9,257 matches
-
înfrumusețează ori urâțesc fericirea... 19. Voința de a nu muri, geniul speciei sau elementul imperceptibil a creat în individ iluzii și miraje. E amorul: arbust în primăvară, când frunzele și florile, pe care cântă păsări și se opresc fluturi, acoperă trunchiul inestetic care hrănește coroana. 20. Hm! Amor platonic?.... Trubaduresc? Comuniune între suflete? (,,Androgin și ginandru?"). Autosofisticare! Ipocrizie! Strugurii acri! Ori (sau: și) perversitate de blazat, în care iubirea și actul final ă...î s-au disociat. Ori pretenții impertinente de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
De obicei unii analizează amorul, iar alții îl trăiesc. 26. Ați observat că în amor, pentru femei subțietatea intelectuală, finețea nervoasă sunt indiferente, chiar neprețuite, dacă nu disprețuite? (În romanele franceze, omul inteligent, pricologul, romancierul e amicul.) 27. Amorul? Un trunchi de arbust, ascuns, înăbușit de puzderie de crengi înflorite, pe care zboară fluturi, cântă păsări etc. Cu cât vârsta e mai înaintată, cu atât podoaba sa sărăcește, cântăreți tot mai puțini, flori și frunze mai rare, mai decolorate. Spre cincizeci
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
înăbușit de puzderie de crengi înflorite, pe care zboară fluturi, cântă păsări etc. Cu cât vârsta e mai înaintată, cu atât podoaba sa sărăcește, cântăreți tot mai puțini, flori și frunze mai rare, mai decolorate. Spre cincizeci de ani... rămâne trunchiul gol, simplu și indelicat. Quinquagenarii cultivă cu conștiință senzualismul. (La 18 ani unii nu-și mai dau seama că frunzele înflorite sunt purtate de un trunchi. Ar jura că sunt fără suport și fără legătură cu pământul prozaic și fecund
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai puțini, flori și frunze mai rare, mai decolorate. Spre cincizeci de ani... rămâne trunchiul gol, simplu și indelicat. Quinquagenarii cultivă cu conștiință senzualismul. (La 18 ani unii nu-și mai dau seama că frunzele înflorite sunt purtate de un trunchi. Ar jura că sunt fără suport și fără legătură cu pământul prozaic și fecund.) 28. În adevăr, într-o căsnicie când și bărbatul și femeia duc o viață laborioasă, când n-au imaginația bolnavă, când toată vremea sunt cu treabă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
din cărare, unde patru bănci alcătuiesc un pătrat, care închide la mijloc o masă și pe care ea îl declară "salon", mă înștiință că vom sta mai mult. Cineva toca pe aproape. Îl descoperirăm: o ciocănitoare suia și cobora pe trunchiul unui copac, preocupată adânc, fără să ne dea nici o atenție. Vântul suna în brazi, ca o bură de ploaie. Iluzia era dezmințită de petele de lumină care, ca niște frunze diafane de aur, jucau pe bănci, pe masă, pe broboada
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
spirit cu orice preț și făcu declarații de iubire lunii, scoțîndu-și, ca pedeapsă, brațul de sub al meu. Simte prețul brațului ei pentru mine!) După o bucată de vreme ajunserăm pe culmea înflorită, din care se înalță ici-colo mesteceni tineri cu trunchiuri albe, cu crengi subțiri plecate în jos, cu frunzele blonde de toamna timpurie de pe înălțimi: apariții grațioase, feciorelnice, fete neîmplinite, goale sub vestmântul părului despletit și, mai departe, pe urma lor, brazi înalți, silvani iscoditori, veniți din pădurile negre - o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai exact, s-o mistific. Voința de a nu muri, geniul speciei sau elementul imperceptibil a creat în individ iluzii și miraje. E amorul: arbust în primăvară, când frunzele și florile, pe care cântă păsări și se opresc fluturi, acoperă trunchiul inestetic, care hrănește coroana. Voi mistifica la rândul meu geniul speciei, elementul primordial, voința de a nu muri, voi păstra numai coroana arbustului. Voi iubi în Adela forma ei ideală și sufletul, parfumul vieții ei, îi voi da totul fără
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pe urmă, pierzând probabil sentimentul realității și deci și al tacticii dictate de duelul dintre pasiunea mea mută și instinctul ei defensiv, în mijlocul acestei lumi ireale, unde rătăceam ca pe o altă planetă, Adela (acum stăteam unul lângă altul pe trunchiul unui copac căzut de pe marginea drumului) îmi luă o mână între mâinile ei, pe care și le puse pe genunchi. Gestul era anormal, străin raporturilor dintre noi... Dar în mediul acesta din alte lumi, gestul anormal era cel normal. Gândurile
