4,267 matches
-
13; Zah. 2,12; Ier. 2,11; Ps. 106,20; Iov 7,20; Iov 32,3; Plâng. 3,20; Osea 4,7. Literatura rabinică și comentariile exegetice ale tradițiilor medievală și masoretică conțin indicii ale faptului că anumite versete ale Scripturii au în prezent o cu totul altă formă decât cea de la început (sau se intenționase a fi); în general, se apreciază că aceasta se datorează intervenției scribilor, deși nu se știe cu foarte mare exactitate în ce consta propriu-zis contribuția
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
însă un anumit număr; 3. oferă, în cadrul versetelor biblice, varianta „originală” pentru majoritatea cazurilor 2. La începutul secolului al III-lea d.Hr., rabbi Iosua ben Levi, conducătorul școlii din Lida, spunea că cel care „dezrădăcinează”3 o literă din Scriptură pentru a face un precept mai ușor de înțeles va fi acuzat de acea literă înaintea tribunalului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, în aceeași perioadă, colegul său rabbi Yohanan, conducătorul școlii din Tiberiada, învăța că este mai bine să „dezrădăcinezi
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de pe osuare și morminte reprezintă o sursă importantă pentru cunoașterea dialectului aramaic iudaic. Perioada recentă din istoria limbii aramaice se apropie de sfârșitul primului mileniu creștin, cunoașterea acestei limbi având o contribuție fundamentală în înțelegerea transmiterii, traducerii și interpretării Sfintei Scripturi, atât în mediul palestinian, cât și în cel babilonian, în care s-a definitivat procesul introducerii tuturor semnelor masoretice în textul biblic ebraic. La rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
matres lectiones, fie la probleme care priveau anumite vocale, accente, forme gramaticale sau combinații de cuvinte care puteau duce la interpretări greșite 2. În majoritatea cazurilor, masora parva conținea informații descriptive sau comparative, indicând în același timp alte locuri din Scriptură unde se întâlnea acea formă neobișnuită a unui cuvânt sau a unei litere. De exemplu, la Fac. 33,20, între cuvintele yhla și lar?y apare un circellus în partea superioară a spațiului dintre cele două cuvinte; pe margine este
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
și simțul urgenței care, cu șapte sau opt secole în urmă făcuseră posibilă închegarea canonului ebraic al Vechiului Testament și stabilirea acelui textus receptus consonantic, erau acum canalizate în vederea fixării, odată pentru totdeauna, a pronunțării exacte, prin intermediul semnelor vocalice, a Scripturii ebraice. Deși ebraica devenise o limbă moartă, rămânea în continuare, poate mai mult ca niciodată, limba ritualului prin care se păstra vie legătura poporului cu Dumnezeu. În comparație cu textele palestiniene, textele masoreților tiberieni indică pronunția într-un mod mult mai limpede
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
sacre trebuiau copiate doar pe suluri. Până în zilele noastre, Sefer Tora, adică Pentateuhul folosit pentru lecturile publice de la sinagogă, se folosește în format de sul. La jumătatea secolului al II-lea d.Hr., formatul codexului era folosit pentru transmiterea tuturor Scripturilor Sfinte creștine, incluzând cărțile moștenite de la evrei. Posibilitatea copierii diferitelor cărți biblice într-un singur codex a contribuit în același timp la o mai bună înțelegere a ideii de canon biblic. Deși la început codicele conțineau numai cele patru Sfinte
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ale unor părți din Biblia ebraică 1. În cursul secolului al XIX-lea, diferite librării din Europa aveau deja pe rafturile lor multe liste cu manuscrise, a căror importanță a fost îndelung dezbătută, motivele principale fiind inspirația și principiul sola Scriptura. Dacă Biblia reprezintă singura normă în doctrina Bisericii, se pune întrebarea: la care Biblie ne referim? Așa cum am mai spus, răspunsul la această întrebare era foarte clar pentru reformați și pentru succesorii lor: la Biblia ebraică. Însă dacă Biblia este
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în timpul lui Hilel 2. Cele cinci Cărți ale Legii, sub forma transmisă comunității samaritene, diferă foarte mult în privința structurii, a limbii și uneori a conținutului, de forma pe care o au în iudaism. Evreii și samaritenii se raportau diferit la Scriptură; în timp ce evreii credeau în sfințenia Torei, încât nici o schimbare, chiar minoră și exterioară, nu putea fi introdusă în text, samaritenii au adoptat o atitudine mult mai liberală, socotind că esențială este înțelegerea Scripturii. Samaritenii aveau mult mai puține reticențe în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Evreii și samaritenii se raportau diferit la Scriptură; în timp ce evreii credeau în sfințenia Torei, încât nici o schimbare, chiar minoră și exterioară, nu putea fi introdusă în text, samaritenii au adoptat o atitudine mult mai liberală, socotind că esențială este înțelegerea Scripturii. Samaritenii aveau mult mai puține reticențe în a introduce direct în text schimbări imperative și modernizări; ei nu ezitau să modifice textul când socoteau că acest lucru este absolut necesar pentru o mai bună înțelegere a sa. Acesta este și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
