5,033 matches
-
crezut că se află din nou în Infern. Așa cum crezuse și Oreste, prizonier și el al Lussei, al eriniilor și al dansului lor bezmetic, acele erinii despre care Apollo amintește, în Eumenidele, că stăpânesc teritoriile morții violente, premature și ale răzbunării cadavrului pângărit, teritorii despre care antropologia ne spune că sunt spațiile prin excelență ale întoarcerii celui mort și ale apariției fantomei. Orestia lui Eschil e străbătută de la un capăt la altul de ideea că acolo unde întâlnești o erinie întâlnești
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-și ucide copiii luîndu-i drept copii ai lui Euristeu, cade și el în plasa unor amăgiri asemănătoare, i se pare că vede o altă realitate, inexistentă. Heracles devine el însuși o Gorgo, o erinie a propriei progenituri, un instrument al răzbunării zeiței Hera. În Bacantele, eidolon-ul ca prezență efectivă a invizibilului și7 eidolon-ul ca phasma, în sensul de iluzie vidă de realitate, în sensul de amăgire, imprimă un caracter ambivalent aparițiilor lui Dionysos printre oameni. Formele, înfățișările pe care le ia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
promisiunile lui de ocrotire vor fi aduse la îndeplinire. Sibila va vorbi și va interveni în numele acestuia. Astfel, Elena lui Euripide se situează la intersecția tuturor ambivalențelor proprii eidolon-ului - amăgire sau prezență reală, malefică ori benefică, instrument al nenorocirilor, al răzbunării divine și al răzbunării celor morți, dar și umbră protectoare, erinie sau daimon al stirpei. Oedip și mormântul invizibiltc "Oedip și mormântul invizibil" Ambivalența aceasta ne amintește fără îndoială de figura lui Oedip din Oedip la Colonos a lui Sofocle
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vor fi aduse la îndeplinire. Sibila va vorbi și va interveni în numele acestuia. Astfel, Elena lui Euripide se situează la intersecția tuturor ambivalențelor proprii eidolon-ului - amăgire sau prezență reală, malefică ori benefică, instrument al nenorocirilor, al răzbunării divine și al răzbunării celor morți, dar și umbră protectoare, erinie sau daimon al stirpei. Oedip și mormântul invizibiltc "Oedip și mormântul invizibil" Ambivalența aceasta ne amintește fără îndoială de figura lui Oedip din Oedip la Colonos a lui Sofocle, un Oedip care nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu a fost îngropat, că el e ataphos. Nimeni nu are voie, reamintește Tezeu, să-i arate mormântul. I-a jurat asta lui Oedip și se va ține de cuvânt. Daimon răzbunător, erou protector sau prezicător al morții și al răzbunării, Oedip mort nu mai rătăcește, dar nici nu poate fi localizat. Are un mormânt, dar e unul invizibil, ascuns nu departe de statuia - vizibilă însă - a eponimului locului, eroul Colonos. Oedip nu va avea un colossos. Nu va exista nici o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o mască monstruoasă (aici umanul și bestialul se amestecă). Înfățișând oroarea, groaza, spaima în stare pură ca dimensiune a supranaturalului, masca se înscrie în gestica violenței războinice și a furiei ucigașe aducătoare de moarte. Eroul plin de mânie, eroul-stindard al răzbunării sau al morții are, în tragedie, chipul lui Gorgo. Locuitoare a tărâmului morților, aceasta le interzice celor vii să pătrundă pe teritoriile ei. „Din adâncurile Hadesului, unde-și are lăcașul, capul lui Gorgo supraveghează, ca un paznic vigilent, frontierele domeniului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de a se desprinde de viață. Și asta nu pentru că ar ține cu tot dinadinsul să se răzbune sau să li se facă în sfârșit dreptate după toate câte le-au îndurat. Desigur, există și în no fantome însetate de răzbunare, ce se pot întoarce pentru a ataca ori pentru a pune stăpânire pe ființa unui om viu; cel mai adesea însă, ceea ce oprește în loc fantoma este incapacitatea ei de a părăsi ceva de care fusese legată în timpul vieții - un copac
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-și va veni în fire decât târziu. În finalul piesei, ambivalența pădurii e definitiv restabilită, mărturie stând discuția ducelui cu venerabilul călugăr întâlnit „la marginea sălbaticului codru”: pădurea este și spațiul sihăstriei, al renunțării la cele lumești și la orice răzbunare, spațiul refuzului lumii. Deznodământul amintește întru câtva de ultimul act din Cei doi tineri din Verona, când Valentin, dezgustat de viața zgomotoasă a orașului, singur în pădure, își exprimă preferința pentru aceste locuri aflate departe de zarva mulțimii, pentru aceste