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Dar toate erau într-un deficit de realitate. Spiritul nu le putea conferi întreaga existență... "Uite, lacul vine la noi. E și o barcă pe el", și-mi strânse mâna într-ale ei, de fericire. Când ne-am ridicat de pe trunchi, am luat pe Adela de mână, am pășit mai departe prin ceața de pe jos, care părea lumină de lună condensată. Umblam tăcuți, ținînd-o - nu; ținîndu-ne - de mână, și din ce în ce mai conștient că s-a întîmplat ceva neobișnuit, acum pentru întîia oară
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nimic. Neguri grele, mortuare acopereau singurătățile. Pe drumul plin de apă, țărani cu cojoace și căciuli, femei cu saci în cap ieșeau din ceață și intrau în ceață. Am apucat drumul muntelui, pe unde fusesem de atâtea ori cu ea. Trunchiul răsturnat, pe care am stat în noaptea aceea de altădată cu mâna în mâinile ei, acum era ud, trist, părăsit... I-am chemat imaginea, dar imaginea n-a venit. Aveam în ochi, și din ochi proiectată în suflet, expresia figurii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
excesiv [i era u[uratic, ceea ce le `nc`nt\, dar s`nt sigur c\ [tiu totul [i despre minunatul [oarece pe care l-a dezgropat plugul lui. (E posibil, m\ `ntreb, ca acele „dou\ imense picioare de piatr\, f\r\ trunchi“, care z\ceau `n de[ert, s\ fi fost ale lui Shelley? E de conceput ca via]a lui s\ supravie]uiasc\ poeziei sale cele mai bune? {i dac\ da, asta e din cauz\ c\... M\ rog, renun]. Aten]ie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
se Înfiorară, scoțând pe găuri aburi fierbinți și horcăind, În timp ce clopoțeii de bronz Începură să se umfle și ei, bălăngănindu-se În stânga și dreapta, pe lângă genunchi, și atingând dimensiunea unor clopote. Mașa stătea dedesubtul acestei entități Înspăimântătoare, culcată pe un trunchi de salcie, supraveghind cu un ochi atent cărarea ce ducea În sat și cu celălalt vaca ei bălțată care se apucase tocmai atunci să se balige-n iarba Înaltă și plină de rouă. Câte o ciocârlie țâșnea din lanul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
clopoțeii cu care erau Împodobite fesele Extraterestrului scoaseră un sunet jalnic, un fel de scheunat neputincios, desprinzându-se de la locul lor și picând ca niște pere mălăiețe la pământ. Mașa Își vedea corpul Întins de data asta nu pe un trunchi de copac, ci direct pe podeaua de scânduri proaspăt vopsită, palpitând de dorință, cu sânii mari ca niște talere ale unei balanțe aflate În extaz, având de o parte și de alta câte un sfârc greu, zemos, și cu sexul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
văzuse ea, oare, această entitate, În imaginația sa, acționând În toată forța bărbăției sale? Cine a pus-o să-și imagineze cele trei țevi de plumb ale Extraterestrului aflate În extaz și pe ea Însăși Întinsă În iarbă sau pe trunchiul unei răchite, gata-gata să-i satisfacă toate poftele? „Dacă ți-ai făcut de cap, ia și trage ponoasele“, se apostrofă femeia. „Totuși, ceea ce se Întâmplă cu mine e foarte ciudat...“, continuă să se mire Mașa. E ca și cum m-aș naște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
atunci ce să fac? Sunt sărit de șaizeci de ani. Apoi Bruch Își ridica dosurile mânilor lui groase și scurte la ochi. Cu nasul lui turtit dilatat, cu gura deschisă, vărsa lacrimi amare și, ca o maimuță, Își sucea umerii, trunchiul. Și cu spațiile acelea dintre dinți. Și când plângea nu era gâjâit. Auzeai muzicianul atunci. — Toată viața mea a fost așa. — Îmi pare rău pentru tine, Walter. — Sunt dependent. Mă rog, n-ai făcut rău nimănui. Și să știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Te rogi? Muzica baritonală Îi dispăru din voce și din nou era gâjâit și vorbea gâlgâit ca un curcan. Unchiule Sammler, eu sunt cu brațele. Dumneata ești cu rugăciuni? Scoase un râset plin, din burtă. Râdea și fornăia, bălăbănindu-și trunchiul Înainte și Înapoi, ținându-se cu mânile de coaste, orbește arătându-și amândouă nările. Cu toate astea nu-l lua În bătaie de joc pe Sammler. Nu tocmai. Trebuia să Înveți să faci o distincție. Distincție, distincție, distincție. Distincția conta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Soarele Încercase să se ridice. Oameni Începuseră să cadă și Sammler fugise. Mai fuseseră alți doi supraviețuitori. Unul făcuse pe mortul. Celălalt, ca și Sammler, găsise o deschidere, și fugise pe acolo. Ascuns În mlaștină, Sammler se Întinsese sub