29,239 matches
-
că tu treci pe la noi mai rar ca o eclipsă și apoi, când treci, stai un pic mai mult ca cioara-n par. Adevărul e că v-am dus dorul, domnule inginer - a ținut să pună la punct treburile învățătorul, râzând cu poftă. Îmi cer iertare, dar n-am să pot să rămân prea multă vreme, pentru că mai am și alte obligații pe ziua de astăzi. Nu-i nici o supărare. Ne bucurăm că ați răspuns imvitației noastre. Și, ca să nu uităm
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Unde mai pui că Limba latină o face cu Bounegru, șeful legionarilor. Aista ar fi în stare să mă împuște nu alta... Se descurcă el. Nu s-o plâns niciodată. Îi băiat deștept. Seamănă cu tat-su - a apreciat Măriuca, râzând în timp ce-i mângâia tandru fruntea... Nu exagera, Măriucă, pentru că îți seamănă ție ruptă bucățică. Poți să zici că nu are nasul, ochii și gura ta? Și cum privește la tine când te vede supărată... Parcă îi a doua Măriucă. Tristețea
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
bea nu se mănâncă. Se vorbește doar ca la clacă. De ce îmi era frică de aceea n-am scăpat - a punctat Costăchel întorsătura situației. De ce te-ai temut, Costăchele? - a întrebat Măriuca amuzată. De comandanți - a precizat Costăchel, mustăcind a râde. Cu așa comandanți, să tot execuți ordinele - a intrat în joc agronomul. Revigorat de atmosfera creată, Costăchel începea să semene tot mai mult cu cel de altădată. Ochii adânciți în orbite au căpătat strălucire vie. Părul și mustața colilie îi
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
comportați ca niște ostași adevărați. Mâine totul să strălucească pe voi. Gradații vor primi gradul pe care l-au avut. La program! Executarea!” „Am înțeles!” am răspuns noi în cor... Eram cam blegi, dar ne dădeam mari - a intervenit Costăchel râzând. De ce mă întrerupi tocmai când povestea îi mai interesantă? - s-a prefăcut Petrache supărat. Cei din jur erau numai ochi și urechi. Chiar și Măriuca a uitat de atribuțiile ei de comandant al acelei adunări. Petrache a revenit la firul
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Da’ ce limbă ascuțită ai în searea asta! - a sărit Costăchel în apărarea Măriucăi. Păi s-o cam tocit limba de când n-am mai pus picătură de vin și firimitură de plăcintă pe ea - a pus paie pe foc Petrache, râzând din tot sufletul... Au ciocnit ulcelele cu vin, într-o veselie generală... Cred că muriți de curiozitate să aflați, ce ne aștepta a doua zi - i a zgândărât Petrache. Dacă stau bine și mă gândesc, asta cam așa-i - a
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
sară de gât de bucurie... Numai n-o chiuit... Încolo o făcut de toate... El spunea că se bucură pentru mine că m-o numit comandant de pluton. Da’ nu-i adevărat. Îl cunosc eu bine... a sfârșit Costăchel fraza, râzând cu poftă. Ce fel de luptători am eu la masă, dacă paharele sunt pline, iar pastrama râde de noi? Cu așa ostași bicisnici e vai și amar de comandant! Doar nu vreți să cobor milităria din pod! - a glumit și
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
se bucură pentru mine că m-o numit comandant de pluton. Da’ nu-i adevărat. Îl cunosc eu bine... a sfârșit Costăchel fraza, râzând cu poftă. Ce fel de luptători am eu la masă, dacă paharele sunt pline, iar pastrama râde de noi? Cu așa ostași bicisnici e vai și amar de comandant! Doar nu vreți să cobor milităria din pod! - a glumit și agronomul. Au golit paharele și au întrebat de sănătate pastrama... Atmosfera se încălzise de-a binelea... Chiar
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
trecea un gospodar. Le-a dat binețe, dar n-are ce face omul și întreabă: Unde ai fost, mătușă, pe o căldură ca asta?... Apoi... am fost cu nora mea la Buhai și amu’ ne întoarcem acasă... Gospodarul - mustăcind a râde - le-o căinat: Ei, dacă o trebuit, o trebuit! Nu te poți încontra cu nevoia!”... Am râs pe înfundate, comentând spusa babei. În cele din urmă, l-am luat peste picior pe caprari: „Măi Tânjală! Moartea-i cât capra pe
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