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Da, e un loc aidoma, o vale Unde-am vânat - de n-am mai fi vânat - Lăsat de fire pentru ucigași Și siluiri, cum l-a descris poetul 1. Imaginea unei vânători sălbatice, metaforă reluată și în pasajul jurământului de răzbunare. Eroul războinic sau moartea privită drept în fațătc "Eroul războinic sau moartea privită drept în față" Dar vânătoarea sălbatică este și o metaforă a războiului ca întâlnire cu o alteritate terifiantă. În Regele Ioan, războiul înseamnă acel ceas în care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în noaptea istorieitc "Spectralul în noaptea istoriei" Teatrul shakespearian înscrie cursul istoriei în plină noapte, o istorie în apărarea căreia nu se ridică nici o fantomă tutelară, căci fantomele binevoitoare tac, iar sângele vărsat deschide sau continuă ciclul asasinatelor și al răzbunărilor. În istoria shakespeariană nu există fantome protectoare, după cum nu există nici posibila moștenire a unui trecut glorios, cu modelele lui de eroism. Henric al VI-lea, de pildă, prima piesă istorică a elisabetanului, începe sub semnul morții regelui războinic. Corpul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unei momeli cleioase, cu care ar vrea să-mi prindă sufletul din zbor”, spune cardinalul. Să fie oare Gloucester „revenit la viață” sau fantoma lui care bântuie printre cei vii? Oricum, nu există fantomă care să nu ceară sânge și răzbunare, care să nu parcurgă ciclul început cu o nedreaptă vărsare de sânge și încheiat cu pedepsirea fărădelegii. Titus Andronicus este, în acest sens, ilustrarea perfectă. Întregul act întâi se desfășoară în preajma locului unde își dorm somnul de veci cei din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
satisfacție umbrelor tânguitoare ale celor ce nu mai sunt”. Dar ambivalența sacrificiului nu poate fi evitată: „Nu-ți mânji mormântul cu sânge”, îl avertizează Tamora. Căci sângele vărsat tocmai pentru ca fantomele eroilor morți să nu se întoarcă și să ceară răzbunare va stârni mânia altor morți, a altor răzbunători, cu atât mai mult cu cât corpul sacrificat al lui Alarbus va fi mutilat, batjocorit, pângărit. Așa se face că, încă de la sfârșitul primului act, sângele va cere sânge: Titus îl va
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sânge: Titus îl va jertfi pe propriul fiu, pe Mutius. Astfel, prin trecerea de la cinstirea „frumoasei morți” a eroului căzut în război și înmormântat după datină la monstruozitatea sfârtecării trupului dușmanului, se închide, prin ambivalența sângelui vărsat, ciclul ineluctabil al răzbunărilor. Într-o istorie lipsită de practica unui rit purificator, capabil să frâneze mecanismul tragic al „ochiului pentru ochi, al dintelui pentru dinte”. O istorie crudă, nemiloasă. În acest carusel înspăimântător al unei istorii necruțătoare răsar, ici și colo, câteva personaje
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
purificator, capabil să frâneze mecanismul tragic al „ochiului pentru ochi, al dintelui pentru dinte”. O istorie crudă, nemiloasă. În acest carusel înspăimântător al unei istorii necruțătoare răsar, ici și colo, câteva personaje ce speră zadarnic să pună capăt lanțului de răzbunări. Henric al V-lea, bunăoară, erou al unei piese plasate de la bun început sub semnul invocării bravilor strămoși și al continuării tradițiilor de curaj și îndrăzneală lăsate moștenire urmașilor. Apelul la sufletul războinic al defunctului strămoș, asociat cu încrederea în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vinovată de sângele pe care îl vărsase”. În ciuda intențiilor însă, nici tatăl și nici fiul nu vor înscrie pe răbojul istoriei o perioadă de răgaz, o epocă a iertării. Chiar dacă nu provoacă apariția vreunei fantome, sângele vărsat cheamă inevitabil la răzbunare. La Shakespeare, trupul însângerat al câte unui rege își denunță întotdeauna asasinii și își convoacă răzbunătorii. În Richard al III-lea, rămășițele pământești ale lui Henric al VI-lea, un cadavru care nu mai reprezintă decât imaginea înghețată („key cold
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
case, Sălbaticul război civil curând Va bântui italice tărâmuri. Distrugerea, și sângele, și groaza Atâta vor părea obișnuite Că mamele-or zâmbi, văzându-și pruncii Crunt sfâșiați în ghiare de războinici. Cruzimea mila va înăbuși-o. Și spiritul lui Cezar, răzbunare Vânând alăturea de duhul Ate Urcat fierbinte din Infern, pământul L-o-nfiora strigând cu glas tiranic: „Fără-ndurare”, până când copoii Războiului, scăpați din lanț, atâta Vor răspândi hidoasa lor ispravă Că tot pământul o duhni de leșuri Ce-și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
din cărțile lui Democrit pentru ca numele acestuia să poată fi realmente șters de pe planeta filosofică... Platon, care voia să-i izgonească pe poeți din cetatea lui ideală, nu era lipsit de coerență și de perseverență în idei urmărindu-l cu răzbunarea sa pe un filosof a cărui vină consta în faptul că nu gândea ca el! Pentru a-și realiza în alt chip planul vrednic de plâns, el procedează cu o meschinărie care nu-l onorează: în cele două mii de pagini