un trunchi de copac, În mâl, sub mâzga apei. Noaptea părăsise pădurea. Riscase cu Cieslakiewicz a doua zi. (Fusese doar o zi? Poate fusese mai mult.) Petrecuse acele săptămâni de vară În cimitir. Apoi apăruse În Zamoșt, chiar În oraș, sălbatic, sleit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Jina și-a fixat un punct de pe apă și a privit cum gabara îl depășește o dată, de două ori, de trei ori. Inițial, n-a văzut nimic altceva decât materia lichidă, apoi a început să zărească o bucată dintr-un trunchi de copac și, finalmente, niște iarbă de apă. Nimic nu se schimba cu-adevărat; doar tu vedeai lucrurile cu alți ochi, observai ceea ce înainte ignoraseși. Știu, i-a răspuns ea lui Zach. Bărbatul i-a întors un zâmbet copilăresc. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Danny clipind repede ca să nu plângă. Jina s-a ridicat în picioare, dar Danny a dat din cap cu înverșunare. Charlie a alergat să prindă mingea, după care a proiectat-o într-un copac. Când a văzut cum coaja de pe trunchi explodează, băiatul a izbucnit în urale. A fost bună cina, a spus John. Alice a clătinat din cap în semn că da. Pulpă de miel, spanac proaspăt din grădina din spate, asparagus la grătar și prăjitură de ciocolată sub forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
atins-o pe braț. Nu mai e mult, a spus el. Haide ! Nu mai e mult s-a dovedit a fi aproape încă un kilometru, până la marginea dealului. Acolo Jina n-a văzut nimic în afară de un pin galben, al cărui trunchi era uscat și se transformase în casă pentru bufnițe. Și cerul nesfârșit. Zach a ocolit copacul și a luat-o în jos, pe-o cărare înfiorător de abruptă. Jina l-a urmat cu trupul contorsionat într-o parte: cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
-o la fugă. Danny n-ar fi putut să se miște nici dac-ar fi vrut. Jinn-ul îl țintuise ca vrăjit, în timp ce scântei roșii săreau dintr-un tufiș către un pin galben înalt de șaizeci de metri. Flăcările urcau pe trunchiul uscat și se împleteau în coroana copacului. Dacă vântul își schimba direcția, așa cum se întâmpla deseori după-amiaza, atunci toată valea avea să fie cuprinsă de vâlvâtăi. Jinn-ul continua să-l fixeze, dar, din cauza distanței, Danny nu era în stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Dumnezeu are toate datele unui mit. Dumnezeu era o altă poveste meșteșugită, pe care însă Naji nu putea s-o creadă. Bărbatul a auzit mugetul bărcii cu motor și claxonul acesteia. Danny fusese găsit. Ușurată, Irene s-a sprijinit de trunchiul unui copac. Naji însă nu se îndoise niciodată de rezultatul căutărilor. Danny era un băiat american și, în marea lor majoritate, băieții americani supraviețuiau. Naji s-a întors înspre cabană, cu mers ușor. Irene își făcea de lucru strivind conuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
peste tot se profilau umbre - siluete răuvoitoare se ițeau dintre copaci, întunecimi pândeau din tufișuri. Noaptea, pădurea era un ținut complet diferit. Alice s-a dezechilibrat și s-a sprijinit de-un arbore, dar coaja pinului s-a desfăcut de trunchi la atingerea degetelor ei - era moale și umedă. Alice a auzit un bubuit, un mârâit prelung și, de deasupra capului ei, o bufniță și-a luat zborul. Până și transpirația de pe spatele femeii avea un traseu sinuos, aluneca acum spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
rămas în ploaia cuvintelor tale nedumerită. eu sunt inima deschisă formelor fără contur părăsite de gânduri în palma de abur, uneori le văd, alteori le las să-mi agațe sufletul în cuierul prezentului. când fiecare ființă adoarme, mă ridic pe trunchiuri de copaci. privesc cerul. tălpile îmi zvâcnesc. amorțesc. desenez în continuare ploi. în colțul ochilor sunt aurii. din când în când îmi descriu viitorul. simt că îl ating cu vârfuri de gând. nu mă plictisesc. simt frica teoremei nedemonstrate la
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mai aproape de mine acum. aleg lebăda cu ciocul rupt. cântecul ei mă atrage. tăcere primesc. cuvintele adorm în brațele mamei. departe de lume mă simt, când via copilăriei a fost distrusă. mărului i s-au tăiat crengile. a ajuns un trunchi chinuit. primăvara lui o aștept. i-au lăsat coroana neatinsă. sunt prea mici să-i atingă creștetul. taie în neștire ramurile mărului... grădina sărăcește în fiecare zi. crește iarba pe margini de trotuare înguste. pașii mi-i înec în plânsul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]