fost, mătușă, pe o căldură ca asta?... Apoi... am fost cu nora mea la Buhai și amu’ ne întoarcem acasă... Gospodarul - mustăcind a râde - le-o căinat: Ei, dacă o trebuit, o trebuit! Nu te poți încontra cu nevoia!”... Am râs pe înfundate, comentând spusa babei. În cele din urmă, l-am luat peste picior pe caprari: „Măi Tânjală! Moartea-i cât capra pe tine și tu o ții hojma într-o șagă.” „Păi ce să fac, domn’ plutonier, dacă moartea
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
cele din urmă, l-am luat peste picior pe caprari: „Măi Tânjală! Moartea-i cât capra pe tine și tu o ții hojma într-o șagă.” „Păi ce să fac, domn’ plutonier, dacă moartea-i colea în față? Măcar să-i râd în nas. Ce, să-i arăt că mi-i frică de ea?”... Așa era caporalul Tânjală... În scurt timp, ni s-a alăturat unul din ofițerii care ne-au așteptat în gară. El cunoștea situația din ziua ce trecuse. „Șoseaua
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
eu. „Comunică ostașilor și rămâneți în așteptarea noilor ordine!” - a încheiat colonelul, cu glas amar. Am adunat oamenii și le-am spus exact ce am aflat de la colonelul Brad Filip. Să vezi dumneata ce ți-i omul... Unii chiuiau și râdeau, strigând: „Fraților! E armistițiu! E pace! Nu mai suntem în război cu rușii!”... Alții plângeau... Câte unii ședeau pe marginea tranșeului, fără să scoată o vorbă. M-am așezat și eu. Am aprins o țigară și mam apucat să trag
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Ce nelămurire ai, moșule? Poftește aici în față, să audă toată lumea - a grăit delegatul. Apoi eu n-aș ieși ca păduchele în frunte, că... mi-i rușine - a răspuns moșul. De ce ți-i rușine, moșule? - a întrebat delegatul. Mustăcind a râde și trăgând cu coada ochiului la cei din jur, moș Dumitru a vorbit: Mi-i rușine pentru că... pentru că pantalonii mi-s rupți în dosul casei. Și ce-o zice lumea? Aista n-are nici pantaloni pe fund și se crede
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
luat gospodarul la întrebări. „Pentru ce îmi ceri tu în fiecare dimineață o sută de lei, dacă seara mi-o aduci înapoi, neschimbată?” „Apoi dumneata, cumătre, nu știi că când ai un ban în buzunar altcum stai de vorbă?” Au râs cu poftă. Nu-și mai aduceau aminte să fi râs de multă vreme așa. A doua zi, pe la prânzul mare, Petrache îl ajuta pe Costăchel să aranjeze căruța sub șopron, când s-au auzit bătăi în poartă. Au ridicat capul
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
fiecare dimineață o sută de lei, dacă seara mi-o aduci înapoi, neschimbată?” „Apoi dumneata, cumătre, nu știi că când ai un ban în buzunar altcum stai de vorbă?” Au râs cu poftă. Nu-și mai aduceau aminte să fi râs de multă vreme așa. A doua zi, pe la prânzul mare, Petrache îl ajuta pe Costăchel să aranjeze căruța sub șopron, când s-au auzit bătăi în poartă. Au ridicat capul... Bună ziua! - a salutat sobru Tașmău, delegatul. Bună ziua! - au răspuns pe
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
de iarna care se ducea era doar schimbarea direcției vânturilor. Ca să-l mai înveselească puțin pe Petrache, Costăchel l-a întrebat într-o zi: Măi Petrache! Tu știi ce scrie pe fruntea ta? De unde să știu? Colivă, scrie Petrache! Colivă! Râde hârb de oală spartă - a răspuns Petrache, cu un crâmpei de zâmbet răsărit în colțul gurii... Și atât. Vara i-a găsit cu rândurile subțiate... Mulți deținuți nu au mai apucat să-și încălzească oasele rebegite la soarele verii... O
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
personaj al timpului, domnul Bulă. ... și zi, câte pârjoale ai mâncat în dimineața asta, Bulă? Două căni, doamna profesoară! Gluma nu era chiar din cele proaspete, dar pentru a-i face plăcere celui care o spusese, profesorul de desen Nicolau râse copios, avertizându-l: Mai ține-l în casă, domnule, pe năstrușnicul acesta de Bulă, că s-ar putea într-o zi să-l prindă în outside vreun flăcău cu ochii albaștri! (cu referire la ofițerii de securiate). * Simona nu gusta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
la vederea primăverii care umbla sprințară printre ramurile copacilor și prin ierburile crude, așezându-se cu toți fluturii ei albi pe corolele florilor și dând glas melodios, plin de farmec, păsărelelor lipsite de grijile pământenilor de rând. Primăvara părea că râde în hohote, întocmai unui copil în nestăvilitele lui jocuri. Când cele două prietene se despărțiră, o pasăre tocmai se așeza pe ramura unui copac aflat în drumul lor și le cerceta curioasă prezența. Stătură amândouă o clipă în loc, privind cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
