4,307 matches
-
a rătăcit de armată până l-au găsit tovarășii lui și l-au scăpat. Totuși, aceea a fost o întîmplare nefericită. Uneori sunt robi și regii străini. Iahuben era însă atlant, nu negru. Robii cei mulți sunt negri, ei sunt robii cei adevărați. Și copiii lor... Păru că se luminează. Acest sclav sau nu era chiar atât de înțelept cum i-a mers faima, sau îl mințea. - Cum nu se nasc robi? zise soldatul. Dar copiii roabelor născuți în robie... - Se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
După aceea am învățat graiul tobelor și câteva graiuri ale neamurilor vecine. Tăcu. Iahuben tocmai acum era mai nerăbdător. Zise aprins: - Povestește mai departe. Spune-mi tot ce a urmat. - Nimic deosebit. Am fost sfetnicul căpeteniei satului. Apoi am ajuns rob în Ta Kemet. De acolo, în Atlantida. - Așa de repede? - Nu repede. Pe rând. - Și în Ta Kemet ai stat mult? La cine ai fost rob acolo? - M-a luat din sat un căpitan de oaste rome. Am învățat limba
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tot ce a urmat. - Nimic deosebit. Am fost sfetnicul căpeteniei satului. Apoi am ajuns rob în Ta Kemet. De acolo, în Atlantida. - Așa de repede? - Nu repede. Pe rând. - Și în Ta Kemet ai stat mult? La cine ai fost rob acolo? - M-a luat din sat un căpitan de oaste rome. Am învățat limba lor. Apoi m-a vândut unui preot rome în schimbul unui cuțit de aramă cu mâner de argint. - Și? - Preotul m-a învățat să scriu, să citesc
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lor. Apoi m-a vândut unui preot rome în schimbul unui cuțit de aramă cu mâner de argint. - Și? - Preotul m-a învățat să scriu, să citesc și să cunosc stelele. - Și după aceea? - După aceea nimic deosebit: am fost luat rob, împreună cu stăpânul meu, de atlanți. Stăpânul a smuls sabia unui soldat și s-a străpuns cu ea și eu am nimerit întîmplător printre robii de pe Piscul Sfânt. Mai târziu, Marele Preot m-a luat la el. Asta-i tot. - În
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să citesc și să cunosc stelele. - Și după aceea? - După aceea nimic deosebit: am fost luat rob, împreună cu stăpânul meu, de atlanți. Stăpânul a smuls sabia unui soldat și s-a străpuns cu ea și eu am nimerit întîmplător printre robii de pe Piscul Sfânt. Mai târziu, Marele Preot m-a luat la el. Asta-i tot. - În Ta Kemet ți-a plăcut? Sclavul zâmbi. - Crezi că robului îi place robia? Iahuben îl privi surprins. Apoi îl întrebă iarăși: - Cum este țara
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
unui soldat și s-a străpuns cu ea și eu am nimerit întîmplător printre robii de pe Piscul Sfânt. Mai târziu, Marele Preot m-a luat la el. Asta-i tot. - În Ta Kemet ți-a plăcut? Sclavul zâmbi. - Crezi că robului îi place robia? Iahuben îl privi surprins. Apoi îl întrebă iarăși: - Cum este țara aceea Ta Kemet toată? Eu asta te-am întrebat: dacă ți-a plăcut țara. N-o știu decât la miazănoapte, dar am auzit că e foarte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
urarea? Dacă te ucid? zise Iahuben. Glasul îi tremura ușor. Fără a-și întoarce capul spre el, sclavul zise liniștit: - Ce aș pierde? Nu eu aș avea de pierdut. Iahuben se gândi la felul de a se purta al acestui rob ciudat. - Atunci de ce... (glasul începu să-i tremure ceva mai tare)... de ce... (și soldatul se încordă, rostind repede) n-ai făcut și tu ca fostul tău stăpân care s-a străpuns cu sabia? - Ce aș fi cîștigat? răspunse liniștit sclavul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și, văzîndu-l cu mâna pe cort, îi spuse blînd: - Nu-l desface, Iahuben. În noaptea asta stăm. De aici încolo nu mai mergem singuri: așteptăm armata. Iahuben îl privi aproape uimit. Atunci sclavul adăugă: - Tefnaht n-a vrut să ia robi din neamurile care-și schimbă locul. Atlantida vrea robi mai îndemînatici la muncă decât păstorii. Aproape de munții pe care i-ai văzut sunt și niște oaze cu oameni tocmai pe gustul Atlantidei. Am bănuit că ți s-a părut ciudat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Nu-l desface, Iahuben. În noaptea asta stăm. De aici încolo nu mai mergem singuri: așteptăm armata. Iahuben îl privi aproape uimit. Atunci sclavul adăugă: - Tefnaht n-a vrut să ia robi