3,613 matches
-
răcoare ca în zorii cețoși de septembrie,/ Când din arșița lubrică a verii/ Mă dezmeticesc în aerul alb,/ Străină de arborii încâlciți în lumina lânoasă/ Voi fi trezită ca în sptembrie, devreme/ Și, ca în sptembrie,/ destul de singură ca să aud/ Văzduhul cum picură înspre amiază/ Pe obrazul gutuilor ud/ Și-mi va fi somn/ Și-o să mă rog să mai adorm/ Încă puțin,/ Stând nemișcată,/ Cu ochii închiși și fața în pernă,/ În timp ce liniștea asurzitoare/ Mă va trezi tot mai plin
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
acum preocupată de stabilirea unei legături cu divinitatea"139: "E atât de greu să ghiciți?/ După numărul de frunze căzute/ Nu vă dați seama?/ Nici după foșnetul de ziar/ Al morilor?// Nici după aceste pietre,/ Gata să mă urmeze prin văzduh/ Vâjâind?/ Nu bănuiți dup ochii mei/ semănând atât de tare cu Ochiul,/ După mâinile mele atât de asemenea/ Mâinii supreme,/ După gura mea pictată/ de atâtea milioane de ori?/.../ Iertați-mă, uit mereu/ Că e totul prestabilit./ Și, totuși, un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
elemente al liricii congenerilor săi, precum Nichita Stănescu, Ana Blandiana scrie versurile a căror apropiere de A doua elegie 140 a lui Nichita Stănescu este tulburătoare: "În fiecare hohot/ Un zeu se dezvăluie/ Umflându-și faldurile/ Hainei lui largi prin văzduh/ Sunt atâtea feluri de zei/ Pe pământ,/ Încât nu vom prididi niciodată/ Să plângem sau să râdem destul/ Pentru a-i scoate din ascunzători./ De râs sau de plâns,/ Nici nu contează:/ Important este hohotul". (Hohotul) Este surprinzătoare metafora zeului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ultimele resturi: "Tu treci prin ceață/ Și eu știu că treci,/ Și e destul ca norii/ Să nu-mi pară reci/ Sicrie fără sațiu/ Umflându-se să-ncapă/ Întreaga omenire/ În pulberea de apă,/ inconsistent și acru/ Dospindu-se-n văzduh./ Tu treci prin ceață:/ Clar și-nalt, un duh/ Ordonator de sensuri,/ Scoțând din moarte lume/ Ce tremură uimite/ Pe când ușori le-ndrumi/ Ținându-le de umeri/ Să nu le fie frică;/ Tu treci prin ceață/.../ Tu treci, iubire,/ Și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
scăldam nebănuind, prin râsete și zarvă că pe sub piele ni se furișa tăcut, scârnava temniței otravă ce parcă șuiera: "Sunteți ai mei ai mei, fără cruțare și scăpare!" Ne pângăreau prelingerile ei copilărie, țară și hotare. Neștiutori, am ingerat cu toții văzduhul putred al nelibertății! Astăzi, pliviți și deparazitați suntem pilduitori bunici și tați dar eu nu uit cei șapte ani de-acasă primii mei ani, ghimpați. Revăd în noapte convoiul asudând sub automate și-un câine-temnicer, cu limba scoasă... Întâiul tramvai
Veaceslav SAMOȘKIN by Ion Covaci () [Corola-journal/Imaginative/8297_a_9622]
-
Inima bate dincolo de ea în ceea ce se zidește abia: Mână cu mișcări visate de degete, Ochi gata să se rostogolească din privire, Unghii moarte înfipte în soare Pentru a reînvăța fierbintele inimii. Un laur înlănțuie fruntea despicată. Vezi, din orice văzduh Ești cel chemat. Să ne închinăm prieteni, aur și sfere Fără sfârșit în fără sfârșit, Miere pe gura Verbului Ce ne varsă în gâtlejul păsărilor, în cantic tras afară din gușă De ciocurile puilor. Această muzică e trupul făcut coajă
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/8530_a_9855]
-
mai multe întâmplări stranii. Una dintre acestea este întâlnirea cu fosta slugă, Ion, care, fără a-l recunoaște, îi povestește cum stăpânul său, ajuns, în noaptea Sfântului Andrei, la o moară de vânt blestemată, a fost luat de iele prin văzduh și cum s-a prăbușit mort în curțile lui Neagu. Boierul se hotărăște să se întoarcă pe moșia părintească, numai pentru a descoperi că întregul conac arde. Văzându-și întregul avut mistuit de foc, eroul își îndreaptă șargul spre moșia
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
aproape teratologice, de respirație dantescă, iar simpla enumerare, efectuată prin parataxă, devine sugestivă: "Prin mâzga hleioasă câteva zeci de pitici, pociți și stranii, se băteau într-un vălmășag de forme omenești împleticite capete însângerate, picioare pe jumătate goale agitate prin văzduh, brațe încordate, mâni încleștate". Melanjul corporal împins la paroxism face ca toate componentele să apară indiscernabile; orice tentativă de individualizare a reacției se topește în magma informă a gloatei agonizante: "În răstimpuri, de sub zvârcolirea trupurilor încolăcite, izbutea să se smulgă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ale formulării decorative în sens Art Nouveau a unui subiect tradițional: Dumnezeu. Regina decora câteva file din Evanghelia ce se pregătea pentru târnosirea bisericii Trei Ierarhi din Iași. "Atotputernicul creator, reprezintat până acum în artă sub înfățișarea unui moșneag străbătând văzduhul în fuga mare, grăbit de a săvârși opera celor șase zile, este cu totul altfel conceput de M.S. Regina. Stând neclintit pe unul din globurile abia închegate din haosul inițial, învăluit în mantia albă, iar cu dreapta presărind pe firmament
