3,145 matches
-
sau universități, fie retrase, fie situate în orașe mici. Totuși, regimul spațial al Castaliei este unul al extrateritorialității, amintind de pretenția Bisericii Catolice că nu aparține acestei lumi și se află astfel în afara sferei de acțiune și a jurisdicției puterii seculare. Pe de altă parte, mandatul divin al Bisericii fiind mântuirea universală, această instituție extrateritorială are dreptul de a supraveghea și interveni după bunul său plac în viața noastră pământească. Această poziție ambivalentă a Bisericii și acest model de „putere pastorală
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
ce nu poate fi maculat de politică sau de interpretări politice. Vezi Cristian Bădiliță, „Gânduri despre școala de la Păltiniș”, Aldine, supliment al României libere, 12 decembrie 1998, pp. I-III. Ideea salvării prin cultură este în mod evident o soteriologie seculară. În Jocul cu mărgele de sticlă, părintele Jacobus, un călugăr creștin erudit, crede la început că cercul interior al Castaliei, Ordinul Castalian, este o „imitație blasfematoare” a ordinelor monastice creștine (p. 164). Bădiliță consideră că Noica și discipolii săi au
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
publicații (cum ar fi Der Jude, 1916-1924), activist civic și politic. Buber este fără îndoială cea mai importantă personalitate a sionismului cultural-educativ, alternativă polemică la sionismul politic inițiat de Theodor Herzl (acesta din urmă era mult mai apropiat de utopismele seculare și de naționalismele clasice ale secolului al XIX-lea). Ca artizan al relansării unei identități iudaice moderne prin „redescoperirea” tradițiilor aproape total abandonate de asimilaționiști și de alți reformatori secularizanți, Buber este în același timp complementar lui Gershom Scholem, cel
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
aș spune, de teologie) este morala: pentru Buber (ca și pentru cei mai mulți teologi și mistici, cel puțin în monoteismele Cărții), Dumnezeu este amoral. În orice caz, este ireductibil la morala umană, ceea ce îl face inutilizabil în proiectul comunitarist, modern și secular, pentru care mistica nu este o temelie legitimă, nici măcar sub forma întru câtva atenuată a tradiției, datinei, cutumei. Am evocat rapid aceste raționamente preponderent teologice sau teologico-politice pentru a sugera din nou profunzimile și dilemele comunitarismului, pe fundalul dificultății generale
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
exact în cheia religiei civile, pentru a contracara mai eficient (în opinia consilierilor Administrației Bush) ceea ce se numește uncivil religion, opusul religiei combinate cu civismul - perfect ilustrată de fundamentalismul islamic, mai cu seamă dacă nu vrem să vedem determinările covârșitor seculare ale acestuia din urmă. Toate controversele pe tema religiei civile se pot înțelege, pentru a simplifica puțin categoriile printr-un împrumut teoretic din antropologie, ca tot atâtea încercări de a înlocui valorile „reci” ale democrației moderne cu valori „calde”. Habermas
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a fost zguduit în 1999-2000 de o pasionată dispută teologico-politică, în care s-au angajat juriști, rabini, activiști civici, politicieni locali, simpli cetățeni, universitari. Comunitatea evreiască ortodoxă din Palo Alto, cu asentimentul tuturor celorlalte asociații evreiești din oraș, religioase sau seculare, a cerut aprobarea consiliului local pentru a construi un eruv, adică pentru a marca fizic, printr-un cablu metalic suspendat pe stâlpi (în mare parte deja existenți), faptul că localitatea este o singură gospodărie; ritualurile religioase și viața evreilor ortodocși
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Eu îndurerat. Jan Patoțka sugera același lucru pe temeiul „solidarității celor zguduiți”, o posibilă experiență comună de durere și pierdere ce s-ar putea constitui prin meditația morală asupra tragediei Primului Război Mondial. Patoțka spera să se poată naște astfel o morală seculară a continentului, în care rolul ocupat îndeobște de referința transcendentală să fie jucat de suferință și oroarea față de atrocitate. Din păcate, s-ar părea că a mai fost „nevoie” de un război mondial pentru declanșarea acestui proces. 10. Povestea Congresului
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
depășească în volum producția cărții religioase, a cărei traiectorie este descrisă de o evoluție mai curând ezitantă. Chiar dacă nu mai există date statistice de încredere pentru perioada post-regulamentară care să permită urmărirea în continuare a dinamicii cărții religioase în raport cu cea seculară, este sigură afirmația că distanța dintre cele două a continuat să crească, cele două linii evolutive putând fi asemănate unui arc de cerc a cărui deschidere se mărește progresiv pe măsură ce mărim circumferința cercului. Un posibil model al acestei evoluții ar
