4,448 matches
-
acest film. Intriga era complicată, melodramatică și greu de crezut. Filmul o plictisea, dar era singura legătură pe care o putea stabili cu Charlie de Sf. Valentin. Colega ei de cameră, Flan, o negresă dintr-o familie bogată din Botswana, studentă la Drept la New York University, tocmai plecase să se Întâlnească cu logodnicul ei, Christopher, un neamț blond, student la Științe Politice la Georgetown University. O suna În fiecare zi și vorbeau ore Întregi la telefon; În ziua aia venise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
dormea trei zile. Și i-aducea și din aia. Nu se punea problema. Erau oarecum... erau mai maleabili, în privința asta, cu noi. Era unu’, Georgică, din Galați, omorâse două babe. Ăla era plecat ca lumea. Romca ăsta, Cosmici, ăsta cu studentele... „Misterioasa blondă dispărută“, „Cazul Anca“. Păi, ăla e adevăratul autor. Știți ce se-ntâmplă? Nu erau animale. Jucam remi, table, cărți. Erau mai multe înlesniri ca acuma, mai multe... Să nu fie probleme, să ai o ocupație. Dacă nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
și cam a rămas cu gustul pentru genul ăla de muzică. Soția a cunoscut-o la Izvorul Mureșului. În timpul facultății, în anul trei, a făcut o școală de ghizi BTT. A fost organizatorul grupului. În februarie ’88. Acolo, una dintre studentele care s-au înscris a fost și fosta soție. Studia piscicultura. De multe ori când lipsea de lângă el simțea așa, ca un gol aproape fizic, în interior. Nu putea să stea despărțit nici o clipă, aproape. Se ducea după ea, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
de copil. A stat vreo două-trei luni, tumoarea începuse să crească și nu i-au făcut cum trebuie tomografia. A ajutat-o. În ’91, exact când trebuia să-și dea examenul de stat. În ultimul an. A apărut o prietenă. Studentă la Metalurgie. Cunoscută întâmplător. Și eu, pe fata asta pe care am ajuns s-o omor până la urmă, deci eu pe fata asta o vedeam ca pe o salvare, eu urmăream să-mi refac viața împreună cu ea și mă gândeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
drumul lui. La 14 ani, câștigam cam 20-25 de mii pe lună. Era bine, că era un salariu trei mii. Și ce făceam? Eram și un pic bagabont din alt punct de vedere. Mergeam mult în baruri, aveam niște prietene studente (râde) și niște prieteni tot așa, din facultate, și-mi plăcea să mă-mbrac frumos, cum v-am spus, căutam s-o ajut pe bunica mea, să mobilez casa. Aveam un apartament cu două camere. Ce era nevoie: scaun, scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
fumam propriu-zis, dar aveam mulți prieteni care-mi cereau și, dacă stau bine să mă gândesc, fumam cam un pachet jumate, restul le dădeam. Și mă distram. Îmi plăcea să merg la un film, la un spectacol, la un muzeu. Studentele veneau la bani, dar nu că plăteam amorul. (Râde șmecherește.) Eram și nebun... Adică, dacă-mi plăcea de una dintre ele, chiar dacă era cu prietenul la masă, începeam să-i fac avansuri și dacă omul zicea: „Oprește-te!“ îi spuneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
iunie 1917, Vinea va scoate la Iași, în refugiu, revista Deșteptarea - devenită ulterior Deșteptarea politică și socială (18 iunie 1917) -, grație fondurilor primite dintr-o moștenire neașteptată de către tînăra lui soție, Maria Ana Oardă (viitoarea poetă Tana Quil). Pe atunci studentă la Litere, Tana Quil va finanța și ziarul Omul liber al lui N.D. Cocea. Printre colaboratorii Deșteptării politice și sociale se vor număra N.D. Cocea. I. Ludo, B. Fundoianu, Adrian Maniu, Emil Isac, Gala Galaction, Ion Marin Sadoveanu. După război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mari și permanente suferințe“. Japonezele iubesc foarte mult cuvântul „a suferi“ și le place să se considere figuri tragice. Opt din zece vor fi de acord cu o astfel de observație, spuse apăsat bătrânul Higurashitei. Se mai întâmplă ca vreo studentă care a băut sau vreo barmaniță să se încăpățâneze și să nu vrea să-și recunoască soarta tragică, să susțină că viața-i o comedie. Și atunci le poți aduce pe calea ta spunându-le: „Poate că fața vă zâmbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