este doar o altă expresie a Torei și nici nu o poate înlocui; cel mult, tradiția reprezintă un sprijin pentru o mai bună înțelegere a Torei. Prin urmare, samaritanismul se conducea în mare măsură după un gen de principiu sola Scriptura. În materie de legi, samaritenii aveau multe în comun cu saducheii, din moment ce și aceștia respingeau Tora orală drept sursă legitimă de îndrumare etică. Ei au preferat să adere la Legea lui Moise (Pentateuhul), pe care o priveau ca pe singura
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
uneori, în disputele lor cu evreii, îi numeau pe aceștia „cei netăiați împrejur”, adică „cei ce nu aparțin adevăratului Israel”1. În plus, samaritenii respectau cu strictețe tot ceea ce era scris în legea lui Moise, care reprezenta pentru ei singura Scriptură. Păstrau totuși, în tradiția lor, scrieri cu pasaje din Primii Profeți (deși într-o formă care se îndepărta ușor de la ceea ce era scris în textul masoretic), fără a avea însă nimic din Profeții târzii. Motivul îl constituie interpretarea literală a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
și înțelegerea corectă a textului Torei. Julio Trebolle Barrera este chiar de părere că tensiunea dintre preoții saduchei și mișcarea fariseică laică reprezintă o reminiscență a neînțelegerilor dintre preoții samariteni și înțelepții care își disputau autoritatea decizională bazată pe interpretarea Scripturii 1. Din cele expuse până aici este clar că samaritenii și evreii nu se deosebeau foarte mult în probleme de doctrină; ambele grupări erau monoteiste, credeau în legea lui Moise pe care o socoteau revelată de către Dumnezeu și așteptau vremuri
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
scrierii, corespunde Pentateuhului ebraic la momentul schismei samaritene, Pentateuhul samaritean nu reprezintă propriu-zis o versiune în sensul Septuagintei sau al altor lucrări bazate pe traduceri. Pentateuhul samaritean a fost Biblia comunității samaritene înainte și după schismă și a rămas singura Scriptură inspirată și mai târziu, când evreii au adăugat la canonul scripturistic cărțile profeților și aghiografele. Pe lângă câteva modificări importante, rezultate din concepții teologice, textul s-a păstrat ca la început și, din moment ce comunitatea samariteană nu a fost niciodată foarte numeroasă
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
foarte ușor descrisă prin compararea sa cu textul masoretic de la care se îndepărtează adeseori. Prima clasificare critică a acestor diferențe a fost pregătită în anul 1815 de către Gesenius 2. Așadar, Biblia Poliglotă de la Paris (1645) a fost prima ediție a Scripturii care a tipărit Pentateuhul samaritean, pe baza manuscrisului oferit de către Jean Morin 1. Astfel, acest text era readus la viață în Occident, după mai multe secole de somn datorat anatemei iudaice 2, Pentateuhul samaritean fiind considerat de către evrei o scriere
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
i se potrivește și lipsa celor ce sunt, ca să fie cu adevărat împărăția tuturor și ca în jurul ei să fie toate și toate să fie dependente de ea ca pricină, ca obârșie*, ca margine 147 și ea să fie, după Scriptură, toate în toți* (I Cor. 15,28) și să fie lăudată cu adevărat ca suportul (ipostasul) tuturor, obârșia și desăvârșitoarea, susținătoarea, ocrotirea și casa*, cea care întoarce toate spre Sine și aceasta în mod unitar, cel nesupus vreunei relații 148
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
sunt în Sine în mod simplu* și fără să se mărginească, prin bunătatea atotdesăvârșitei bunătăți a aceleiași unice și atoatecauzatoare purtări de grijă. Și e lăudată și numită din armonia lăuntrică a tuturor. Știind-o aceasta, teologii lui Dumnezeu (autorii Scripturilor) îl laudă pe El și ca pe Cel fără nume, dar și din tot numele. Fără nume îl arată atunci când spun că obârșia dumnezeiască uimește (mustră) pe cel ce întreabă într-una din vederile tainice ale arătării dumnezeiești simbolice: Care
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
după diversele cărți de învățătură religioasă morală de origine bizantină și slavă sau după „cărțile de desfătare“. Din prima categorie face parte, între altele, Cartea ce să chiamă Crinii țarinii, sau Flori prea frumoase care s-au adunat din dumnezeiasca Scriptură pentru mântuirea sufletească și s-au așezat prin osteneala oareșcăruia bărbat binecredincios. După cum anunță și în titlu și apoi în prefață, autorul s-a inspirat din „dumnezeiasca scriptură“ având drept scop „aducerea aminte“. Capitolul are printre titluri și câteva referi
