5,963 matches
-
problemă a libertății și a multiplelor definiții care pot fi date acesteia. Or, chestiunea sinuciderii se complică tocmai pe traseul dintre gândire și act. Jurnalul intim poate fi o escală, mai lungă sau mai scurtă, Însă nicidecum motivul inițial al sinuciderii. Nimeni nu se sinucide doar pentru că ține un jurnal intim, ci scrie ca și cum ar călători cu un vehicul al disperării. Jurnalul modulează, nuanțează, explică și - În cel mai bun caz - sancționează o decizie anterioară (sau exterioară) existenței sale intrinseci. Din
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pentru că ține un jurnal intim, ci scrie ca și cum ar călători cu un vehicul al disperării. Jurnalul modulează, nuanțează, explică și - În cel mai bun caz - sancționează o decizie anterioară (sau exterioară) existenței sale intrinseci. Din punct de vedere al practicii sinuciderii, jurnalul intim e, În exclusivitate, un formular pregătitor, fără legătură directă cu gestul funest În sine. Dar, ca experiență mentală, el este Însăși substanța dorinței de a dispărea. Lăsând În loc urma de cerneală, scriitorul sinucigaș devine un simplu schelet acoperit
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
directă cu gestul funest În sine. Dar, ca experiență mentală, el este Însăși substanța dorinței de a dispărea. Lăsând În loc urma de cerneală, scriitorul sinucigaș devine un simplu schelet acoperit cu semne. Nevroze, violențe Surprinzător e că majoritatea pasajelor despre sinucidere din jurnalele intime nu accentuează latura depresivă a actului În sine, ci aspectul salvator; pentru cel care scrie, sinuciderea e Întotdeauna o salvare. În consecință, scrierea jurnalului pare doar o Întâmplătoare piedică, menită să Întârzie mult dorita salvare prin dispariție
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În loc urma de cerneală, scriitorul sinucigaș devine un simplu schelet acoperit cu semne. Nevroze, violențe Surprinzător e că majoritatea pasajelor despre sinucidere din jurnalele intime nu accentuează latura depresivă a actului În sine, ci aspectul salvator; pentru cel care scrie, sinuciderea e Întotdeauna o salvare. În consecință, scrierea jurnalului pare doar o Întâmplătoare piedică, menită să Întârzie mult dorita salvare prin dispariție. Jurnalele intime ale sinucigașilor sunt guvernate de o iminență a morții și, pe măsură ce zilele trec, amânarea se transformă Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În frica de moarte se află, desigur, atât conștiința, cât și prefigurarea acesteia. Grăbirea, accelerarea mecanică, forțarea dispariției fizice - chiar În forma paradoxală a invocării ei În scris - trădează o irezistibilă chemare a ceea ce personalitatea umană are mai adânc. Teoreticienii sinuciderii, de la Adler la Freud și Friedjung, au văzut În actul ca atare o limitare brutală, inspirată de forțele negative ale existenței, a destinului. Sinuciderea reduce, până la anihilare, orice posibilă determinație a ceea ce, cu un cuvânt vag, Însă plin de sensuri
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
invocării ei În scris - trădează o irezistibilă chemare a ceea ce personalitatea umană are mai adânc. Teoreticienii sinuciderii, de la Adler la Freud și Friedjung, au văzut În actul ca atare o limitare brutală, inspirată de forțele negative ale existenței, a destinului. Sinuciderea reduce, până la anihilare, orice posibilă determinație a ceea ce, cu un cuvânt vag, Însă plin de sensuri, se numește soartă. Sinuciderea anulează, retroactiv, tot ceea ce părea promisiune a eternității ori numai sugestie a animării unui deznodământ tragic. Oricât s-ar Încerca
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Freud și Friedjung, au văzut În actul ca atare o limitare brutală, inspirată de forțele negative ale existenței, a destinului. Sinuciderea reduce, până la anihilare, orice posibilă determinație a ceea ce, cu un cuvânt vag, Însă plin de sensuri, se numește soartă. Sinuciderea anulează, retroactiv, tot ceea ce părea promisiune a eternității ori numai sugestie a animării unui deznodământ tragic. Oricât s-ar Încerca „Înnobilarea” actului sinucigaș (de la romantici la Camus, pentru care acesta devenise - după cum știm - „singura problemă filozofică importantă”), el conotează - probabil
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
acesta devenise - după cum știm - „singura problemă filozofică importantă”), el conotează - probabil sub influența covârșitoare a religiei creștine, deja menționată, - negativitatea și maladia. Tratat În dicționare și enciclopedii alături de angoasă, de anomie, isterie, inconștient, maladii mentale, maniaco-depresivitate, narcisism, transfer, voință 21, sinuciderea ocupă un loc distinct, undeva Între conceptele nevrozei și cele ale violenței. Caracterul brutal al sinuciderii provine, fără Îndoială, din brutalitatea intrării În moarte și nu neapărat din mecanicitatea nediscriminatorie a gestului funest: la urma urmelor, atâtea sinucideri se produc
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
