4,882 matches
-
apere decât într-un singur fel, eliminîndu-și, de pildă, conținutul intestinal, adversarul meu a împuțit aerul. Ceilalți au izbucnit în hohote de râs. Lupta a încetat. Înverșunarea mea s-a transformat în silă și rușine. Dar mai cu seamă în uimire: cum a putut el inventa un asemenea procedeu infect, într-un moment în care ar fi fost cu neputință să mai evite înfrîngerea? ... Era o luptă de copii, pe un câmp plin de verdeață, idilic. Dar de atunci mi-a
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
parte dintr-o operă mare, dar nu mi se par definitorii pentru originalitatea lui I. L. Caragiale. În schimb, oricare din nuvelele sau schițele sale, numite Cănuță om sucit sau Situațiunea, sau Atmosferă încărcată, chiar luate separat, stârnesc deodată în noi uimire extremă, pe care o simțim totdeauna în fața capodoperelor și în care e amestecată admirația, încîntarea și chiar și cea atât de ironizată de unii și de însuși Caragiale "emoțiune impersonală" a lui Maiorescu, care nu se mai șterge niciodată din
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
dintr-odată și se repezi spre o tufă. Din traista țesută În casă de maică-sa scoase o sticlă cu vin, astupată cu un vârf de cocean, și un pachet de țigări fără filtru. Verii rămaseră cu gurile căscate de uimire și Încântare. Lică se prefăcea că nu era mare lucru ce azvârlise el În iarbă. Zise cu o voce Împăcată cu neajunsul pe care-l pricinuia celor doi: „Apă, fraților, n-are Lică de unde vă da. Poate vreți să gustați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu simțul gustului atrofiat. Nu mai deosebea acrul de amar, dulce ori sărat. Ca să se dea mare și să ne câștige admirația, dar și bănuții de metal, băga În gură tot felul de porcării pe care le mesteca (spre adânca uimire a fraierilor care Îl vedeau prima oară) și apoi le scuipa. Tată-său, postașul, habar n-avea ce făcea odrasla cu scrisorile. Nu s-a alarmat prea tare nici când i-a bătut unul la poartă să-l Întrebe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu ochii umflați, s-a așezat picior peste picior la masa celor mari, și-a turnat un pahar cu vin, a băut, cumpătat, numai jumătate, și-a aprins o țigară, a tras câteva fumuri. Ceilalți se uitau la el cu uimire și cu nerăbdare, neștiind dacă să sară cu pumnii și picioarele pe el sau să-l Întrebe de sănătate la cap. A Început să vorbească: „Eu sunt un om dintr-o bucată. Dacă Încep un lucru, m-a Învățat tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
partid și din Miliție, nu se zgârcea la dar și afacerile Îi mergeau din plin. Cum se lăsa Întunericul prin sat, Începeau să zdrăngăne cărucioarele către casa șoferului de oraș. Unii făcuseră niște fugare socoteli și Își dăduseră seama, cu uimire și invidie, că din supraprețul cerut pe butelii ăla scotea pe zi cel puțin un salariu lunar al unui inginer agronom. Omul nu se uita la bani - erau prea mulți și nu avea pe ce-i cheltui -, dădea cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Ai, mă, asta e lanterna aia de care ai zis tu atunci?”. În urmă cu vreo trei ani, copil fiind și prea puțin la minte, Baronu voise să se dea mare față de ceilalți și să le vadă gurile căscate de uimire. Le povestise, nu se știe cu câtă minciună, cum Într-o noapte de iarnă Îi văzuse Încăibărați pe mamă-sa și pe tată-său. Ca să cruțe din lemne, făceau focul Într-o singură sobă și dormeau tustrei În același pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nea Mitu, iscodindu-l din ochi. Apoi Își urmă vorba: „E aicea, nu?”. „Nu”, minți băiatul, „ce să fie?” La vorbele astea, Dracul Își strâmbă fața, se crăcănă și Începu, a batjocură, să-și deșerte udul. Fără spaimă, dar cu uimire, Enin văzu cum șuvoiul Învolbura țărâna, care Începu să fiarbă cu clocote și șuiere. Coada, groasă la rădăcină precum cea de bou, se Învârtea ca un sfredel. „Bine că măcar tu ești Întreg la minte”, se lăsă bătrânul păcălit, „și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu Înjurături și măscări strigate dintr-o parte În alta. Înainte să se Încaiere cu ciomegele, le va arăta cum merge praștia cea mare și, ochind undeva, În câmp, ca să nu rănească pe cineva, va azvârli câțiva bolovani, spre adânca uimire a tuturor de față. Va veni și lupta. Își vor Încrucișa ciomegele lustruite, vor avea grijă să nu se lovească, se vor preface că-și dau lovituri meșteșugite, se vor feri, vor țopăi, vor icni, vor asuda, se vor Încrâncena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-l Înfrunt nițeluș pe Doamne-Doamne - În care nu cred, dealtfel. Nu izbutesc nici măcar În vis - și visez enorm, În fiecare minut de somn, de fapt, În vis am trăit mult mai intens și mai frumos decât la trezie - să găsesc uimirea și prospețimea sufletului pe care Îl aveam la vârstele de până acum. Un gol uriaș s-a căscat dureros În mine - Îl simțeam chiar și fizic, cuibărit În torace și apăsând plămânii și inima - când am dat cu ochii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
