2,925 matches
-
găsit puterea de a se ridica și a părăsi încăperea... Chiriașul n-a văzut decât tivul rochiei muștar, unduind o clipă deasupra covorului. Prin urmare, Ortansa purta o rochie de culoarea muștarului... Ca să vezi, nici nu observase ! Perdelele sunt trase, răcoare și umbră, capul în pământ... ar fi greu pentru șiretul bicentenar Johann Caspar, chiar dacă s-ar strecura neauzit prin ușa rămasă întredeschisă, să cerceteze chipul captivului. Râsul gros și bătrân se ridică dinspre bucătărie, repede acoperit de șuvoiul zgomotos de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bibliotecarei ! De n- ar fi fost atât de leneș, dacă ar fi răspuns la telefon, dimineață, demult, acum un veac. L-ar fi acceptat, probabil, s-ar fi împreunat îndelung, în cazanul încins al acestei chilii înguste. Custodele, mutată din răcoarea sălii de lectură pe grătarul fierbinte al patului de campanie, da, l-ar fi primit în ea, zi întreagă, un veac, uite nebunia zilei. N-ar fi auzit urletul arzând aerul, n-ar fi văzut fiarele dezlănțuite rarefiind aerul. Acum
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Runa o să vorbească cu vorbe de-ale tale! Fugi! Tată care poate că nu ești, am grăit eu adânc, dar am zbughit-o fără să mai privesc Îndărăt. M-am trezit pe un povârniș care cobora abrupt și am simțit răcoarea unei ape. Stk, stk, stk! Uriașii alergau la adăpostul copacilor, undeva pe mâna mea tare, și am luat-o la goană În partea cealaltă până ce m-am trezit pe o limbă de nisip lângă o apă care curgea lânced. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dintre copaci, pășind alene de parcă nimeni nu l-ar fi grăbit vreodată. Ținea capul sus și era urmat de trei sau patru tovarăși care pășeau la fel de potolit ca și el. Îți venea să crezi că veniseră să se bucure de răcoarea apei. Stătură În loc și mă priviră, cu capetele acoperite de țestele de cerb, Împăunați cu coarnele bătrâne și noduroase, neclintiți. Eram trimisul Tatălui. Eram toiagul și bâta lui. Sulița lui și, poate, chiar el. Nu se făcea să mai fug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înțelegi, mai ales că mereu erau Încruntați, de parcă nu reușeau să priceapă nimic din cele ce se petreceau În jur. Tărâmul lor era frumos. Era plin de verdeață și molcom. Ochii se odihneau când te uitai prin satul lor. Era răcoare. Stâncile din jur erau netede și lucioase, ca niște spinări de bouri grași. Se auzeau zgomote potolite de peste tot, de parcă neamul lor n-ar fi cunoscut niciodată necazul, furtuna, sau fuga de vrăjmași. Păsări de toate felurile se opreau fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ei și scoase un săculeț plin cu un fel de nisip ușor. - Praf din coajă de salcie, ne spuse. Am ridicat din umeri, dar ea: - Țânțarii trăiesc În bălți și aduc fierbințeala. Sălciile cresc tot În bălți și ne dau răcoare. De aceea, sălciile alungă și fierbințeala. Îl sili pe Enkim să ia o gură de praf din acela. După o vreme, cam cât ți-ar lua să aprinzi un foc pe vreme de ploaie, prietenul meu se acoperi cu sudoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
gândea numai la prietenii din astea Între neamuri. Anumite prietenii, zicea el, fac bine. - Ooh, da, făcu Minos și scuipă Într-o parte. Se ridică de pe piatră și mă Îndemnă să vin după el. Era după-amiază, era senin și era răcoare. Îmi arătă satul lui răspândit pe povârnișul muntelui, cu case pierdute printre copacii aceia În care creșteau fructele mărunte ca niște boașe de berbecuț. Dincolo de sat, câmpia acoperită de păduri bogate și grele. Dincolo de pădure, Marea cea mare. Era liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ajunserăm la poalele stâncilor, chiar În locul din care Începea nisipul acela nesfârșit. Mai merserăm un timp pe lângă stânci și, deodată, Aban se opri. Se uită la unul dintre tineri, iar acesta dădu deoparte o lespede de piatră. Un val de răcoare ne izbi chipurile și, din adâncul pământului se auzi huruitul unei ape care curgea. - Apa asta are deja un nume. Oued. Când sunt cu prietenii mei, Îi spun Ouedul lui Aban, căci eu l-am găsit, râse el. Am coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
