KorAP: Find »[drukola/base=psihoterapie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...110 111 112 ...120 >

2,984 matches

Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319

doi ani în ceea ce privește efectul terapiei asupra simptomelor negative și activitatății sociale, dar nu și în legătură cu efectul asupra simptomelor pozitive. Un studiu controlat și aleator al lui Valmaggia și al. a evidențiat o superioritate modestă pe termen scurt a TCC în comparație cu psihoterapia de susținere asupra simptomelor refractare la tratametul medicamentos. Un studiu controlat și aleator al lui Trower și al. care compară TCC cu tratamentul standard a constatat o superioritate semnificativă a TCC în încercarea de a reduce credința pacienților în autenticitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
combinației dintre cele două tipuri de terapii în tratamentul anorexiei mentale. In alegerea tratamentului inițial trebuie să se țină cont de: preferința și motivația pacientului, efectele secundare, costul relativ, disponibilitatea unui specialist în TCC, acceptul pacientului de a urma o psihoterapie. Bulimia In comparație cu numărul mic de studii controlate și aleatoare ce se referă la anorexia mentală, studiile empirice privind eficiența TCC în cazul bulimiei, utilizată singură sau în combinație cu farmacoterapia, sunt cu mult mai numeroase. Eficiența pe termen

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
a farmacoterapiei, a TCC sau a tratamentelor combinând cele două terapii. In alegerea tratamentului inițial trebuie să se țină cont de: preferința și motivația pacientului, efectele secundare, costul relativ, disponibilitatea unui specialist în TCC, acceptul pacientului de a urma o psihoterapie. Hiperfagia bulimică Hiperfagia bulimică este un sindrom caracterizat prin apariția cu regularitate a crizelor de bulimie (binges), dar comportamentul bulimic nu este asociat apelării cu regularitate la unele comportamente compensatoare neadecvate. Persoanele care sunt diagnosticate cu BED sunt adesea supraponderale

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
în anexa B a DSM-IV ce conține criteriile și direcțiile propuse în vederea unor studii suplimentare. Intr-un studiu recent, Dingemans și al. au ajuns la concluzia că TCC este tratamentul preferat în cazul tulburării BED, dar consideră că și alte psihoterapii sunt probabil la fel de eficiente, acest lucru fiind valabil și pentru SSRI. Tratamentul are drept prim scop stoparea crizelor binges. Stoparea crizelor de tip binges poate fi însoțită de o reducere a greutății, dar acest lucru nu se întâmplă de fiecare

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
a farmacoterapiei, a TCC sau a tratamentelor combinând cele două terapii. In alegerea tratamentului inițial trebuie să se țină cont de: preferința și motivația pacientului, efectele secundare, costul relativ, disponibilitatea unui specialist în TCC, acceptul pacientului de a urma o psihoterapie. 7. Discuții și concluzii Un număr mare de studii controlate și aleatoare și de meta-analize evidențiază faptul că TCC este eficientă în tratamentul numeroaselor tulburări mentale, utilizată ca unică terapie în tratamentul inițial, singură sau ca alternativă la farmacoterapie, combinată

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
pentru a le trata. In prezent, alegerea între TCC și farmacoterapie se stabilește, cel mai adesea, pe considerente cum ar fi: preferința și motivația pacientului, efectele secundare, costul relativ, disponibilitatea unui specialist în TCC, acceptul pacientului pentru a urma o psihoterapie. In ansamblu, rezultatele cercetărilor demonstrează că se poate vorbi despre eficiență atât în ceea ce privește farmacoterapia cât și TCC, mai ales pe termen scurt, fără a le departaja net altfel decât cu ajutorul uneia sau alteia dintre considerentele prezentate la punctul 10. De

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
poate fi perceput doar în realitatea sa organică. Ar trebui ca acesta să fie întotdeauna studiat în complexitatea multiplelor sale retroacțiuni bio-psihosociale. In plus, chiar în cadrul sindromelor diagnostice, nu s-a demonstrat faptul că cele două proceduri terapeutice, farmacologia și psihoterapia, acționează asupra acelorași procese de schimbare. In acest stadiu al cercetării, ni se pare ca a venit timpul, după etapele indispensabile ale unei examinări privind eficiența comparată TCC-farmacologie, să se studieze cele două forme de intervenție într-un model integrând

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
sa și s-a îndreptat în mod natural spre terapiile cognitiv-comportamentale, în cadrul cărora alianța terapeutică, reală și eficientă, corespunde așteptărilor sale. Acest capitol propune câteva idei fundamentale în legătură cu TCC din punctul de vedere, original, al celor care au ales această psihoterapie. Acest punct de vedere se bazează pe experiența mea de ex-pacientă care a beneficiat de o terapie comportamentală și cognitivă individuală și apoi în grup, pe experiența mea de unsprezece ani în mediul asociativ al pacienților, și pe funcția mea