scrânteala tuturor alor firii; să nimerești clipa neștiută când Soarele o dezmiardă incestuos pe buna sa soră Luna, când lumina se face neagră și apele curg la deal, când văzduhul Încremenește și toate par a Îngheța, tăcute; să scrutezi fără uimire mișcările bezmetice ale stelelor, dar și cursul lin al țărânii În gaura rotundă a unui cuib de păianjen ascuns În pământ. Pe lângă toate astea și Încă multe altele, e nevoie de cineva care să găsească semnele, care să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bine ce se petrecea În sufletul lui, căci nu găsise cale spre dezlegarea tulburării. Tagma femeiască nu-l atrăgea de ani, iar bărbăția lui pierdută Încetase să-i năvălească prin gânduri. Cu toate acestea, spre bătrânețe, fusese aproape sufocat de uimire să descopere că Îl apucase o iubire ciudată și nepământesc de adâncă pentru Marianti, fiica prietenului său, grecul Diogenis. Baronu, Vieru, Ectoraș și Floare - poreclită Băiețoiu - nunteau așezați la aceeași masă. De mică, Floarei Îi plăcuse să se joace numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
glas tare și vesel: „N-ai treabă, nea Mitule! Stai frumușel la poartă, te uiți după vreun cur de muiere, mai o vorbă, mai alta, te odihnești și mata, ce să faci...!”. Bătrânul nu zise nimica, părea copleșit de o uimire care Îl făcuse să caște gura știrbă și-i zvântase lacrimile de pe obrazul zbârcit. Repetentu Își luă de la capăt vorbăria: „Eee, te pomeni că nu mă mai cunoști?!? Eu sunt băiatul lui Director...”. Moșul nu ieși din muțenie și tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ne-am face de râsul curcilor. Lasă-mă, deci, pe mine să comand. Știai că braga nu e - după cum Își Închipuie toți fraierii - băutură turcească?” Apoi veni lângă ei fata care servea la mese și cei doi Încremeniră, muți de uimire și cu sufletele zbătându-li-se bezmetic În trupurile ce nu se mai puteau mișca. În fața lor, Îmbrăcată Într-un sarafan roșu, aștepta desăvârșita Închipuire a firii: Marianti. Grecul, tată-său, o Împinsese să se mărite cu un jandarm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
clan era gonit din urmă de fumul negru, în timp ce abandona Castelul Nirasaki. Katsuyori, desigur, părăsi, și el, castelul, la fel ca toți ceilalți samurai care-l serveau. Dar, când se întoarse și își privi întreaga armată, avu o expresie de uimire. — Numai atâția sunteți? întrebă el. La un moment dat, mulți vasali superiori și chiar oameni de rând dispăruseră. I se spuse că profitaseră de momentul când ziua se-ngâna cu noaptea și fugiseră toți la castelele lor, împreună cu vasalii. — Taro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu toată agitația asta? întrebă el repede, iar Ranmaru nu întârzie nici el cu răspunsul: — Clanul Akechi a comis o mârșăvie. Afară sunt mulți războinici răsculați, agitând steaguri cu blazonul inconfundabil al clanului Akechi. — Ce?! Akechi? Cuvintele îi scăpară cu uimire. Surprinderea lui demonstra întru totul că nu se așteptase - nici nu visase măcar - că s-ar fi putut întâmpla așa ceva. Dar șocul psihologic unic și surescitarea emoțională pe care le simțea i se opriră pe buze. Vorbind cu același calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
