3,006 matches
-
dat numele, numindu-se mai întâi Plaginesti, apoi Plăinesti. Fanariotul Aicachi Plagino a avut un fiu, Alexandru Plagino, ginere al domnitorului Țării Românești (1849-1856). Numele boierului Alexandru Plagino e întâlnit în conflictul dintre moșnenii satului Cândești și egumenul grec al Schitului Recea, care primise că danie din partea locuitorilor locul din jurul schitului înainte de 1710. Conform sentințelor judecătorești din 13 februarie 1859, 7 noiembrie 1859 și 6 mai 1860, pământul este câștigat de Plagino. Moșia acestuia se întindea pe 14.000 ha teren
Gheorghe Plagino () [Corola-website/Science/321240_a_322569]
-
Aicachi Plagino a avut un fiu, Alexandru Plagino, ginere al domnitorului Țării Românești (1849-1856). Numele boierului Alexandru Plagino e întâlnit în conflictul dintre moșnenii satului Cândești și egumenul grec al Schitului Recea, care primise că danie din partea locuitorilor locul din jurul schitului înainte de 1710. Conform sentințelor judecătorești din 13 februarie 1859, 7 noiembrie 1859 și 6 mai 1860, pământul este câștigat de Plagino. Moșia acestuia se întindea pe 14.000 ha teren arabil și 45.000 ha păduri, “de la Tătăranu la Mihăiasca
Gheorghe Plagino () [Corola-website/Science/321240_a_322569]
-
45.000 ha păduri, “de la Tătăranu la Mihăiasca, Gugesti, Popești, Dragosloveni, pe Râmnic în sus până la Gură Caliției, Dealul Bordeștilor, Gurguiata, Moșiroiu, la Tamboiești, Cândești, Târgu Cucului, plus pădurile de la Dealul Lung până spre Carpați”. Prin secularizarea din 1863, averea schitului este preluată de stat. Moșia Plagino e moștenita de Iancu Fridmann, care fuge în final în Franța, rămânând cu datorii mari față de săteni. Boierul Plagino este menționat de Virgil Paragina în volumul "Contribuții vrâncene la cultura națională" pentru un generos
Gheorghe Plagino () [Corola-website/Science/321240_a_322569]
-
actului comemorativ din biserica parohială, satul Ionășeni își trage numele de la vornicul Ionaș (Ionașcu) Balș, care nu se știe din ce motive a devenit călugăr. Pe la sfârșitul secolului al XVII-lea , potrivit tradiției, boierul Ionașcu Balș a înființat aici un schit și a construit actuala biserică de lemn într-o livadă. Acest lăcaș de cult a servit de schit pentru călugări până în anul 1756, când noul proprietar al moșiei satului, marele paharnic Constantin Balș, a întemeiat Schitul Cozancea, unde au fost
Biserica de lemn din Ionășeni () [Corola-website/Science/320552_a_321881]
-
știe din ce motive a devenit călugăr. Pe la sfârșitul secolului al XVII-lea , potrivit tradiției, boierul Ionașcu Balș a înființat aici un schit și a construit actuala biserică de lemn într-o livadă. Acest lăcaș de cult a servit de schit pentru călugări până în anul 1756, când noul proprietar al moșiei satului, marele paharnic Constantin Balș, a întemeiat Schitul Cozancea, unde au fost mutați călugării din Ionășeni. Deoarece în jurul schitului se stabiliseră vreo 70 de locuitori, bisericuța de lemn a fostului
Biserica de lemn din Ionășeni () [Corola-website/Science/320552_a_321881]
-
a înființat aici un schit și a construit actuala biserică de lemn într-o livadă. Acest lăcaș de cult a servit de schit pentru călugări până în anul 1756, când noul proprietar al moșiei satului, marele paharnic Constantin Balș, a întemeiat Schitul Cozancea, unde au fost mutați călugării din Ionășeni. Deoarece în jurul schitului se stabiliseră vreo 70 de locuitori, bisericuța de lemn a fostului schit a rămas ca biserică parohială. În anul 1776, boierul Constantin Balș a ctitorit în cimitirul satului Ionășeni
Biserica de lemn din Ionășeni () [Corola-website/Science/320552_a_321881]
-
