4,770 matches
-
fiii să alerge mai repede. În apropiere se auzi urletul lupilor. În acea clipă, totul se schimbă brusc. Valerius se văzu pe sine, adult, în mijlocul unui amfiteatru roman, strângând în mână o sabie, bine proptit pe picioare. Soarele la asfințit scălda arena într-o lumină roșiatică; o clipă, lumina aceea îl orbi. Mulțimea urla, încurajându-l pe adversarul său, un gladiator înarmat cu o plasă și un trident. Valerius îi întâlni privirea limpede, de nepătruns; avea chipul plin de cicatrice. Cercetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se opri, fiindcă Lurr stătea nemișcat, cu părul zbârlit, adulmecând. Valerius coborî de pe cal, afundându-se în zăpadă până la pulpe. Ascultă. Un strigăt îndepărtat, înăbușit imediat, sfâșie preț de o clipă liniștea care acum se lăsase din nou peste peisajul scăldat în lumină. Un alt strigăt. Din nou liniște. Valerius își încleștă fălcile, cuprins de teamă. Făcu câțiva pași, uitându-se în jur. După alți câțiva pași, privi tulburat peisajul din fața sa. O râpă mărginită de copaci, pe ai cărei pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Folosi multe dintre instrumentele sale de chirurg pentru remedierea rănilor făcute de armele ascuțite. Pe răni presără pulbere de semințe de papirus - un remediu excelent, ce ajuta cicatrizarea - și smirnă, zeamă de verigar și rășină de fistic. Fața îi era scăldată în sudoare, din cauza luptei îndârjite pe care o dădea împotriva morții. Nu se iviseră încă zorii. Valerius bandajă cu grijă toate rănile. Fata îi aduse o pătură de blană și Valerius o întinse peste trupul gladiatorului. Se aplecă încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de o profundă emoție. Se îndreptă spre altar, ridică tinctorium-ul și, cu furie și durere, ca și cum ar fi ucis o parte din el însuși, îl înfipse în pânza întinsă deasupra bazinului. Îl înfipse de mai multe ori; chipul îi era scăldat în lacrimi. Timpanul amuți. Se auzi zgomotul lamei ce pătrundea în carne, urmat de un muget sfâșietor. Stropi de sânge pătară pânza. Doi oficianți se ridicară. Un taur alb, însângerat, își făcu apariția, mugind de durere. Și Antonius striga de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ceață. Erau fantome, însă nu fantomele unor animale. Le vedeai cu coada ochiului, se topeau dacă te întorceai să le privești și apăreau din nou, foșnind asemenea vântului. Dar nu se simțea nici o adiere. Vitellius își ștergea sudoarea care-i scălda chipul și privea înspăimântat în dreapta și-n stânga, la fantomele ce împânzeau pădurea chiar în miezul zilei și îl însoțeau în drumul lui. Se îngrozi când i se păru că vede pete de sânge pe zăpadă și că-i recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe care trebuie s-o urmez ca să-l am protector pe Marte și, cu ajutorul lui, să obțin victoria. Fă în așa fel încât Marte să fie de partea mea. O rază de soare se strecură printre crengile frasinului și o scăldă pe Velunda într-o lumină orbitoare, pe care ochii n-o puteau îndura. Lumina o învălui pe vrăjitoare; pădurea păru că ia foc. Iarba deasă luă locul zăpezii, acoperind totul cu o mantie verde; era o primăvară magică: florile răsăriră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
erau destul de bogați ca să aibă fiecare propria cameră și propriul ventilator. Totuși, Sampath decisese că ar fi spre binele său să își înăbușe iritarea. Poate că familia sa era incapabilă să respecte liniștea sfântă în care ar trebui să fie scăldat somnul, dar el nu avea de gând să-și piardă firea. Făcând un nou efort și un nou început, își mută trupul în așa fel încât capul să ajungă în locul în care fuseseră picioarele. Adierea slabă prinse o șuviță din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ca guvernul să declare pământul ca parte a zonei rezervate pădurilor naționale. Ascuns între ramurile copacului în care se cățărase, Samapth simți cum i se dovedește respirația și-l cuprinde un val de pace și mulțumire. În jurul lui, livada era scăldată în razele unui soare de după-amiază de noiembrie, prinsă în reflexiilor frunzișului mișcător și învăluită într-o țesătură fluidă de soare și umbre. Căldura îi mângâia obrajii ca o dezmierdare de animal și, pe măsură ce bătăile inimii i se linișteau, deslușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