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cele două a continuat să crească, cele două linii evolutive putând fi asemănate unui arc de cerc a cărui deschidere se mărește progresiv pe măsură ce mărim circumferința cercului. Un posibil model al acestei evoluții ar putea fi dat de dinamica tipografiilor seculare în raport cu cele religioase, care poate fi estimată în baza unor date de încredere pentru întreaga lungime a secolului al XIX-lea. Figura 4. Evoluția tipografiilor, 1830-1890 Sursa: A. Drace-Francis (2006, p. 168, Fig. 3.9) Glisând din planul dinamicii producției
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de scule intelectuale aflată la dispoziția istoricului conține un număr de sisteme de periodizare a trecutului. O formă convențională de îmbucățire a trecutului este organizarea sa în categorii cronologice supraordonate (an, deceniu, secol, mileniu). Cel puțin pentru istoria umană, unitatea seculară/centenară este de departe cea mai preferată. Însă nici structurarea cronologică a istoriei, în diverse unități temporale, nu este liberă de inferențe subiective. Intențiile ideologice pot fi ușor detectate în alegerea momentului zero. Punctul origo nu este niciodată o alegere
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
administrative care a redus numărul de comune la jumătate. Titu Maiorescu, ca ocupant al fotoliului de ministru al educației în acel an, este creditat cu meritul de a fi salvat, prin insistențele sale, "principiul educației obligatorii" și cel al caracterului secular al învățământului, prevenind astfel "întreaga structură educațională rurală de la a fi dată pe mâna clericilor" (Drace-Francis, 2006, p. 149). Învățământul românesc începe să fie cu adevărat public și de masă doar în secolul al XX-lea, prin eforturile depuse de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
În pofida contraponderii reprezentate de opțiunile pro-occidentaliste, extrema dreapta a înclinat decisiv balanța eșichierului politic în favoarea sa. Opțiunile pentru totalitarism în detrimentul democrației, pentru colectivismul organicist în dauna individualismului civic, alegerea misticismului fanatic împotriva sobrietății raționale și pentru răsăritul ortodox în defavoarea occidentului secular au fost alegerile care au îmboldit glisarea societății românești înspre epoca dictaturilor, a cărei uvertură politică a fost regimul autoritar al lui Carol al II-lea, inaugurată în 1938. A urmat scurtul, dar tragicul - prin anvergura pierderilor umane provocate de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
gradual către articularea din ce în ce mai strânsă a unui naționalism etnic exclusivist, fundamentat pe sânge și sol (Blut und Boden), cu puternice accente xenofobice. Expresia supremă a acestui "fanaticism naționalistic" îl reprezintă, desigur, antisemitismul devenit ideologie oficială a "Statului Național-Legionar" (1940-1941). Cariera seculară a ideii naționale românești va fi terminată abrupt odată cu instaurarea regimului comunist în anii de după al Doilea Război Mondial. Principiul ideal care solicita cetățenilor să se identifice spiritual cu națiunea a fost înlocuit cu principiul material care dicta identificarea clasială
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
explicit că are "are, în primul rând, un caracter social antifeudal" (Roller, 1952, p. 299). Lupta muncitorească este pusă în continuarea acestor expresii ale luptei de clasă ai căror protagoniști au fost țăranii și moșierii. Apariția acesteia pe scena luptei seculare pentru dreptate socială se petrece odată cu începuturile industrializării în România. Dezvoltarea industriei și maturizarea capitalismului prilejuiesc apariția "pe arena politică a unei noi forțe - clasa muncitoare", care își va începe misiunea istorică de îndată ce se va organiza în "Asociația lucrătorilor din
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
obținută în 1877 pe cîmpul de bătălie împotriva Imperiului otoman" (Hurezeanu et al., 1988, pp. 111, 120). Dobândirea independeței de stat completează astfel lupta națională inaugurată de Horea și continuată de Tudor. După cum vom vedea, Partidul va desăvârși această zbatere seculară a poporului pentru independența națională prin orchestrarea "insurecției armate" din 23 august 1944. Cascada de revoluții social-naționale este finalizată cu "insurecția armată națională antifascistă" (Almaș și Fotescu, 1979, p. 152). Trebuie subliniată indigenizarea momentului 23 august: prezentată anterior de pe o
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de eliberare socială desfășurată în paralel cu lupta politică de eliberare națională. Cele două valențe (socială și națională) ale discursului despre independență sunt ipostaziate în succesiunea de răscoale țărănești și revolte populare care interpunctează trecutul social românesc, respectiv în luptele seculare de neatârnare statală încununate cu Războiul de Independență din 1877-1878. Din luptele de eliberare socială sunt eliminate cu desăvârșire, printr-o operație de extirpare discursivă de precizie chirurgicală, orice referință la Partidul Comunis Român. Singurele elemente reziduale ale istoriei proletare
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
