4,965 matches
-
simt tulburat de amintirea ei cât André Breton de Nadja ori precum Cioran de Susana Soca, după dispariția acesteia, qui n'était pas d'ici, în accident aviatic sud-american. Mă dau și eu rotund, n'est-ce pas? se întreabă (neo)retoric portretistul și ne trântește în nas poarta grea a două versuri în teutoneză, despre care nu vă pot spune nimic. Voi scrie în schimb o replică, numai bună pentru a trece la noua secvență onirică, ai cărei nori plutesc deasupra
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
se referă la acel "enfant de mon esprit potachique", autor al unui text redactat "cu multă grijă în grai strein, arhaizant și prețios", cu multe "propozițiuni (care) n-au alt sens decât să etaleze bravuri gramaticale" dar având o "natură retorică de neîngăduit", mișunând de "autoironii de tot felul" și smălțuit cu improprietăți semantice și erori de "ghilimetizare". Totul anunța "vreun San Antonio al eseului dintre Nistru și Tisa", trădând printr-un "act ratat ("aurais-vous" pentru "auriez-vous") o dorință de apropiere
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
confruntarea lui Santagata cu Petrarca nu este deloc un pariu ușor de câștigat. Expert în literatura veacului al XIV-lea, romancierul are meritul de a reconstitui dinlăuntru modul de a gândi și scrie poezie, oferindu-ne culisele mitologice, alegorice și retorice ale laboratorului, id est geneza unor texte petrarchești. Frapantă este însă descrierea omului Petrarca, cu toate hibele și slăbiciunile omenești, dincolo de orice idealizare, menite parcă să păteze marmura monumentului de semizeu. Este vorba de un realism desacralizant, pe alocuri fiziologic
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
frumuseții feminine, conjurate de amantul-narator cu elanul adorației aproape religioase. Ea este Anna Notaras, fiica megaducelui Lukas, o adevărată fiică a Bizanțului. Întâlnirile clandestine ale celor doi sunt tot atâtea prilejuri de mărturisire, suspiciune și palinodii, reflexe ale unor canoane retorice, culturale, ale unei educații sentimentale și religioase, dar și ale propriei firi, nescutite de ezitări și orgoliu. Jean Ange i se confesează iubitei până în cele mai mărunte detalii, biografice și sufletești, deși e repezit uneori de grecoaica Anna cu un
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
furioși, cine e și ce vrea victima, cine din elita tergiversării merge cu luciferienii, cine cu providențialiidin stirpea Marelui Brigand. Ceea ce nu înseamnă că, pe fondul mariajului său ratat cu o diabetică tentată de masturbare, nu cade în cursa manipulărilor retorice și erotice ale soției procurorului. Este cel mai calificat între "soldații visului", monologul lui prefăcându-se iute în reverie, transă, halucinație diurnă, vis și chiar viziune. Cum a fost cea a judecătorului de instrucție în postura unei arătări ispășitoare menite
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
În acțiune, aici Cătălina. Această retorică subtilă se Însoțește cu tehnici profunde, corozive la nivelul comportamental, pajul atrăgînd-o pe eroină În categoriile gnostice ale ameleiei, ale delăsării și indiferenței, adiaphoria. Scopul final, reducționist al pajului este să inducă prin metode retorice subtile personajului feminin acea stare completă de nepăsare, amerimnia stare din care nici o ființă nu va mai putea fi abordabilă erotic sau social. El știa asemeni lui Origen că „stînca pe care nici o sămînță nu Încolțește este sufletul omului Împietrit
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
stil, decât o magie a „inteligibilității și adevărului“. Wittgenstein, aprecia Findlay, nu și-ar fi pus toate cărțile pe masă, ci ar fi păstrat multe din ele în mânecă, lăsându-le apoi să alunece cu iscusință, sub acoperirea unor întrebări retorice inocente sau a unor imagini sugestive.80a Asemenea impresii confirmă, poate, temerea lui Wittgenstein că cei care nu frecventau lecțiile sale o perioadă mai lungă de timp nu erau în măsură să înțeleagă câtuși de puțin ceea ce urmărea. În primii
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
poate fi înlocuită de slogane. Sloganele rămân însă utile în măsura în care prin ele este indicată o anumită orientare a gândirii. „Dacă folosirea sloganului pleacă, dar sloganul rămâne, el este ridicol.“59 6. Tranziția „Wittgenstein I și Wittgenstein II“ este o formulă retorică. Abstracție făcând de însușirea sau de respingerea ei, am încercat să arăt că trecerea de la Tractatus la Cercetări marchează nu o dezvoltare mai mult sau mai puțin continuă pe aceleași căi ale gândirii, ci o schimbare fundamentală a orientării ei
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a sensului". Nu numai frecventele artificii de metaconstrucție ("sunt locuri unde se poate muri dec(ad)ent", "m-am EVAporat din coasta lui Adam", "maya(m) acest dor", F(r)icțiune în Re(gistru) minor), ci și apelul la figuri retorice precum epitropa sau prolepsa ("aici ar fi locul să se recunoască după un căscat mai logic decât o propoziție de Wittgenstein că și poemul acesta e slab,/ că iarăși se vorbește despre lucruri care nu există,/ despre boli rușinoase de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