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
Crinii țarinii, sau Flori prea frumoase care s-au adunat din dumnezeiasca Scriptură pentru mântuirea sufletească și s-au așezat prin osteneala oareșcăruia bărbat binecredincios. După cum anunță și în titlu și apoi în prefață, autorul s-a inspirat din „dumnezeiasca scriptură“ având drept scop „aducerea aminte“. Capitolul are printre titluri și câteva referi toare la cum trebuie să se apere creștinul de „patimile céle trupești și céle sufletești“, cum să se „înfrâneze“ sau cum să purceadă la „curățiia inimii și a
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
a sa - alături de hotărârile celor mai importante sinoade - canoanele marelui sfânt Va sile. Pentru curvie, sfântul Vasile prevede, la ca nonul 56, următoarea sancțiune: „Prea curvariul ani 15 să nu se priceștuiască [împărtășească]: 4 să plângă, 5 să asculte dumnezăieștile scripturi, 4 să cază, 2 să stea cu credincioșii, împreunându-se cu din șii numai la rugi; după aceea să se priceștuiască.“ Aplicarea acestui ca non are consecințe extrem de grave pentru un cre din cios atât din punct de ve dere
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
sau latini, cel mai elocvent. Numit și Pavel al secolului IV, este recunoscut unanim ca cel mai mare predicator din perioada patristică. El ne-a lăsat și cel mai mare număr de omilii, căci a comentat aproape toate cărțile Sfintei Scripturi, la care se adaugă un mare număr de predici ocazionale, morale, panegirice, dogmatice, apologetico-polemice. În ce privește opera Sfântului Ioan Hrisostom, putem spune că acesta lasă posterității o operă uriașă, inegalabilă atât ca dimensiuni, cât și prin conținut, cuprinzând 18 volume în
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
Cf. O. Bardenhewer, Patrologie, Wien, 1901, pp. 296-297. footnote>. El a fost considerat și un teoretician omiletic prin referirile la predică și predicator din Tratatul despre preoție și Omilia despre predică. Omiliile, sau predicile tălmăcitoare ale cuvântului dumnezeiesc al Sfintei Scripturi, rostite de Sfântul Ioan Gură de Aur și rămase pentru eternitate creștinătății, constituie adevărate comori de lumină ale Ortodoxiei. Hrisostom are tot ceea ce îi trebuie pentru a reuși în slujirea sa: o credință profundă, un zel devorant, o elocință în
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
Cornițescu, în op. cit., p. 208. footnote>. Despre puterea sa persuasivă, istoricul Sozomen ne relatează: Nu-i convingea ca să fie de acord cu el, cu vreo tehnică sau putere specială a cuvântului, ci prin faptul că exprima cu sinceritate (sensul) Sfintelor Scripturi<footnote Ibidem, p. 208. footnote>. Tot atunci a combătut pe eretici, îndeosebi pe anomei și pe iudeo-creștini, și s-a străduit pentru formarea morală a credincioșilor săi. Acum comentează, de pe amvon, Geneza, Evangheliile după Matei și Ioan și Scrisorile Sfântului
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
de misiune în Antiohia și al celor 6 ani de episcopat (până la exilarea sa) în Constantinopol. Predicile sale erau practice. Predica pe subiecte sau teme apăsătoare - păcat, căință, credință, lucrarea pentru mântuire a lui Hristos. Multe dintre ele explică Sfânta Scriptură, sursă inepuizabilă de învățături morale și pretext de îndemnuri la sfințenie. Marele Patriarh constantinopolitan cunoștea și folosea Scriptura în chip admirabil. Biografii spun că în timpul celor șase ani petrecuți în retragere, rugăciune și asceză, a studiat-o cu ardoare, sfârșind
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
erau practice. Predica pe subiecte sau teme apăsătoare - păcat, căință, credință, lucrarea pentru mântuire a lui Hristos. Multe dintre ele explică Sfânta Scriptură, sursă inepuizabilă de învățături morale și pretext de îndemnuri la sfințenie. Marele Patriarh constantinopolitan cunoștea și folosea Scriptura în chip admirabil. Biografii spun că în timpul celor șase ani petrecuți în retragere, rugăciune și asceză, a studiat-o cu ardoare, sfârșind prin a o cunoaște în amănunt. El însuși atrage atenția că necunoașterea Scripturilor este cauza tuturor relelor<footnote
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
Patriarh constantinopolitan cunoștea și folosea Scriptura în chip admirabil. Biografii spun că în timpul celor șase ani petrecuți în retragere, rugăciune și asceză, a studiat-o cu ardoare, sfârșind prin a o cunoaște în amănunt. El însuși atrage atenția că necunoașterea Scripturilor este cauza tuturor relelor<footnote Sf. Ioan Hrisostom, Omilia 9, 1 la Coloseni, în P. G., LXII, 361. footnote>, iar cu alt prilej, afirmă: cuvintele dumnezeiești sunt o comoară de diferite leacuri: dacă cineva are nevoie să stingă deznădejdea, să
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]