3,443 matches
-
fi capabil de ceva care implică atâta cruzime cu sânge rece. Se ridică și se duse să se Îngrijească de foc. Cu ajutorul unui vătrai mare din bronz, pe care-l folosi cu mișcări energice răsuci bușteanul care amenința să se rostogolească din cămin. Luându-l pe nepregătite, i-am aruncat lui Six o Întrebare despre ginerele său: — Vă Înțelegeați bine cu soțul fiicei dumneavoastră? Cu vătraiul Încă În mână, se răsuci ca să se uite la mine, cu fața ușor Îmbujorată. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
speram să-i rup vreo coastă, numai că În loc de asta am auzit arma descărcându-se din nou și m-am trezit acoperit de sângele lui cald. I-am ținut corpul fără vlagă câteva secunde Înainte de a-l lăsa să se rostogolească departe de mine. M-am ridicat și m-am uitat la el. Nu era nici o Îndoială că murise, deși sângele continua să țâșnească din gaura din pieptul lui. M-am uitat apoi prin buzunarele lui. Întotdeauna vrei să știi cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
centimetri. Nu aveam timp să verific dacă era Încărcat, dar nu credeam că Roșcovanul e genul care să țină o armă pentru că Îi place să se joace de-a cowboyii și indienii. M-am aruncat la pământ și m-am rostogolit pe sub scara mașinii parcate lângă Bugatti, un Mercedes mare decapotabil. În acel moment urmăritorul meu ieși pe ușa de incendiu, lipit de peretele bine umbrit, drept acoperire. Am stat complet nemișcat, așteptându-l să pășească În mijlocul luminat de lună al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
ratez. Și ar fi mare păcat să murdăresc vopseaua frumoasă a Roșcovanului cu creierul tău. Își trase de pălărie până Îi ajunse peste ochi și după ce se ocupă de siguranța Mauserului lăsă pistolul să cadă la pământ, unde acesta se rostogoli cu zgomot, inofensiv, pe caldarâm. — Roșcovanul ți-a spus că te urmăream? — Taci și Întoarce-te, i-am zis. Și stai cu mâinile ridicate. Costumul maro se Întoarse și apoi Își lăsă capul pe spate, pe umeri, În Încercarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
se trezească, ieșind din culcușurile nopții. Pășea cu grijă, casă nu calce, doamne ferește, pe vreo coadă de vulpe sau, mai rău, pe laba unui Moș Martin. Deodată, un țipăt răzbătu dinspre partea de nord a codrului. Un stejar se rostogoli spre văgăuna Căldărușei, proptindu-se în firava unduiere a izvorului de apă tulbure, ce ajungea la vitele, care pășteau pe pământurile de lângă Podu de Lut. Bătrânul, încremenit, vedea cum se apropie o arătare nemaivăzută: jumătate om, jumătate șarpe, avea mâinile
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
ploaia de la Veracruz Plouă, sunt surescitat, de vină sunt, probabil, fulgerele din acest miez de noapte, tunetele, tensiunea din aer, din mine, oboseala, toate la un loc și ploaia aceasta care, în loc să mă elibereze, îmi biciuie nervii; aud cum se rostogolește ploaia afară, în vreme ce în capul meu se rostogolesc impresii și imagini disparate din această primă zi de călătorie în sud... autobuzul, peisajele muntoase care îmi aminteau de copilăria mea, veșnicele legende cu Cortes la tot pasul, orășelele prin care am
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
sunt, probabil, fulgerele din acest miez de noapte, tunetele, tensiunea din aer, din mine, oboseala, toate la un loc și ploaia aceasta care, în loc să mă elibereze, îmi biciuie nervii; aud cum se rostogolește ploaia afară, în vreme ce în capul meu se rostogolesc impresii și imagini disparate din această primă zi de călătorie în sud... autobuzul, peisajele muntoase care îmi aminteau de copilăria mea, veșnicele legende cu Cortes la tot pasul, orășelele prin care am trecut Iară să le vedem, ca Puebla, și
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
capetele de olmeci" pe care le vedem la lumina lanternei îmi amintesc ce zicea Laertes: "cel mai bun străjer este frica". Și nu doar din pricina întunericului. Capetele colosale cioplite în bazalt și găsite în pădurile mlăștinoase din La Venta par rostogolite de pe un eșafod uriaș. Falsă impresie. Căci nici unul din aceste capete nu a căzut de la vreo statuie. Toate au fost gândite așa cum arată acum, fără trup. Din motive necunoscute, pe sculptorii olmeci nu i-a interesat omul în ansamblu. Și