formulă poetică ce se revendică de la un lirism originar, sincretic și profund religios: strofele ce debutează întotdeauna și se încheie, adesea, cu semnul exclamării (după model spaniol), conțin expresii cu o tonalitate arhaizantă pronunțată, vocabule rare, refrene incantatorii și figuri retorice precum invocații și interogații, părând prin urmare a fi destinate recitării. De altfel, începând cu 1971, poetul ce-și va cultiva obstinat o figură de trubadur sau menestrel modern și va încuraja titulatura de o noblețe ușor desuetă "Don Cezar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
declanșându-i mâniile împotriva a toate și a tuturor și determinându-l să se închipuie un Heraclit, purtător al tristeții universale ori un Faust spânzurat de îndoiala propriei cunoașteri". Doar conștiința performării ar explica, într-adevăr, apelul constant la figuri retorice sau jocuri de limbaj și cu atât mai mult raportarea directă a lui Ioanid Romanescu la receptorul direct al textului. În mare parte din poemele incluse în primele sale cărți, se articulează adesea o estetică a superiorității (auctoriale) și se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ducând prin fum și chiu elipsa/ spre vinurile reci și calme". Numeroase texte de maturitate artistică ale lui Valentin Talpalaru păstrează, ca și aici, pecetea demnă a obiectivării, a detașării (auto)ironice, pe care o preferă oricând poncifelor atitudinale și retoricilor desemantizate, dar bombastice. O schimbare decisivă de tematică și tonalitate poetică înregistrează scrisul său în Poemele Deltei. Rodion (Editura Opera Magna, Iași, 2012). În fapt, un macropoem parabolic, cu nervuri mistice și bătaie intertextuală, care brodează, pe un tipar narativ
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ideale, care are ca finalitate emanciparea derizoriului către durabil și a fragmentarului către unitate. O atare interpretare pare a fi validată nu numai de desfășurarea ceremonialurilor din texte, ci și de retorica discursului ursachian, căruia cumulul de enumerații și figuri retorice îi accentuează emfaza. Tocmai această retorică a insistenței grandioase însă atrage atenția asupra altei posibilități de lectură, căci ea subminează solemnitatea imprimată confesiunii lirice printr-o doză consistentă de ironie, subterană sau străvezie. Ironia și cele trei fețe ale sale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sport de la causerie française fine, banale, aimablement malveillante, inutilement spirituelle, vulgairement distinguée qui donne une réputation particulière et très enviée à ceux dont la langue s'est assouplie à ce bavardage médisant" [Maupassant, Fort comme la mort, p. 39]. Abilitatea retorica, destul de apreciată în acest mediu, constă în a spune lucruri cât mai multe și cât mai diferite. Faptele diverse sunt selectate și reconstruite după criterii și convenții culturale comune ale publicului prezent. Salonul predispune la o prelucrare nuvelistica a faptului
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Rougon, p.93-94]. Momentul confesiunii, tipic feminin, lipsește din discursul Parizienei. Ea însă îl poate simula: "Des choses très simples, racontées par elle, semblaient des confidences" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.382]. Teatralizarea verbalului constă, de asemenea, în folosirea figurilor retorice de ordin metalogic, specifice pentru limbajul Parizienei: hipotipaza (relaționarea abstractului cu sensibilul), prosopopeea (ceea ce este spus și ceea ce nu este spus)371, ekfraza (elementul verbal și cel vizual 372), analogia privire/înțelegere 373. Aceste figuri, precum și altele, cum ar fi
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
prin excelență romantic și consacrat în Italia, chiar dacă nu în exclusivitate, de Leopardi. La granița dintre secole, marea majoritate a epigonilor și emulilor a fost atrasă de pesimismul cosmic leopardian și de o seama de teme, motive, stileme și elemente retorice mai apropiate de sfera pesimismului decât de cea patriotică; acestea s-au văzut astfel transpuse în texte mai noi. Seria de negații repetate din Viața solitara a reapărut în versurile lui Arturo Graf, Giovanni Pascoli, Giuseppe Ungaretti sau Vincenzo Cardarelli
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
104 Cardarelli, trebuie repetat, admira nu un Leopardi romantic, ci unul exemplar, atemporal, imposibil de încadrat într-o orientare literară: În poezia lui Leopardi există un element esențial pe care l-aș numi culoarea pământului care nu ne ofera definiții retorice facile, ci ne invită să ne imaginăm îndepărtatele origini ale lumii. Faptul că nu îl putem plasă, decat parțial, în niciuna din epocile istoriei noastre, ne împiedică să îl cunoaștem. A fost un poet filolog; cu alte cuvinte un pelerin
