce caldă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fata... Întrebă cu glas puțin îngrijorat: ― Ce-i, Apostole?... Ce s-a întîmplat?... Că doar nici trei ceasuri n-au trecut... ― Tu m-ai învățat, părinte, și ne-am grăbit să-ți cerem binecuvîntarea! zise Apostol zâmbind. Boteanu, nedumerit, îi pofti în odaia unde odinioară a primit pe Apostol și ceru nerăbdător explicații. Când află hotărârea lui Apostol, se uită pe rând la toți trei, neputîndu-și ascunde mirarea. Apoi se scuză pentru o secundă, ieși afară, desigur să spuie și preotesei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cuvinte, îndemnînd mai cu seamă pe Ilona să prețuiască norocul ce i l-a trimis Dumnezeu și să se silească a fi vrednică de bucuria care i se hărăzește din mila cerului. Fata plânse și groparul se înduioșă. ― Acuma însă poftiți și luați loc, să cinstim cu un pahar de vin ceasul acesta de fericire, cum e datina strămoșească! zise Boteanu, scoțând și împăturind patrafirul. Ca și cum ar fi fost aranjate toate pe rotile, pe dată sosi servitoarea cu sticla plină și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
concediu?... De mult?... A, fericitule!... Dar barem ești sănătos acuma? Îmbrățișă zgomotos pe Apostol, copleșindu-l cu întrebări. Era puțin slăbit la față, numai bărbuța de milițian părea mai blondă, mai rară și mai neîngrijită. După câteva minute, Bologa îl pofti dincolo, să vorbească mai în tihnă. Acolo găsiră pe Ilona, care nu mai lăsa pe Petre nici să intre în odaie, geloasă și dornică să-și servească ea singură logodnicul și să-l îngrijească. Klapka, văzînd-o, nici una, nici două, o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aghiotantului. Nu mă mai țin picioarele... Să stau jos colea puțin? ― Da, da, de ce nu... poftim! tresări aghiotantul, speriat parcă de glasul lui și adăugând, mai sigur, către soldații de pază: Ia dați la o parte picioarele celea! ― Domnule locotenent... poftiți divizia... a sosit divizia! strigă telefonistul, sculîndu-se și scoțând receptorul din cap. Apostol Bologa, istovit, se lăsă pe colțul patului. Sufletul îi era plin de recunoștință, în vreme ce buzele-i fripte bâlbâiau în neștire: ― Mulțumesc... foarte bine... După ce se odihni o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu poți să-l oprești, e timp, n-are stații ca tramvaiu’. Ne boșorogim. Ies pe stradă, văd numai fătuci, toate frumoase. Că avem femei, orice s-ar spune, nu ca alții... Țâță de mâță. Te uiți. Rămâi cu uitatul. Poftești. Rămâi cu poftitul. Ai gânduri. Da’ nu perverse, că suntem oameni serioși. Îți pare rău că-mbătrânești și că n-ai decât o viață. Sandu soarbe din paharul cu Tămâioasă și Îi face semn lui Gicu să dispară din decor
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
cinci sute de măgărițe, și un foarte mare număr de slujitori. Și omul acesta era cel mai cu vază din toți locuitorii Răsăritului. 4. Fiii săi se duceau unii la alții, și dădeau, rînd pe rînd, cîte un ospăț. Și pofteau și pe cele trei surori ale lor să mănînce și să bea împreună cu ei. 5. Și, după ce treceau zilele de ospăț, Iov chema și sfințea pe fiii săi: se scula dis de dimineață și aducea pentru fiecare din ei cîte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]