afară, prin care adia aerul. Unele dintre peșteri șerpuiau, apoi urcau ca să se deschidă În case, sau coborau ca să se Încrucișeze cu alte peșteri, iar altele, În sfârșit, se afundau și mai mult sub pământ, acolo unde era cu adevărat răcoare. Dogonii le Întortocheaseră astfel Încât, oriunde te aflai, să se stârnească o boare plăcută ce adia ușor Între o casă și alta, chiar dacă văzduhul de afară era fierbinte și nemișcat. La capătul unei astfel de peșteri Îi găsii pe Unu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de când rămăsese grea. - Sunt Întregi? Întrebă. - Da’ tu cum ai vrea? se răsti bătrâna. Sunt Întregi și zdraveni, ca și tine. Ca și ucigașul ăsta mut care e tatăl lor, scrâșni ea. Am simțit cum mă trece un fior de răcoare prin măruntaie. - Îl placi pe Dupna, i-am spus bătrânei. - Cum să nu, că doar e fiul meu. Dar, una și cu una fac două. Copiii tăi și femeia sunt una. Tu, nu! Îmi zise ea și mă dădu afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
regulă, John! Am luat-o eu! Apoi porni În urma lui pe scări. Acum era aproape dimineață, cam trei și jumătate, cerul era plin de stele delicate și strălucitoare, iar noaptea Încă liniștită, scăldată Într-un uriaș Întuneric violet, Încărcată de răcoare, dar și de bucuria expansivă și singuratică a primăverii. Undeva departe, abia perceptibil, plin de jale, Înfiorat de bucurie și de durere, se Înălța glasul unui vapor pierdut În noapte, al unui mare vas ce chema la gura portului. Strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pietre strălucitoare a pîrÎului și umbra plăcută și răcoroasă a copacilor de dincolo de rîu. Apoi s-au oprit la capul podului și au privit apa. Apoi au văzut golul rămas la vechea moară roșie, care semăna Întrucîtva cu amurgul, cu răcoarea, cu tristețea și bucuria, și privind chipurile tinerilor care zăceau În lanul de grîu, chipurile banale și, vai, atît de cunoscute și de străine În moarte ale americanilor căzuți, au rămas o clipă nemișcați gîndind, simțind, gîndind, cu inimile pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Întoarce niciodată, nu vom mai păși niciodată de-a lungul acestui drum așa cum am pășit azi-dimineață... deci, fraților, să ne mai aruncăm o privire Înainte de-a pleca. Iată moara, iată tufișurile, iată albia rîului presărată cu pietre strălucitoare, iată răcoarea plăcută și bine cunoscută a copacilor... dar pe-aici am mai trecut cîndva! exclamă ei. — Bine-nțeles, fraților, am stat pe pod, În fața morii, și-am cîntat Împreună seara pe malul pîrÎului, presărat de pietre strălucitoare, și-am trecut În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
din dreapta - stradă măreață, plină de viață zbuciumată și de mișcare, de amiază și de trudă voioasă, imaginea ta strălucește veșnic În inimile noastre și ne-ndreptăm spre tine! — Stradă a dimineții, stradă a speranței! au strigat ei. Stradă scăldată În răcoare, În lumina piezișă, stradă cu fațade Înalte și adîncă umbră albastră, stradă scăldată În aerul mișcător al dimineții poleind valurile, stradă cu docuri vechi și ruginite, pe unde bacul teșit intră spumegînd, Împovărat de un zid de fețe mici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aceea m-am Înfuriat atît de tare cînd l-am auzit pe polițist că-i spune „comedia aia“, deși atunci nu mi-am dat seama care-i motivul. Se pare că polițistul era hotărît să ne bage pe toți la răcoare, dar atunci tata s-a dat jos de pe genunchii părintelui Dolan și, cînd polițistul l-a văzut pe părintele Dolan, a devenit foarte amabil: iar domnul Gates a discutat cu el și i-a dat niște bani, iar tata a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
stelele strălucitoare, Întunericul violet din parc și Dumnezeu, dar tare mai era frumos. Era chiar la Începutul lui mai, apăruseră toate frunzele și toți mugurii fragezi și pufoși, pe cer se zărea doar o fîșie de lună și era o răcoare atît de plăcută, Încărcată de mirosul frunzelor și al ierbii proaspete și al tuturor florilor ce se Înălțau din pămînt, pe care parcă le auzeai cum cresc: mi se părea că nu mai trăisem nicicînd clipe atît de frumoase, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
boltea legământul. L XLIV După școală simt un imbold necurat să mă duc până în centru. N-aș vrea să ratez și mineriada asta, mai ales că acum minerii sunt de partea intelectualilor. Se pare că poetul imnelor, Luceafărul huilei, Cosma Răcoare, se certase cu președintele și venise să-l dea jos. Se lăudase că el schimbă miniștrii și președinții ca pe ciorapi. În locul locatarului de la Cotroceni se zvonea că ar vrea s-o instaleze pe muza sa, cântăreța Marilena Nitzu, unica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