lemn într-o livadă. Acest lăcaș de cult a servit de schit pentru călugări până în anul 1756, când noul proprietar al moșiei satului, marele paharnic Constantin Balș, a întemeiat Schitul Cozancea, unde au fost mutați călugării din Ionășeni. Deoarece în jurul schitului se stabiliseră vreo 70 de locuitori, bisericuța de lemn a fostului schit a rămas ca biserică parohială. În anul 1776, boierul Constantin Balș a ctitorit în cimitirul satului Ionășeni o biserică cu hramul "Nașterea Maicii Domnului", care a devenit biserică
Biserica de lemn din Ionășeni () [Corola-website/Science/320552_a_321881]
-
pentru călugări până în anul 1756, când noul proprietar al moșiei satului, marele paharnic Constantin Balș, a întemeiat Schitul Cozancea, unde au fost mutați călugării din Ionășeni. Deoarece în jurul schitului se stabiliseră vreo 70 de locuitori, bisericuța de lemn a fostului schit a rămas ca biserică parohială. În anul 1776, boierul Constantin Balș a ctitorit în cimitirul satului Ionășeni o biserică cu hramul "Nașterea Maicii Domnului", care a devenit biserică parohială a localității. Bisericuța de lemn din livadă a rămas doar cu
Biserica de lemn din Ionășeni () [Corola-website/Science/320552_a_321881]
-
rupestru. În anul 1693 are un donator de moșie, Ioan Turbă, consemnat într-o judecată din secolul al XVIII-lea. Tradiția mănăstirească și unele izvoare îl consideră drept prim întemeietor al mănăstirii rupestre pe călugărul Jezechil, care a venit de la schitul Deleni, din dreapta Prutului, pe la sfârșitul secolului al XVII-lea. Ulterior (pe la 1770), egumenul Feodosie a construit o biserică de lemn la poalele stâncii. În felul acesta, mănăstirea își lărgește amplasamentul alături de cel rupestru, dezvoltând un complex întins de chilii și
Mănăstirea Japca () [Corola-website/Science/315311_a_316640]
-
acesta, mănăstirea își lărgește amplasamentul alături de cel rupestru, dezvoltând un complex întins de chilii și anexe și prin 1812 are deja două biserici de lemn (inclusiv o clopotniță de lemn) deasupra turnului de întrare în incintă. În anii imediat următori, schitul Japca, datorită situației sale prospere, va obține de la mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni statut de mănăstire, iar în secolul XIX bisericile de lemn, împreună cu clopotnița, au fost reconstruite din piatră. amplasamentul inițial, rupestru, al mănăstirii a suferit și el o restaurare în
Mănăstirea Japca () [Corola-website/Science/315311_a_316640]
-
este o mănăstire de călugărițe din Republica Moldova, aflată pe malul Nistrului la o distanță de 15 km de orașul Otaci. În studiul inginerului-arhitect Nicolae Tiganco "", publicat în 1928 la Chișinău, în cartea "Comisiunea monumentelor istorice", putem citi: "Locul ales pentru schitul Rudi est unul din cele mai frumoase. Arhitectura bisericii din Rudi are un caracter bine pronunțat al bisericilor moldovenești din veacul al XVI-lea. Dimensiunile generale ale bisericii nu sunt mari: lungimea - 17,70 m, iar lățimea - 12,30 m
Mănăstirea Rudi () [Corola-website/Science/315310_a_316639]
-
Teodor Rudea. Anul 1777, luna iunie în ziua 1." O altă inscripție spune: "În numele Sfintei Treimi, în zilele blagocestivului domn Grigore Alexandru Ghica, cu blagoslovenia episcopului Inochentie al Husilor, la anul 1777, iunie 1." Din formularul bisericii Sfânta Treime a schitului Rudi, din anul 1835, citim: "Pământ propriu nu avem, chiliile călugărițelor sunt construite din talazuri, în număr de 19, subvenții de întreținere nu primim de nicăieri." Proprietarul Mihail Boguș, acaparând moșia familiei Rudilor, a ruinat și mai mult mănăstirea. A
Mănăstirea Rudi () [Corola-website/Science/315310_a_316639]
-
o pedeapsă pentru fărădelegile comise”, în 1845 moare subit fiica lui Boguș, Anastasia, iar peste un an se stinge cealaltă fiică, Ana. La vîrsta de 62 ani se stinge și el din viață. Familia Boguș a fost înmormîntată pe terenul schitului părăsit de călugărițe în 1846. Și în prezent se păstrează o lespede de mormânt în partea stîngă a bisericii, purtînd numele "Mihail Boguș, decedat în 1856". Alături de el se află mormintele fiicelor sale. Pe peretele stîng al nartexului din biserică