la zâmbetul ei misterios de pe raftul din baie. Ghemuindu-se pe grătarul de lemn mucegăit în timp ce făcea baie cu apă din găleată, trecuse printr-o serie de întâlniri imaginare cu ea, cu conversații, certuri și împăcări complet imaginare. Îl întâmpina scăldată în mirosul de ulei, cu un zâmbet la fel de alb ca strălucirea din interiorul nucii de cocos. O șuviță alunecase de pe creștetul femeii cu nuca de cocos și urma curbura flaconului. Sampath privea în jos, la femeia acoperită cu văluri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
stea așa, curați și puri, în astfel de împrejurimi plăcute, fără soți, soții și familii extinse. Ce frumoase erau poalele dealurilor himalaiene! Ce abundență și belșug! Fluturii zburau prin peisaj, plăcintele-de-copac și prinzătorii-de-muște zburau din pom în pom, șopârlele se scăldau în soare pe acoperișul de tablă al adăpostului paznicului, alunecând uimite în după-amiaza caldă, iar briza răscolea frunzișul. Ici-colo se zăreau pâlcuri de flori sălbatice, flori de culoarea și cu aroma fructelor, flori cu guri larg deschise și limbi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
alți câțiva polițiști. Se bucura că-l mușcase pe băiatul de la Hungry Hop. Toți polițiștii se urcară pe scară să primească binecuvântarea lui Sampath. Superintendentul puse capul lui dezgustător și unsuros sub degetele de la picioarele lui Sampath și se simți scăldat în sfințenie, de parcă era spălat cu delicatețe și purificat de binecuvântarea cea dulce; starea aceea îi amintea de zilele de festival, când i se aduceau cadouri. Îmi poți spune, Baba, când mă pot aștepta să am un fiu? îi șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
zbor, De purul înălțător . Prind curaj, Nici nu respir, Când, Prin valul de plutire, Casa norului divin Îmi oferă găzduire; Nu timp mult... Ci doar atât, Cât liniștea s-o sărut Ochii în imaculat Să-i curăț Și să îi scald, Inima mea să primească Culoarea de cer Albastră. Roșul să îl las la nor, Să mă cheme când i-e dor, Iar în palme, Pentru floare, Să aduc roua cerească, Petala să nu-i ofilească.
Roua florilor. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_549]
-
adormit ca un copilaș înainte de ora zece. Ceasul meu de voiaj m-a anunțat că e ora opt și cincisprezece. Am sărit din pat, simțindu-mă plin de energie, ba chiar a-ntâia, uitând cu totul de sudorile care mă scăldau de obicei, de convulsii, de frisoane, de amețeala accentuată - o senzație greu de descris, dar și mai greu de suportat, aceea că nu am mai coborât ieri din naveta spațială acolo unde trebuia și că mă îndreptasem spre planeta care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
spuma mării, gonind spre clinicile unde li se injectează dozele de ADN și li se schimbă sângele. De două sau de trei ori pe lună își iau zborul în vederea unor lungi weekenduri pe Thousand Island, un loc uitai de timp, scăldat de apele fericirii. Toată lumea crede că și mie mi se va întâmpla aceiași lucru cât de curând. Eu, însă, nu mă prea văd în postura asta. Viața mea atârnă de un fir de păr și eu o știu prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
lor. În timpul mesei, Fielding mi-a vorbit despre contingențele lucrative ale pornografiei, despre pandemoniumul din Forty-Second Street, despre vânzarea de dușuri cu jeturi multiple de pe Seventh Avenue, despre minunăția de gagici și cătușe, despre circuitul Malibu, cu grupurile care se scaldă în apă, la vremea amurgului, pline de avânt, de chiote și cumpărături de la cel mai tare și bronzat mascul din holul motelului, despre rapida proliferare a filmului porno prin cablul care traversează lumea și prin rețeaua de televiziune, și despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
acum, călare, Dar boarea nopții clare ne-ntoarse la cetate Și povestindu-mi visul domniței spăimântate, I-am arătat cu spada tabloul de pe zare. În alb, domnița blondă, în noaptea ideală, De sus, de la fereastră, ca-n vis ieși afară, Scăldată în sineală, ea rîse-n noaptea clară... O, cât a râs domnița în noaptea de sineală... * Vobiscum În cercul luminii comun și avar... Mă zguduie de mult un plâns intern; Și-acest fel ( de-a fi ) va fi etern Și de
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Gemetele ei, gemetele Elfridei. Era ca și cum, prin carne, cele două femei deveniseră una și aceeași, îngemănate prin mijlocirea iubirii lui. Apoi viziunea a pălit, dar adevărul ei a rămas, iar când au terminat să facă dragoste, Vultur-în-Zbor a rămas așa, scăldat în lumina galbenă, uimit de miracol. Pentru că lucrurile stăteau astfel: în poftele dezlănțuite ale Irinei el căuta eleganța - da, pudoarea - Elfridei, sfințenia care-i dădea un mic plus în frumusețe în fața contesei, dar în același timp tânjea ca libertatea simțurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
