9,719 matches
-
Mircea Eliade, Nichita Stănescu, Gellu Naum), pentru care face prefețe sau postfețe, câteodată fiind chiar cel care tălmăcește textele (Octavio Paz, Nichita Stănescu, Gellu Naum). De altfel, I. s-a afirmat atât în România cât și în Grecia, ca un traducător sensibil și inspirat, mai ales în domeniul poeziei și al eseului, contribuind și astfel la cunoașterea literaturilor celor două patrii ale sale. A transpus în română, în anii ’70, scriitori greci precum Evanghelos Moutsopoulos, Kostas Karyotakis sau Odysseas Elytis, iar
IVANOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287653_a_288982]
-
Elytis, iar în spaniolă, singur sau în colaborare, din poezia populară românească și din creația lui Ion Barbu. Tălmăcirile sale au fost încununate cu Premiul Internațional de Poezie Mistică (1988) și cu Premiul pentru traducere la prima întâlnire internațională a traducătorilor de literatură română (1990). SCRIERI: Neohelleniko Triptycho. Kavafis-Seferis-Sikelianòs, Atena, 1979; Formă și deschidere, București, 1980; Literatura hispánica, Atena, 1990; Teoría de la traducción, Atena, 1991; Suprarealism și „suprarealisme”. Grecia, România, țările hispanice, Timișoara, 1996; El mundo de la nueva narrativa hispanoamericana, Quito
IVANOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287653_a_288982]
-
, Ionel (pseudonim al lui Ionel Stark; 23.X.1905, București - 18.III.1993, Paris), eseist, prozator și traducător. Învăța la București, urmând cursurile primare la Kaiserliche-Königliche Katholische Volksschule (1911-1915), apoi liceul la „Matei Basarab”, absolvit în 1924. La numai cincisprezece ani obține, în urma unui concurs, postul de corector la revista „Le Pétrole”, în care publică mici note. Debutul
JIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287673_a_289002]
-
N. Tonitza și lui N. Grigorescu. Exclus din avocatură de noul regim, este însă admis în Uniunea Scriitorilor, ca fost membru al Societății Scriitorilor Români, din care făcea parte încă din 1935. În 1949 obține Premiul I la concursul de traducători pentru versiunea românească a nuvelei Dubrovski de A.S. Pușkin; va transpune, până în 1954, peste douăzeci de române din literatura universală. Între 1 ianuarie și 15 octombrie 1950, când este concediat, a funcționat că inspector în Direcția Generală a Teatrelor. Între
JIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287673_a_289002]
-
și 1950 (avându-i între profesori pe Mircea Florian, Athanase Joja, H. H. Stahl). Încă student, este angajat în 1947 redactor la secția de literatură pentru copii a Editurii de Stat. În această perioadă își începe activitatea scriitoricească și de traducător. În 1948 se transferă la Radiodifuziunea Română, unde lucrează mai întâi ca redactor, apoi ca șef de secție la emisiunile pentru copii și tineret. A debutat în revista „Licurici” (1947) și editorial, cu placheta Pentru voi, copii (1955). Are o
JURIST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287689_a_289018]
-
, Sándor (27.XI.1897, Sarkadkeresztúr, Ungaria - 18.I.1943, Timișoara), traducător și publicist. Ca elev al liceului din Salonta, apoi ca student la drept, a participat la anchetele dialectologice și la culegerile de folclor literar, organizate la Salonta de secția maghiară a alianței internaționale a folcloriștilor, Folklore Fellows. Debutează în revista
KERESZTURY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287709_a_289038]
-
, Imre (12.I.1894, Komárom, Ungaria - 13.XI.1972, Budapesta), traducător. După absolvirea liceului (1911), a urmat cursurile Facultății de Științe Juridice a Universității din Budapesta, obținând doctoratul în 1915. A luptat pe front și a fost rănit în timpul primului război mondial. În 1918-1919 a aderat la mișcarea revoluționară maghiară, după
KÁDÁR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287696_a_289025]
-
pentru familia Lukács (Gugaszian), vezi Nicolae Gazdovits, Istoria armenilor din Transilvania, p. 398-399. • Sergiu Selian, Schiță istorică a comunității armene din România, ed. a II-a, București, Editura Ararat, 1999, p. 29. • Versiunea a fost semnalată de Grigore M. Buicliu, traducătorul din limba armeană a poemului lui Minas Tokatți, Cânt de jălire asupra armenilor din Țara Vlahilor, București, 1895, p. 6. • Nicolae Edroiu, O lucrare istorică inedită a lui Alexandru Șterca-Șuluțiu, în „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie Cluj-Napoca“, XXV, 1982
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