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cea a copilăriei, unde fantasmele joacă un rol fondator în economia simbolică a imaginarului infantil chipul bufniței prezintă similitudini cu cel al unui copil. În acest caz, putem vedea rapelul regresiv așa cum îl sugerează o altă serie de himere (Himera Văzduhului, Himera Apei etc.) cu mult mai amplu, mergând până la reveriile amniotice, multe dintre himerele sale având un aspect embrionar de fetus al unui specii aparent hominide. Altfel, aspectul marțial al acestei creaturi intimidante evocă interpretări alternative. Penele sunt asemeni unei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pentru luptă, tulburătoare în fixitatea obsesivă a privirii accentuată de frontalitatea sculpturii. Determinant pentru seria himerelor paciuriene sunt anii 1927, 1928, când sculptorul realizează cele trei himere corespunzătoare fiecare unui element: Apa, Aerul, Pământul. În ciuda unei receptări dificile, pentru Himera Văzduhului avea să primească, în 1927, Premiul Național pentru Sculptură. Paciurea elimină un anumit context cultural specific decadentismului și simbolismului deopotrivă, detaliul a fost diluat până la topire în masa plasmatic-fantasmală a corpurilor chimerice. Artistul urmărește, mai degrabă, relevanța arhetipală, fantasmală a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
malefic, nu mai apare ca o hieroglifă misterioasă și amenințătoare a unei forme de deviaționism, de perversitate, de abatere de la normă. Paciurea își concepe himerele ca pe niște forțe în acțiune, care prezidează creația. Blocul pe care se înalță Himera văzduhului conține stratificările unor ritmuri, ale unor raporturi armonice. Picioarele foarte subțiri pe care corpul de elongație indefinită se înalță fac un contrast cu gâtul, mult mai puternic, și el în extensie. Întregul corp tinde în sus după o lege secretă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
extensie. Întregul corp tinde în sus după o lege secretă, iar forma urmează această tensiune a materiei înscrisă în programul ei genetic și care solicită imponderabilitatea și zborul. Coada Himerei are și ea striații armonice până în apropierea aripilor. Inițial, Himera văzduhului avea o patină aurie, un strat alb care-i acoperea chipul, conferindu-i o expresie de mască, și o stea aurie în vârful capului. Petre Oprea sugera o apropiere de figura chintesențializată simbolic a liricii eminesciene, Luceafărul, iar sugestia zborului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și cu deplina înțelegere a nevoilor tehnice ale unor asemenea vaste acțiuni [1, p. 335]. Lupta împotriva invaziei germane era de fapt o "bătălie pentru Britania" [1, p. 337]. Britanicii percepeau și ei că soarta lor depindea de victoria în văzduh, de câștigarea supremației aeriene deasupra Canalului și a locurilor alese pentru debarcare. După mai multe întreruperi, Forțele aeriene germane au reînviat și la 10 iulie 1941 au reluat atacul. Au existat mai multe faze succesive și ipoteze. O ipoteză o
[Corola-publishinghouse/Science/1537_a_2835]
-
o parte proiecteză misterul hristologic asupra Întregii naturi, iar pe de altă parte, neglijează elementele istorice ale creștinismului, insistând asupra dimensiunii liturgice a existenței omului În lume.” III Meteorologie magică Regimul mitic al intemperiilor este determinat de unele manifestări ale văzduhului, provocate, În imaginația poporului, de făpturi mitice care cumulează și alte activități decât cele meteorologice, vânturile și norii. Vânturile sunt considerate niște făpturi care „hălăduiesc” În văzduh pentru a-și Îndeplini rosturile În răstimpurile unui an. După unele legende, vânturile
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
III Meteorologie magică Regimul mitic al intemperiilor este determinat de unele manifestări ale văzduhului, provocate, În imaginația poporului, de făpturi mitice care cumulează și alte activități decât cele meteorologice, vânturile și norii. Vânturile sunt considerate niște făpturi care „hălăduiesc” În văzduh pentru a-și Îndeplini rosturile În răstimpurile unui an. După unele legende, vânturile ar fi copii Sfintei Duminici, În număr de doisprezece, corespunzând celor douăsprezece luni ale anului. De aceea, vânturile au vârsta, temperamentul și Înfățișarea lunilor din an: cele
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
