4,066 matches
-
e normal? E excepțional, Îi răspunsese ea Încercând să-i distragă atenția printr-o manevră subversivă de sărutări și mângâieri. Ce Înseamnă normal? se rățoi Antonio, distrus la gândul că prietena lui care abia avea nouăsprezece ani era capabilă, În spatele surâsului ei dezinvolt, să facă ierarhii, paralele, topuri. Lui Antonio Îi păru rău că-i amintise de teolog. Pentru prima dată se văzu așa cum poate că-l vedea și ea: ea, care avea să fie Într-o zi o stea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
un turneu. Avea nevoie de o coristă pentru refrenele create invariabil pe repetarea cuvântului iubire. Cântărețul nu-și plasase nici o melodie În topuri de vreo zece ani, iar casa discografică investea cât mai puțin În el - dar, deoarece Tempesta avea surâsul acela, fundul acela și acele țâțe sugestive, și, oricum, pe scenă era plăcută la vedere (producătorul folosise exact aceste cuvinte, iar Emma Își dori să fie cocoșată și urâtă, astfel Încât vocea ei să fie considerată frumoasă), o luau chiar dacă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
trei, patru sau chiar cinci ani. Acum mergeți acasă, doamnă, Îi spuse, vă vom anunța noi. — Lasă-l să intre, spuse antrenoarea de bodysculpture strecurându-se printre porți. Nu Începe să faci mutre, e un membru. Antonio Îi adresă un surâs. Polițista implacabilă care stătea la măsuța din cabina de pază a centrului sportiv Îi spuse antrenoarei de bodysculpture că Buonocore o fi fost el membru, dar tot nu putea să intre fără să prezinte legitimația de polițist. — Lasă-l să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ca o jucărie pentru copii. — Ai mei locuiesc În Maine, spuse Sarah. La granița cu Canada. Ai mai fost vreodată acolo? — Nu, spuse Antonio. — Mi-e teamă să zbor. Nu-mi plac avioanele. — Îți trece, Îl Încurajă fata cu un surâs. E o teamă fără rost. E suficient să vrei. — Tu ești americancă, spuse Antonio. Tu crezi că lucrurile merg așa cum vrei tu să le faci să meargă, dar nu e așa. Debusolată, Sarah Își compostă biletul În aparatul galben. Trenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
greu să-l identifice strângând din ochi. Era mioapă, dar nu mai purta ochelari căci cu ochelari părea nevasta neglijentă a lui Antonio și nu femeia care se amăgea singură că ar fi. Când Îl recunoscu, Îi surâse surprinsă. Un surâs atât de luminos - dezinvolt și În același timp curios de inocent -, Încât Sasha rămase uimit că-i era adresat și Își imagină că-l confundase cu altcineva. De altfel, era Îmbrăcat diferit față de momentele În care trebuia să fie - pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
află În Rusia, nu? spuse mama Carlottei, atrasă imediat de o meringă. — Poloneza mea e o femeie deosebită, gemu mama Matildei. — Dar se Îmbracă prost, Își cumpără papuci din piață, e foarte neîngrijită, draga mea, insinuă mama Guendalinei cu un surâs acid. După părerea mea, ar trebui să-ți cauți una mai prezentabilă - nu că mă bag, dar ți-o spun din tot sufletul, nu face o impresie plăcută. — A, nu contează, știe să calce cămășile ca bunica mea, celelalte nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
la oculistul ei de Încredere Bernabei. Schimba ochelarii de soare În fiecare anotimp. Cum, de altfel, Își schimba gențile, pantofii, coafura și toate celelalte. Acum avea părul tuns scurt, cu breton, și părea mai tânără. Antonio nu schiță nici măcar un surâs, nici nu reuși să zdrobească impenetrabila răceală a Majei, care o asculta distrată pe mama Carlottei, În timp ce un surâs gol Îi plutea pe buze. Din bâțâiala ritmică a degetelor ei pe farfurioara din poală, Antonio deduse că de fapt ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pantofii, coafura și toate celelalte. Acum avea părul tuns scurt, cu breton, și părea mai tânără. Antonio nu schiță nici măcar un surâs, nici nu reuși să zdrobească impenetrabila răceală a Majei, care o asculta distrată pe mama Carlottei, În timp ce un surâs gol Îi plutea pe buze. Din bâțâiala ritmică a degetelor ei pe farfurioara din poală, Antonio deduse că de fapt ea nici măcar nu o asculta pe femeie - era prezentă acolo, și În același timp nu era prezentă, aproba, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îi era interzisă. Valentina Îi surâse dintr-o ramă ce părea din argint, rezemată pe televizor. Părul ei castaniu, aceiași ochi strălucitori, ca