decât o mică parte a locuitorilor armeni trăitori în Moldova; de aceea ne întrebăm ce i-ar mai fi îndemnat pe târgoveții din breslele armenești să simpatizeze cu cauza răsculaților. Pentru persecuția din vremea lui Ștefan Rareș, Grigore M. Buicliu, traducătorul Cântului de jălire asupra armenilor din Țara Vlahilor, găsea câteva explicații valabile pentru gesturile de intoleranță îndreptate împotriva unei comunități greu de asimilat. Între aceste cauze autorul amintea: organizarea diferită, garantată prin privilegii de domnii Moldovei, religia diferită, izolarea în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în România, București, 1977, p. 85-86 și pl. XXV, 6. • Dumitru Năstase, op. cit., p. 48. • Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, București, 1973, p. 373. Lupu este „prea luminat întru creștinătate și dirept întru credință (...)“34. De altfel, în predoslovia semnată de traducătorul lucrării, „den scrisoare grecească pre limbă românească, ca să poată înțeleage toți“, Eustratie logofătul, reține atenția necesitatea pravilei în acel timp: „(...) cum nu poate nime a lăcui în ceastă lume fără apă, așea nu poate fi nice fără învățătură“, se spune
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fanarioților nici o lucrare lexicografică greco-română20, în preajma evenimentelor de la 1821, „pe grecii din Principate îi apucase o lexicomanie fără semăn“21. Până atunci circulau doar în spațiul mănăstiresc cele câteva dicționare manuscrise din secolul XVIII 22. Incomodați de dificultățile lexicale, unii traducători simt nevoia să-și alcătuiască veritabile vocabulare explicative la sfârșitul volumului 23. În societatea românească s-a vorbit greaca mai bine de un secol, astfel că limba lui Righas a împrumutat limbii române o serie de neologisme, fapt vizibil nu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în care apar (de obicei autori antici). Dacă Iordache Golescu este într-adevăr autorul acestui dicționar, el dovedește o vastă cultură greacă și un spirit pe măsură. Amănunte în Mircea Seche, op. cit., p. 59 și, în general, despre activitatea de traducător a boierului muntean în Iordache Golescu, Scrieri alese, ediție și comentarii de Mihai Moraru, tabel bibliografic și repere critice de Coman Lupu, București, Cartea Românească, 1990. Al doilea dicționar de mari dimensiuni și totodată de o valoare majoră este cel
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Sud-Est de l’Europe, în Leonidas Rados (ed.), Interferențe românoelene, p. 99-112. • Primul exemplu este din 1828, când apare G.G. Bredow, Istoria generală pe scurt, tradusă de Ioan Skarlatos, tradusă și de M. Muzescu în 1860, convins că este primul traducător. Deși numărul de autori occidentali traduși prin intermediare grecești este în scădere vertiginoasă, acest segment nu dispare complet. Mihail Mavrudi traduce în 1838 după un intermediar grecesc numeroase 34. De asemenea, continuă transpunerile din limbi de circulație în neogreacă; listele
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
literaturii estice mai evoluate spre teritoriile cu o cultură mai firavă, proces care continuă după 1821, dar care este încetinit, pe de o parte, de realitatea lipsei instituționalizării scrisului 36, iar pe de alta, de treptata învigorare a literaturii autohtone. Traducătorii din/în greacă făceau un serviciu culturii române și își asumau conștient acest rol; prin toate demersurile cărturărești și publicistice, ei militează pentru îmbogățirea tiparului autohton, pentru purificarea limbii române de neologisme (altele decât cele romanice). Buni cunoscători de limbă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
îi va aduce curând și pe Racine (Andromaque în 1675) și pe Molière (în 1669-1687)59. Și încă o lămurire: traducerea este silința pe care și-o dă cineva pentru alții, din dorința de a răspândi o lectură care pe traducător, personal, l-a mișcat sufletește sau l-a instruit. Numărul unor asemenea exerciții nu poate fi decât relativ mic, în situația în care știutorii de carte reprezentau mai puțin de 6% din totalul populației. În schimb, cine urmărește mersul culturii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ruteni“12. Până spre mijlocul secolului XIX nu există date statistice oficiale despre numărul concret al românilor și rutenilor în această perioadă. Pentru începutul secolului XIX foarte prețioase sunt relatările lui Ioan Budai-Deleanu, care, în calitatea sa de consilier și traducător pe lângă Guberniul din Lemberg, constata în 1803 că „Cu toate că numărul moldovenilor a scăzut mult după revendicare, pentru că mulți dintre ei, credincioși vechilor obiceiuri, au trecut în Principatul Moldovei, totuși putem să-i privim pe ei ca populația de căpetenie în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