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
nu se scurtează și nu se alungește. Acum, se mai aud doar zgomotele de pe stradă. Și, din când în când, vântul răvășind noaptea zăpușitoare. La drept vorbind, în asemenea orașe nu e niciodată destulă tăcere. Chiar dacă orașul doarme, sunetele se rostogolesc pe străzi, uneori, ca în plină zi. E de ajuns să vorbească tare cineva. Fără voie, vei auzi totul. Merida, chiar dacă ar vrea, n-ar putea fi un oraș discret. Ar fi timpul, totuși, să iau cele două somnifere, dacă
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
în aerul care prindea un iz cafeniu. Departe, în sala de discotecă, începuseră să încerce microfoanele " Alo. Alo. Se-aude? Pîf! Pîf! Unu. Unu. Unu, doi, trei, patru. Se-aude?" După câteva clipe, brusc, o muzică luată de la mijloc își rostogoli pentru scurtă vreme huruitul, ca să se curme la fel de brusc. Pe culoare se auzeau tot mai des voci și râsete. Asta i-a făcut și pe cei care mai rămăseseră în dormitor să se schimbe și să plece cu toții către zonele
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
și Puiu-nebunu, nu ne lăsa să ne jucăm și firește noi ne luam de el, cel mai tare îl enerva când îi spuneam că el nu-i bărbat, ci femeie, era un haz! Începea să se tăvălească pe jos, se rostogolea, se dădea cu fundu de pământ, Puiu e băiat! Striga el, nu spunea bărbat, ci băiat, și urla ca nebunu că e băiat nu femeie! Iar noi ne prăpădeam de râs, și cu cât râdeam noi mai tare, cu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
și ea își amintește, eu nu mai fac parte din acesată scenă, dar privesc cu atenție, Corina poartă fustă lungă portocalie, ușoară, Da! Erai atât de rău cu mine! Eu?! Uimit Theo de aducerea aminte a Corinei, Da! Tu! o rostogolește pe podea, Theo! Fii cuminte! Răule! Am să-mi strig copiii în ajutor! El râde cu privirea opacă rătăcind fără nici un punct de sprijin, apoi se ridică amândoi, mai întâi Corina și ea îl ajută și pe el, N-aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
geniu! Nu-i o lecție pentru tine, ci pentru cei slabi! Tu vei distruge fiecare pânză pe care n-o vei socoti demnă de a sta lângă un Dali, orgoliu, își stă bine când ești tânăr dar, Taci! Taci! Mă rostogolesc pe iarba călcată de mine în picioare până când trupul mi se oprește de-o movilă mai înaltă de pământ și privind cu atenție în iarba încâlcită văd brațele grosolan îmbinate ale crucii de lemn, un mormânt, ridic crucea căzută căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
așezat corect pe canapea, fetița și băiatul se hârjonesc cu mâțele și pe doamna Angela n-o sâcâie defel gălăgia copiilor, cu tot aerul bătrânesc și vetust casa asta trăiește într-un fel anume, n-aș putea spune cum, dar, rostogolită în fotoliu, cu halatul strălucitor de mătase, legată în părul nearanjat cu o panglică, madame Angela îmi vorbește despre casa lor din București, treptele de marmură, vrea s-o cedeze acum unei fundații, ceva încurcătură juridică, face parte dintre casele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
urechile mele de buzele ei fierbinți, Andrzej, acest nume nu e al meu și femeia pe care o țin cu atâta arzătoare patimă în brațele mele îmi dă un nume care nu e al meu, Andrzej, și consoanele greoaie se rostogolesc pe buzele ei ca o melodie divină, Anne! o desprind ușor din îmbrățișarea mea și o silesc să mă privească în ochi, să mă recunoască, Nu sunt acel Andrzej, Theo! Da, acesta-i numele meu, Theo! ea mi-l șoptește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
către soarele coborât al după-amiezii, o urmăresc cu atenția încordată din spatele unui fag bătrân, și râde, acum doi ani când se întâmpla asta nu știusem că Theo însuși, dar acum, amintindu-mi, știu, și Daniel se uita năuc la femeia rostogolită în iarbă așteptând minunea, n-aș fi vrut să mă vadă și totuși aș fi vrut să mă cheme, jocul ei în iarbă a durat câteva clipe, până când soarele a trecut peste coroanele copacilor spre înserare și deodată s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