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
și președinte al asociației persoanelor suferind de tulburări anxioase și fobice, MȘdiagora Paris. 1. Accesul la terapie Numeroase prejudecăți, rețineri, idei preconcepute, temeri iraționale și colective împiedică persoanele în suferință, cele care ar avea nevoie de ajutor să apeleze la psihoterapie. Psihiatria păstrează încă, în ochii marelui public, partea sa de umbre și de mistere. Stigmatizarea suferinței psihice rămâne importantă. Dacă depresia este percepută într-o manieră mai puțin negativă, tulburările anxioase, fobice sau de comportament sunt încă mult prea adesea

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
ascultare este în mod special importantă atunci când o persoană în suferință de mai mulți ani a trecut deja pragul mai multor uși ale cabinetelor de consultație fără a obține nici un succes terapeutic. Iar acest nou pas de angajare într-o psihoterapie este și mai dificil pentru pacienții care suferă de fobie socială sau de depresie severă. Factorii care ameliorează ascultarea și, în consecință, vorbirea și schimbul de informații, sunt multipli atât în cadrul comunicării verbale cât și în al celei non-verbale. Mulți

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Este vorba despre cel mai bun garant al calității acesteia. In Franța, asociațiile de pacienți joacă un rol determinant în promovarea terapiilor TCC. Astfel, cele două mari federații ale pacienților și ale familiilor sunt la originea primului studiu privind eficiența psihoterapiilor: comandat ulterior de către Direcția Generală de Sănătate (DGS), acest studiu a demonstrat eficiența terapiilor TCC și efectul lor pozitiv în cincisprezece din șaisprezece tulburări analizate. Impactul primei consultații Prima consultație are un impact important. Chiar dacă aceasta se deosebește complet de

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
cantitate de timp importantă. Ori oferta de terapie fiind mai mică decât cererea, terapeuții întâmpină greutăți în organizarea și continuarea unor ședințe de lungă durată; tentația de a reduce timpul consacrat fiecărei ședințe este - în mod legitim - mare. Intr-o psihoterapie, timpul rezervat consultației constituie o parte din terapie. O ședință de trei sferturi de oră până la o oră contribuie mai mult la progresul pacientului decât o consultație de 20-30 de minute, în timpul căreia expunerea nu este reală, evitările subtile nu

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
sortite, la rândul lor, eșecului. Cercul s-a închis. Inseamnă asta oare că nu toată lumea este făcută pentru a urma o terapie de tip TCC? Aceasta este situația, fără a mai spune că, așa cum se întâmplă cu orice formă de psihoterapie, este necesar să se organizeze o „întâlnire” între pacient și terapie. TCC nu se potrivește, fără îndoială, tuturor indivizilor, cu atât mai puțin celor care ar avea o atitudine prea atentă față de terapeut, așa după cum o dovedesc numeroasele relatări ale

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
întâlnire” între pacient și terapie. TCC nu se potrivește, fără îndoială, tuturor indivizilor, cu atât mai puțin celor care ar avea o atitudine prea atentă față de terapeut, așa după cum o dovedesc numeroasele relatări ale pacienților. A se angaja într-o psihoterapie, în special într-o psihoterapie de tip cognitiv-comportamentală, presupune renunțarea și trăirea doliului (adesea dureros și provocator de suferință) în legătură cu unele idei: - vindecarea nu se va face ca urmare a atingerii cu o baghetă magică; - terapeutul nu va lucra de

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
TCC nu se potrivește, fără îndoială, tuturor indivizilor, cu atât mai puțin celor care ar avea o atitudine prea atentă față de terapeut, așa după cum o dovedesc numeroasele relatări ale pacienților. A se angaja într-o psihoterapie, în special într-o psihoterapie de tip cognitiv-comportamentală, presupune renunțarea și trăirea doliului (adesea dureros și provocator de suferință) în legătură cu unele idei: - vindecarea nu se va face ca urmare a atingerii cu o baghetă magică; - terapeutul nu va lucra de unul singur; - nu există nici

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
evocăm aici - după ce am amintit despre problemele apărute în legătură cu evitările (frânele) - inventivitatea cu rol de forță motrice. Si poate că în legătură cu acest aspect, puțin evocat în literatura științifică, referitor la TCC, se poate aduce cel mai frumos omagiu terapeutului. O psihoterapie are nevoie de un cadru precis: un cabinel particular sau o consultație în mediu spitalicesc. Un psihoterapeut care paractică o terapie cognitiv-comportamentală este un medic psihiatru, sau un psiholog, care a urmat o formare specifică și complementară formării sale universitare

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
care diminuează suferința aproapelui sau care contribuie la fericirea acestuia sunt, prin excelență, conduite ce aduc satisfacție”. Asociațiile de pacienți Asociațiile de pacienți pot juca un rol important în cele trei perioade cheie ale întâlnirii unei persoane în suferință cu psihoterapia. Acest rol va trebui să fie, în viitor, recunoscut, încurajat și facilitat. Inainte de terapie, asociațiile pot: - să dedramatizeze psihiatria și tulburările psihologice; - să informeze în legătură cu tulburările și cu diferitele psihoterapii, și să vulgarizeze informația științifică; - să demonstreze persoanelor implicate