Mănăstirea Rudi () [Corola-website/Science/315310_a_316639]
-
Mihail Boguș, decedat în 1856". Alături de el se află mormintele fiicelor sale. Pe peretele stîng al nartexului din biserică se mai găsește încă o inscripție funerară: "Aici se odihnesc trupurile ctitorilor sfântului locaș Teodor și Andronachi Rudi". Biserica rămasă de la schitul Rudi a fost închisă în 1846 prin hotărîrea autorităților eparhiale și a fost dată sub supraveghere parohiei din satul Rudi de Jos. Mai tîrziu, proprietar devenind un oarecare Mihail Rosea, rudă apropiată a lui Boguș, a fost transformată în locuință
Mănăstirea Rudi () [Corola-website/Science/315310_a_316639]
-
un oarecare Mihail Rosea, rudă apropiată a lui Boguș, a fost transformată în locuință pentru slujnici. Între timp, complexul monastic a fost părăsit: casele au căzut în paragină, rămînînd mărturie doar temeliile lor, un arc de piatră unde era poarta schitului, și biserica rămasă fără acoperiș. Mănăstirea Rudi își reia activitatea la 24 octombrie 1921, cînd, prin străduința arhimandritului Visarion Puiu, a fost aprobată restaurarea ei. În perioada celui de-al doilea război mondial mânăstirea a fost cîrmuita de starețul Ioachim
Mănăstirea Rudi () [Corola-website/Science/315310_a_316639]
-
din anul 1491 când se afla în stăpânirea urmașilor lui Bratu viteazul. În preajma anului 1617, marele vornic Nestor Ureche (ctitorul Mănăstirii Secu și tatăl cronicarului Grigore Ureche) stăpânea jumătate de sat. a fost construită în anul 1747 ca biserică a Schitului Fedeleșeni. La data de 12 septembrie 1747, vornicul de poartă Nicolae Pilat închină schitul ca metoh al Episcopiei de Roman. În decursul timpului, biserica a fost reparată de mai multe ori, dar și-a păstrat proporțiile inițiale și arhitectura exterioară
Biserica de lemn din Fedeleșeni () [Corola-website/Science/317339_a_318668]
-
1617, marele vornic Nestor Ureche (ctitorul Mănăstirii Secu și tatăl cronicarului Grigore Ureche) stăpânea jumătate de sat. a fost construită în anul 1747 ca biserică a Schitului Fedeleșeni. La data de 12 septembrie 1747, vornicul de poartă Nicolae Pilat închină schitul ca metoh al Episcopiei de Roman. În decursul timpului, biserica a fost reparată de mai multe ori, dar și-a păstrat proporțiile inițiale și arhitectura exterioară. Biserica dispune de o catapeteasmă cu icoane pictate la începutul secolului al XX-lea
Biserica de lemn din Fedeleșeni () [Corola-website/Science/317339_a_318668]
-
el închină această bisericuța Mănăstirii Putna. Această danie a fost întărită prin documente de domnitorul Alexandru Lăpușneanu și apoi reînnoita de către Vasile Lupu, în 1646. În jurul anului 1600, este construită o biserică de piatră în locul celei din lemn. În incinta schitului existau chilii și case necesare vieții monahale. Într-un document din 1646 se precizează că Schitul Sf. Onofrei este metoh al Mănăstirii Putna. În locul acestei bisericuțe de lemn, în anul 1673, domnitorul Ștefan Petriceicu zidește o biserică de piatră cu
Biserica Sfântul Onufrie din Mănăstioara-Siret () [Corola-website/Science/317428_a_318757]
-
târgului Siret pe care se află astăzi satele Negostina și Pădureni. În anul 1775 s-a înființat Schitul Sf. Onufrie, dar acesta a fost desființat de către autoritățile austriece în 1785. Biserică "Sf. Onufrie" devine biserică parohiala a satului Mânăstioara. Averea schitului a trecut în seamă administrației fondurilor și moșiilor statului din Lemberg (Liov). Biserică a fost reparata la 1899 și 1921. a fost declarată monument istoric în anul 1919. În anul 1965, biserica a fost restaurată, fără a i se aduce