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
care este întoarsă cu susul în jos, reproșurile vechi reactivate pentru necesitățile momentului sunt tot atâtea ocazii de a întoarce spatele adevărului și de a adăuga negativitate negativității. Jocul atestărilor și al depozițiilor creează dușmănii periculoase care generează dorințe de răzbunare. Într-o perversă răsturnare de situație, a-i ajuta pe unii echivalează cu a le face rău altora... De fapt, ca sofist deprins cu mânuirea vorbelor iscusite, a verbului eficace, a retoricii eficiente, Antiphon știe că, de regulă, nu adevărul
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
fi făcută în timpul jocului activităților simbolice, exercițiilor fizice intense, expresiilor grafice sau verbale etc. Adultul întâmpină dificultăți mai mari în a găsi căile de lichidare a agresivității, acestora fiind, în general, indirecte: sport, muncă manuală istovitoare, ironii, glume răutăcioasa, reclamații, răzbunări verbale etc. Cu toate acestea, adultul are posibilitatea să dea un nou sens agresivității, trarsformând-o pe cea negativă (distructivă) în agresivitate pozitivă: munca, invenția, activitățile sociale de grup etc. îi vor furniza substițuianți ce permit agresivităiții să se exprime, să
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
dar care nu au făcut efortul de a le interioriza și, implicit, de a adera la ele. Din acet motiv, astfel de persoane recurg frecvent la reacții de „disimulare”, sau „amânare” a reacției afective și ostile de atac sau de răzbunare. Dacă „disimularea” are o conotație morală evidentă, „amânare” are un statut rezonabil în contextul personalității. „Amânării” reprezintă, de fapt, o condiție a oricărei activități psihice. În fața unei situații critice, prima operație specific umană este „înțelegerea” și „aprecierea” situației; acesteia îi
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
solicitările școlii și ale familiei, pe de o parte, și posibilitățile / capacitățile acestora, pe de altă parte. Tensiunea afectivă astfel creată își caută supape diferite de descărcare: ex. refuzul de a învăța, întâlnit la mulți elevi are semnificația actului de răzbunare îndreptat împotriva severității excesive, sau a despotismului părinților. Dar și toleranța excesivă, nesupravegherea elevului, sunt la fel de nocive, ele nepermițând formarea spiritului de independență și de inițiativă, necesar adoptării unor modalități originale de a fi util colectivității și sie însuși, și
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de a seduce. Unii psihologi atrag atenția asupra unei posibile procesualități (sau dinamici) a desfășurării acestui delir. Astfel, Guy de Cleramboult vorbește de trei stafii: stadiul de „speranță”, stadiul de „revoltă” (de mânie, de ură, de invidie), și stadiul de „răzbunare”. În prima fază, cea de speranță, de așteptare optimistă — asemănătoare fazei de „cristalizare” din iubire, de care vorbesc scriitorul Stendhal — dominante sunt, spune Cleramboult, stările de bucurie, de satisfacție, de orgoliu chiar, date de convingerea fermă a erotomanului respectiv că
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
atât de mult robit propriului egoism sufletesc, încât însuși sentimentul de prietenie îl realizează la cote afective atât de înalte, încât îi pune rațiunea în imposibilitate de a mai realiza concesii, limitând-o doar la actul de a concepe o răzbunare crudă, inumană. Astfel, când află de moartea lui Patroclu, ??178 durerea lui Achille devine „înspăimântătoare”: întins pe pământ, refuzând orice hrană, smulgându-și părul, mânjindu-și hainele și fața cu cenușă, el suspină — ni se spune în epopee — și se
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
-i om să-i fie milă dacă mor; Și cum să-i fie, dacă însu-mi mie De mine însumi milă mi-a fost? Mi-a năzărit că-n cort intrat-au toate Nălucile acelor morți prin mine, Amenințând că mâine răzbunarea Pe creștetul lui Richard va cădea”. Un fenomen psihic asemănător de reducere, prin intermediul unui efort propriu de conștientizare, a unui „Eu” orgolios și hipertrofiat la măsura unor sentimente firești și normale, are loc în cazul regelui Lear. Caracterul acestui rege
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
sfârșești senin, când Înțelegi că a sosit sfârșitul. Nu crezi? Faulques se uita la el fără să scoată o vorbă. Celălalt și-a potrivit ochelarii cu un deget și a dat din cap. — Rău e, a continuat, că dorința de răzbunare ori simpla nădejde de a supraviețui Îți pot Întinde o cursă. Da, a adăugat după ce a reflectat un moment. Cred că cea mai rea e speranța. Dumneata ai insinuat asta ieri, deși poate nu vorbeam despre același lucru. Crezi că
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]