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
perioade cheie ale întâlnirii unei persoane în suferință cu psihoterapia. Acest rol va trebui să fie, în viitor, recunoscut, încurajat și facilitat. Inainte de terapie, asociațiile pot: - să dedramatizeze psihiatria și tulburările psihologice; - să informeze în legătură cu tulburările și cu diferitele psihoterapii, și să vulgarizeze informația științifică; - să demonstreze persoanelor implicate că nu sunt singurele care suferă de aceste tulburări; - să numească tulburările lor; - să deculpabilizeze aceste persoane și, de asemenea, pe apropiații lor; - să-i ajute să-și diminueze sentimentul de

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
de dificultate inferior valorii de 30. El pregătește o situație de refuz cu un nivel de dificultate cuprins între 30 și 60, sub forma unei fișe pe trei coloane a lui Beck. 3. Discuții In ceea ce privește afirmarea de sine, psihoterapia acționează pe trei nivele: - ea permite însușirea de competențe sociale cu ajutorul modelului, al jocurilor de rol, al întăririi acțiunii și a rezultatului: aceste abilități constituie o cutie cu unelte aflată la dispoziția pacientului; - expunerea la emoții urmată de obișnuință permite

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
să mă simt astfel toată viața? Voi transmite această boală copiilor mei? Dacă acesta este temperamentul meu, mă pot eu opune? Dacă aceste probleme își au originea în trecut, nu sunt eu oare obligat să urmez un anumit tip de psihoterapie care să mă ajute să mă întorc la surse?”. Este esențial ca terapeutul să lucreze asupra aceluiași model explicativ al bolii ca și pacientul său. Dacă acesta din urmă este convins că boala se datorează unei mame supraprotectoare, în timp ce terapeutul

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
mod diferit”. Dar ea n-a reușit să se schimbe: „După emisiunea de la radio și citirea unor cărți, am încercat să mă forțez să fac față situațiilor, dar n-am reușit de una singură”. Tratamente precedente Isabelle a urmat o psihoterapie de inspirație analitică care a durat patru ani (începând cu clasa a doua de liceu până în primul an de facultate), fără rezultate vizibile în ceea ce privește simptomatologia fobică, chiar dacă ea spune că a fost ajutată prin faptul că a putut vorbi liber

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
cu o durată de cincisprezece până la douăzeci de ședințe se adresează stresului post-traumatic acut (după o lună) sau cronic (după trei luni). Ele obțin rezultate pozitive în unele studii controlate. O meta-analiză referitoare la 61 de studii demonstrează faptul că psihoterapiile sunt, în general, mai bine supravegheate decât tratamentele chimice și confirmă eficiența terapiilor comportamentale și cognitive comparativ cu hipnoza, relaxarea și terapia psihanalitică. Terapiile comportamentale și cognitive se dovedesc a fi la fel de eficiente ca și inhibitorii recaptării serotoninei (IRS) în

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
modelele studiate cel mai insistent, regăsim terapiile comportamentale, interpersonale și cognitive. Aceasta din urmă este terapia căreia i-au fost consacrate cele mai multe experimente empirice în aceste ultime două decenii, motiv pentru care ea servește drept model acestui capitol. Farmacoterapie Deși psihoterapia a înregistrat rezultate importante, farmacoterapia rămâne modelul de referință pentru orice nouă contribuție. Cercetările recente confirmă studiile inițiale și demonstrează faptul că terapia cognitivă nu este deloc mai puțin eficientă decât farmacoterapia în cazul depresiei unipolare non psihotice de intensitate

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
13 Bulimia François Nef, Yves Simon∗ 1. Contribuții teoretice Descriere Modele explicative Terapiile validate empiric 2. Studiu de caz Prezentarea cazului Principii terapeutice generale Evaluare clinică Desfășurarea terapiei Rezultatele actuale ale terapiei 3. Discuții Despre caz și generalizarea sa Caracteristicile psihoterapiei bulimiei Rezultate și perspective Bibliografie 1. Contribuții teoretice Bulimia este o tulburare psihologică recunoscută de aproximativ treizeci de ani. Pentru tratarea acesteia au fost propuse mai multe tratamente validate emipiric. Descriere Definiția bulimiei Bulimia este o tulburare a comportamentelor alimentare

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
pentru a ajunge din nou la 55 kg. Epuizată și disperată, ea i-a mărturisit mamei sale că dorea să sfârșească cu viața. Aceasta a relatat situația medicului de familie, care a îndrumat-o pe Gwen spre un psiholog (pentru psihoterapie) și spre un psihiatru (pentru psihofarmacoterapie) specializați în terapii cognitiv-comportamentale. Principii terapeutice generale Terapia bulimiei este un tratament multidimensional al terapiilor cognitiv-comportamentale. Principiile terapiei bulimiei - Terapia se bazează pe o evaluare biopsihosocială. - Ea își propune să întrerupă factorii de autoîntreținere

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]