tonic - așa cum o cerea locul - și m-am plimbat prin jur, observând cu interes apartamentul. Era mai degrabă un apartament de burlac, care nu spunea nimic despre proprietar; confortabil, dar anonim. Avea o priveliște foarte frumoasă, soarele începând să apună scălda acoperișurile clădirilor într-o lumină portocalie difuză; eram la etajul patru, îndeajuns de sus ca să văd în depărtare gazonul cimitirului Brompton, care era mai atrăgător decât s-ar crede. Ar fi rost de plimbări încântătoare dacă nu te-ar deranja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nimic decât la plăcerea mea egoistă. — Unde mergem? am întrebat moleșită. — În parc, îmi zâmbi el. O să-ți placă. Tocmai ce treceam pe lângă Royal College of Music; peste stradă, erau scările întinse ce duceau la terasele din spatele lui Albert Hall, scăldate în lumini portocalii. Am mers către partea umbrită a treptelor, dincolo de baia de lumină. Noaptea era atât de liniștită încât ne auzeam numai noi. Am înconjurat Albert Hall și în fața noastră se întindeau aleile largi și goale din Kensington Gore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
a analelor dacice, un fel de testament încifrat al unui preot către discipolii săi) că umblă cu aberații transcendentale, mascate sub forme de-astea japoneze. Troparu cel puțin vorbea cu pietroaiele culese de el de pe prundul râurilor în care se scăldaseră dacii și ce afla punea în poeme. Era la vedere. Dar cu haikuurile, se zvonea, puteai trece chiar și prin ziduri. Auzise și Ceaușescu de chestia asta cu plimbarea dintr-o cameră în alta prin pereții de beton, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
luptă. Mă simt împăcat, dar și biruit de mari neliniști. Lupt cu mine și nu știu, de fapt, cu cine lupt. Cu cine poți lupta și cum, când dușmanul ți-e prieten apropiat? Când adevărul este minciuna în care te scalzi? Când hoțul este cel care te milostivește? Când povățuitorul îți este îndrumător ticălos? Când stăpânul îți este sluga batjocurii altora? Când frica te-nvață tăriile curajului și curva îți este iubirea-ți pustiitoare? Cum să împaci toate acestea în tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fel, timpul ascuns al canaliilor. Al celor care manipulau și măsluiau informația. Sub această stare, de fapt, mă gândeam să notez despre anul scurs. Un an al minciunii. Am trăit - ca niciodată până acum - sentimentul imensei minciuni în care mă scald. A mea personală, a familiei mele, a celor din preajmă și, în mod cu totul grețos, al imensei minciuni din țară. O Românie clădită pe minciună mi se relevă țara mea, privind-o acum, la ani mulți de viață. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aceasta acum, ne duc în zbenguiala lor și pe noi departe, tot mai afund în repegușul vremii. Deși sufletul meu e sumbru (coborât, cum m-a corectat un poet), o astfel de împreunare de aer și lumină mă îmblânzește, mă scaldă în unda purificatoare și-mi readuce puterea de a mai închipui un an. Și încă un an. La prânz e o adunare de pomenire a lui Liviu Rebreanu. Abia acum văd că a murit la 59 de ani. Eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deci o victorie cu care ne putem prezenta la bilanțul guvernării noastre și acum, în încheiere, deci și prin urmare cum se spune din străbuni la festivitățile strămoșești și la ocazii festive să cinstim cum se cuvine pe veteranii noștri scăldați în lumina falnică a tricolorului deci fanfara să-i întâmpinăm și omagiem cum se pomenește din străbuni cu tradiționalele noastre cântece de bucurie și marș“. Nu e bine, știu, să te-amuzi pe seama tricolorului. Înțelept și patriotic este să papi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Acum, când scriu, eu însumi aproape că simt că nu mai sunt nici autorul, nici narator, nici narat, nici cel care, totuși, după ciudate convenții, va semna pe o copertă oarecare. Este și nu este plăcut să simți că te scalzi în ficțiunea altuia. Plăcut este gândul că, astfel ordonată, viața ta devine coerentă, nimicnicia își capătă sens, iar Luminarea veni-va ca un sfârșit firesc. Neplăcută este însă povara conștiinței că ai trăit alandala, bucurându-te doar de risipire. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]