Biserica Sfântul Onufrie din Mănăstioara-Siret () [Corola-website/Science/317428_a_318757]
-
mănăstirilor din Bucovina, menținând doar trei dintre acestea: Dragomirna, Putna și Sucevița. În ședința Consistoriului Episcopiei de Rădăuți din 27 februarie 1784, episcopul Dosoftei Herescu și-a dat asentimentul pentru desființarea mănăstirilor Pătrăuți, Ilișești și Sf. Ilie, precum și a tuturor schiturilor. Ctitoria lui Ștefan cel Mare de la Sfântu Ilie a funcționat ca mănăstire de călugări până la 29 aprilie 1785 când a fost desființată de austrieci, iar biserica mănăstirii a devenit biserică parohială. La acel moment, Mănăstirea „Sf. Ilie” deținea în Bucovina
Biserica Sfântul Ilie din Sfântu Ilie () [Corola-website/Science/317461_a_318790]
-
Istrati (1851-1857). În 1873, biserica a suferit o serie de avarii în urma unui incendiu, fiind reparată în 1922. Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a produs bisericii numai ușoare crăpături, această biserică fiind singurul lăcaș de cult din Huși, alături de biserica schitului Vovidenia, în care s-a putut oficia liturghia din acea duminică. Lucrări de reparații au fost efectuate și în perioadele 1941-1942, 1965-1966, 1977, 1990 și 1990-1994. Biserica a fost pictată de către zugravul bisericesc Ion Ionescu. Pe partea de sud a
Biserica Sfinții Voievozi din Huși () [Corola-website/Science/321851_a_323180]
-
1802 pe cheltuiala boierului Vasile Curt, stăpânul de atunci al moșiei Hilișeu. Deasupra ușii de intrare, sub o serie de sculpturi florale, se află săpat în ușorul ușii "„1802, mai 21”". Conform tradiției locale, biserica ar fi fost nucleul unui schit de călugărițe, așezat în mijloc de codru. Biserica a fost completată într-o fază ulterioară cu poartă și zid de incintă, de o nouă generație din familia proprietarilor de moșie, Alecu și Ana Curt. Bătrânii satului povestesc că "„Ana, soția
Biserica de lemn din Hilișeu-Crișan () [Corola-website/Science/321396_a_322725]
-
Sturdza și Maria Sturdza, fiica lui Ion Ghica) și toate dependințele, cu scopul de a fi amenajată aici o mănăstire de maici. La data de 1 mai 1953, autoritățile comuniste au desființat așezarea monastică, iar maicile au fost mutate la Schitul Cozancea din județul Botoșani, domeniul intrând în proprietatea statului. Biserica castelului a fost transformată în biserică parohială. În perioada regimului comunist, la această biserică a slujit preotul Nicanor Racu (1897-1982), nașul de călugărie al maicii Macrina. Ecaterina Cantacuzino a murit
Mănăstirea Miclăușeni () [Corola-website/Science/316348_a_317677]
-
din județul Botoșani, domeniul intrând în proprietatea statului. Biserica castelului a fost transformată în biserică parohială. În perioada regimului comunist, la această biserică a slujit preotul Nicanor Racu (1897-1982), nașul de călugărie al maicii Macrina. Ecaterina Cantacuzino a murit la Schitul Cozancea în 1953, iar osemintele ei au fost aduse în 1970 de preotul Nicanor Racu pentru a fi înmormântate în cimitirul familiei Sturdza de lângă biserică din Miclăușeni. În anul 1994, la inițiativa mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei, actualul
Mănăstirea Miclăușeni () [Corola-website/Science/316348_a_317677]
-
călugărească). La încorporarea Bucovinei în Austria în 7 mai 1775, aceasta a găsit în noua provincie o mare bogăție formată din păduri, fânețe și pajiști, moșii și sate, bogăție ce se afla în proprietatea Episcopiei de Rădăuți, a mănăstirilor și schiturilor. Această avere ocupa două treimi din suprafața Bucovinei și provenea din daniile făcute acestor așezăminte religioase de către domnitorii Moldovei, clerul și boierii români, începând cu secolul al XV-lea. Pe data de 27 decembrie 1781, a fost adoptată de către împăratul
Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei () [Corola-website/Science/322350_a_323679]