am căzut. Știu cum să cad ca să nu mă lovesc, dar mâinile... Ca să-i arăt cine sunt, am dat trei boabe la rând în poarta lui Ionuț! Ce ai dat? Trei boabe, mami, așa le spunem noi la goluri. Simona râse, dar imediat reveni: Să nu te mai aud că-ți ies din gură asemenea cuvinte de maidan. Nu poți să spui goluri, cum spun fotbaliștii adevărați? Da' mami, dar e mai mișto! Iar? Și cum să spun? În loc de cuvântul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
dezmierde și să-i spună tainicile povești ale lumii... Am bănuit, mai spuse Nana Floarea, de mai multe ori, cum încerca să dezvăluie ceva anume, un secret, sau așa ceva, dar cuvintele nu izbuteau să iasă la lumină. Mona începu să râdă așa din senin, chiar dacă mai potrivit în acele clipe ar fi fost să plângă, dar sufletul ei era atât de plin, de fericit... Era sigură că în clipa în care îi sărutase mâna obținuse iertarea părintelui său și nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
spovedi în fața lui Dumnezeu, pentru că în fața oamenilor, nu întotdeauna judecata e cea mai dreaptă. 11 O ri de câte ori Simona venea la grădiniță să-l ia pe Răducu, mai ales în ultima perioadă, acesta îi reproșa: Mămico, sunt în grupa mare, râd copiii de mine când te văd că mă duci de mână ca pe un copil mic! Știu drumul spre casă, am și cheie. Simona se hotăra greu. Răducu devenise în ultima vreme un copil zvăpăiat și îi era teamă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
îi zâmbise prietește, apoi își continuase lectura. Dar nu după mult timp văzând că băiatul îl privește cu interes, domnul abandonă citirea cotidianului și porni o discuție cu el. La fiecare replică a lui Răducu, în care existau nostimade, domnul râdea copios. Se vedea cât de acolo că e un copil inteligent, că are mintea ascuțită și găsește răspunsuri care îi pot incita chiar și pe oamenii mari. Acestuia îi plăcu modul în care acest copil plin de istețime întreținuse un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
faptul că îl lovise cu atâta cruzime. Nu-și dădea seama ce se întâmplase cu ea. Fusese nebună. Avea certitudinea că nu își va ierta niciodată această ieșire. După câteva momente, când receptă cu adevărat spusele copilului, îi veni să râdă, dar se abținu. Îl privi cu duioșie și din nou își reproșă maniera în care acționase. Poate îl dureau loviturile căpătate, poate și mai mult îl durea faptul că acestea veneau din partea mamei lui care știa cât de mult îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
un timp, până dispărea după colț. Nu vrei să te conduc până la grădiniță, Răducule, așa cum o făceam până nu demult? Nu, mămicuțo, ți-am mai spus de atâtea ori că nu e nevoie, cunosc drumul, știi și tu... Vrei să râdă copiii de mine!? Simona îl privi cu interes. Avea comportări de bărbat. Îl sărută, apoi îi zise: Fii atent, puiul mamei, fii foarte atent, știi ce erai să pățești odată! Da, mămico, n-avea nici o grijă! Bine, puiule, am mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
răbufneau din când în când spre a se afirma în centrul luminos al conștientului. Trezită după ore și ore de somn intensiv, Simona, oarecum buimăcită, o întrebă pe vecina de pat: Unde mă aflu, unde ne aflăm? Aceasta începu să râdă în hohote, semn evident al unei stări de isterie. În rai, scumpo, nu-ți dai seama, în rai... nu vezi îngerii din jurul tău? Și iar începu să râdă, ca mai apoi să-și acopere fața plină de lacrimi și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
vecina de pat: Unde mă aflu, unde ne aflăm? Aceasta începu să râdă în hohote, semn evident al unei stări de isterie. În rai, scumpo, nu-ți dai seama, în rai... nu vezi îngerii din jurul tău? Și iar începu să râdă, ca mai apoi să-și acopere fața plină de lacrimi și să plângă în hohote. Probabil că avea și ea o mare suferință, dacă putea să plângă și să râdă la un interval de câteva secunde. Râsul era de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]