5,132 matches
-
cofetarului. Îl striga pe Ausper, rugându-l să se oprească. Intră în palat și începu să străbată sălile goale, din care fugiseră cu toții: senatorii, cavalerii, ofițerii, magistrații, liberții, până la ultimul sclav. — Ausper! striga Vitellius printre hohote de plâns. Glasul său răsuna în palatul pustiu. — Ausper... Îl zărea pe un coridor, apoi într-o sală, mereu departe, cu neputință de atins, făcându-i semn să se apropie cu degetul îndoit ca un cârlig. — Ausper! — Ești speriat, împăratule, zise Listarius cu milă, apropiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sfârtecându-i cu săbiile și pumnalele, zdrobindu-le capetele cu scuturile. Cu neputință de oprit, dădeau frâu liber furiei care îi ajuta să învingă în arenă. Printre ei se afla și Valerius. 43 — Ausper! continua să strige Vitellius. Glasul său răsuna în încăperile și pe coridoarele palatului pustiu. — Unde ești? Ausper, te rog! Alerga șchiopătând încoace și-ncolo. — Ausper! hohotea. — S-a dus, zise Listarius, care îl urma pe bărbatul acela uriaș, care crezuse că are Imperiul la picioare. În timp ce mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
trupurile tuturor gladiatorilor sacrificați de Vitellius, și pe toți cei uciși în războiul civil. „Acum“, își zise furios Valerius. Răsufla greu, din cauza emoției. Își sprijini vârful sabiei de gâtul lui Vitellius. Împăratul tresări și închise ochii. — Acum. Glasul lui Valerius răsună puternic, hotărât. Împlântă lama în gâtul lui Vitellius și o scoase repede. Pe când Vitellius se prăbușea, norii se risipiră și stelele nopții de decembrie străluciră peste Gemoniae, peste împăratul ucis și gladiatorul - marele gladiator - al cărui nume avea să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vara are un basm al ei, iar eu am aflat cum se înfiripă. Iată că a venit vara! Soarele fierbinte începe să pârjolească tot ce iese în calea lui, pe când păsărelele, dornice de căldură, ciripesc necontenit, iar glasul lor mirific răsună printre munții înalți și printre copacii animați doar de micuțele veverițe zburdalnice, pentru că vântul se odih nește. Chemată de splendoarea acestei zile de vară, am ieșit pe afară, într-o plimbare, pentru a admira și pentru a afla, cumva, cum
Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
greutăți și suferință, din durere și îndoială. Apoi începuse să recite. Te-au strigat toată dimineața, spuse într-un fel care îi făcu lui Sampath pielea de găină. Zece rude pentru care să gătești și tu ești fata. Glasurile lor răsună în întunecimea junglei, dar nu, nu le răspunde. Rămâi pe malul ăsta. Căci ce știu ei despre aurul cel fin al înotătoarei ce se înalță spre lumină prin apa străvezie? Lui Sampath îi păruse rău de fata cu zece rude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Sampath să-l dea jos. Chiar ar fi trebuit obligat să coboare mai devreme. Deja era periculos. Dar... stai o clipă... — Sampath, strigă el, Sampath, Sampath, Sampath... Copacul era gol. — Sampath. Vocea domnului Chawla se transformă într-un țipăt care răsună pe toată coasta dealului și-i strânse inima. Cele mai negre temeri ale sale se adeveriseră. — Sampath, se văicări el, Sampath, unde ești? Unde ești? Ammaji alergă la arborele de guava în timp ce, pe deasupra capului ei, maimuțele săreau iarăși în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
vânătorului părinte, Si-atâta dor aprind în inimi De clipă răzbunării sfinte, Bătrânul mag înaltă fruntea, Ce sfânt e graiul gurii sale; Din el va lumină norocul Acestui neam sfârșit de jale! Același dor tresare-n piepturi Când glasul strigător răsună, Si gemând înfioară firea Prelung și greu, ca o furtună, Frăgarul își îndoaie coapsă, Iar de prin vai purcede vântul, Prin largul albelor văzduhuri, Să ducă cerului cuvântul. Din cetățuia strălucirii Coboară razele de luna, Pe-argintul frunții lui boltite
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
-s umezi păreții, Și-un frig mă cuprinde - Cu cei din morminte Un gând mă deprinde... Și toamna, și iarna Coboară-amîndouă; Și plouă, și ninge - Și ninge, și plouă. Melancolie Ce chiot, ce vaiet în toamnă... Și codrul sălbatec vuiește - Răsună-n coclauri un bucium, Și doina mai jalnic pornește. - Ascultă, tu, bine, iubito, Nu plânge și nu-ți fie teamă - Ascultă cum greu, din adâncuri, Pământul la dânsul ne cheamă... Rar Singur, singur, singur, Într-un han, departe - Doarme și