patru unități a câte patru și trei mii de oameni. — Unde-i Seniorul Nobutaka? răcni Hideyoshi, descălecând, în mijlocul soldaților transpirați, care-l priveau trecând; când văzu că nimeni nu-l recunoșteau, anunță: eu sunt, Hideyoshi! Soldații făcură ochii mari de uimire. Hideyoshi nu așteptă o întâmpinare oficială. Îmbulzindu-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă spre copacul sub care Nobutaka își înălțase stindardul. Înconjurat de statul său major, Nobutaka stătea așezat pe taburetul de campanie, ținându-și mâna streașină la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prin noapte până cam prin al patrulea schimb, Hideyoshi înaintă pe drum cinci leghe, fără prea mare grabă. Grupul ajunse la Templul Sanjuin la miezul nopții. Hideyoshi crezuse că aveau să-i ia complet prin surprindere pe călugări, dar, spre uimirea lui, când aceștia deschiseră poarta principală, văzu că interiorul templului era viu luminat cu lampioane, curtea fusese stropită cu apă și peste tot se măturase. — Trebuie să fi venit cineva înainte ca să anunțe că sosesc. — Eu am fost, anunță Sakichi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a primit ordin de la tatăl lui să vină până la Tarui pentru a vă ura bun venit. — Cu-cum? se bâlbâi Katsuie. O pietricică de sub un picior al taburetului de campanie se sfărâmă sub greutatea trupului său masiv, parcă exprimându-i uimirea. Hidekatsu, care era ful lui Nobunaga, fusese adoptat de Hideyoshi. — Bun venit? Bun venit cui? întrebă în continuare Katsuie. — Păi, Domniei Voastre, desigur. Hanshichiro își acoperi fața cu evantaiul, râzând. Pleoapele și gura adversarului său tremurau necontrolat, așa că nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
rar, dar fetele nu suportau să stea închise în apartamentele lor. Cea mai mare, Chacha, avea cincisprezece ani, sora ei mijlocie unsprezece, iar cea mai mică, abia nouă. Pentru aceste fete, până și frunzele care cădeau erau o pricină de uimire, iar râsetele lor răsunau prin coridoarele cetății. Katsuie era atras de vocile lor în apartamentele femeilor, unde spera să uite de grijile nenumărate printre râsetele lor vesele, dar, de fiecare dată când apărea, fetele se întunecau la față și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
răspunseră că, în urmă cu numai câteva momente, Seniorul Kuwayama Shigeharu își condusese toate forțele afară din fortăreața de la Shizugatake, iar acum se grăbea pe drumul de munte, către Kinomoto. Această informație îl lăsă pe Niwa cu gura căscată de uimire. Venise cu întăriri, gata să se alăture aliaților săi, dar forțele lui Nakagawa fuseseră anihilate, iar cele ale lui Kuwayama își abandonaseră posturile și fugeau mâncând pământul. Ce purtare rușinoasă! Ce le trecea prin cap? Lui Niwa i se făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pregătire deosebită pentru moarte, disperare sau ferocitate; arăta ca de obicei, când apărea înaintea lui Katsuie în calitatea sa de căpitan al pajilor. — Cum? Vrei să-ți dau stindardul de comandant? Călare pe cal, Katsuie îl privi pe Shosuke, cu uimire. Generalii din jurul lui, muți de uimire, își ațintiră și ei ochii asupra lui Shosuke. Printre numeroșii slujitori personali ai lui Katsuie, puțini fuseseră tratați cu mai multă răceală decât Shosuke. Katsuie, care nutrea asemenea prejudecăți împotriva lui Shosue, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ferocitate; arăta ca de obicei, când apărea înaintea lui Katsuie în calitatea sa de căpitan al pajilor. — Cum? Vrei să-ți dau stindardul de comandant? Călare pe cal, Katsuie îl privi pe Shosuke, cu uimire. Generalii din jurul lui, muți de uimire, își ațintiră și ei ochii asupra lui Shosuke. Printre numeroșii slujitori personali ai lui Katsuie, puțini fuseseră tratați cu mai multă răceală decât Shosuke. Katsuie, care nutrea asemenea prejudecăți împotriva lui Shosue, trebuia să știe mai bine ca oricine ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Trupele, însă, nu se risipiră, rămânând grupate pe unități, ca și cum încă s-ar mai fi aflat pe câmpul de luptă. Un străjer de la poarta principală strigă: — Seniorul din Kitanosho a sosit la poarta castelului! — Cum! Katsuie, aici? murmură Inuchiyo, cu uimire. Era o evoluție neașteptată, iar Inuchiyo nu părea pregătit să-l primească pe acel om - devenit acum fugar. Un moment, căzu pe gânduri, dar apoi spuse: — Să-i ieșim în întâmpinare. Inuchiyo își urmă fiul afară din fort. Coborând ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ia-mi calul, te rog? Predându-le celor doi frâul calului, Hideyoshi intră pe poarta castelului exact ca și cum ar fi revenit la el acasă, urmat de proprii săi vasali. Războinicii care umpleau ca o pădure castelul îi observau comportamentul cu uimire - aproape amețiți. În același moment, Inuchiyo și fiul său ieșiră în fugă, alergând spre Hideyoshi. În timp ce se apropiau unul de altul, cei doi vorbiră în același timp, ca doi prieteni vechi ce erau: — Ei, ia te uită! — Inuchiyo! Ce te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]