XX. București: Humanitas. Tismăneanu, V. (2013a). Stânga, dreapta și catastrofa comunistă. Evenimentul zilei (13 mai 2013), disponibil online la adresa http://www.evz.ro/detalii/stiri/stanga-dreapta- si-catastrofa-comunista-1037058.html, accesată în 19 august 2014. Tismăneanu, V. (2013b). Mărirea și decăderea religiilor seculare. Contributors.ro 25 octombrie 2013. Disponibil online la adresa available http://www.contributors.ro/ cultura/ marirea-si-decaderea-religiilor-seculare, accesată în 19 august 2014. Tismăneanu, V. (președ.), Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. (2006). Raport Final. București. Tomiță, A. (2007). O istorie
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o descriu detașat, cu toleranță, îi interesează mai mult plăcerea pe care o oferă textul lor și apoi dimensiunea didactică pe care nu o puteau definitiv eradica. Universul aceasta permisiv și promotor al unui alt spirit, mai laic și mai secular, pe care îl surprind, devine o scuză pentru portretizarea unor personaje feminine ale căror moravuri sunt ușoare, dar care exacerbează omenescul, trăirile intense, nevoia sinceră de exprimare, 11 de eliberare. Cei doi scriitori, în operele de tinerețe, sunt influențați de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ci și de dragostea curtenească cu întregul ei ritual, care vine să contrabalanseze atitudinea misogină din epoca medievală: „Dacă cultul Fecioarei a oferit posibilitatea unui tratament mult mai empatic la adresa femeii, convențiile dragostei curtenești au fost percepute ca o competiție seculară, laică, împotriva misoginismului clerical. Într-adevăr, femeile erau frecvent înfățișate drept cititoare ale romanelor cavalerești.” 27 Iubirea însemna adorația unei doamne, o dragoste trezită de frumusețea, înțelepciunea și caracterul ei, femeia fiind cea care îl înnobila pe bărbat, îl determina
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
activ, independent, autonom, dar și subordonat, obedient. Evul Mediu este o perioadă a contrastelor, de aceea coexistența feminismului incipient cu notele fine misogine, nu trebuie să ne uimească, reprezintă doar o etapă tranzitorie spre o epocă mult mai democratică, mai seculară și mai rațională. Filomena nu face decât să se înscrie pe aceeași linie a unei apărătoare a cultivării inteligenței și declară aforistic că: „prostia îl nenorocește adesea pe om și-l duce la sapă de lemn, tot așa înțelepciunea îl
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în moaște și în iertarea păcatelor, se înspăimântă în fața necunoscutelor și se entuziasmează ori de câte ori ceva neobișnuit pare a-i zgudui monotonia, devine „impregnată și în același timp complet saturată, în toate aspectele ei, de reprezentări religioase”506, încât despărțirea dintre secular și spiritual amenința în fiecare clipă să se piardă 507. Este o lume cuprinsă de misticism și de superstiții, antinomică în tendința ei permanentă de a oscila între bine și rău. Pe de o parte, se manifestă credința în divinitate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
dedicat Semiramidei, împărăteasa Asiriei, glorificată pentru modul în care a știut să fortifice, defensiv, Babilonul; capitolele 3-40 sunt dedicate unor figuri preluate din mitologie și din poezia antică. Capitolele 41 100 portretizează, cu doar trei excepții, femei din lumea antică, seculară, de la Lavinia la Zenobia. Ultimele șase vieți înfățișate de narator se opresc asupra unor figuri feminine din Evul Mediu.624 Autorul s-a inspirat cert din cronicile vremii, dar și din autorii clasici atât de prețuiți, cum ar fi Tit
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
unei fabule și valorifică motive cunoscute în epoca medievală: paradisiaca grădină a iubirii (prefigurând o atmosferă curtenească, galantă), descrierea templului lui Venus, zeitate protectoare a îndrăgostiților, care guvernează întreaga fire, inscripțiile de pe 669 Phillipa Hardman, Chaucer's Man of Sorrows: secular images of pity in the Book of the Duchess, the Squire's Tale and Troilus and Criseyde, în „The Journal of English and Germanic Philology”, April 1994, vol. 93, nr. 2, p. 211. 670 Ibidem, p. 214. (trad. n.) 184
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
figură pivot în istoria constituțională romană: din cauza violului și a sinuciderii ei, romanii s au ridicat împotriva familiei regale a Tarquinilor și au impus republica. De la Fericitul Augustin înainte, ea a fost percepută ca o figură centrală pentru definirea eticii seculare și a ideologiei Romei, în special atenția exagerată acordată onoarei și faimei. Dante însă nu o plasează în Infern, personajul feminin cunoaște o existență oarecum binecuvântată, portretizată fiind în mijlocul unui cor care glorifică noțiunea de onoare. Dacă la începutul Evului
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
4, summer 1980, pp. 519-541. 40. Hansen, Elaine Tuttle, The Wife of Bath and the Mark of Adam, în „Women's Studies”, University of Maryland, vol. 15, nr. 4, 1988, pp. 399-416. 41. Hardman, Phillipa, Chaucer's Man of Sorrows: secular images of pity in the Book of the Duchess, the Squire's Tale, and Troilus and Criseyde, în „The Journal of English and Germanic Philology”, April 1994, vol. 93, nr. 2, pp. 204-228. 42. Hardy, Lucy, The Women of Boccaccio
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]