creștine, deja menționată, - negativitatea și maladia. Tratat În dicționare și enciclopedii alături de angoasă, de anomie, isterie, inconștient, maladii mentale, maniaco-depresivitate, narcisism, transfer, voință 21, sinuciderea ocupă un loc distinct, undeva Între conceptele nevrozei și cele ale violenței. Caracterul brutal al sinuciderii provine, fără Îndoială, din brutalitatea intrării În moarte și nu neapărat din mecanicitatea nediscriminatorie a gestului funest: la urma urmelor, atâtea sinucideri se produc prin metode gingașe! (Antologică rămâne tentativa poetului care a Încercat să se sinucidă umplându-și dormitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
voință 21, sinuciderea ocupă un loc distinct, undeva Între conceptele nevrozei și cele ale violenței. Caracterul brutal al sinuciderii provine, fără Îndoială, din brutalitatea intrării În moarte și nu neapărat din mecanicitatea nediscriminatorie a gestului funest: la urma urmelor, atâtea sinucideri se produc prin metode gingașe! (Antologică rămâne tentativa poetului care a Încercat să se sinucidă umplându-și dormitorul cu flori de crin!) Sancțiunea finală a unui proces pe care nici nu l-a declanșat și pe care nici nu-l
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
un document al dispariției - așa cum jurnalul scrierii unei cărți e un „document al creației” -, cât o dâră, o urmă, o aură a mecanicității actului suicidar În sine. Repetitiv și halucinatoriu, jurnalul sinucigașilor e Însă arareori unitematic. La o lectură normală, sinuciderea nu e - nici la Virginia Woolf, nici la Pavese, nici la Drieu la Rochelle - subiectul exclusiv al mărturisirii. Aceasta are mai degrabă rolul unui suport, al „suveicii” atât de dragă structuraliștilor, care „țese” un text al dispariției tocmai prin paradoxul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care alcătuiesc substanța obișnuită a jurnalului intim. Exacerbarea acestei teme ori centrarea exclusivistă, isteroidă, asupra ei ar transforma jurnalul intim Într-o simplă fișă de observație clinică. Să mori, să dormi Testul clinic nu poate fi, totuși, evitat când analizăm sinuciderea. Ea se leagă, de regulă, de procesele melancolice 22 și de ceea ce psihanaliza numește patologia doliului. Obsesia morții subzistă În fiecare dintre noi. Însă prezența ei se dovedește, În viața obișnuită, mai mult sau mai puțin aleatorie. Numai la sinucigașul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Însă prezența ei se dovedește, În viața obișnuită, mai mult sau mai puțin aleatorie. Numai la sinucigașul prin vocație ea are un caracter continuu, direcționat spre țintă și, În consecință, de o Înspăimântătoare coerență. Ciudat e că aproape niciodată actul sinuciderii nu e pus În termeni de slăbiciune sau putere. Sinucigașul nu scrie niciodată: „Cred că mă voi omorî”, ci enunță, cu o fermitate mai Întâi a tonului și abia apoi a acțiunii, „Am să mă omor”. La aceste ființe, pulsiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
abia apoi a acțiunii, „Am să mă omor”. La aceste ființe, pulsiunea morții organizează autoritar toate celelalte mișcări ale psihicului ori chiar cele ale fiziologicului. Elegiacul și melancolia se Întâlnesc Întotdeauna În textele sinucigașilor, pentru că Înainte de a fi un act, sinuciderea e o stare. Întinsă pe mai multe zile, șerpuind asemenea unui fluviu În câmpie, tentația sinuciderii sistematizează datele unei lumi și marchează un spațiu al doliului. Luciditatea sinucigașului e, În multe cazuri, doar instrumentul investigării unei lumi a falsei seninătăți
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
celelalte mișcări ale psihicului ori chiar cele ale fiziologicului. Elegiacul și melancolia se Întâlnesc Întotdeauna În textele sinucigașilor, pentru că Înainte de a fi un act, sinuciderea e o stare. Întinsă pe mai multe zile, șerpuind asemenea unui fluviu În câmpie, tentația sinuciderii sistematizează datele unei lumi și marchează un spațiu al doliului. Luciditatea sinucigașului e, În multe cazuri, doar instrumentul investigării unei lumi a falsei seninătăți. Drama scriitorului sinucigaș este, În egală măsură, drama unui text care și-a epuizat toate resursele
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de fericit sunt să plec!”, exclamă tânărul Werther) și paradigma Freud, În care lucrurile Își ies din matca naturală, nemaifiind percepute, ca la Goethe, drept un fenomen firesc sau, În cel mai rău caz, drept un accident. La Freud, mecanismul sinuciderii coboară În adâncurile ființei, „drenând ego-ul”, Într-o suprapunere a misterioaselor canale genetice, care leagă prezumtivul pacient de o Întreagă genealogie a demonismului. Pentru eroul romantic, sinuciderea Înseamnă ieșirea firească din scenă, deznodământul căruia nu numai că nu i se
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