ai mamei, aceeași gură cu buze cărnoase și Întunecate, dar o expresie complet diferită, Îmbufnată, severă, fără surâs. I-ar fi plăcut să aibă așa o fetiță. Dacă ar fi fost fiica lui, fata aceea ar fi fost foarte fericită. — E vichendul ei, concluzionă Olimpia. Trebăluia prin bucătărie, liniștită că Emma avea să plece cu profesorul, iar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și topindu-se apoi În părul lui. — Tati? Îl chemă la un moment dat Camilla, ridicându-și căpșorul și pipăind Întunericul În căutarea feței lui. Recunoscu sclipirea ochelarilor și poate chiar a ochilor lui. — Ai auzit aeroplanul? șopti cu un surâs. A plecat spre Bangkok. a douăzeci și patra oră Zero privi Împrejur și cum nu văzu pe nimeni Între ierburile Înalte, dădu la o parte o creangă și-i arătă drumul: plasa de protecție străbătută de un fir de sârmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
atletic, bronzat, mândru, pentru că tot ceea ce Încadrează - prosop, copil sașiu, fetiță Îmbufnată, stereo portabil, blondă corpolentă, dotată, nu slabă, epatantă - toate acestea sunt ale lui. Erau ale lui, pentru că le-a pierdut și acum aparțin unei alte vieți. Hipnotizat de surâsul femeii fericite și pierdute, indecent de dezbrăcată, goală toată cu excepția unui triunghiuleț de stofă care acoperă sânii abundenți - sfere strălucind de ulei sau de apă, Încât Îți pierzi mințile. Toată mana aceea cerească - nostalgie și eternă invitație -, de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
este cel care trebuie să o caute. Se Întoarce la centrală tocmai pentru asta. Cu fotografia aceea În mână. Vecinul a recunoscut-o ca fiind soția, sau mai bine spus fosta soție a lui Buonocore. O femeie ce avea mereu surâsul pe buze, părea că are soarele În ochi. O Întâlnea adesea În Piața Vittorio, Îl ducea pe cel mic În părculeț, stătea mereu cu el, nu-l lăsa o clipă. Dar nu o cunoaște deloc, căci nu intra În vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Iar ele, uite, s-au dus! Mă așez pe marginea lumii Și zăresc: urmele gri...gri...gri... Dacă... Dacă cerul plânge, Plângi și tu, Chiar dacă viața galeș ți-a zâmbit. Dacă melancolia te cuprinde, Nu poți să o lași, Chiar dacă surâsul soarelui Îți face cu ochiul. Dacă durerea îți zdruncină gândul, Alină-l, legându-l pe sforile trecutului. Dacă nu mai ai cuvinte, Le găsești la capătul viitorului. Plouă Mă plimb pe poteca nesfârșită Și un fior mă cuprinde. Plouă... Mă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
îl puneau Și jocul din nou porneau. Amintiri Gândurile nu mă lasă Și umerii greu m-apasă, Căci copilăria mea A apus precum o stea. A trecut și pe la tară Și-a lăsat pe ulicioară Glasul meu de copilaș Și surâsul pe imaș. Prin lanuri ne alergam Și pe jos mai și cădeam Și râdeam, ne ridicam, Niciodată nu plângeam. Iată că timpul a trecut Și niciodată aceste clipe Nu am să le uit. Copilăria Când inima mă doare Și simt
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
clasa a VII-a Școala Gimnazială ,,Avram Iancu’’ Târnăveni - Mureș profesor coordonator Fodor Daniela Întrebări, căutări, chemări Nesfârșita noapte nu ia în seamă lumina camerei mele și-o simt că vrea să-mi deschidă vraiște ușa, ascunzându-se într-un surâs al fricii mele, cotropindu-mă. Ce știi tu despre mine ,întunericule? Mă cunoști? De ce îmi dai târcoale? Simt că ești mai mult decât o strângere de aripi a luminii, iar luna ce-mi rânjește are colți ascuțiți parcă ... ce taină
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe care l-am face? Căci masca își pune amprenta pe mimici diferite, acestea povestind fără niciun cuvânt amintirile sufletului. Divinitatea ne-a creat, pentru ca mai apoi noi să ne definitivăm trăsăturile. Sclipirea din nuanțele măștii povestește cu înțelepciune fiecare surâs de pe chipurile noastre gânditoare... Alcătuim un fundal mirific al unei piese de teatru căci ne purtăm măștile cu mândrie și dăm viața fiecărui rol pe care existența ni-l rezervă. Scena își adună actorii, într-un decor de vis care
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
profunzi ce explicau neînțelesul cerului, cu buclele negre și întunecate ce se atârnau pe ai mei umeri ca niște ciorchini de struguri îngrămădiți unul în altul, strânse în fundițe roșii ca merele pârguite. Sub un ten văruit se ascundea un surâs de porțelan. Dacă lași ca firea ta să fie înghițită de calmul vieții, îi poți auzi râsetul infantil sau ale lui ecouri sparte în parcurile de copii. Eram eu... Nu știu câți ani au trecut de când n-am mai regăsit-o pe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