auzeau voci vesele și râsete. Astăzi era veselie În sală. I-ar fi plăcut să știe și ea motivul și să ia parte la veselia lor. Dar Emma era destul de distantă față de colegele ei, mult mai tinere decât ea, majoritatea studente, care intraseră să muncească la call-center pentru a-și plăti taxele la universitate, gândindu-se că implicarea pe care o cerea telefonul nu era un impediment În calea studiilor. Și chiar dacă implicarea cerută era de-a dreptul minimă din punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și scria o povestire, de fapt, era pe la final. Văzuse știrile de la ora 17 și nu se putuse abține să nu prelucreze o întâmplare pe care o credea bună de dat la bizonul lui: o femeie tânără, pe nume Giulia, studentă la Cinematografie, voia să facă un film despre țiganii din zona Halei Traian. Ea se duce în strada Traian și intră în vorbă cu niște fete care stăteau în poarta casei cenușii, cu frontoanele clămpănite pe ici pe colo, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
din ele. Erau două fete tinere, îmbrăcate amândouă cu pantaloni și geacă de blugi. Giulia s-a împrietenit repede cu ele, uite vreau să fac un film despre țigani, adică să ne dai la televizor, nu, deocamdată pentru școală, sunt studentă, aha, păi și nouă ce ne iese la afacerea asta, pot să vă dau ceva, poate 20 de dolari pe oră; la fiecare?, ei, nici chiar așa, v-am spus: sunt studentă. În sfârșit, Giulia și fetele au convenit până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
dai la televizor, nu, deocamdată pentru școală, sunt studentă, aha, păi și nouă ce ne iese la afacerea asta, pot să vă dau ceva, poate 20 de dolari pe oră; la fiecare?, ei, nici chiar așa, v-am spus: sunt studentă. În sfârșit, Giulia și fetele au convenit până la urmă să vină a doua zi, când sunt și frații lor acasă și să filmeze, sigur, poți să vii la noi, uite aicia stăm. Și a doua zi, Giulia a venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
despre Giulia i se părea un fel de răspuns sinistru. Bărbatul acesta nu bănuia deloc cum este ea și nici nu-l interesa să afle. Giulia n-ar fi intrat niciodată într-o casă de țigani. De fapt, aproape nici o studentă de la Cinematografie, din anul 2005, n-ar fi făcut o astfel de imprudență. Poate în anii ’70-’80, când fetele păreau intrate într-o istorie a riscului complet. Dar în 2005! Și mai ales Giulia! Ea trăia pe o stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
iar de multe ori vorbea porcos și direct, chiar de la început, pentru că știa că asta le ofensează. A doua oară se îndrăgostise rău, cam pe vremea în care era proaspăt angajat la Academie și începuse să scrie Vâna. Ea era studentă la Istorie și venise să-și adune material pentru teza de licență. O chema Andreea. S-au plimbat pe străzi, și-au spus aproape tot ce aveau pe suflet, s-au sărutat tremurând. Apoi ea a plecat în Germania să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
loc, cineva din sală spusese clar: E în Heraldica lui Cernovodeanu. Și urmase o mirare generală, ca un vuiet: Oooo! Andrei Ionescu își dădea seama că e o ironie generală, dar spera că e îndreptată împotriva celei care vorbise, o studentă înaltă, care se ridicase imediat și făcuse reverențe spre public. Zogru și-a găsit în cele din urmă un loc bun, într-o fată care stătea lângă Giulia. De-acolo putea să simtă o urmă de Bvlgari Aqva și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
alimentelor fu suprimată abia În 1948. Chiar și așa, la o minoritate avută a populației, apăreau primele semne ale unui consum libidinal recreativ de masă, provenind din Statele Unite și care, În deceniile următoare, avea să se extindă la ansamblul populației. Studentă la Facultatea de Medicină din Paris, Janine Ceccaldi trăi astfel din plin anii „existențialiști”, avu chiar ocazia să danseze un be-bop cu Jean-Paul Sartre, la Tabou. Puțin impresionată de opera filozofului, fu În schimb șocată de urâțenia individului, vecină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
urâțise și mai mult, acum era aproape obeză. Ochelarii pătrați cu ramă neagră și lentile groase Îi micșorau și mai mult ochii căprui, subliniau albeața bolnăvicioasă a pielii. Băură o cafea Împreună, fu un moment destul de penibil. Era, și ea, studentă În Litere, la Sorbona; locuia chiar În vecinătate, Într-o cameră cu ferestre spre bulevardul Saint-Michel. Plecând, Îi lăsă numărul de telefon. În săptămânile următoare, Bruno o vizită de câteva ori. Prea umilită de fizicul ei, Annick refuza să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