apoi de poliție, mulți își acoperiseră nasul și gura cu eșarfe legate la ceafă. Furia proletară izbucnea în gesturi eroice, sinucigașe. Văzând la televizor ce se întâmplă, mulți bucureșteni se adunaseră la Leu. Ei răspândiră și zvonul că șeful, Cosma Răcoare, se lăsase cumpărat de Ilici, spălase putina și-și salvase pielea, lăsându-și ortacii de izbeliște. Un moment minerii se clătinară sub impactul veștii, apoi se năpustiră cu mai multă îndârjire asupra redutei prezidențiale. Luat pe sus de entuziasmul disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
o găleată cu apă rece, acoperită cu un fund de lemn și cu un ștergar gros de in. Într-o altă cameră agoniza cineva, un bătrân sau o bătrână, bunic, unchi, rudă Îndepărtată sau pur și simplu strămoș. Semiântunericul și răcoarea se păstrau constante În toată casa și În tot lungul zilei. E clar că amintirile lui provin dintr-o zi de vară! — La ce-ți servește să fii atât de sigur de asta? - Întrebă Grințu. Vei vedea, zise Zare. Seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
unui filosof la problemele vieții constă În porunca tăcerii decât recunoașterea falimentului filosofiei sale? (G. Lukacs despre Wittgenstein, În Ontologia existenței sociale, vol. 1, p. 93, Editura Politică, București, 1982) ( Se mutară apoi pe terasa dinspre mare a restaurantului. Era răcoare, dar țânțarii mișunau nestingheriți. După ce fură serviți cu ficat de porc și cârnăciori oltenești, cu vin roșu și apă minerală, Grințu se duse din nou În salon și ceru să fie stinsă lumina de pe terasă. — Așa da! - se bucură Zare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
erau acei pepeni dimineața la trei când erau puși În căruță să fie duși la vânzare În piața Obor. Directorul se ștergea pe gât și pe față cu o batistă uriașă, era transpirat tot, apoi ofta, probabil gândindu-se la răcoarea din beci și la gustul pepenilor. Da, da, continua Subalternul, pe la patru dimineața eram deja la bariera Vergului și uneori nici nu ajungeam cu pepenii până-n Obor că ni-i cumpăra lumea pe drum, din căruță. Odată Încheiat ciclul natural
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
În care sărbătorile ortodoxe se țin lanț, zile Întregi de-a lungul cărora n-ar trebui să muncești, ci doar să mănânci și să bei, În nici un caz să mergi spre front cu borta goală. Dimineața se apropie totuși cu răcoare și cu senzația de foame mult sporită. ...spre dimineață mi-am schimbat cămașa și m-am spălat și pe urmă, gospodina la care eram cantonat mi-a dat o bucată mică de cozonac și o bucată mică de brânză amestecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Paștele. Atunci chiar era dă Paște. — În patru’ș’cinci? — Da, zice și se așază mai comod, s-a obținut legătura cu stadionul. Vacarmul tribunelor, vocea emoționată a comentatorului au acum forța să submineze vătuirea auzului, fixitatea plăcută a privirii, răcoarea instalată pe buze și chiar mirosul florilor de zmeură de câmp care mai stăruie În nări. Abia trecusem de Vesely. În satul următor am dormit Într-o șură. Simțurile abia acum Încep să fie maltratate de imagini, de zgomote, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
încât, prin aportul acestora, sinesteziile sunt frecvente: O pânză subțire, străvezie, un parfum ireal (...)// Lumina putrezind în tuburi de bambus / În sunete se transformă lovită de aripi de înger. // Imensă zidărie de tonuri și de note descătușate...; Buzele noastre sărută răcoarea culorii...; Efigia mamei, aripă de respirație... În poemele care compun volumul, Grădinarul coalizează în jurul său energiile vitale sau chiar le generează, într-un proces continuu, care vizează Universul în integralitatea sa, fiind, totodată, în plan stilistic, metafora centrală, transparentă, care
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
fiecare imagine sau măcar fiecare semnal dinspre realitatea concretă, palpabilă este sugestia unei lumi de dincolo de cuvinte, pe care ea vrea să o întrupeze în artă, de la promisiunea zvonului de floare trezit la lumină care taie aerul / prin dimineața / de răcoare și până la Primăvara care îi înmugurește teii din vis. În versurile sale, poeta construiește o lume senină, care emană aspirația ei spre echilibru, armonie, venind dintr-un clasicism structural, care o determină să-și caute identitatea prin raportare la celălalt
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]