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
alte fragmente din Zibaldone, unde precizează că metaforele prea îndepărtate și prea îndrăznețe sunt obositoare, deoarece cititorul nu ajunge să cuprindă cu gândul spațiul dintre cele două idei reprezentate, anulându-se astfel efectul spontan ce condiționează reușită unei asemenea figuri retorice. Acest refuz al obscurității din partea maestrului a fost mai puțin accentuat de criticii și poeții noului curent, care, s-a văzut, au ales să preia din opera antemergătorului doar acele elemente ce se pliau pe propria lor sensibilitate. Citind versuri
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
secolul al XIX-lea Leopardi teoretizase în Zibaldone importantă distanței dintre termeni în construirea metaforelor, avertizând în legătură cu pericolele pe care jocul poetic combinatoriu le poate ascunde. Găsirea distanței ideale dintre părțile metaforei constituie condiția sine qua non a unei figuri retorice plăcute estetic: o distanta prea mică sau prea mare, insuficient calibrata, poate conduce fie la căderea în banalitate, fie la dificultatea de a o înțelege. În opinia noastră Quasimodo mizează pe potențialul de relaționare al vocabulelor, încercând să stabilească distanță
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
aflate în concordanță cu tendințele din perioada respectivă: După cei trei mari poeți de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Carducci, Pascoli, D'Annunzio și după o oarecare sațietate de a scrie poezie în acel mod erudit și pe deasupra și elocvent, retoric (...) a existat un fel de reacție și nevoia de a părăsi schemele formale; reacționând, (Quasimodo) a trebuit parcă să ceară ajutor poeților cu un alt timbru, lui Leopardi, de exemplu, poeților dulcelui stil nou și, în cele din urmă, poeților
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
d'astri (idem), sau lucrând asupra cuvintelor prin separarea lor de context, prin eliminarea elementelor de legătură; absența articolului face ca substantivele să devină generice: tempo d'api (Sovente una riviera), vento a frugare ginepri (I morți). Nici alegerea figurilor retorice nu este întâmplătoare: chiasmul, antiteza, elipsa, oximoronul, enjambamentul sunt menite să evidențieze fiecare vocabula, să o separe de curgerea strofei și să o ridice din continuum-ul frazei. Ți șo. În te tutta smarrita / alza bellezza i seni, / s'incava
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a vedea în Elveția "creierul monstrului ce suge sîngele damnaților pămîntului" (Che Guevara) sau a interpreta steagul elvețian ca reprezentînd "sîngele altora pe care s-a făcut o cruce" (Jean-Luc Godard), mi se pare exagerat. Desigur, elvețienii se apără, întrebîndu-se retoric: Ce vină avem noi? Că am înființat cîteva bănci? Nu puteam rămîne, totuși doar crescători de vaci, ceasornicari și portari de hotel. Fără dușmani declarați, dar și fără aliați, toți elvețienii apți de luptă fac anual pregătire militară "la cataramă
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
problema criteriului alegerii anumitor teme predilect-intertextuale. Rezultă faptul că intertextualitatea, prin repertoriul de mituri teoretico-literare, îndeplinește o funcție estetică). Un alt dicționar de retorică (Pougeoise: 2001) nuanțează în lumini noi descrierea unei opere de artă. Din punctul de vedere strict retoric, ekphrasis implică un metadiscurs (s.a.) transcriere a modelului codat de discurs al lui G. Molinié. M. Pougeoise se oprește la un pasaj din Proust pentru că se dovedește problematic pentru : ce parte a subiectivității și interpretării proprii introduce artistul (scriitorul) în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Ideea este repetată câteva pagini mai târziu, în aceeași operă). Mărimea fiind numai relativă... (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, pp. 33, 52). Interogația formulată de narator în Sărmanul Dionis curge egal și sfârșește cu un semn de întrebare mai curând retoric. În schimb, în [Archaeus], tonul interogativ trădează un interes autentic de a afla răspunsul: care este criteriul realității? (h1) O băutură preparată dintr-un burete mărește proporțiile lucrurilor. Un pai pare mare cât o bârnă și omul, în reminiscența figurei
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
corespondenței unidirecționale Dionis-Maria are și introducere, în timp ce varianta se deschide cu primul paragraf al cuprinsului scrisorii. Structura hipertextului prezintă aspect monolitic: întreg cuprinsul are un singur paragraf. În variantă, conținutul epistolar înregistrează trei alineate; deși formal fragmentat, mesajul reușește, propulsat retoric la fiecare început de idee "De ce sunt eu în lume când tu ai fost menită să fii ? De ce-au căzut ochii mei pe tine, de ce te-am văzut ?", "N-am avut speranțe, puțin mi-a păsat ; n-am avut
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]