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Copacii rari și ninși par de cristal. Chemări de dispariție mă sorb, Pe când, tăcut, se-ntoarce-același corb, Tăind orizontal, diametral. Alean E-n zori, e frig de toamnă, Și cât cu ochii vezi Se-ncolăcește fumul, Și-i pâclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri Câmpiile pustii, - Și pocnet lung, și chiot S-aude-n deal la vii. C-un zmeu copiii aleargă, Copil, ca ei, te vezi, Și plângi... și-i frig de toamnă... Și-i pâclă prin livezi. Amurg antic Havuzul din
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
de căldură asudat; E miros de cadavre, iubito, Și azi, chiar sânul tău e mai lăsat. Toarnă pe covoare parfume tari, Adu roze pe tine să le pun; Sunt câțiva morți în oraș, iubito, Și-ncet, cadavrele se descompun... Toamnă Răsună din margini de târg Un bangăt puternic de armă; E toamnă... metalic s-aud Gorniștii, în fund, la cazarmă. S-aude și-un clopot de școală, E vânt, și-i pustiu, dimineață; Hârtii și cu frunze, de-a valma, Fac
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
mă duc și eu, cu brațele învinse, Plângând, Și fredonând, Gîndindu-mă la mine. Vals de toamnă La geamuri, toamna cântă funerar Un vals îndoliat, și monoton... - Hai să valsăm, iubito, prin salon, După al toamnei bocet mortuar. Auzi, cum muzica răsună clar În parcul falnic, antic, și solemn - Din instrumente jalnice, de lemn, La geamuri, toamna cântă funerar. Acum, suspină valsul, și mai rar, O, lasă-mă acum să te cuprind... - Hai, să valsăm, iubito, hohotind, După al toamnei bocet mortuar
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Radio" Populare, Aperitive, De-o țuică Și măsline. Legende clasice, Într-un castel, Departe, Secolul XVIII. Ceaiuri pișcoturi Și-acadele. Acolo, pace Acolo, Și-acolo. Orașul fermecat. Acroplan. Un tren, Un vapor. Un monstru Va fi ucis de un erou. Răsună Un megafon... Mistere Pe ecran. * GLOSSĂ Privește savant Cu inima beată De iubire Natura-i statică. Amorul renaște, Cu focul de vară, Cu diamante De iarnă. Metempsihoză, Metamorfoză, Și câte încă. La revedere, Sau la adio. Privește savant. Dacă nu
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Vultur-în-Zbor să-și continue drumul era doar fantasma Prepelicarului din mintea lui, plecând de lângă el, mână-n mână cu domnul Sispy cel fără chip. Și-ar fi dorit să știe ce-l mâna pe Virgil Jones. Un vuiet ușor îi răsuna în cap. Avu impresia că devenea tot mai sonor pe măsură ce urcau pe cărările muntelui. Virgil Jones nu dădea nici un semn că l-ar auzi. Avea aerul pierdut al unui om care încerca să-și amintească niște deprinderi vechi. — Da, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
țara ta? Se numea Polly Adams... Dar mintea lui Vultur-în-Zbor hoinărea. Se gândea la Prepelicar, la motivele domnului Jones, la pădurea deasă în care se rătăciseră, la vuietul din urechile sale, vuietul din urechile sale, vuietul din urechile sale, ce răsuna din ce în ce mai tare... Virgil Jones îi strigă în ureche: — Ghicitoare, domnule Vultur! Ia gândește-te la asta: De ce poartă un irlandez trei prezervative? Slăbiciune, boală. Ambele străine lui Vultur-în-Zbor, ambele năpustindu-se acum către și peste el, precum valul care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un fior în oase. Fruntea îi era acum de gheață. Vuietul îl lăsă practic surd la vocea tunătoare a domnului Jones. — Nu-ți face griji! striga Virgil. Un pic de febră a Dimensiunii, atâta tot. O să te însănătoșim repede... Cuvintele răsunară ca un ecou, apoi se pierdură. Febra Dimensiunii: ce mai era și asta? Vultur-în-Zbor se înfurie fiindcă nu i se spusese nimic despre asta, iar ochii părură să i se limpezească. Văzu un Virgil Jones îndatoritor, aplecat deasupra lui. — în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
putea să vorbească. Totuși s-a silit să dea drumul cuvintelor de pe buzele-i uscate. Ele au foșnit slab în lumina palidă. — Dacă o să pot, zise Vultur-în-Zbor. Te voi distruge dacă o să pot. Axona a râs și hohotele ei au răsunat în încăpere. — Te condamni cu propria-ți gură, Născut-din-Moarte! a strigat ea. Și vei muri de propria-ți mână. Când ea s-a așezat din nou pe scăunel, adoratorul, care stătuse tăcut în timp ce ei doi vorbeau, s-a răsucit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a plăcut aici. Virgil se gândi la planeta Thera. întunecată. Goală. înțelese de ce această ființă extrem de inteligentă prefera ordinea complexă a insulei Calf. — Maestre, spuse el într-un târziu, acum mă văd obligat să-ți cer să pleci. Vocea gorfului răsună furioasă. Sfidătoare. — Nu voi pleca. Voi rămâne. Atunci, spuse Virgil obosit, simțind că tot trupul îl doare din cauza oboselii, am să-ți Ordon să pleci. Din hău se auzi ceva asemănător unui râs spart. Nici chiar așa, zise Gorful. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mânase în îndelungata lui căutare se stinsese în el. — Mâine, își spuse. Sau poate în seara asta, ceva mai târziu. O să mă duc să-l găsesc pe Virgil și o să-mi cer scuze. Da, asta e. Mâine. încă-i mai răsuna în urechi rugămintea lui Virgil făcută cu o oră mai devreme: Sunt într-adevăr vulnerabil la orice rană mi-ai provoca. Temerile din dosul acestor cuvinte se adeveriseră deja. Vultur-în-Zbor știa că își rănise prietenul mult mai tare decât Flann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