, Constantin (21.V.1875, Bârlad - 25.VI.1921, Bocșa Montană, azi Bocșa), filolog, bibliograf și traducător. Absolvent al Liceului „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad (1891), L. se înscrie la Facultatea de Litere a Universității din București, luându-și licența în 1894. Pleacă la Paris cu o bursă acordată de Ministerul Instrucțiunii Publice și Cultelor și se
LITZICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287837_a_289166]
-
Bally) și ale poeticii contrastive (Efim Etkind), asigurând „nivelele de comparație” între două sisteme de limbă, între sistemele de stil, între sistemele prozodice ale celor două limbi, între tradițiile culturale ale celor două popoare, între două sisteme individuale (autorul și traducătorul). Documentată cercetare comparatistă, Pușkin și problemele existenței în memoria literaturii (2000) urmărește în diacronie asocierile contrastive și convergente ale operei pușkiniene cu alte opere. O lectură a lui Pușkin prin Dostoievski, dar și a lui Dostoievski prin Pușkin se referă
LOGHINOVSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287847_a_289176]
-
, Eugen (2.V.1929, București - 3.XII.1997, Copenhaga), filolog, istoric literar, jurnalist, memorialist, traducător și poet. Este descendentul unei vechi familii boierești din Basarabia, cu uric de la Alexandru cel Bun, datat 25 aprilie 1420. Urmează cursurile gimnaziale și liceale la Liceul „Gh. Lazăr” din București, încheindu-le cu un „bacalaureat clasic” în 1947. Primește
LOZOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287857_a_289186]
-
9-19; Marius Sala, Alf Lombard, LR, 1996, 1-6; Florica Dimitrescu, Alf Lombard, RL, 1996, 12; Alexandra Roceric, Un gând la plecarea lui Alf Lombard, JL, 1996, 5-8; Rusu, Membrii Academiei, 302. Gh.B. LÖRINCZI László (21.I.1919, Țeline, j. Sibiu), traducător. După ce învață la Colegiul Reformat din Cluj luându-și bacalaureatul în 1937, urmează cursurile Facultății de Drept a Universității din același oraș, obținând și titlul de doctor în drept. Face ulterior studii filologice și economice în Italia și în țară
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
la Editura de Stat (1949-1951), fondator și colaborator principal al cotidianului „Romániai Magyar Szó” și al revistei „Művelődési Útmutató”. Între 1951 și 1981 conduce subredacția bucureșteană a revistei „Új Élet”. De numele lui L. se leagă o prodigioasă activitate de traducător. Transpune în limba maghiară deopotrivă din literaturile italiană, franceză, spaniolă, engleză, germană, rusă și mai ales din română, oprindu-se la proza lui Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu, G. Călinescu. Din creația lui Tudor Arghezi realizează tălmăciri inspirate, publicate în mai
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
italiană, franceză, spaniolă, engleză, germană, rusă și mai ales din română, oprindu-se la proza lui Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu, G. Călinescu. Din creația lui Tudor Arghezi realizează tălmăciri inspirate, publicate în mai multe ediții. L. rămâne cel mai devotat traducător maghiar al lui Ioan Slavici, marea majoritate a nuvelelor și povestirilor scriitorului circulând în această limbă în versiunile lui. Traduceri: Ioan Slavici, A kincs [Comoara], București-Budapesta, 1954, A Jószerencse malma és egyéb elbeszélések [Moara cu noroc și alte nuvele], București
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
, Ion (20.I.1918, Bacău - 11.IX.1985, București), poet, eseist și traducător. Este fiul Anei (n. Pandele) și al lui Constantin Frunzetti, ofițer de carieră. Face școala primară la Târgu Ocna (1924-1927), timp în care ia lecții de desen de la pictorul Stavru Tarasov, iar ceva mai târziu de la N. N. Tonitza; urmează liceul
FRUNZETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287105_a_288434]
-
Adunarea laolaltă a textelor risipite în reviste și a celor rămase în manuscris ar dovedi fără echivoc superficialitatea caracterizării pe care, în virtutea inerției, o mai fac unii lui F. - aceea de „spirit oral”, evitând efortul scrisului. O susținută activitate de traducător din limbile franceză, spaniolă, italiană, germană și engleză dă sens concret unei mari disponibilități intelectuale: de la Cervantes și Shakespeare până la Thackeray și Rimbaud, tălmăcirile lui păstrează ritmul și nuanțele originalului, cu o admirabilă constanță. Studiile sale - mai ales cele referitoare
FRUNZETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287105_a_288434]
-
GANE, Costachi (1800 - 22.III.1865, Iași), traducător. Fiu al banului Ioniță Gane, era frate cu Ienache (Enacachi) și cu spătarul Dimitrie (Dumitrachi) Gane. Comisul G. a fost redactor responsabil la „Nepărtinitorul”, jurnal politic, literar și comercial scos la Iași, în 1856, în Tipografia Gane. Din noiembrie 1858
GANE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287158_a_288487]