măsuță de cafea pe care se aflau împrăștiate cele mai recente titluri. La vederea lor, nervii i-au intrat în vrie - își dorea cu disperare slujba asta. Inima îi bătea cu putere, iar stomacul o ustura. Uitându-se în gol, rostogolea piatra norocoasă între degetul mare și cel arătător. Cuprinsă de anxietate, abia dacă era conștientă de omul mușcat care se lovea de colegi și de fata care se grăbea către lift, cu perdeaua de păr lung și negru balansându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Centre și deja, conform legilor firii, Clodagh și Molly aveau nevoie de un energizant. Evident, când Clodagh nu a vrut să îi mai cumpere lui Molly încă o înghețată, aceasta a început tămbălăul. Se purta de parcă avea o criză epileptică, rostogolindu-se pe podea, dându-se cu capul de plăcile de marmură, scâncind și urlând. Clodagh a încercat să o ridice, dar Molly s-a sucit ca o caracatiță. —Te urăsc! a urlat ea. Deși era rușinată, s-a forțat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
știai când o să explodeze. Ceea ce nu ar fi fost un lucru chiar rău, se gândea Lisa. Când ajunsese acolo, Frieda era întinsă pe un șezlong, îmbrăcată într-una din creațiile ei exagerate, cu părul lung și gri lăsat să se rostogolească peste talie. Stătea cu jumătate de corp pe un morman de materiale și cu fața într-o pungă cu un meniu de mic dejun de la McDonald’s. Deși Lisa confirmase interviul cu asistenta Friedei în dimineața respectivă, Frieda insista că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
-i motiva pe oameni. Nu îți scapă nimic. Aș vrea să vezi cât de mult te apreciem. Vei ajunge la spectacole. Poate că nu anul ăsta, dar în curând. Nu e doar slujba sau spectacolele, auzi ea cum i se rostogolesc cuvintele din gură. —Dar? spuse Jack, cu ochii lui negri vădit interesați. M-am întâlnit cu soțul meu... Cu... cine? Spectacolul emoțiilor care se desfășura pe fața lui Jack îi atrase atenția. Era deranjat. Deși nu putea simți asta încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
corpul său. Din momentul în care l-a auzit pe Dylan băgând cheia în ușă, a știut. Totul se terminase. Făcuse pauză din a mai geme frenetic sub Marcus și a început să tragă cu urechea. —Șșșt! El s-a rostogolit de pe ea într-un moment ce părea rupt dintr-un vis; înghețați și cu ochii mari, ascultau cum Dylan urcă scările. Avusese toate șansele să sară din pat, să pună un halat pe ea și să-l bage pe Marcus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
posibil pentru cineva să râdă și să rânjească în același timp. Și-a adus aminte că Dylan este un om de afaceri. Unul cu foarte mare succes. Un om care joacă dur. Poate că nu avea de gând să se rostogolească și să facă pe mortul doar pentru că așa voia ea. Dylan i-a acordat tot timpul tandrețe și dragoste și îi venea greu să creadă că astea se transformaseră în duritate, chiar dacă ea era responsabilă pentru asta. Voi primi custodia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
din ce în ce mai greu și, cu fiecare mișcare, au încetat să mai fie gentili și au devenit sălbatici, cu o viteză și o dorință crescânde. Ea și-a înfipt unghiile în fesele lui, iar el a mușcat-o de piept. S-au rostogolit unul peste altul și el a intrat în ea, apoi ea alunecat strâns peste el. După aceea, au rămas întinși, lipiți unul de altul. Dintr-odată, Ashling simți o nesiguranță. Dacă el se răzgândise? Dacă, acum că o avusese, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
mentale“. — Probleme mentale! Parc-ar putea fi vorba de altceva! Zâmbetul Îi dispăru de pe față. Sigur că are probleme mentale: omoară copii! Mototoli profilul și-l aruncă drept În coșul de gunoi de lângă ușă. Acesta ricoșă În perete și se rostogoli pe covorul albastru, oprindu-se sub cel de-al doilea rând de scaune. Insch mormăi nemulțumit. — În orice caz, zise el, se pare că inspectorul McPherson nu se mai Întoarce cel puțin Încă o lună. Treizeci și șapte de copci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
din brațe pe când Își croia drum către șinele de cale ferată. Logan se Împinse peste marginea de sus a gardului și se lovi cu putere de pământ. Imediat ce-și scoase picioare de sub el, gravitația se ocupă de rest. Se rostogoli pe pantă ca un bolovan, printre frunze și ferigi, lovindu-se de pietrișul de pe fundul ravenei. Se lovi cu un urlet de durere. Sângele țâșnea dintr-o tăietură de pe dosul mâinii sale. Capul Îi vâjâia datorită opririi bruște pe pietriș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]