aștept ca fetița din oglindă să-mi bată la poarta inimii și eu să întreb: ,,Cine e?" Și un glas spart și uitat demult să răspundă spunând: „Copilăria”, și tot ea să mă întrebe: „Cât e ceasul?”, iar eu cu surâsul meu ostentativ și calm de odinioară să-i răspund: „E acum”. Privesc oglinda și,oricât mi-aș trece cu mâna peste părul cărunt, imaginea de pe sticlă rămâne aceeași: o fetiță cu fundițe cu alai de fluturi în păr,cu stele
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
lup și l-au crezut pe cuvânt. Ba mai mult s-au dus cu el. Văzând că în sfârșit planul lui dă roade și ceea ce și-a propus e ca și a lui, îi sticleau ochii de fericire și un surâs murdar se prelingea sub mustața tușinată. Inima îi era plină de veselie și stomacul chiorăia dornic să se înfrupte din carnea proaspătă. În timp ce mârșavul pregătea măcelul, capra, nebănuind nimic din toate acestea, s-a întors de la piață chiuind și râzând
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Nehesi a mai dat o mulțime de piei la o parte. Eu o să mă ocup de durere și tu o să mă ajuți, micuță moașă. A tot trăncănit despre cât de ușor o să fie și apoi mi-a șoptit, cu un surâs atoateștiutor: - Știi că membrul bărbaților e mult mai frumos fără cămașă? Dar mie nu mi se părea nimic amuzant în toată povestea asta cu testul pe care trebuia să-l dea Shalem și nu i-am zâmbit înapoi soacrei mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dintre acei bărbați cărora ridurile le dau În mod extrem de nedrept un plus de seducție. Purta haine bine croite. Corpul lui n-avea nici pic de grăsime, atît cît putea ea să-și dea seama. Și mai avea și un surîs care-i mergea drept la inimă, chiar dacă nu urca pînă la ochii de un cenușiu Închis. Preț de o clipă, Anne avu impresia că percepe o undă de tristețe cînd Ryan se uită la Christian, care, strălucind de fericire, explica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a salpetrului. - Refuz să cred fie și doar o clipă că un Kersaint a avut vulgaritatea de a se Împerechea cu o creatură ca această... brutăreasă. Împotriva oricărei așteptări, expresia dezgustată pe care o afișă Armelle Îi smulse un scurt surîs nostalgic venerabilului bătrîn. - Dacă ai fi cunoscut-o cînd avea douăzeci de ani, nici măcar nu ți-ai mai pune această Întrebare. Întrezări pieptul palid și descărnat al nurorii lui prin deschizătura corsajului și făcu o strîmbătură. - Fata aceea transpira senzualitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
locul În fruntea unității de cercetare. Cele mai multe dintre articolele ei tratau despre gena DAF3 a drosofilei; era celibatară. În fața Toyotei sale, Îi Întinse mâna și Îi surâse (de câteva secunde plănuia să facă acest gest, să-l Însoțească cu un surâs, se pregătea mental pentru asta). Îi strânse mâna, i-o scutură ușor. Puțin mai târziu, se gândi că strângerea aceea de mână era lipsită de căldură; având În vedere circumstanțele, ar fi putut să se sărute, cum fac miniștrii sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
o după-amiază de octombrie, Bruno vorbi cu Patricia Hohweiller; era orfană și nu pleca din internat decât În vacanțe, când se ducea la un unchi din Alsacia. Era blondă și subțire, vorbea repede, chipul ei mobil Încremenea uneori Într-un surâs straniu. Săptămâna următoare, Bruno avu un șoc cumplit văzând-o așezată pe genunchii lui Brasseur, cu picioarele desfăcute; el o ținea pe după mijloc și o săruta apăsat. Cu toate astea, Bruno se abținu să tragă concluzii generale. Dacă brutele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu discreție, apoi, În general, spunea: „Bine.” În funcție de timpul scurs, spunea ceva pentru a relansa discuția sau se mulțumea să adauge: „Ne oprim aici pentru astăzi?”, accentuând ușor finalul, pentru a marca o nuanță interogativă. Își Însoțea cuvintele cu un surâs aerian, de o grație delicioasă. 13 În aceeași vară a lui 1974, Într-o discotecă din Saint-Palais, Kathmandou, Annabelle s-a lăsat sărutată de un băiat. Tocmai citise În Stéphanie un dosar despre prietenia băieți-fete. Abordând chestiunea prietenului din copilărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]