firesc sau, În cel mai rău caz, drept un accident. La Freud, mecanismul sinuciderii coboară În adâncurile ființei, „drenând ego-ul”, Într-o suprapunere a misterioaselor canale genetice, care leagă prezumtivul pacient de o Întreagă genealogie a demonismului. Pentru eroul romantic, sinuciderea Înseamnă ieșirea firească din scenă, deznodământul căruia nu numai că nu i se Împotrivește, dar În direcția căruia lucrează cu tot dinadinsul. Eroul modern pare să se opună fatalității, cu atât mai mult cu cât el o percepe cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Înspăimântătoare. Este tocmai barajul care separă două lumi: pe de o parte, a-moralismul transparent, evoluând pe o muzică mozartiană, pe de alta, confuzia insuportabilă a muzicii dodecafonice. Voința de a domina și voința de a dispărea Abordarea psihanalitică a sinuciderii nu trebuie să pună, Însă, În umbră efectul literar al oricărei relatări scriitoricești. Investigarea critică nu are nici un argument pentru a așeza sub semnul dubiului sinceritatea autorului. Numai admițând perfecta bună-credință a scriitorului se poate Întreprinde o analiză, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Încâlcitele senzații care-l transformă din stăpân al textului În victimă a vieții. Orice Încercare de a contraface acest sentiment nu reușește decât să dovedească existența - ori măcar obsesia lui. Ceea ce, În ultimă instanță, e unul și același lucru. Dorința sinuciderii nu poate fi trucată, pentru că ea se leagă prea direct de brutalitatea morții și de imposibilitatea revenirii la situația anterioară gestului funest. Sinuciderea conotează irevocabilul, marcând neputința Întoarcerii nu numai la existență, ci chiar la text. Sinuciderea curmă, așadar, simultan
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
să dovedească existența - ori măcar obsesia lui. Ceea ce, În ultimă instanță, e unul și același lucru. Dorința sinuciderii nu poate fi trucată, pentru că ea se leagă prea direct de brutalitatea morții și de imposibilitatea revenirii la situația anterioară gestului funest. Sinuciderea conotează irevocabilul, marcând neputința Întoarcerii nu numai la existență, ci chiar la text. Sinuciderea curmă, așadar, simultan, atât urma vieții, cât și libertatea textelor jurnaliere de a prolifera. Ea devine, contrariind așteptările, o barieră În fața operei, mutilată și comprimată Între
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
același lucru. Dorința sinuciderii nu poate fi trucată, pentru că ea se leagă prea direct de brutalitatea morții și de imposibilitatea revenirii la situația anterioară gestului funest. Sinuciderea conotează irevocabilul, marcând neputința Întoarcerii nu numai la existență, ci chiar la text. Sinuciderea curmă, așadar, simultan, atât urma vieții, cât și libertatea textelor jurnaliere de a prolifera. Ea devine, contrariind așteptările, o barieră În fața operei, mutilată și comprimată Între două decizii contrarii: la o extremă, dorința inconștientă a mărturisirii, la cealaltă, decizia irațională
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
contrariind așteptările, o barieră În fața operei, mutilată și comprimată Între două decizii contrarii: la o extremă, dorința inconștientă a mărturisirii, la cealaltă, decizia irațională de a Înceta brutal orice relație cu existentul. O chestiune care obsedează pe mai toți analiștii sinuciderii este paradoxul În care se situează sinucigașul: Într-o percepție nemediată, pe tot parcursul hotărârii de a-și lua viața, sinucigașul e un stăpân al morții. El domină moartea prin simplul gest al invocării ei. Prins În tensiunea iscată de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
voința de a domina Îl Împinge spre orgoliul nevrotic de a o elimina, supunându-i-se. Or, În această clipă, cele două forțe - voința de a domina și voința de a dispărea - se află În pragul anulării simultane și reciproce. Sinuciderea apare, din punct de vedere psihic, drept o echilibrare, un contrabalans al unei tensiuni insuportabile. Urma scrisă Ca fenomen activ, ca stare, sinuciderea este o forță de opoziție. Ea se opune, desigur, vieții, dar se opune, sub forma unui text
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
voința de a domina și voința de a dispărea - se află În pragul anulării simultane și reciproce. Sinuciderea apare, din punct de vedere psihic, drept o echilibrare, un contrabalans al unei tensiuni insuportabile. Urma scrisă Ca fenomen activ, ca stare, sinuciderea este o forță de opoziție. Ea se opune, desigur, vieții, dar se opune, sub forma unui text, și literaturii. Nu doar prin curmarea carierei scriitorului, ci prin Însăși scurtarea duratei jurnalului. Pulsiunile morții, cum le numește psihanaliza, intră În cercul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Îndoială, și un calcul al sinucigașului: de vreme ce toți vom muri fără a avea putința să ne alegem clipa și, foarte adesea, felul morții, el Își construiește iluzoriul privilegiu că se substituie destinului. Toți autorii de jurnale intime care ajung la sinucidere lasă, Într-o primă instanță, impresia fragilității și a instabilității psihice. Ei sunt, Într-o terminologie folosită abundent, personalități accentuate. În fapt, aproape fiecare dintre ei este o ființă cu o capacitate extraordinară de a rezista suferinței. Șirul exasperant de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]