mature. Zefirul este considerat duh curat, tânăr și gingaș, În vreme ce Vântul turbat este un duh necurat. Rosturile lor sunt de a goni sau de a mâna norii de aramă Încărcați cu zloate. Norii sunt comparați cu niște „Butii ciudate ale văzduhului pe care solomonarii cu ajutorul balaurilor le Încarcă cu apă pentru a le purta pe cer și a le Încărca sub formă de ploaie pe pământ.” Norii sunt Încadrați În mai multe categorii: unii mici, mărunți și aburii pe care se
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
-l apropie de șaman este o toacă mică de lemn ce declanșează furtunile, un posibil echivalent al tobei șamanului. Solomonarii descind din munți la vremuri de cumpănă, iar dacă sunt alungați pedepsesc satul prin grindină. Aceste personaje mitice călătoresc prin văzduh pe balauri până ajung În munți, la gura unui vulcan, unde descântă până ce Îngheață apa. Cu ajutorul toporului ei sparg gheața, o Încarcă În spatele balaurului și se Îndreaptă apoi spre satul ce trebuie pedepsit unde o aruncau sub formă de grindină
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
nu cumva norodul să audă numele jocului Înainte de a-l vedea cu ochii. Căci ei au peste o suta de jocuri felurite și câteva așa de meșteșugite, Încât cei ce joacă parcă nici nu ating pământul și parcă zboară În văzduh”. Este evident că țopăiturile și salturile, ori săriturile pe verticală imită galopul calului și În același timp, după cum spune Eliade, zborul și dansul vrăjitoarelor (zânelor. Relațiile Între Călușari și zâne sunt ambivalente, dansatorii cer ajutorul Merodiadei sau Doamnei zânelor, dar
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
frumoasă ca totdeauna. În aer liniște; ici și acolo pică încetinel frunze galbene, învîrtindu-se-n clipe largi pînă la pămînt în jurul coadelor vestejite, și de departe s-aude glas de lebădă..." " Pare că, fascinată, vremea iarăși își contenește mersul. Și în văzduhul fluid nici o adiere, în frunzișuri nici un murmur, pe luciul apei nici un fior..." În cazul unor portrete realizate prin aproximări și negații succesive, preluarea de către Mateiu a modelului patern nu mai poate fi pusă sub semnul îndoielii și trezește bănuiala de
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
de un lirism evident, pasaje care, desprinse din context, nu par să aparțină lui Creangă: „Nu trecu mult și ziua se călători. Ceriul era limpede și luceferii sclipitori râdeau la stele, iar luna scoțând capul de după dealuri, se legăna în văzduh, luminând pământul.”. (Dănilă Prepeleac, p.185) Fragmente ca acesta trec însă neobservate, în prim plan rămânând intenția autorului de a stârni râsul și de a crea, prin umor, o legătură mai directă cu cititorul. Impresia de oralitate, despre care s-
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
mamei, lipsit de sprijin și protecție: „Sub stele trece apa Cu lacrima de-o samă, Mi-e dor de-a ta privire, Mi-e dor de tine, mamă. Măicuța mea: grădină Cu flori, cu nuci și mere, A ochilor lumină, Văzduhul gurii mele! Măicuțo, tu: vecie, Nemuritoare carte De dor și omenie Și cântec fără moarte! Vânt hulpav pom cuprinde Și frunza o destramă. Mi-e dor de-a tale brațe, Mi-e dor de tine, mamă. Tot cască leul iernii
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
un ștergar. Toate ștergarele se țeseau În casă din timp, iar colacii se făceau tot În gospodărie. Înainte de coborârea sicriului În groapă se aruncau monede aflate În circulație. Se spune că mortul trebuie să aibă cu ce-și plăti vămile văzduhului. Groparilor trebuia să li se dea peste groapă câte o găină fiecăruia. Mai recent, cum găinile din ogrăzile oamenilor s-au Împuținat, groparilor li se dă câte o găleată smălțuită. Trebuie de remarcat solidaritatea vecinilor În astfel de momentele. Ca
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
treia zi, după slujba de pomenire, avea loc micul praznic când se dădeau de pomană din hainele defunctului. Până la patruzeci de zile se credea că sufletul colindă toate locurile pe unde a umblat În timpul vieții, iar apoi trece prin vămile văzduhului. De aceea, până se Împlinesc cele patruzeci de zile, nu era bine să-l vorbești de rău pe cel care s-a dus. Acum se făcea iar praznic și slujbă de pomenire. Până la această dată toată Îmbrăcămintea pe care o
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
loc, în pîcla sa rece și deasă, lumina zilei. Cele din urmă văpăi ale acesteia îngălbenesc numeroșii castani de pe stanele de piatră pustii; ele trec în lungi fulgerări pe sub săgețile țepene ale bradului alpin; pîrlesc fața munților; aprind zăpezile; învăpăiază văzduhul; și apa fără valuri, scînteietoare de lumină și împreună cu cerul, a ajuns să fie nemărginită ca și acesta, ba mai curată chiar, mai subțire și mai străvezie, mai frumoasă. Liniștea ei uimește, limpezimea-i amăgește, frumusețea fără seamăn, vaporoasă, transparentă
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]