medicul, turnând două degete de coniac din sticlă În acvariu. Peștișorii dădură veseli din coadă și Începură să Înoate, făcând tot felul de volute În apa care prinsese o culoare arămie. Noimann puse În funcțiune acul gramofonului și În Încăpere răsunară intonațiile unui vals de Johann Strauss. Strângând sticla și mâinile la spate, Noimann pășea triumfător, măsurând podeaua În lung și-n lat. Umerii săi se Îndreptaseră. Pașii Îi deveniră mai elastici. Iar glasul Începu să-ngâne, tam-taram-taram, acordurile valsului. Înghesuindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
parte din imaginile care-i bulversau conștiința Încărcată Își aveau, pe pe acum, bine Înfipte rădăcinile În salonul bântuit de Oliver și tovarășii săi de suferință. Noimann luptase cu cifrele. Se războise cu literele și cu notele muzicale. Deseori Îi răsunau zile Întregi frânturi din arii de operă, de care nu putea scăpa. Era suficient să se gândească la Rigoletto, la Nabucco, Bărbierul din Sevilla sau alte personaje celebre, că acestea Îi și apăreau În cameră... Frazele pe care le auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să Încerce noi experiențe pe propria-i piele. În orice caz, nimic bun nu aștepta să vină din viitor... Stomatologul Îl privi Întrebător pe ospătar, zicând: „Desigur, prietenii mei se-nșală... Am comandat o birjă, vreau să fiu servit”. „Nici o problemă”, răsunase ospătarul. „Corso vă stă la dispoziție” - și, pocnind din degete ca un prestidigitator, chelnerul făcu să apară În fața lor o birjă. Patru cai focoși, bătând din copite, se opriră chiar În fața mesei lor. Noimann le Întinse câte o halbă. Birjarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de hac. Avem noi ac și pentru Oliver, și pentru Bikinsi... „conchise Satanovski, desenînd cu-o scobitoare, pe fundul ceștii, un arbore și-o șapcă aplecată peste-un șevalet. Orașul abia se trezea din somn. Pașii câte unui trecător grăbit răsunau pe trotuar. Aerul era atât de proaspăt, atât de limpede, Încât orice sunet reverbera, amplificându-se În spațiu. Porumbeii stăteau cu aripile desfăcute pe marginea havuzului, Încălzindu-se la soare. Guguștiucii guguiau, tramvaiele huruiau În stații, Îndreptându-se În grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și În afara lui. Compartiemente Întregi fură potopite de o iarbă fragedă și verde. Îmbrăcat Într-un costum alb, cu coatele sprijinite pe geam, Noimann privea cu gândurile duse cîmpul ce se rotea mereu În dreapta și În stânga lui. În minte Îi răsuna acum un alt catren al lui Khayyam: „Pulberea de sub piciorul nătărăului din viață fost-a palmă de frumoasă, fost-a gingașa ei față. Cărămizile zidite În serai cu zeci de creste fost-au degete de sfetnici și Încoronate țeste.” Instinctiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aratA dragaIai! PRIMAVARA “Eu sunt fiica cea mai frumoasă. Pe mine mă mângie soarele cu razele lui călduțe și luminoase. Eu trezesc la viață întreaga natură. Aici flori, dincolo verdeață, pomi în floare, zumzet de a1bine,ciripit de pasarele. Ogoarele răsună de duduitul tractoarelor. Câtă frumusețe, cată viață și veselie peste tot locul! P0VESTITOR IV Primăvara a plecat! Cine oare îi va lua locul? Iat-o! E vara îmbrăcată în haine aurii și cu brațele pline de daruri: soare arzător care
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
locul, viran atunci, pe care acum se află livada de nuci și se oprește pe colnicul verde căruia i se spunea, tehnic, cota 505. Ceața revine, e mult mai Întunecată și Înfricoșătoare, se aud strigăte și Împușcături, nu Întârzie să răsune bubuiturile tunurilor și să apară de după cotă trei tancuri nemțești și mai mulți soldați germani și horthyști În spatele lor. Sute de soldați români urcă târându-se pe coate spre cotă. Explozii, trupuri sfârtecate, răcnete de durere sau de ură. Tunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]