în care își flutură părul spre spate. Londra m-a megadeprimat. — Doamna Geiger a zis că ești avocată la... o mare firmă din Londra. — Îhâm. Îmi zâmbește condescendent. Sunt la Chelsea Law School. Poftim ? Nici măcar n-a terminat dreptul. E studentă la drept. E un copil. Ridic încet capul și-i întâlnesc privirea - dar nu văd nici un semn că m-ar recunoaște. O, ce bine. N-am de ce să-mi fac griji cu fata asta. Aproape că-mi vine să râd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
după banchetul de aseară, Rosamund Îmi spusese: - A vrut să celebreze o mare victorie. Toate mulțumirile și toată afecțiunea lui Abe s‑au distilat În ospățul de la „Lucas‑Carton” - mâncare, băutură și conversație În stil atenian. Rosamund fusese una dintre studentele lui Ravelstein. Era bună la limba greacă. Ca să studiezi cu Ravelstein, trebuia să‑i citești pe Xenofon, Tucidide și Platon În original. În timp ce râdeam de felul În care Își descria profesorul, simțeam că are dreptate. În comparație cu alte persoane dotate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de a‑și mișca picioarele. Curând a recuperat parțial uzul mâinilor. Îi trebuiau mâinile ca să poată fuma. De Îndată ce a fost instalat În camera de spital, a trimis‑o pe Rosamund să‑i cumpere un pachet de Marlboro. Rosamund Îi fusese studentă și el o Învățase că un discipol al lui trebuie să Înțeleagă - trebuie să pătrundă fundamentele și asumările sistemului ezoteric. Și ea a Înțeles, desigur, că Ravelstein de‑abia Începuse să respire cu plămânii lui și că fumatul Îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
eu citeam. Lui Ravelstein Îi trebuise oarecare timp până să se obișnuiască a ne vedea, pe Rosamund și pe mine, ca soț și soție. Ceea ce era curios, pentru că el Își urmărea studenții cu un interes absolut neobișnuit, iar Rosamund fusese studenta sa. Dacă l‑ar fi Întrebat cineva, Ravelstein ar fi răspuns că, ținând seama de genul de educație pe care Îl inculca el studenților, cu accentul său deosebit pe „afectivitate” - sau pe dragoste ca să spunem lucrurilor pe nume - ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
numai degetele. Călcâiele erau de capul lor. Ceea ce nu arăta Însă deloc grotesc. Un mers ciudat de expresiv, dar nimeni n‑ar fi putut spune ce exprima. Rosamund nu fusese una dintre vedetele lui Ravelstein, dar, În felul ei, o studentă foarte bună. - Se descurcă la fel de bine ca și ceilalți. Greaca ei e mai mult decât corectă, și nu‑i scapă nimic, Înțelege perfect textele. Foarte nervoasă și nesigură pe sine. Și foarte atrăgătoare, nu? Nu‑i genul sexi, dar e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
să uit că eram cu câțiva ani mai bătrân decât el. La vârsta mea avansată, fiecare al treilea gând ar trebui să se Îndrepte către moarte. Dar lucrul straniu era că mă căsătorisem de puțină vreme cu Rosamund, una dintre studentele lui Ravelstein. Iar el era atât de paradoxal, Încât un efect al prieteniei noastre consta În faptul că devenisem inconștient de bizareria condiției mele - că la șaptezeci și ceva de ani mă Însurasem cu o fată tânără. - E ciudat numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
știi cum a dispărut? Toată securitatea, în cap cu Goncea, pe capul lui și el, țuști. S-a ridicat la cer și a dispărut. Chicoti înveselită. - S-o întrebi pe tanti-ti Horcița, candelăreasa. Ea le știe de pe când era studentă și trăia cu savantul ăla de-a murit în Baltă. Să vezi ce-ți spune Horcița despre chestiile astea... O trase de mâneca rochiei. - Ce tot vorbești mamă! Mai bine, spune ce făceai dacă nu te vedeam? - Ce să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-o chiar în seara revoluției ai lui Brandaburlea, că au făcut și ei revoluție și nu i-a mai scos nimeni, că dăduseră jos comunismul și avusese și ei martiri încă de la colectivizare. Mă vrăjise Păstrămaț ăsta când eram tânără studentă să fugim în Egipt, la Cairo, zicea că de la Chiru ăla știa chestia, venea o șalupă ca o corabie care o aștepta Chiru, oprea la Cherhana, și dacă tot venea ne lua și pă noi, era frumos cum făcea Păstămaț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]