din neamurile care-și schimbă locul. Atlantida vrea robi mai îndemînatici la muncă decât păstorii. Aproape de munții pe care i-ai văzut sunt și niște oaze cu oameni tocmai pe gustul Atlantidei. Am bănuit că ți s-a părut ciudat de ce nu ne întîlnim cu alte neamuri. Iată de ce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Somn nu le era. Auta însă nu se atinse de mâncare. Arăta îngrijorat. Fața lui părea mai aspră. În ochi se zăreau totuși două luminițe triste. Lui Iahuben începu să-i pară rău de bănuielile sale. Nu era om ticălos robul acesta, își spuse rușinat. Auta părea că se gândește la lucruri depărtate. Iahuben nu mai vru să-l tulbure și, mestecând alene curmale dulci, se gândea și el la felurite lucruri. Altceva nu avea de făcut. Nu era ca altădată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să ascundă zâmbetul sclavului? Căută să-și amintească bine cuvintele rostite adineauri. Spusese lucruri chiar atât de cumplite? Parcă nu... Îl privi pe sclav cu ochi bănuitori și înfricoșați. Dacă va afla Puarem ce întrebări îi pune soldatul său unui rob? Să nu-l ucidă acum, ca să scape? Iahuben se scutură, scârbit. Cum să-l ucidă? Era și primejdios să-l ucidă, căci va veni armata și nu va mai găsi călăuza ce-i fusese dată în grijă anume lui. Și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
va veni armata și nu va mai găsi călăuza ce-i fusese dată în grijă anume lui. Și de ce să ucidă un om care nu-i făcuse nimic și care se purta cu el ca un frate mai mare! Era rob, dar se purta ca un frate. Și dacă totuși... Dar Auta, la început tresărind la auzul unei întrebări atât de neașteptate, pricepu îndată tot ce era de priceput. Ar fi vrut să tacă știind că acum nu mai era vorba
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu întrebarea, Iahuben zise: - Dacă am pleca la neamurile negre din munții aceia?... Ca să nu mai fiu nevoit să ucid. Auta îl învălui într-o privire caldă. Nu se mai îngrijora că soldatul ar putea fi iscoadă. - Și fără noi, robii tot vor fi luați. Poate că noi am putea să le fim de folos în vreun fel. Iar pe noi doi nici un neam de oameni negri nu ne va primi. - Nici chiar pe tine? Tu ai culoarea lor și le
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îi văd. Auta nu se mai putu stăpâni să nu rîdă: - Nu-i vede nici un preot. - Glumești? îl întrebă Iahuben nesigur. Auta clătină din cap, fără să mai zîmbească: - Nu glumesc. Zei nu sunt. Iahuben se uită înmărmurit la fața robului, apoi căzu într-o tăcere amestecată cu spaimă. Clipea uneori, cu ochii la foc. După un timp își ridică fruntea. Stelele erau multe. Ochii soldatului căutară steaua de la miazăzi. O găsiră, atârnată în același loc, ca un ochi alungit și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Ca să scăpăm cu viață, aruncă-ți armele la picioarele lor! îi spuse repede, după ce ieșiră din cort și-i văzură pe străini la câțiva pași. Apoi fură prinși și luați sub pază. Străinii aceștia nu-și ucideau prinșii: îi făceau robi. Auta se uită la ei lung și ascultă ce spuneau. Le recunoscu neamul. Văzu pe unul pe care-l bănui a fi căpetenie și îl întrebă în grai daza: - E departe satul vostru? Oamenii străini îl priviră mirați. Acest om
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
țară a lumii. Nici o altă țară nu avea palatele și grădinile Atlantidei. El nu se folosea de aceste palate și grădini, însă le știa în țara lui. Iar acum, deși soldat liber atlant, îl legau de mâini ca pe oricare rob. Nu putea răbda astfel de înjosire. Se scutură și vru să lovească cu umerii pe unul dintre războinicii care-l păzeau. Dar acesta îl izbi cu coada lăncii peste șale, și Iahuben își mușcă buzele aducîndu-și aminte că e fără
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
având arme, ar fi fost ucis înainte de a le întrebuința. Să vadă ce va fi de acum încolo. Deocamdată era în viață. Nimeni nu părea să râvnească la viața lui. Iahuben era bărbat și ostaș vechi. Mai fusese luat o dată rob și scăpase. Va scăpa și acum. De ce să se vaiete? Va aștepta și se va gândi cum să scape. Dimineața era frumoasă. Soarele se ridica spre cer, ieșind din nisipuri. Era încă răcoare și ușor de mers. Acum Iahuben începu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
țarc. Iahuben, mergând alături de el, îi mai spuse: - Știi, vin cu tine. Puarem mi-a trimis poruncă să te însoțesc. Auta zâmbi bucuros dar în țarc intrară în tăcere. Văzîndu-l pe omul negru între ei, în tovărășia soldatului înarmat, proaspeții robi îl priviră cu ură și cu teamă. Se feriră din calea lui, ori de câte ori s-a apropiat de ei să le vorbească. Neamul daza știa ce înseamnă să fii rob. Aveau și ei câțiva robi. Unii dintre ai lor erau robi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Văzîndu-l pe omul negru între ei, în tovărășia soldatului înarmat, proaspeții robi îl priviră cu ură și cu teamă. Se feriră din calea lui, ori de câte ori s-a apropiat de ei să le vorbească. Neamul daza știa ce înseamnă să fii rob. Aveau și ei câțiva robi. Unii dintre ai lor erau robi la alte neamuri. Trecuse de mult vremea când strămoșii lor, după cum spunea datina, își ucideau prinșii. În acele vremuri depărtate, aici fuseseră păduri, nu numai această sărmană oază. Se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ei, în tovărășia soldatului înarmat, proaspeții robi îl priviră cu ură și cu teamă. Se feriră din calea lui, ori de câte ori s-a apropiat de ei să le vorbească. Neamul daza știa ce înseamnă să fii rob. Aveau și ei câțiva robi. Unii dintre ai lor erau robi la alte neamuri. Trecuse de mult vremea când strămoșii lor, după cum spunea datina, își ucideau prinșii. În acele vremuri depărtate, aici fuseseră păduri, nu numai această sărmană oază. Se spune că demult trecea prin
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
neamuri. Trecuse de mult vremea când strămoșii lor, după cum spunea datina, își ucideau prinșii. În acele vremuri depărtate, aici fuseseră păduri, nu numai această sărmană oază. Se spune că demult trecea prin apropiere și un râu adânc. Știind ce sunt robii, neamul daza totuși fu cuprins de mirare și teamă. Acești străini cu pielea trupului roșie aveau arme cumplite și aveau bice usturătoare. Unde aveau să-i ducă pe toți? Sau voiau să-i ucidă? Și cine putea fi Străinul cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
arme? Nimeni în tot țarcul nu putea să înțeleagă dacă soldatul cu pielea roșie îl apără pe omul cu pielea neagră căruia i se spunea Auta sau îl păzește să nu fugă. Treptat, Auta izbuti să-i cunoască pe noii robi, cu toate că ei toți își fereau ochii și inima de ochii lui. Cine dintre robi apucase a-i zări acestui Auta ochii curați și zâmbetul trist și blajin nu se mai feri de el. Dar aceștia erau puțini. Unul din ei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îl apără pe omul cu pielea neagră căruia i se spunea Auta sau îl păzește să nu fugă. Treptat, Auta izbuti să-i cunoască pe noii robi, cu toate că ei toți își fereau ochii și inima de ochii lui. Cine dintre robi apucase a-i zări acestui Auta ochii curați și zâmbetul trist și blajin nu se mai feri de el. Dar aceștia erau puțini. Unul din ei era un bărbat voinic, ce ar fi ridicat în brațe un taur. Se spunea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pierdută în pustietatea nisipurilor, dar nu mai avu când; un soldat veni în fugă să-i spună că-l cheamă la sine Tefnaht. După plecarea străinilor, în jurul arcașului Mai-Baka se adunară câțiva băștinași: bătrânul Agbongbotile, Tatrakpo, care din căpetenie ajunsese rob ca și ceilalți, fericitul Tankoko, cel căruia altădată i se arătau zeii în vis dîndu-i porunci pentru tot neamul daza, și chiar trufașul vrăjitor Tela, care cunoscuse totdeauna toate tainele pentru oamenii de rând și acum întîlnise întîia oară în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tăcere. Întâi ferindu-se, Agbongbotile își arătă după aceea ochii, văzând că ai străinului nu au în ei nici șiretenie, nici răutate. - Iată, zise Auta în cele din urmă, stăpânii noștri vor să ia din alte ținuturi și de la voi robi care să muncească pentru ei. Cei doi băștinași schimbară câte o privire. - Să le paștem vitele? făcu Agbongbotile. - Nu. Vitele lor au păstori. Ca să le clădiți case. Mai-Baka începu să râdă. - Numai pentru asta? Nu pot să cred că au
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]